Decizia nr. 4661/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată și parcursul dosarului 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 18 decembrie 2013 sub nr. x/2013, reclamantul Orașul Voluntari, prin Primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.: 1. rezilierea contractului nr. x/12.05.2008 pentru neexecutarea parțială a obligațiilor de către pârâtă 2. obligarea pârâtei la remedierea, pe cheltuiala proprie, a lucrărilor executate defectuos 3. obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale cauzate prin executarea defectuoasă a contractului 4. obligarea pârâtei la plata de penalități de întârziere zilnice de 0,1% din prețul contractului. 1.

Prin cererea reconvențională formulată la data de 23 ianuarie 2014 pârâta - reclamantă A. S.R.L. a solicitat obligarea reclamantului-pârât Orașul Voluntari la plata următoarelor sume: 12.682.273 RON, scadentă la 15.12.2013, reprezentând lucrări executate și contravaloarea costurilor asociate conform Transei 25 din Anexa 2 la Actul Adițional nr. 2/12.06.2009 la contractul de lucrări din 12.05.2008; a sumei de 13.589.758 RON, cu scadență la data de 14.03.2014, reprezentând lucrări executate și contravaloarea costurilor asociate conform Tranșei 26; a sumei de 13.013.124 RON, reprezentând lucrări executate și costuri asociate, datorate conform contractului, nescadente la data introducerii cererii reconvenționale; obligarea reclamantului-pârât la restituirea garanției de bună execuție, în cuantum de 9.806.644 RON, reținută în mod ilegal și la plata sumei de 1.623.142 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente. Prin ultima precizare scrisă, depusă în ședința publică din data de 23 martie 2017, executantul a solicitat obligarea achizitorului la plata sumelor de: 332.667.519,34 RON reprezentând debit principal, 67.917.163,11 RON reprezentând penalități și 10.432.045,97 RON reprezentând garanție de bună execuție. 1.

La termenul de judecata din 16 iunie 2014, Tribunalul Ilfov a fost încuviințat, în principiu, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta B. S.A în favoarea pârâtei A. S.R.L.. 1.

Prin sentința civilă nr. 1101 din 20 aprilie 2017, Tribunalul Ilfov a admis în parte acțiunea principală, a dispus rezilierea contractului de execuție de lucrări nr. x/12.05.2008 din culpa executantului - pârâta A. S.R.L., a anulat capetele 2, 3 și 4 din acțiunea principală, a admis, în parte, cererea reconvențională precizată și cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtei, a obligat reclamanta Orașul Voluntari prin Primar să plătească pârâtei suma de 49.716.701,18 RON reprezentând soldul neachitat în baza contractului, evidențiat în fișa analitică pe furnizor a reclamantei, a respins în rest cererea reconvențională precizată și cererea de intervenție accesorie ca neîntemeiate, a respins, ca neîntemeiate, cererile pârâtei reconveniente și intervenientei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată și a luat act că reclamantul și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. 1.

Împotriva sentinței civile menționate în punctul I.1.2. anterior, dar și a încheierii de ședință din 27 octombrie 2014 pronunțate de Tribunalul Ilfov, au formulat recurs recurentul-reclamant-pârât Orașul Voluntari prin Primar, recurenta-pârâtă-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar C. și recurenta-intervenienta B. S.A.. 1.

Prin decizia civilă nr. 1123 din 28 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității recursului, a respins recursurile declarate de A. S.R.L., prin administrator judiciar C. și D. și de recurenta-intervenientă B. S.A., ca nefondate, a admis recursul declarat de recurentul - reclamant Orașul Voluntari, prin Primar, a casat, în parte, sentința și încheierea de ședință din 27 octombrie 2014, în ceea ce privește soluția dată petitelor 2, 3 și 4 ale cererii introductive și a acordat termen pentru judecarea pe fond a acestor petite la data de 28 martie 2018, cu citarea părților. 1.

Prin cererea formulată la data de 27 martie 2018, recurenta pârâtă reclamantă A. S.R.L. a solicitat suspendarea judecării cauzei referitor la soluționarea, în fond, a petitelor 2, 3 și 4 formulate de Orașul Voluntari, iar prin notele de ședință depuse la data de 18 aprilie 2018, recurenta intervenientă B. S.A. a invocat excepția de inadmisibilitate a formulării, de către Orașul Voluntari, a capetelor de cerere nr. x, 3 și 4 împotriva A. S.R.L., societate supusă prevederilor Legii nr. 85/2006. 2. Hotărârea instanței de fond Prin încheierea de ședință din 25 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și a suspendat cauza formulată de recurentul-reclamant-pârât Orașul Voluntari prin Primar, recurenta-pârâta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar C. și recurenta-intervenientă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1101 din 20 aprilie 2017 și încheierii de ședință din 27 octombrie 2014, pronunțate de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2013, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierea de ședință din 25 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant-pârât Orașul Voluntari prin Primar a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate, în sensul respingerii cererii de suspendare și al dispunerii continuării judecării pe fond a petitelor 2, 3 și 4 ale cererii introductive, formulată de către recurentul-reclamant-pârât Orașul Voluntari prin Primar, precum și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut, dintr-o primă perspectivă, că nelegalitatea soluției de suspendare ar deriva dintr-o aplicare greșită a dispozițiilor Legii insolvenței nr. 85/2006, respectiv a prevederilor art. 36 dintr-un astfel de act normativ, în contextul în care cererea de chemare în judecată formulată de recurent a avut ca obiect principal rezilierea contractului de executare de lucrări din culpa executantului (capătul 1 al cererii), precum și remedierea lucrărilor defectuos executate, repararea pagubei create și plata de despăgubiri, ca urmare a rezilierii contractului (capetele 2,3 și 4 ale cererii), acestea din urmă fiind creanțe subsecvente intervenirii rezilierii, sens în care au natura juridică a unor creanțe ulterioare deschiderii procedurii insolvenței, așa cum, cu autoritate de lucru judecat, a reținut Curtea de Apel prin aceeași încheiere. Or, apreciază recurentul, prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 vizează exclusiv acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, ce privesc creanțe născute anterior deschiderii procedurii insolvenței, considerând, pentru aceleași argumente, eronat și raționamentul judecătorului fondului potrivit căreia prevederile sus indicatului text de lege ar fi aplicabile indiferent dacă acțiunile sunt introduse anterior sau ulterior deschiderii procedurii insolvenței. A făcut trimitere recurentul și la maniera de aplicare a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 85/2006, apreciind că obiectul petitelor a căror suspendare a fost dispusă de Curtea de Apel București nu se încadrează în categoria cererile aferente procedurii insolventei, judecătorul sindic neputând fi învestit să soluționeze orice tip de cerere. De asemenea, a apreciat că, în determinarea limitelor incidenței prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, era necesară o raportare concretă la atribuțiile judecătorului sindic, astfel cum sunt acestea stabilite prin art. 11 alin. (1) și alin. (2) din legea insolvenței în vigoare la momentul deschiderii procedurii față de intimata - pârâtă A. S.R.L.. Pe de altă parte, susține recurentul - pârât că, având în vedere dispozițiile art. 30 alin. (4) C. proc. civ., petitele 2, 3 și 4 ale cererii de chemare în judecată, reprezintă cereri accesorii, iar potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cererile accesorii se judecă de instanța competentă să soluționeze cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești. O altă critică distinctă în recursul declarat în cauză, vizează incidența prevederilor art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/19.04.2006, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 77/2012, apreciind recurentul că din contextul normativ al unui astfel de text de lege rezultă, fără nici un dubiu, că astfel de cereri sunt date de legiuitor în competența exclusivă a instanței de contencios administrativ și fiscal, sens în care excedă acțiunilor care pot fi soluționate de judecătorul sindic, potrivit art. 11 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. 4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de recurs, intimata- pârâtă A. S.R.L., prin administrator judiciar C. și D. a invocat nulitatea recursului, iar din perspectiva aspectelor de fond ale cauzei a solicitat respingerea căii de atac exercitate de recurentul -reclamant, ca fiind nefondată. În cauză a formulat întâmpinare și intimata - intervenientă B. S.A., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. 5. Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494, art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 8 aprilie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Orașul Voluntari prin Primar este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Referitor la criticile evocate de recurentul - reclamant, ce pot fi subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curtea observă că, prin intermediul acestora, ceea ce clamează, în fapt, recurentul este o încălcare, de către prima instanța, prin pronunțarea soluției de suspendare a judecării capetelor nr. 2, 3 și 4 ale cererii sale de chemare în judecată, a prevederilor art. 123 alin. (1) și (2) C. proc. civ., respectiv art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, ce reprezintă, în esență, norme procedurale prin care legiuitorul tranșează aspecte legate de mecanismele aferente stabilirii competenței instanțelor de judecată. Astfel de critici nu pot fi, însă, apreciate drept fondate de către instanța de control judiciar, în contextul în care, din analiza prevederilor art. 414 C. proc. civ., cu care prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 se completează și care reglementează procedura de soluționare a incidentului procedural al suspendării, rezultă că prin încheierea de suspendare a judecății, instanța nu se dezînvestește de soluționarea pricinii, procesul rămânând doar în nelucrare din cauza existenței unor împrejurări independente de voința părților litigante, precum deschiderea procedurii insolvenței față de una dintre acestea. Or, într-un astfel de context nu se poate reține teza încălcării normelor de procedură sus indicate (art. 123 alin. (1) și (2) C. proc. civ., respectiv art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006) în maniera evocată de recurent, în contextul în care, prin măsura dispusă, judecătorul nu a procedat la o desesizare a instanței, în sensul scoaterii cauzei de pe rol și trimiterii acesteia către o altă instanța apreciată drept competentă (spre a putea fi pusă în discuție o potențială încălcare a normelor ce reglementează materia determinării competenței), ci a apreciat că, în considerarea stării de insolvență în care se regăsește intimata - pârâtă A. S.R.L., raportat la obiectul celor trei petite în discuție, este incident cazului legal de suspendare reglementat de art. 36 din Legea nr. 85/2006, respectiv există un impediment legal ce determină sistarea temporară a activității procesuale. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută nerespectarea de către Curtea de Apel Bucureșri a norme de procedură a căror încălcare ar atrage sancțiunea nulității, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., rațiune pentru care apreciază nefondate susținerile recurentului privind incidența unui astfel de motiv de nelegalitate. 2. Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, în cauză instanța de fond realizând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora: "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal." Reține instanța de control judiciar, în acord cu jurisprudența sa constantă în materie, că prin sus indicatele prevederi speciale, derogatorii de la dreptul comun, legiuitorul a avut în vedere ca toate acțiunile prin care creditorii debitorului aflat în procedura insolvenței urmăresc realizarea creanțelor împotriva acestuia să fie suspendate ope legis, dreptul creditorilor de urmărire individuală fiind înlocuit cu disciplina caracterului colectiv al procedurii, în care diversele categorii de creditori au poziții diferite în ordinea de preferință. Astfel, contrar susținerii recurentului-reclamant, măsura stabilită prin textul de lege prevăzut la art. 36 se justifică prin natura specială a procedurii stabilite de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual și egalitar, în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență. Din formularea redacțională a articolul de lege sus-menționat, prin care legiuitorul nu distinge, prin evocarea unui criteriu temporal, rezultă că acesta se referă atât la acțiunile judiciare începute înainte de deschiderea procedurii, cât și la cele începute după deschiderea procedurii, precum și la toate creanțele care s-ar putea pretinde contra debitorului aflat în procedura insolventei, sens în care este irelevant faptul că acțiunea ce face obiectul dosarului pendinte a fost deferită soluționării contencioase ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea A. S.R.L., în dosarul nr. x/2012 aflat pe rolul Tribunalului Ilfov (respectiv 10.12.2012). De asemenea, Înalta Curte reține că, deși în plan procesual capetele de cerere nr. x, 3 și 4 ale cererii de chemare în judecată au natura juridică a unor cererii accesorii, întrucât dezlegarea acestora a fost subordonată soluției pronunțate de instanțele de judecată asupra petitului privind rezilierea Contractului de execuție lucrări nr. 10526/DII 624/12.05.2008 ("Contractul de Execuție"), în planul dreptului material aceste capete de cerere au natura juridică a unor acțiuni prin care reclamantul tinde la realizarea unor creanțe asupra averii intimatei - pârâte A. S.R.L., aflată în insolvență. Or, panul relevant, din perspectiva prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, este cel al dreptului material. Astfel, instanța de control judiciar reține că prin cel de-al doilea capăt de cerere, Orașul Voluntari a solicitat obligarea A. S.R.L. la remedierea, pe cheltuiala proprie, a lucrărilor executate potrivit Contractului de execuție, însă apreciate de recurent ca fiind defectuos realizate, valoarea estimată a unor astfel de lucrări ridicându-se, potrivit aspectelor învederate chiar de către Orașul Voluntari, prin cererea de probe aflată la filele x ale dosarului Curții de Apel București, la suma de 51.117.725,09 RON. Deși este adevărat că printr-un astfel de capăt de cerere recurentul - reclamant a învestit instanța cu o acțiune având drept obiect obligația de a face, instanța de control judiciar reține că finalitatea acestuia vizează, în fapt, tot elemente ale activului patrimonial al debitorului aflat în insolvență, întrucât implică surse de finanțare pentru asigurarea, în timpul procedurii, a prestației la care ar fi obligat debitorul, cu afectarea fluxului acestuia de numerar sau al resurselor patrimoniale (bunurilor de natura stocurilor aflate în patrimoniul debitorului), or, dat fiind impactul asupra averii debitorului în insolvență, existență unor astfel de acțiuni paralele procedurii concursuale prevăzute de Legea nr. 85/2006, ar produce incertitudine, fiind imposibilă evaluarea activului și pasivului debitorului, în vederea distribuirii rezultatului valorificării patrimoniului acestuia, după cum a reținut și Curtea Constituțională în decizia nr. 169/19.03.2013. De asemenea, Înalta Curte observă că prin cel de-al treilea capăt al cererii introductive de instanță, recurentul - reclamant a solicitat obligarea intimatei - pârâte la plata contravalorii pagubelor materiale apreciate de acesta ca fiind cauzate prin executarea defectuoasă a Contractului de execuție, în cuantum de 79.591.932 RON (conform precizărilor depuse la termenul de judecată din data de 28.03.2018), iar prin cel de-al patrulea capăt al cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei A. la plata penalităților de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi din prețul Contractului de execuție, pentru intervalul 30.08.2012 și până la data de 28.03.2018 în valoare de 660.863.220 RON. Or, natura unor astfel de petite de acțiuni judiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului este evidentă. Totodată, aspectul privind caracterul unor creanțe ce s-ar naște dintr-o ipotetică admitere a unor astfel de capete de cerere, de creanțe ulterioare deschiderii procedurii (cum definitiv a stabilit, după cum chiar recurentul amintește, Curtea de Apel București), nu reprezintă un argument în defavoarea măsurii suspendării litigiilor ce se desfășoară în afara procedurii insolvenței, ci, din contră, unul în favoarea acesteia, câtă vreme, dat fiind momentul nașterii unor astfel de creanțe, acestea ar urma să fie, potrivit prevederilor art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală, însă supuse procedurii de verificare a acestora de către administratorul judiciar, conform art. 66 și 67 din același act normativ. Or, cum potrivit prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, atribuțiile judecătorului-sindic vizează, printre altele, controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, nu pot fi reținute alegațiile recurentului potrivit cărora analiza existenței sau inexistenței unei creanțe născute ulterior deschiderii procedurii, prin care creditorul urmărește realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale ar fi excedentare atribuțiilor judecătorului sindic și ar putea fi exercitată în afara procedurii insolvenței, în contextul în care cererile ce vizează acoperirea pasivului debitorului sunt cereri aferente procedurii insolvenței. În esență, scopul avut în vedere de legiuitor prin reglementarea art. 36 din Legea nr. 85/2006 a fost și acela de concentrare a litigiilor având ca obiect averea debitorului insolvent sub controlul judecătorului-sindic desemnat în procedura insolvenței debitorului conform art. 6 din sus indicatul act normativ. În concluzie, Înalta Curte constată că încheierea recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, motivele invocate de reclamant, prin cererea de recurs, nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul Orașul Voluntari prin Primar, ca nefondat. De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata - intervenientă B. S.A., instanța de control judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1), coroborat cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., o va admite, în parte și va dispune obligarea recurentului - reclamant Orașul Voluntari prin Primar la plata către intimata - intervenientă a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial parțial în sumă de 1500 RON (dovedit prin înscrisurile depuse în dosarul de recurs la filele x), apreciind că, în raport de circumstanțele cauzei, aplicabile fazei de judecată a recursului, precum și de gradul de complexitate a demersului dedus analizei, cuantumul onorariului avocațial de 10.179,86 RON, solicitat de intimata - intervenientă, este vădit disproporționat. PENTRU ACESTE MOTIVE,