ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1831/2025

Ședința publică din data de 4 decembrie 2025

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 10 februarie 2022 pe rolul Tribunalului Ialomița - secția civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății - Direcția Generală de Asistență Socială și Sănătate Publică, Direcția de Sănătate Publică Ialomița și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești prin Primar, a solicitat să se dispună obligarea pârâților la plata, în subsidiar, a sumei de 313.086,20 RON, compusă din:

- suma de 200.690 RON cu TVA inclus, reprezentând indemnizația de cazare pentru serviciile de restaurant pe care părțile contractante le-au calculat conform art. 5 din contractul de prestări servicii nr. x/03.04.2020 și a actului adițional nr. x/28.05.2020 la acest contract, respectiv că aceasta rezultă din suma de 66,67 RON/persoană/zi, la care se adaugă TVA-ul de 5%, pentru 90 persoane, din rândul personalului sanitar, pentru perioada 03.04.2020-30.06.2020, contract încheiat în cauză de ambele părți, cu acceptul și aprobarea pârâților în mod direct sau prin efectul legilor adoptate de Guvern, cu privire la combaterea virusului Covid 19 și a măsurilor de răspândire a acestuia.

- Suma de 112.396,20 RON, reprezentând penalități de întârziere de 0,1%, în perioada 04.07.2020 și 10.08.2020 până la data de 31.01.2022.

Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Sănătății prin Direcția de Sănătate Publică Ialomița pentru ca, în cazul în care va cădea în pretenții, să fie obligat chematul în garanție la plata sumei de 313.086,20 RON, ca urmare a admiterii cererii formulate de reclamanta A. S.R.L. De asemenea, a solicitat obligarea chematului în garanție la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă.

Pârâtul Ministerul Sănătății a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A. S.R.L., prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive; pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. De asemenea, pârâtul a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanție formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești, prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive; pe fondul cererii de chemare în garanție, a solicitat respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

Tribunalul Ialomița - secția civilă, prin sentința civilă nr. 1163 F din 27 octombrie 2022, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești, în contradictoriu cu Ministerul Sănătății; pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești a fost obligată la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 200.690 RON cu TVA inclus, debit principal, precum și la plata sumei de 112.396,20 RON, reprezentând penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la debitul principal, de la data scadenței facturilor, x iulie 2020 - 10 august 2020 până la 31 ianuarie 2022; pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești a fost obligată la plata către reclamanta A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în sumă de 10.971,7 RON; chematul în garanție Ministerul Sănătății a fost obligat la plata către pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești a sumei de 200.690,00 RON cu TVA inclus, debit principal, precum și la plata sumei de 112.396,20 RON, reprezentând penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la debitul principal, de la data scadenței facturilor, x iulie 2020-10 august 2020 până la 31 ianuarie 2022 și la plata sumei de 10.971,7 RON; a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică Ialomița, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 1835A/2024 din 28 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-chemat în garanție Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 1163 F din 27 octombrie 2022 a Tribunalului Ialomița - secția civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., intimata-pârâtă Direcția de Sănătate Publică Ialomița și intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești prin Primar.

B. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, recurentul-chemat în garanție Ministerul Sănătății a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a civilă, sub nr. x/2022, la data de 22 mai 2025.

Recurentul-chemat în garanție a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, admiterea excepțiilor invocate și respingerea cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiată.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Au fost încălcate prevederile art. 477 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

În primul rând, recurentul a arătat că, deși instanța de apel a invocat dispozițiile art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., le-a interpretat greșit, apreciind că "apelantul nu a înțeles să precizeze faptul că înțelege să atace, odată cu apelul îndreptat împotriva sentinței, încheierea interlocutorie din 9 iunie 2022, prin care tribunalul a soluționat excepțiile invocate prin întâmpinare în sensul respingerii acestora", astfel încât respectiva încheiere nu mai poate face obiectul analizei în apel, întrucât "instanța de apel poate examina criticile doar în cadrul expres determinat de către parte" (pag. 11 din hotărârea recurată).

Or, prevederile art. 477 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează, fără echivoc, că instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată, nu doar în limitele expres determinate.

Contrar aspectelor reținute de către instanța de apel, recurentul consideră că norma legală nu instituie obligația de a indica expres faptul că se atacă și încheierile premergătoare/interlocutorii, atâta timp cât aceasta permite instanței de apel să rejudece fondul și în limitele stabilite implicit.

Chematul în garanție a precizat expres faptul că înțelege să conteste modalitatea de soluționare a excepțiilor inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, solicitând respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă/formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În al doilea rând, autorul căii de atac a solicitat să se observe că, prin încheierea din 9 iunie 2022, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății și a Direcției de Sănătate Publică Ialomița, fără a se pronunța asupra admiterii cererii de chemare în garanție, iar pârâtul a invocat, în apel, excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive față de soluția de admitere a cererii de chemare în garanție.

Recurentul apreciază că respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății și a Direcției de Sănătate Publică Ialomița prin încheierea din 9 iunie 2022 nu echivalează cu admiterea cererii de chemare în garanție, deoarece, în această ipoteză, prin sentința civilă apelată ar fi trebuit să se dispună admiterea cererii de chemare în garanție față de ambele părți și, pe cale de consecință, obligarea acestora la plata sumelor de bani către pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești.

Cererea de chemare în garanție a fost admisă doar în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Sănătății și, față de această modalitate de soluționare a cererii, au fost invocate excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin urmare, deși era legal învestită să soluționeze aceste excepții, instanța de fond a interpretat restrictiv și eronat norma legală, refuzând practic să analizeze criticile aduse de către pârât, consecința fiind aceea că a pronunțat soluția cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

O altă critică subsumată aceluiași caz de nelegalitate vizează încălcarea prevederilor art. 3 din H.G. nr. 201/2020.

Sub acest aspect, recurentul a susținut faptul că nu există o prevedere legală care să stabilească și să permită Ministerului Sănătății să deconteze sume de bani către alte instituții/entități juridice decât cele expres prevăzute și reglementate prin dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 201/2020, respectiv Direcțiile de sănătate publică județene sau a municipiului București.

Instanța a admis cererea de chemare în garanție și a stabilit această obligație de decontare direct în sarcina pârâtului Ministerul Sănătății, încălcând astfel în mod flagrant prevederile legale anterior menționate.

Chiar și în eventualitatea în care s-ar fi inițiat un nou litigiu, acesta nu s-ar fi putut declanșa între părțile reținute de către instanța de fond, ci, eventual, între Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești și Direcția de Sănătate Publică Ialomița, întrucât Ministerul Sănătății are obligația de a deconta aceste sume de bani doar către direcțiile de sănătate publică județene sau a municipiului București.

Recurentul Ministerul Sănătății consideră că nu poate fi obligat la plata niciunei sume de bani către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești, în situația în care s-ar putea reține că sunt datorate conform prevederilor legale în vigoare (ipoteză care nu este însă incidentă în cauză, întrucât acestea sunt anterioare modificărilor legislative care permit decontarea cheltuielilor cu hrana pentru personalul medico-sanitar și personal auxiliar sanitar care interacționează cu pacienți și care optează pentru o formă de cazare în afara domiciliului după programul de lucru).

Contractul în temeiul căruia au fost emise facturile fiscale pentru sumele de bani care fac obiectul cererii de chemare în garanție a fost încheiat ulterior modificărilor aduse H.G. nr. 201/2020 prin H.G. nr. 269/2020 (publicată în Monitorul Oficial nr. 282 din 3 aprilie 2020), care prevedea faptul că, printre beneficiarii (categoriile de persoane care pot fi carantinate) este și personalul medico-sanitar care interacționează cu pacienți și care optează pentru o formă de cazare în afara domiciliului după programul de lucru.

Contrar dispozițiilor exprese ale art. 3 din H.G. nr. 201/2020, s-a menținut sentința primei instanțe, prin care recurentul a fost obligat la plata către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești a unor sume de bani, reprezentând debit principal și penalități de întârziere pentru plata contravalorii facturilor fiscale, emise în temeiul contractului nr. x/03.04.2020, în care Ministerul Sănătății nu este parte.

Recurentul a mai susținut faptul că au fost încălcate prevederile art. 6 din C. civ., potrivit cărora legea civilă nu retroactivează.

Sub acest aspect, a arătat că nu sunt aplicabile modificările aduse de H.G. nr. 419/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 450 din 28 mai 2020, cu referire la faptul că motivarea instanței de apel conține motive contradictorii și este străină de natura cauzei.

Astfel, pe de o parte, instanța de apel a menținut soluția tribunalului, prin care s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică Ialomița pe considerentul că niciuna dintre ele nu a semnat contractul de prestări servicii nr. x/03.04.2020 și actul adițional nr. x/28.05.2020, ceea ce înseamnă că nu s-au obligat față de reclamantă.

Pe de altă parte, instanța de apel a admis cererea de chemare în garanție cu același raționament, reținând că Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești a parcurs procedura legală pentru decontarea sumelor care fac obiectul contractului de prestări servicii nr. x/03.04.2020 și a actului adițional nr. x/28.05.2020, însă fără succes.

Așadar, în ipoteza în care instanța ar fi constatat temeinicia pretențiilor reclamantei, ar fi trebuit să admită cererea de chemare în garanție doar în contradictoriu cu Direcția de Sănătate Publică Ialomița, iar nu cu Ministerul Sănătății, deoarece art. 3 din H.G. nr. 201/2020 stabilește foarte clar procedura de decontare a respectivelor sume de bani.

Referitor la ultima teză reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că este incidentă, întrucât instanța de apel a reținut că "la data intrării în vigoare a H.G. nr. 201/2020 nu erau prevăzute persoanele care beneficiază de dispozițiile acesteia, iar atâta timp cât legea nu prevede expres faptul că nu pot fi decontate cheltuielile cu hrana personalului medical care beneficiază de indemnizație de hrană, prima instanță în mod corect a apreciat că nu se poate considera că pentru acestea nu pot fi efectuate astfel de cheltuieli".

Or, tocmai faptul că legea nu prevede, instanța nu poate adăuga la lege și nu poate interpreta norma legală în sensul de a produce efecte juridice care nu au fost avute în vedere și reglementate la edictarea normei.

Procedând astfel, instanța a încălcat principiul constituțional prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, conform căruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".

Recurentul consideră că întreaga motivare referitoare la încălcarea prevederilor H.G. nr. 201/2020 este străină de natura cauzei, câtă vreme raționamentul prezentat este eronat.

Față de prevederile art. 12 din Legea nr. 24/2000, a apreciat că doar începând cu data de 28 mai 2020 a fost posibilă decontarea alocației de hrană pentru personalul medico-sanitar prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. f) din bugetul Ministerului Sănătății.

Or, toate cele trei facturi care fac obiectul cererii de chemare în judecată sunt emise anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 419 din 27 mai 2020 pentru completarea art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 201/2020.

În condițiile în care aceste modificări au intrat în vigoare abia la data de 27 mai 2020, nu se poate reține că aveau aplicabilitate și anterior prin simplul fapt că legiuitorul le-a consacrat legislativ ulterior.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

C. Apărările intimatelor

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei recurate ca fiind temeinică și legală.

Intimata-pârâtă Direcția de Sănătate Publică Ialomița a transmis la dosar întâmpinare, prin care a arătat că decizia civilă nr. 1835A/2024 din 28 noiembrie 2024 a Curții de Apel București - secția a VI-a civilă este temeinică și legală.

Prin întâmpinarea depusă de către intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești prin Primar, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii soluției date de instanța de apel; intimata-pârâtă a mai solicitat înlăturarea afirmațiilor recurentului Ministerul Sănătății, potrivit cărora instanța a soluționat cererea de chemare în garanție cu încălcarea prevederilor art. 34 din O.U.G. nr. 80/2013; în mod corect a reținut instanța de apel că Ministerul Sănătății nu a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în fața primei instanțe, prin întâmpinarea la cererea de chemare în garanție formulată sau la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate.

Recurentul-chemat în garanție Ministerul Sănătății nu a formulat răspuns la întâmpinare.

E. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce succed.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, deși recurentul a subsumat criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 477 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, acestea se circumscriu celui reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea de către instanța devolutivă de prim control judiciar a unor norme de procedură, sens în care examenul conformității deciziei atacate urmează a fi realizat prin prisma acestei ipoteze.

Aceste critici nu pot fi primite.

Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 9 iunie 2022, Tribunalul Ialomița - secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Direcția de Sănătate Publică Ialomița și a Ministerului Sănătății, în ceea ce privește acțiunea promovată de reclamanta A. S.R.L.; a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a acelorași pârâți, în ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești; de asemenea, a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești.

Potrivit dispozițiilor art. 235 din C. proc. civ., "instanța nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase".

Totodată, art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. prevede că "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel".

În speță, chematul în garanție Ministerul Sănătății a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 1163 F din 27 octombrie 2022 a Tribunalului Ialomița - secția civilă, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile atacate (exclusiv în ceea ce privește modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție a Ministerului Sănătății) și, rejudecând fondul cauzei, în principal, admiterea excepției netimbrării cererii de chemare în garanție; a mai cerut admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru toată perioada care depășește termenul de prescripție de 1 an prevăzut de dispozițiile art. 2520 alin. (1) pct. 1 din C. civ.. admiterea excepției inadmisibilității/lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății și respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind inadmisibilă sau formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiată.

Fiind în prezența unei căi de atac declarate exclusiv împotriva sentinței primei instanțe, nu și împotriva încheierii din 9 iunie 2022, pronunțate de aceeași instanță, în mod legal, Curtea de Apel București a exercitat controlul judiciar doar cu privire la respectiva sentință, în acord cu dispozițiile art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., care stabilesc limitele judecății în calea de atac astfel: "instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță", coroborate cu prevederile art. 470 alin. (1) lit. b) din același cod, potrivit cărora "cererea de apel va cuprinde: b) indicarea hotărârii atacate", dispoziții prevăzute sub sancțiunea nulității conform alin. (3) al aceluiași text de lege.

Ținând seama de exigențele care rezidă din normele procedurale enunțate, se impune a se constata că instanța de apel putea examina criticile doar în cadrul expres determinat de către parte, o analiză care ar fi depășit limitele învestirii reprezentând o încălcare a legii.

Nefiind învestită instanța de apel să verifice legalitatea soluției primei instanțe cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, nu exista, așadar, cadrul legal pentru realizarea unei judecăți referitoare la acest aspect.

În concluzie, Înalta Curte reține că nu există temei spre a se constata nelegalitatea deciziei recurate pentru considerentul că aceasta nu conține o analiză relativă la aspectele care, deși evocate în cererea de recurs, nu au făcut obiectul învestirii curții de apel.

Criticile formulate ignoră obiectul cererii de apel, pe care însăși partea a dedus-o spre analiză în fața instanței de prim control judiciar.

Art. 477 din C. proc. civ. dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum apellatum care semnifică faptul că instanța de apel va fi ținută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel și a apărărilor din întâmpinare, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt și de drept invocate în fața primei instanțe, ci doar cu privire la acelea ce constituie obiect al dezbaterii în apel.

Trebuie observat și faptul că, în speță, prin criticile din recurs, recurentul-chemat în garanție nu tinde la a evidenția o ipoteză de nelegalitate a raționamentului instanței de apel care a statuat în sensul că, în lipsa unui apel formulat de Ministerul Sănătății împotriva încheierii din 9 iunie 2022, efectele apelului care a vizat sentința atacată, nu pot fi extinse asupra unor excepții pe care prima instanță le-a soluționat în mod definitiv.

Pe de altă parte, formularea direct în recurs a criticilor referitoare la legalitatea soluției primei instanțe, cu privire la excepțiile respective, nu poate determina analiza lor în această etapă procesuală.

Un astfel de demers analitic ar avea caracter omissio medio și ar fi contrar atât exigențelor impuse de prevederile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., care stabilesc că hotărârea supusă controlului judiciar în recurs este cea a instanței de apel, cât și prevederilor art. 488 alin. (2) din același cod, conform cărora "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor".

Așadar, coroborând prevederile art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. cu cele ale art. 430 alin. (1) și (4) din același cod, care stabilesc că hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra altui incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, autoritatea de lucru judecat fiind provizorie când hotărârea este supusă apelului sau recursului, Înalta Curte constată că este judicioasă reținerea instanței de apel în sensul că încheierea interlocutorie în discuție, nefiind atacată, a dobândit caracter definitiv și se bucură de autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunile tranșate, astfel că nu mai putea face obiectul analizei în calea de atac a apelului.

Prin urmare, într-o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 476, art. 477 și art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea de Apel București și-a fixat analiza în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, norme care, alături de art. 478 din același cod, reprezintă manifestări ale principiului disponibilității părților în procesul civil și sunt reflectate în regula generală înscrisă la art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit căruia "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

De altfel, au fost analizate aspecte relativ la calitatea procesuală în cererea de chemare în garanție și s-a arătat că Ministerul Sănătății trebuia să asigure fonduri, iar nu Direcția de Sănătate Publică Ialomița care a urmat procedura prevăzută de lege pentru decontare.

Tribunalul Ialomița a admis cererea de chemare în garanție, reținând că nu are relevanță în cauză faptul că pârâtele chemate în judecată nu sunt părți în contractul care stă la baza acțiunii formulate de către reclamantă. Potrivit dispozițiilor cuprinse în H.G. nr. 269/2020 și H.G. nr. 201/2020, acestea asigură și intermediază decontarea cheltuielilor aferente carantinării persoanelor, iar din modul de desfășurare a activității lor în decontarea cheltuielilor și din faptul că Ministerul Sănătății a refuzat decontarea tuturor cheltuielilor cu carantina, neacordând indemnizația de cazare, pârâta nu și-a putut îndeplini obligațiile asumate față de reclamantă, față de care a căzut în pretenții.

Referitor la critica apelantului ce a vizat lipsa unor raporturi juridice directe între Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești și Ministerul Sănătății, instanța de prim control judiciar a reținut că potrivit mecanismului de decontare stabilit prin H.G. nr. 201/2020 este necesară acțiunea apelantului- chemat în garanție de a pune la dispoziția Direcției de Sănătate Publică Ialomița fondurile necesare acoperirii cheltuielilor cu indemnizația de cazare. De asemenea, a reținut că, anterior declanșării prezentului litigiu, intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești a parcurs procedura legală pentru decontarea sumelor ce fac obiectul dosarului de față, fără succes, având în vedere poziția apelantului chemat în garanție și interpretarea dată de acesta prevederilor legale incidente. Cum această interpretare a fost înlăturată de tribunal și pentru a preveni declanșarea unui alt litigiu între intimata-pârâtă și apelantul-chemat în garanție, Curtea de Apel București a ajuns la concluzia că este legală și temeinică soluția de admitere a cererii de chemare în garanție.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune în termenul de 1 an, instanța de apel a reținut, în mod judicios, că potrivit art. 2.513 din C. civ. prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, Ministerul Sănătății nu a invocat în fața primei instanțe, prin întâmpinarea la cererea de chemare în garanție sau la primul termen de judecată, excepția prescripției dreptului material la acțiune și, oricum, această excepție viza cererea introductivă de instanță, iar nu cererea de chemare în garanție.

Prin urmare, nu au fost încălcate normele de procedură indicate de recurent, atâta timp cât instanța de apel a analizat chestiunile deduse judecății, în limitele efectului devolutiv al apelului promovat de chematul în garanție Ministerul Sănătății și prin prisma apărărilor formulate în cauză.

Așadar, Curtea de Apel București a verificat situația de fapt stabilită de prima instanță, precum și modalitatea în care a fost aplicată legea, exercitându-și rolul prevăzut de dispozițiile art. 479 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, se reține că autorul recursului, prin reluarea procedurii de decontare a cheltuielilor, urmărește, în realitate, să supună analizei instanței supreme reevaluarea situației de fapt, fără a formula critici concrete cu privire la modul de aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor legale ce reglementează procedura de decontare.

Motivul de recurs invocat de către recurentul-chemat în garanție Ministerul Sănătății, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.

Înalta Curte reamintește faptul că motivarea contradictorie sau străină de natura pricinii (ca ipoteze ale cazului de casare evocat) presupun, pe de o parte, situația ca, fie considerentele să nu sprijine soluția din dispozitiv, în sensul că raționamentul instanței ar determina o rezolvare contrară decât cea regăsită în partea finală a hotărârii, fie argumentele să fie opuse între ele, în sensul că unele conduc la admitere, iar altele la respingere, astfel încât, neputându-se opta pentru corectitudinea unora sau altora dintre acestea, nu se poate deduce dacă soluția din dispozitiv este, la rândul său, justă.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac în retractare. O motivare poate fi considerată contradictorie atunci când această deficiență se deduce din simpla lecturare a considerentelor hotărârii și nu se poate înțelege care a fost raționamentul judecătorului cauzei.

Contradicția la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., atunci când privește doar considerentele, trebuie să fie una de natură să conducă spre concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situații întâlnindu-se atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia, sau atunci când se reține caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc, aspecte care nu se regăsesc în litigiul de față.

Contrar susținerilor recurentului, decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii. În mod judicios s-a reținut că între părțile cererii introductive de instanță se aplică contractul, iar în privința cererii de chemare în garanție operează obligația legală a Ministerului Sănătății de a asigura fondurile necesare decontării.

Critica supusă analizei instanței de recurs se referă la prezentarea, în considerentele deciziei recurate, a unor motive străine de natura pricinii, cu referire la faptul că, pe de o parte, instanța de apel a menținut soluția tribunalului, prin care s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică Ialomița pe considerentul că niciuna dintre ele nu a semnat contractul de prestări servicii nr. x/03.04.2020 și actul adițional nr. x/28.05.2020, ceea ce înseamnă că nu s-au obligat față de reclamantă. Pe de altă parte, instanța de apel a admis cererea de chemare în garanție cu același raționament, reținând că Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești a parcurs procedura legală pentru decontarea sumelor care fac obiectul contractului de prestări servicii nr. x/03.04.2020 și a actului adițional nr. x/28.05.2020, însă fără succes.

Într-un prim considerent, Înalta Curte reține că se circumscrie motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nemotivarea hotărârii, motivarea sa contradictorie sau prezentarea, de către instanța a cărei hotărâre este recurată, numai a motivelor străine de natura pricinii.

Așadar, o hotărâre nu poate fi casată în recurs dacă, pe lângă motive adecvate, care explica sistematic și logic raționamentul instanței care a pronunțat soluția, aceasta cuprinde aprecieri de circumstanță care nu reprezintă cauza principală sau relevantă a hotărârii prin care s-a soluționat procesul.

De asemenea, nu reprezintă motive străine de natura pricinii acele considerente ale instanței de apel care, fundamentându-se pe probele administrate, exprimă concluziile proprii ale instanței asupra faptelor.

În realitate, autorul prezentului demers judiciar critică modalitatea în care instanța de apel a evaluat starea de fapt pe care s-a întemeiat decizia atacată pe baza probelor administrate, într-o manieră pe care acesta o consideră incorectă, deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei cererii de chemare în garanție.

Reamintind că temeinicia stării de fapt reținute de instanța devolutivă nu poate fi repusă în discuție în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate astfel formulate nu se circumscriu și nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată de chematul în garanție, aceea a prezentării unor motive străine de natura pricinii de către instanța de apel.

Înalta Curte constată că decizia recurată corespunde exigențelor impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., de vreme ce instanța de apel a expus argumentele avute în vedere pentru a fundamenta în fapt și în drept soluția adoptată, astfel că va fi înlăturat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod.

Nu pot fi reținute nici criticile subsumate de parte cazului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care stabilesc, fără echivoc, că reprezintă motiv de casare numai încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a acesteia.

Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar și precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris).

Interpretarea greșită a legii presupune că textul legal incident speței este susceptibil de interpretări contrarii, iar prin hotărârea atacată instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului. În fine, aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de către instanță. În acest caz, situația de fapt a fost greșit calificată, comparativ cu exigențele normei de drept, ceea ce a condus judecătorii apelului la a aplica o altă lege decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecății.

Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar nu a interpretat și nici nu a aplicat greșit normele de drept material, hotărârea pronunțată în apel fiind legală.

Recurentul-chemat în garanție susține, în mod neîntemeiat, faptul că au fost aplicate greșit prevederile art. 3 din H.G. nr. 201/2020. De fapt, în litigiul promovat de reclamanta A. S.R.L. este în discuție decontarea a 3 facturi, emise pentru perioada cuprinsă între 4 aprilie 2020 - 27 mai 2020.

Instanțele anterioare au stabilit, în mod corect, că Hotărârea de Guvern nr. 201/2020, în forma în vigoare la data încheierii contractului, permitea decontarea cheltuielilor cu hrana personalului medico-sanitar, chiar dacă acesta beneficiază de indemnizație de hrană.

Direcția de Sănătate Publică Ialomița avea doar obligația de a deconta, în măsura în care Ministerul Sănătății aloca sumele de bani. Or, Direcția de Sănătate Publică Ialomița a solicitat decontarea, dar a fost refuzată .

Este nefondată și critica prin intermediul căreia s-a arătat că a fost încălcat art. 6 din C. civ. pentru motivul că instanța ar fi ținut cont de prevederile H.G. nr. 419/2020, care nu pot fi aplicate, întrucât legea nouă nu retroactivează.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că nu s-a aplicat legea nouă, ci prevederile H.G. nr. 201/2020, astfel cum fuseseră modificate prin H.G. nr. 269/02.04.2020.

Curtea de Apel București a arătat că dispozițiile cuprinse în contractul de prestări servicii nr. x/03.04.2020, încheiat de părțile prezentei cauze, sunt în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data încheierii acestuia. Mai mult, instanța a reținut că, ulterior, prin H.G. nr. 419/27.05.2020 s-au introdus noi litere în cuprinsul art. 2 alin. (1) prin stipularea expresă a faptului că printre cheltuielile aferente carantinării se numără și cheltuielile cu hrana pentru personalul medico-sanitar și personalul auxiliar sanitar, care interacționează cu pacienții și optează pentru o formă de cazare în afara domiciliului după programul de lucru, în cuantum de 30 RON/zi, care include două mese/zi acordate în spațiul special de carantină, în funcție de programul fiecărei persoane.

Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-chemat în garanție Ministerul Sănătății împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-chemat în garanție Ministerul Sănătății împotriva deciziei civile nr. 1835A/2024 din 28 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2025.