Decizia nr. 3211/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată și parcursul cauzei în cele două cicluri procesuale 1.1. Prin cererea înregistrată la data de 08.04.2016 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar CII B., a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Fetești, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.816.130,45 RON, cu TVA inclus, pentru execuția lucrărilor "Noi capacități de producere a energiei termice prin valorificarea resurselor de energii regenerabile pentru Școala nr. 1 și Spital", conform Contractului de lucrări nr. x/20.07.2011, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 2.913.595 RON, reprezentând penalități pentru plata neefectuată, de 0,15% pe zi de întârziere. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Prin sentința civilă nr. 2617, pronunțată la data de 16.09.2016 în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamantei A. S.R.L. și a dispus obligarea Primăriei Municipiului Fetești la plata sumei de 1.816.130,45 RON, cu TVA inclus, conform contractului de lucrări nr. x/20.07.2011 și a sumei de 2.913.595 RON, reprezentând penalități de întârziere. 1.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs Primăria Municipiului Fetești, prin Primar. 1.

Prin decizia civilă nr. 1394, pronunțată la data de 14.03.2019 în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Primăria Municipiului Fetești, prin Primar, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. 1.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2016**, iar, la termenul de judecată din data de 17.10.2019, pârâta a formulat note de ședință prin care a invocat excepția lipsei capacității sale procesuale de folosință, a lipsei calității sale procesuale pasive, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ce privește creanța cesionată către intervenienta C. S.R.L. potrivit contractului de cesiune a creanței din data de 23.01.2013. 1.6 În rejudecare, prin încheierea din 17.09.2020 a fost admisă în principiu cererea de intervenție principală formulată de intervenienta C., având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 634.134,51 RON, creanță cedqată de reclamantă intervenientei. 1.

Prin cererea depusă la data de 15.09.2020, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar CII B. a formulat cerere de micșorare a cuantumului pretențiilor reclamate, în sensul restrângerii acestora cu suma de 634.137,51 RON (fără TVA). Reclamanta a învederat că, urmare unei astfel de restrângeri, pretențiile sale față de pârâtă au rămas în cuantum de 988.275,75 RON cu TVA (830.483,82 RON +TVA), cu titlu de contravaloare a lucrărilor executate și de 1.344.142,67 RON, cu titlu de penalități de întârziere, calculate prin aplicarea unui procent de 0,15% pe fiecare zi de întârziere pentru perioada 25.04.2013-08.04.2016 (data introducerii acțiunii). 2. Hotărârea instanței de fond În rejudecarea cauzei, prin sentința civilă nr. 417 din data de 30 octombrie 2020, Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar CII B. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Fetești, prin Primar și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.181.992,94 RON, reprezentând contravaloare lucrări. Totodată, prima instanță a admis cererea de intervenție principală, formulată de intervenienta C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Fetești, prin Primar și a obligat pârâta să plătească către intervenienta principală suma de 634.137,51 RON, reprezentând contravaloare lucrări. 3. Cererea de completare a dispozitivului sentinței instanței de fond Prin cererea formulată la data de 06.08.2021, pârâta Primăria Municipiului Fetești a solicitat completarea sentinței civile nr. 417/30.10.2020 în sensul pronunțării unei soluții asupra excepțiilor lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei, a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, precum și a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei în ce privește creanța cesionată către intervenienta C. S.R.L. 4. Hotărârea instanței de fond asupra cererii de completare Prin sentința civilă nr. 321 din data de 18 noiembrie 2021, Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de completare a sentinței civile nr. 417/30.10.2020, formulată de pârâta Primăria Municipiului Fetești, prin Primar, ca neîntemeiată. 5. Căile de atac exercitate în cauză Împotriva hotărârilor judecătorești menționate în punctele I.2 și I.4. de mai sus, a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Fetești, prin Primar. Prin recursul declarat împotriva sentinței principale, întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat casarea sentinței și, în rejudecare, respingerea cererii reclamantei, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință și de calitate procesuală pasivă, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă iar, în subsidiar, în măsura în care se va trece peste motivele de nelegalitate care susțin soluțiile anterior arătate, respingerea cererii fie ca prematur formulată, fie ca neîntemeiată. 1. În motivarea recursului arată că, în rejudecare, la termenul de judecată din 17.09.2020, instanța a pus în discuția contradictorie a părților excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și a lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Fetești, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește creanța cesionată către societatea intervenientă C. S.R.L., asupra cărora, însă, nu s-a pronunțat. Pronunțarea asupra excepțiilor și asupra fondului cererii principale și a cererii de intervenție a fost amânată succesiv până la 30.10.2020 când instanța s-a pronunțat asupra fondului cererilor, însă nu și asupra excepțiilor. Din acest motiv, recurenta-pârâtă a înțeles să formuleze și o cerere de completare a sentinței principale. 2. Tot la termenul din 17.09.2020, reclamanta a depus la dosar o cerere de modificare a acțiunii, pe care a intitulat-o cerere de micșorare a cuantumului pretențiilor, la care a atașat factura fiscală nr. x/15.09.2020 scadentă în aceeași zi, pentru suma de 830.484 RON, reprezentând contravaloare lucrări prestate potrivit contractului de lucrări, la care se adaugă cota de TVA de 19% (aplicabilă la data emiterii facturii fiscale), în sumă de 157.792 RON. Față de această cerere modificatoare, pârâta a arătat instanței că a refuzat la plată factura fiscală. Având în vedere și cele statuate prin decizia nr. 1394/14.03.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a dipus casarea cu trimitere spre rejudecare, referitor la încălcarea de către reclamantă a clauzelor art. 17.1, 17.2 și 11.2 din contractul de lucrări în ceea ce privește emiterea facturii și efectuarea plăților, pârâta a arătat că nu este de acord cu modificarea cererii, opunându-se primirii acestei cereri modificatoare. Prin încheierea din 17.09.2020, instanța a luat act de micșorarea cuantumului pretențiilor în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă arată că cererea reclamantei a fost greșit socotită cerere de micșorare a cuantumului pretențiilor, în realitate fiind o cerere modificatoare, care nu mai putea fi primită în rejudecare. 3. Recurenta-pârâtă susține excepția lipsei capacității sale procesuale de folosință, arătând că instanța de fond nu a făcut aplicarea art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 23 alin. (1) și art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale. Potrivit acestor dispoziții, primăria nu este o persoană juridică cu capacitate procesuală de folosință, unitatea administrativ-teritorială fiind persoana juridic de drept public, reprezentată de primar. Or, cererea reclamantei a fost promovată împotriva primăriei, iar nu a Municipiului Fetești. Contrar celor susținute de intimata-reclamantă, contractul de lucrări nr. x/20.07.2011 nu a fost încheiat cu primăria, ci cu Municipiul Fetești. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a primăriei, instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 36 și art. 40 din C. proc. civ., câtă vreme, conform actului adițional nr. x/28.01.2013 la contractul de lucrări, achizitor în acest contract este Municipiul Fetești prin primar, iar nu Primăria Municipiului Fetești, prin primar. Recurenta-pârâtă arată că mai există un dosar, cu nr. x/2016, aflat pe rolul Tribunalului Ialomița (suspendat până la judecarea definitivă a prezentei cauze) cu același obiect, atât al cererii principale cât și al cererii de intervenție, în care calitatea de pârât o deține UAT Municipiul Fetești, prin primar, iar nu primăria. În privința excepțiilor menționate, recurenta-pârâtă susține toate cele trei cazuri de casare invocate arătând că instanța nu a soluționat excepțiile, nu a motivat reținerea implicită a capacității procesuale și a calității procesuale și, de asemenea, a pronunțat soluția cu încălcarea normelor anterior menționate relevante în soluționarea excepțiilor. Mai arată recurenta-pârâtă că nu numai cererea principală trebuia respinsă pe temeiul excepțiilor, ci și cererea de intervenție principală, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală și lipsită de calitate procesuală pasivă. 4. Cât privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei cu privire la creanța cesionată către intervenienta C., arată că prin cedarea dreptului de creanță în limita sumei de 634.138 RON, la care se adaugă TVA, către intervenientă, reclamanta a pierdut calitatea procesuală activă pentru această creanță, care nu se mai regăsește în patrimoniul său. Astfel, nu există identitate între persoana reclamantei și titulara creanței, motiv pentru care instanța ar fi trebuit să admită excepția invocată și să respingă acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă cât privește creanța arătată. Și în acest caz, instanța a omis să soluționeze excepția, nu a motivat soluția implicită de respingere și, de asemenea, a pronunțat o soluție greșită, reținând implicit calitatea procesuală activă a reclamantei. 5. În măsura în care se va trece peste criticile anterior enunțate, recurenta-pârâtă solicită ca, în rejudecare, să se respingă cererea principală, ca prematur formulată și în subsidiar, ca neîntemeiată, arătând în primul rând că soluția pronunțată este nemotivată, instanța neanalizând în concret dacă există o încălcare a obligației de plată conform contractului încheiat între părți. Cu luarea în considerare a primei decizii de casare, instanța ar fi trebuit să aibă în vedere clauzele contractului de lucrări referitoare la emiterea facturii, efectuarea plăților și calculul penalităților. Instanța nu a ținut seama că suma solicitată este mai mare decât cea care s-ar fi cuvenit reclamantei pentru executarea lucrărilor, executantul având obligația constituirii unei garanții de bună execuție în cuantum de 5% din valoarea contractului de lucrări (respectiv de 73.231 RON). De asemenea, potrivit clauzelor contractuale atât valoarea lucrărilor executate cât și eventualele penalități de întârziere se datorează de la data emiterii facturii de către reclamantă, în calitate de executant. Or, reclamanta a emis în anul 2013 facturi pe care le-a stornat la scurt timp după emitere. Ca atare, nefiind emisă nicio factură fiscală în temeiul contractului nu poate fi reținută culpa contractuală a recurentei-pârâte, iar acțiunea ar fi trebuit respinsă, ca prematur formulată în lipsa facturii fiscale emise de executant, dreptul subiectiv civil pretins de reclamantă nefiind actual. Instanța, în rejudecare, a nesocotit decizia de casare prin care s-a amintit încălcarea prevederilor contractuale referitoare la emiterea facturii și efectuarea plăților. Suma solicitată inițial, de 1.181.993 RON, conține o cotă de TVA de 24% care era aplicabilă la data facturării inițiale stornate și conține de asemenea creanța cesionată către intervenienta C. S.R.L.. Câtă vreme potrivit dispozițiilor contractuale recurenta-pârâtă nu poate fi obligată la plata contravalorii lucrărilor în lipsa emiterii facturii fiscale, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și nemotivată. Recurenta pârâtă invocă clauzele din art. 17.1, 17.2 și 11.2 din contractul de lucrări. Instanța nu a ținut seama că stornarea facturii în anul 2013 îmbracă natura juridică a unei remiteri de datorie, în sensul dispozițiilor art. 1629 -1633 din C. civ., principalul efect al remiterii de datorie fiind stingerea obligației principale și eliberarea debitorului de această obligație. Și potrivit art. 1138 din vechiul C. civ., semnificația stornării facturii este aceeași. Recurenta-pârâtă a solicitat expres să se constate că obligația de plată a facturii fiscale nr. x/14.03.2013 în cuantum de 1.816.130 RON a încetat prin stornarea facturii cu factura storno nr. x/14.03.2013, ceea ce echivalează cu o remitere de datorie Nici acest argument nu a fost avut în vedere de instanța de fond, sentința fiind nemotivată. Cât privește modificarea acțiunii în raport de factura nr. x/15.09.2020, refuzată la plată, recurenta-pârâtă reiterează că nu a fost de acord cu modificarea cererii, soluția instanței de a lua act de cererea modificatoare fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 204 C. proc. civ. Prin recursul la sentința completatoare nr. 321/18.11.2021, recurenta-pârâtă invocă aceleași motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., arătând că instanța nu s-a pronunțat asupra excepțiilor opuse de pârâtă, așa încât se impunea completarea sentinței pronunțate anterior. Recurenta-pârâtă reia argumentele referitoare la excepții prezentate în primul recurs. 6. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. solicită respingerea recursului declarat împotriva sentinței principale, ca nefondat. Arată că instanța s-a pronunțat implicit asupra excepțiilor invocate de pârâtă, aspect care rezultă din motivarea sentinței, în cuprinsul căreia s-a reținut că reclamanta a încheiat contractul de lucrări nr. x/2011 cu pârâta. Din acest motiv, în mod corect s-a reținut atât capacitatea procesuală de folosință cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtei. Cât privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pe creanța cesionată, intimata arată că și-a restrâns pretențiile ca urmare a formulării cererii de intervenție și că nicio regulă de procedură nu a fost încălcată. În cauză, pârâta nu a avut pretenții proprii cu privire la garanția de bună execuție, la care se referă art. 12 din contract, astfel încât valoarea acesteia nu influențează prețul contractului. Instanța a analizat aspectele legate de stornarea facturii inițiale, stornare la care s-a procedat pentru a nu se colecta TVA, ce nu putea fi suportată de societatea reclamantă în condițiile în care pârâta nu avea disponibilitățile bănești pentru plata facturii. Însă, lichidatorul judiciar a facturat din nou suma datorată de către pârâtă, iar refuzul acesteia de a primi factura nu stinge obligația de plată a contravalorii lucrărilor executate, îndeplinirea obligațiilor contractuale de către executant nefiind niciodată contestată de către pârâtă. Aceasta din urmă a participat la recepția lucrărilor, semnând procesul-verbal de recepție finală, fără obiecții. Nu se poate reține o prematuritate a acțiunii, fiind emisă și factura fiscală nr. x/15.09.2020, iar susținerea referitoare la nerespectarea deciziei de casare este neîntemeiată. Potrivit clauzei din art. 17.3 din contract, acesta se consideră terminat odată cu semnarea de către comisia de recepție a procesului-verbal de recepție finală, or acest proces-verbal, purtând nr. x/14.03.2013, a fost depus la dosarul cauzei. Stornarea facturi inițiale din martie 2013 nu echivalează cu o remitere de datorie. În plus, factura ce urmează a fi achitată este cea emisă în 2020, în valoare de 1.181.993 RON, nu cea din 2013 care, deși a fost recunoscută de pârâtă, a fost stornată în considerarea lipsei disponibilităților bănești ale acesteia. Prin întâmpinare la cel de al doilea recurs, intimata-reclamantă solicită respingerea recursului și menținerea sentinței date în completare, pentru motivele arătate deja cu privire la soluționarea implicită a excepțiilor. 7. Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 28 martie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 31 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs asupra recursurilor formulate Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva sentinței principale nr. 417/30.10.2020, Înalta Curte constată următoarele: Ese fondat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., privitor la nepronunțarea instanței de fond asupra excepțiilor opuse de pârâtă cererii principale, și anume, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, ca și motivul de casare întemeiat pe pct. 6, respectiv, nemotivarea implicitei rețineri a capacității și calității procesuale a părților. Astfel, se constată că, în rejudecare, la termenul din 17.09.2020, instanța a pus în dezbaterea contradictorie a părților excepțiile anterior menționate, reținându-le în pronunțare deopotrivă cu fondul cererii principale și al cererii de intervenție principală. Însă, prin sentința recurată nu s-a pronunțat asupra acestor excepții, ci exclusiv asupra fondului cererilor. Nepronunțarea asupra excepțiilor constituind o încălcare a regulilor de procedură instituite de art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în temeiul art. 496, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se impune admiterea recursului declarat de pârâtă împotriva sentinței principale și, pe cale de consecință, și a recursului îndreptat împotriva sentinței de completare nr. 321/18.11.2021, casarea sentințelor și reținerea cauzei spre rejudecare. Deși se constată nepronunțarea asupra unor excepții de fond, casarea cu trimitere spre rejudecare nu mai este posibilă, dat fiind că pricina se găsește în cel de al doilea ciclu procesual, așa încât soluția nu poate fi decât casarea cu reținere, așa cum prevede art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Se mai impune observația că, deși cererea de completare a sentinței nr. 417/2020, în sensul pronunțării asupra excepțiilor, a fost în mod corect respinsă, întrucât nepronunțarea asupra excepțiilor nu constituie o neregulă procedurală care să poată fi remediată pe calea prevăzută de art. 444 C. proc. civ., soluția de admitere a recursului declarat împotriva sentinței de completare este cerută de împrejurarea că această sentință nu are o existență de sine stătătoare, ci e indisolubil legată de sentința principală, urmând soarta acesteia. Prin urmare, casarea sentinței principale atrage și casarea sentinței de completare. În rejudecare, Înalta Curte se va pronunța asupra excepțiilor opuse de pârâtă cererii principale. Analizând excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei în cererea principală și în cererea de intervenție principală, așa cum este susținută de către această parte, Înalta Curte reține următoarele: Între Primăria Municipiului Fetești și societatea reclamantă A. S.R.L. s-a încheiat contractul de lucrări nr. x/20.07.2011, în urma derulării de către Primărie, în calitate de achizitoare, a unei proceduri de atribuire a contractului de lucrări publice. Reiese din actele dosarului că derularea procedurii de achiziție a avut ca scop executarea lucrărilor "Noi capacități de producere a energiei termice prin valorificarea resurselor de energie regenerabile pentru Școala 1 și Spital", prețul convenit fiind de 1.816.130 RON, la care se adaugă TVA. Tot din actele dosarului rezultă că Municipiul Fetești a accesat o finanțare nerambursabilă pentru plata lucrărilor de la Administrația Fondului pentru Mediu, cu care a încheiat contractul de finanțare nr. x/30.09.2010. Clauza contractului de lucrări referitoare la denumirea părții contractante - Primăria Municipiului Fetești a fost amendată prin actul adițional nr. x/28.01.2013 la contract, în sensul menționării în calitate de achizitor a Municipiului Fetești, în loc de Primăria Municipiului Fetești. Potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată (în 2016), ca și potrivit art. 96, art. 109, art. 148 din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, care au înlocuit dispozițiile Legii nr. 215/2021 referitoare la organizarea unităților administrativ-teritoriale, persoana juridică de drept public reprezentată de primar în justiție este însăși unitatea administrativ-teritorială, primăria fiind o structură funcțională care cuprinde întregul aparat de lucru al unității administrativ-teritoriale și care nu are existență ca persoană juridică și, ca atare, nici capacitate de folosință a drepturilor procesuale. Totuși, în cauză, recurenta-pârâtă, prin primar, și-a asumat acte procesuale, opunând apărări față de cererea principală, deși susține că nu există, ca persoană juridică, iar reprezentarea prin primar nu poate fi decât a însăși unității administrativ teritoriale. Rezultă că distincția între Municipiul Fetești, reprezentat prin primar și Primăria Municipiului Fetești, reprezentată prin primar este una formală, lipsită de esență juridică. Având în vedere că recurenta-pârâtă a semnat contractul de lucrări și s-a angajat în formularea apărărilor în cauză, fără să precizeze cu rigoare denumirea sa, dar și ținând seama că, fără urmă de îndoială, există identitate între Primăria Municipiului Fetești și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Fetești, așa cum rezultă și din rectificarea denumirii părții prin actul adițional la contractul de lucrări, Înalta Curte va respinge excepția invocată, ca neîntemeiată. Deși în mod formal denumirea părții pârâte a fost greșit indicată de către reclamantă și de către intervenientă în cererile lor, Înalta Curte constată că cererile sunt îndreptate împotriva Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Fetești, prin primar, iar invocarea de către pârâtă a excepției urmărește opunerea unui fine de neprimire acestor cereri lipsit de substanță juridică, motiv pentru care excepția nu poate fi primită. Aceeași soluție va fi pronunțată și în privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, întemeiată pe același raționament referitor la denumirea părții contractante din contractul de lucrări. Într-o înțelegere corectă a clauzelor contractuale, calitatea de achizitor o are Municipiul Fetești prin primar, însă și cererile formulate de reclamantă și intervenientă trebuie socotite îndreptate împotriva achizitorului Municipiul Fetești, prin primar. Ca atare, există identitate între persoana chemată în judecată și partea care și-a asumat raportul juridic generat de contractul de lucrări. Pentru aceste motive, în temeiul art. 36 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge și această excepție ca neîntemeiată. Pentru a soluționa excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru creanța cesionată către C. S.R.L. potrivit contractului de cesiune din data de 23.03.2013, Înalta Curte va avea în vedere mai întâi cererea adițională formulată de reclamantă în rejudecare, prin care s-a restrâns cuantumul pretențiilor inițial exhibate, de 1.816.130 RON incluzând TVA la suma de 830.484 RON +TVA (cu titlu de debit principal). Restrângerea pretențiilor a avut în vedere tocmai cuantumul creanței cedate de către reclamantă intervenientei principale, în sumă de 634.338 RON fără TVA (sumă pe care reclamanta a scăzut-o din valoarea pretențiillor inițiale de 1.464.621 RON fără TVA). Recurenta-pârâtă arată că această cerere de micșorare a cuantumului pretențiilor reclamantei nu poate fi primită în temeiul art. 204 alin. (2) C. proc. civ. întrucât reprezintă o veritabilă modificare a acțiunii, ce nu mai poate fi formulată în rejudecare, față de prevederile alin. (1) al aceluiași text de procedură. Înalta Curte constată că cererea adițională este o veritabilă cerere de micșorare a cuantumului pretențiilor, neintervenind nicio modificare a acestor pretenții, cu excepția cuantumului lor. Ca atare, nu poate fi luată în considerare o decădere din dreptul de a formula cererea adițională, iar cererea principală trebuie considerată a fi fost amendată prin cererea adițională, urmând a fi avute în vedere pretențiile așa cum au fost restrânse sub aspectul cuantumului la suma de 830.484 RON, la care se adaugă TVA. Pe cale de consecință, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru creanța care face obiectul cererii de intervenție principală urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată, constatându-se, pe de o parte că nu mai există o suprapunere între obiectul cererii principale și obiectul cererii de intervenție, ca urmare a restrângerii pretențiilor reclamantei, iar pe de altă parte că legitimarea procesuală activă a reclamantei este conferită de calitatea sa de executant în contractul de lucrări, contract în baza căruia sunt formulate pretențiile deduse judecății. Prin urmare, există identitate între partea reclamantă și partea din raportul juridic dedus judecății, așa cum stipulează art. 36 din C. proc. civ., excepția fiind neîntemeiată. Trecând la analiza fondului pretențiilor din cererea principală, Înalta Curte constată că o primă apărare opusă de pârâtă cererii principale este invocarea presupusei iertări a sa de datorie, prin stornarea de către reclamantă în aceeași zi cu cea a emiterii a primei facturi emise pentru lucrările executate, în 14 martie 2013. Remiterea de datorie are loc când creditorul îl liberează pe debitor de obligația sa. Nici față de dispozițiile art. 1629 din C. civ., nici față de cele ale art. 1138 din vechiul C. civ., în cauză nu poate fi reținută o astfel de liberare de datorie, din faptul stornării facturii menționate. Explicația stornării facturii este una una de ordin fiscal, emiterea acesteia atrăgând pentru reclamantă obligația colectării de TVA, în condițiile în care pârâta nu dispunea de fonduri pentru plata lucrărilor și a TVA aferentă. Mai departe, obligația de plată a contravalorii lucrărilor revine pârâtei potrivit clauzelor asumate prin contractul de lucrări nr. x/20.07.2011, doar în privința scadenței obligației fiind relevantă emiterea facturii. Or, trebuie luată în considerare punerea în întârziere prin cererea de chemare în judecată, în acord cu dispozițiile art. 1522 alin. (1) din C. civ., dar și emiterea facturii nr. x/15.09.2020 pentru suma pretinsă prin cererea principală, așa cum a fost amendată prin cererea adițională. Ca atare, nu se poate reține nici prematuritatea acțiunii, invocată de pârâtă pe motivul neemiterii anterior introducerii cererii a unei facturi de plată a lucrărilor, conform clauzelor din art. 17.1, 17.2 din contractul de lucrări. Nefondată este și susținerea referitoare la afectarea cuantumului pretențiilor reclamantei de obligația de constituire a garanției de bună execuție, câtă vreme pârâta nu a formulat, la rândul său, o cerere reconvențională care să privească executarea acestei obligații contractuale de către executantul lucrărilor. Inexistența culpei contractuale pentru neplata lucrărilor, în lipsa emiterii facturii fiscale, de asemenea nu poate fi reținută, cererea de chemare în judecată valorând punere în întârziere. Chestiunea penalităților nu se impune a fi analizată întrucât pretențiile reclamantei referitoare la aceste penalități nu mai sunt susținute, aspect care rezultă din nerecurarea sentinței de fond sub aspectul neacordării penalităților (respectiv, a neanalizării și nepronunțării asupra acestor pretenții), aspect dealtfel confirmat explicit de către intimata-reclamantă, prin întâmpinarea la recurs. Este adevărat că, în rejudecare, în fața Curții de apel pârâta a formulat și apărări legate de executarea neconformă a contractului de lucrări de către reclamantă, aspect care ar fi determinat și pierderea finanțării nerambursabile și imposibilitatea achitării lucrărilor executate, pârâta solicitând și efectuarea unei expertize tehnice în dovedirea acestor susțineri. Însă, nici acest aspect, de asemenea netratat de către instanța de fond, nu este reluat prin recursul declarat și, drept urmare, în limitele recursului, rejudecarea nu poartă asupra acestor apărări, care nu au fost reiterate. Prin urmare, factual, se reține recepționarea lucrărilor conform procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/14.03.2013, asumat de recurenta-pârâtă, aspect necriticat. Cât privește respectarea deciziei de casare nr. 1394/14.03.2019, trebuie menționat că prin această decizie s-a reținut că prima sentință pronunțată în fond este nemotivată, între altele, pentru netratarea apărărilor pârâtei referitoare inexistența obligației de plată, câtă vreme reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 17.1, 17.2 și 11.2 din contractul de lucrări, în sensul emiterii facturii. Deciziei de casare nu i se poate conferi semnificația invocată de recurenta-pârâtă, a statuării în mod definitiv asupra lipsei de fundament a pretențiilor reclamantei, pentru încălcarea acestor clauze contractuale, pentru că, într-o astfel de viziune soluția nu ar fi fost aceea a casării cu trimitere spre rejudecare, ci aceea de respingere a pretențiilor reclamantei. Înalta Curte, revenind la argumentele de fond anterior enunțate, referitoare la semnificația clauzelor contractuale și respectarea lor, în temeiul art. 1270 și 1516 din C. civ. (dispoziții similare celor din art. 969 și 1073 din vechiul C. civ.), va admite în parte cererea principală formulată și precizată de reclamanta A. S.R.L. și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 830.484 RON, reprezentând partea necedată din contravaloarea lucrărilor executate în baza contractului de lucrări nr. x/20.07.2011, la care se adaugă TVA în sumă de 157.792 RON. Față de dispozițiile art. 1566 și următoarele din C. civ., constatând că a intervenit cesiunea parțială a creanței reclamantei față de pârâtă către intervenienta principală, conform contractului din 23.01.2013, cesiune recunoscută de pârâtă, va admite cererea de intervenție principală formulată de intervenienta C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta și va obliga pârâta la plata către intervenienta principală a sumei de 634.138 RON, la care se adaugă TVA. În temeiul art. 451 și următoarele din C. proc. civ., ținând seama de soluția definitivă dată litigiului, va obliga recurenta-pârâtă Primăria Municipiului Fetești, prin Primar, ca parte care a pierdut procesul pe fond, la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar CII B., a sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat.