ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2255/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 28 ianuarie 2021, reclamantul Județul Vâlcea - Consiliul Județean Vâlcea în contradictoriu cu pârâții Direcția de Sănătate Publică Vâlcea și Ministerul Sănătății a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 29.444,42 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de hrană (masă) și apă din cadrul Contractului nr. x/5890 din 15 aprilie 2020, încheiat cu Direcția de Sănătate Publică Vâlcea, privind decontarea din bugetul Ministerului Sănătății, a cheltuielilor cu serviciile hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi pentru personalul din sistemul public sanitar, în vederea prevenirii răspândirii COVID-19 și a dobânzii legale calculate la suma de 29.444,42 RON, începând cu data de 14.09.2020, data efectuării procedurii concilierii directe cu pârâții și până la plata efectivă a debitului.

Prin sentința civilă nr. 4247 din data de 11 mai 2021, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea. Pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 1409 din 14 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul Vâlcea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021 a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive, invocată de pârâtul Ministerul Sănătății; a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Județul Vâlcea - Consiliul Județean Vâlcea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Județul Vâlcea - Consiliul Județean Vâlcea, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Sănătate Publică Vâlcea, având ca obiect pretenții. În consecință, a fost obligată pârâta Direcția de Sănătate Publică Vâlcea, să plătească reclamantului suma de 29.444,42 RON, reprezentând contravaloare servicii de hrană și apă, potrivit Contractului nr. x/5890 din data de 15 aprilie 2020, încheiat de părți, precum și dobândă legală penalizatoare, calculată asupra aceleiași sume, conform dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 13/2011, începând cu data de 14.09.2020 și până la data plății efective. S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 133/R-CONT din 23 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Direcția de Sănătate Publică Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 1409 din 14 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii, DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ VÂLCEA, a declarat recurs.

Motivele de recurs sunt în esență următoarele:

Un prim motiv de casare vizează faptul că instanța de fond în mod nelegal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății. În acest sens, recurenta susține că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 201/2020 definesc clar cine dispune asupra sumelor ce urmează să fie decontate, respectiv Ministerul Sănătății. Totodată, potrivit recurentei, instanța de apel nu a apreciat corect raporturile dintre Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică Vâlcea și nu a luat în considerare că doar Ministerul Sănătății este ordonator principal de credite. De asemenea, recurenta-reclamantă susține că Tribunalul Vâlcea nu era competent material și teritorial să judece cauza și deși a invocat excepția la fond, instanța de apel a reținut contrariul.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 1350 pct. 1 și 2 C. civ.. Astfel, potrivit recurentei-pârâte, într-o interpretare corectă a textului de lege, instanța de control judiciar poate observa că prevederile art. 1350 C. civ. pot conduce la răspundere, la repararea posibilului prejudiciu cauzat celeilalte părți numai dacă refuzul îndeplinirii obligațiilor ar fi "fără justificare". În opinia recurentei-pârâte, dacă neîndeplinirea obligațiilor nu este din culpa părții care nu și-a îndeplinit obligațiile, aceasta nu poate fi obligată la repararea prejudiciului. Așadar, susține recurenta-pârâtă, refuzul la plată nu este hotărârea acesteia, ci a ordonatorului de credite, respectiv a Ministerului Sănătății.

Totodată, recurenta-pârâtă arată că dispozițiile art. 1350 C. proc. civ. fac vorbire de un "prejudiciu" suferit de una dintre părțile contractului, ceea ce nu a fost dovedit de către intimatul-reclamant prin actele depuse la dosar. De asemenea, recurenta susține că în speță, intimatului-reclamant nu i s-a cauzat niciun prejudiciu, acesta nefiind prestator de servicii, nu a dovedit prejudiciul cauzat și pretins, instanța nefăcând nicio referire la prejudiciul suferit.

În concluzie, recurenta-pârâtă susține că intimatul-reclamant a avut cunoștință de lipsa fondurilor pentru hrană și apă, fiind înștiințat de către aceasta, și deși avea obligația să modifice contractul încheiat cu prestatorul de servicii hoteliere, a preferat, cu rea credință să nu modifice contractul. Mai arată recurenta-pârâtă că a depus toate diligențele necesare pentru a nu se crea vreun prejudiciu, dar intimatul-reclamant a ignorat cu bună-știință prevederile contractuale.

În drept, recursul nu a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Intimatul – pârât MINISTERUL SĂNĂTĂȚII și intimatul – reclamant JUDEȚUL VÂLCEA - CONSILIUL JUDEȚEAN VÂLCEA au formulat întâmpinări prin care au invocat excepția nulității recursului, iar pe fond au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recurenta-pârâtă, în expunerea motivelor de recurs, a reluat în ansamblu criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea instanței de apel.

Susținerile recurentei-pârâte prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta-pârâtă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, în sensul că nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei-pârâte nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ VÂLCEA împotriva deciziei nr. 133/R-CONT din 23 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2022.