ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4057/2022

Ședința publică din data de 20 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal din data de 11.02.2021 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA și Direcția Sanitara Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea - DSVSA a solicitat obligarea, in baza contractelor de concesiune/subsecvente de prestări servicii, actelor adiționale si acordurilor cadru prin care s-a convenit prestarea unor servicii la plata sumei de 10.000 RON, fara TVA (aferenta lunii august), respectiv dreptul exclusiv de creanța, dobândit in baza decontului justificativ, facturii si contractelor in vigoare atașate* aferente acțiunilor sanitar veterinare efectuate, in raza sa de competenta, in baza Ordonanței d Guvern nr. 117/2020, conform carora parata ANSVSA prin Direcția Sanitara Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor si-a insusit prin semnătură și stampila debitul pentru luna august 2020.

Prin sentința civilă nr. 3304/18.05.2021, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale a secției a II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal .

Prin sentința civilă nr. 1640/12.11.2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălcești, care la rândul său și-a declinat competența în favoarea secției a II-a civile a Tribunalului Vâlcea.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Vâlcea, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. dosar x/2021 și prin încheierea civilă nr. 22/18.03.2022, s-a admis excepția necompetenței materiale a secției a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secția a I a Civilă a Tribunalului Vâlcea.

Prin sentința civilă nr. 1395 din data de 21 iunie 2022, Tribunalul Vâlcea, secția a I -a civilă a a admis excepția de necompetență materială funcțională a secției a I a Civilă a Tribunalului Vâlcea, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia, suspendând judecarea cauzei.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut, în esență, că cererea de chemare în judecată, raportat la obiectul și motivele invocate, vizează refuzul nejustificat al pârâtelor privind plata sumei de 10.000 RON, pentru serviciile prestate aferentă lunii august 2020, solicitare ce a fost comunicată pârâtei DSVSA Vâlcea prin notificare, dar fără a răspunde pretențiilor reclamantului, iar prin întâmpinarea formulată, ANSVSA, pe lângă excepțiile formulate pe fondul cauzei a arătat că după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/2021 a fost prevăzută modalitatea de decontare a activităților prestate ce se realizează pe baza decontului și a documentelor justificative.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ sunt asimilate actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Faptul că autoritatea publică nu a răspuns solicitării petentului în legătură cu dreptul de creanță invocat conturează existența unui raport juridic de drept administrativ, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea 554/20004.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoriei Vâlcea, având în vedere următoarele considerente:

Obiectul cauzei deduse judecății este reprezentat de refuzul pârâtelor Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitara Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea de a soluționa cererea sa pentru luna august și de pretenția de plată a sumei de 10.000 RON, în fundamentarea căreia reclamantul invocă dispozițiile din O.U.G. nr. 117/2020, și dispoziții ale art. 15 din O.U.G. nr. 42/2004.

Prin art. IV alin. (1) din Legea nr. 236 din 2019 s-a prevăzut că beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora.

Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun."

Înalta Curte constată că acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. IV din Legea nr. 236/2019 sau art. 15 alin. (2) și (7) din O.G. nr. 42/2004 nu privesc nici fazele premergătoare încheierii contractului și nici încheierea ca atare a contractului administrativ, ci sunt acțiuni în pretenții legate de executarea contractului, astfel încât competența de soluționare aparține instanțelor civile.

În speță, demersul judiciar cu care a fost învestită instanța vizează executarea unor obligații decurgând dintr-un contract de concesiune încheiat în temeiul Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor și H.G. nr. 446/1999 privind aprobarea concesionării unor activități sanitare veterinare pubice de interes național și a unor bunuri proprietate publică a statului și, având în vedere că din analiza contractului pe care se întemeiază acțiunea în pretenții nu rezultă existența unei dispoziții speciale care să stabilească altfel, urmează ca instanța civilă competentă să fie stabilită potrivit C. proc. civ.

De altfel, în Ședința de unificare a practicii judiciare a Plenului secției de contencios administrativ și fiscal din data de 13 decembrie 2021, s-a hotărât că "Acțiunile în pretenții întemeiate pe dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea si completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, sau pe dispozițiile art. 15 alin. (2) si 7 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, sunt de competența instanței civile.

Instanța civilă competentă se stabilește de la caz la caz. în raport cu dispozițiile legale generale sau speciale care reglementează contractul administrativ pe care este întemeiată acțiunea în pretenții; dacă din această analiză nu rezultă existența unei dispoziții speciale care să stabilească altfel, atunci instanța civilă competenta se stabilește potrivit C. proc. civ..".

În ceea ce privește instanța civilă în favoarea căreia trebuie stabilită competența, Înalta Curte reține ca fiind incidente dispozițiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., potrivit cărora judecătoriile judecă: k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, motiv pentru care, în raport de criteriului valoric, prezentul litigiu se plasează în categoria celor a căror soluționare intră în competența ce aparține material judecătoriei.

Cât privește determinarea competenței teritoriale, Înalta Curte, având în vedere prevederile art. 111 și art. 112 C. proc. civ. și faptul că acordul cadru de servicii veterinare a fost încheiat cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia își are sediul pârâta anterior menționată, și anume în favoarea Judecătoriei Vâlcea.

Deși Judecătoria Vâlcea nu este implicată în conflictul de competență sesizat (întrucât niciuna dintre instanțe nu a apreciat că ar reveni acesteia competența de soluționare a cauzei), Înalta Curte reține că, în pronunțarea regulatorului de competență, trebuie să stabilească instanța de judecată competentă conform dispozițiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluționare unei instanțe/secții/complet specializat neimplicat în conflictul negativ sesizat.

Declinările reciproce de competență reprezintă premisa regulatorului de competentă, însă stabilirea instanței competente nu este limitată de dispozițiile art. 135 C. proc. civ., la alegerea uneia dintre instanțele aflate în conflict. O altă abordare ar conduce la stabilirea competenței în favoarea unei instanțe neprevăzute de lege, soluția astfel pronunțată relevând un caracter formal al regulatorului de competență, care s-ar limita la achiesarea la una dintre opiniile instanțelor aflate în conflict, deși, în realitate, niciuna din aceste opinii nu este susținută de textele de lege, ceea ce ar echivala cu o eludare a caracterului imperativ al normei de procedură care instituie respectiva competență.

În consecință, întrucât litigiul dedus judecății decurge din executarea unui contract de concesiune, valoarea pretenției deduse judecății fiind de 10.000 RON, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a stabilit competența de soluționare a unor astfel de litigii în favoarea instanței civile de drept comun, în acord cu dispozițiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., Înalta Curte constată că revine instanței de drept comun competența materială de soluționare a cauzei, respectiv Judecătoria Vâlcea.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, în favoarea Judecătoriei Vâlcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2022.