ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2475/2023

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, secția Civilă, la 21.11.2018, sub nr. x/2018, reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE (C.N.C.I.R.) S.A. a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 2.791 RON, reprezentând valoarea rămasă a creanțelor ce nu au fost urmărite și recuperate în termenul legal de prescripție de la clienții C.N.C.I.R. S.A., pentru care aceasta din urmă a prestat diferite servicii de verificări/inspecții tehnice.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1381-1386 C. civ., dispozițiile art. 1350 coroborat cu dispozițiile art. 2019 C. civ. precum si dispozițiile C. proc. civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 3551 din 5 aprilie 2019, Judecătoria Sectorului 3 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată la 18.06.2019, sub același număr unic, x/2018.

Prin sentința civilă nr. 2550/2019 din 18 septembrie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 1410 din 26 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.

Prin decizia nr. 1397 din 08 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În esență, în considerentele deciziei de casare s-a reținut că dezlegarea dată de instanța de apel excepției prescripției dreptului material la acțiune este greșită și că, acțiunea înregistrată de reclamantă la 19.11.2018 nu este prescrisă, revenind instanței de apel obligația de a cerceta fondul cauzei pentru identificarea condițiilor necesare angajării răspunderii contractuale.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la 24.10.2018, sub nr. x/2018*.

Prin decizia civilă nr. 1682 din 14 noiembrie 2022, pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul reclamantei, a anulat sentința apelată și, în urma evocării fondului, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin memoriul de recurs, cu privire la dovada existenței prejudiciului, autoarea recursului a susținut că, în mod contrar celor reținute de instanța de apel, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1385 alin. (3) C. civ., în sensul că un prejudiciu este cert atunci când existența lui este sigură, neîndoielnică.

Or, din înscrisurile depuse la dosar (Raportul Curții de Conturi și Decizia nr. 8/2015 emisa de Curtea de Conturi a României, contractul de mandat nr. x/07.01.2011, notificarea nr. x/30.08.2016, fișa clienților cu facturi fiscale în sold, facturi fiscale) rezultă fără echivoc existența acestuia, în evidențele sale contabile existând creanțe nu au putut fi încasate întrucât nu au fost urmărite și recuperate în termenul legal de prescripție.

A arătat că, în baza contractului de mandat nr. x/07.01.2011, încheiat în condițiile Legii nr. 31/1990, în perioada 2011-2014, pârâtul a condus, organizat, reprezentat și gestionat activitatea C.N.C.I.R. S.A. având obligațiile prevăzute la art. 4.2.1., art. 4.2.4., art. 4.2.15., urmând ca, în baza art. 7, să răspundă pentru neîndeplinirea/îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor.

Autoarea recursului a precizat că, deși din conținutul contractului de mandat nu rezultă în mod expres că directorul companiei avea obligația de a recupera creanțe, din interpretarea dispozițiilor contractuale de la art. 4.2.1., art. 4.2.2., art. 4.2.4., respectiv art. 4.2.5., se poate reține, printre principalele obligații ale acestuia, și obligația de a gestiona și urmări îndeplinirea obiectivelor contractului de mandat și a criteriilor de performanță.

În ceea ce privește criticile vizând fondul cererii, în sensul că instanța de apel a apreciat că nu se poate reține existența legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciul pretins, recurenta-reclamantă a învederat că legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este evidentă, clară și indiscutabilă. Astfel, a arătat că raportul de cauzalitate este nu numai o condiție a răspunderii, ci și criteriul sau elementul în funcție de care se determină întinderea reparației care se datorează victimei, iar dreptul la reparație poate fi recunoscut numai pentru prejudiciile care sunt, neîndoielnic, consecința faptei ilicite.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât, a solicitat respingerea ca neîntemeiată, având în vedere că aceasta a formulat cererea de chemare în judecată în termenul legal de prescripție, în raport de data la care a luat cunoștință de prejudiciul/paguba suferită, urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi a României, început în anul 2014 și finalizat în ianuarie 2015, prin emiterea Deciziei nr. 8/2015.

În opinia recurentei, nașterea dreptului la acțiune nu atrage și începutul prescripției extinctive, dacă titularul dreptului la acțiune nu a cunoscut în mod efectiv actele sau faptele de care legea leagă nașterea dreptului la acțiune.

În fine, cu privire la modalitatea de stabilire a sumei în cuantum de 2.791 RON a menționat că aceasta reprezintă valoarea rămasă de încasat de la debitorii/clienții pentru care a prestat servicii de verificări tehnice în conformitate cu prescripțiile tehnice I.S.C.I.R., fiind emise facturi fiscale însușite prin semnătură de fiecare client/debitor în parte.

Intimatul-pârât nu a uzat de dreptul de a formula întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că, prin cererea de recurs, nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 20 iunie 2023 s-a dispus comunicarea acestuia părților cu mențiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare; nicio parte nu a formulat punct de vedere la raport.

Prin rezoluția din 12 septembrie 2023, s-a fixat termen pentru examinarea admisibilității recursului în completul de filtru la 21 noiembrie 2023.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului reținută prin raport, urmează a anula recursul declarat de recurenta-reclamantă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal este sancționată cu anularea recursului.

Soluția impusă de legiuitor se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puțin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, se constată că, deși recurenta-reclamantă și-a întemeiat demersul judiciar pe motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ce presupune încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material, și a indicat art. 1385 C. civ., aceasta nu a arătat în ce anume constă pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor de drept material de către instanța de apel, în ce anume s-a materializat aceasta în cadrul deciziei recurate și nici nu a precizat care era, în viziunea sa, modalitatea corectă în care instanța de apel era ținută să interpreteze și să aplice prevederile invocate.

Or, enunțarea unor norme de drept trebuie făcută într-o manieră aplicată, arătându-se în concret modalitatea eronată în care instanța de apel a înțeles să le interpreteze, dar și modalitatea considerată de recurentă ca fiind cea corectă, toate acestea materializându-se în critici de nelegalitate, apte de a fi încadrate în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De altfel, criticile din cererea de recurs vizează chestiuni ce țin de temeinicia deciziei recurate, de apreciere a situației de fapt cu privire la stabilirea caracterului cert al prejudiciului și la existența unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu, care nu mai pot face obiectul cenzurii instanței de recurs, știut fiind că recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, prin care se asigură doar un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate.

Cât privește criticile referitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța apreciază că sunt lipsite de interes, de vreme ce Înalta Curte a stabilit cu caracter definitiv, prin decizia de casare nr. 1397 din 08.06.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, că acțiunea nu este prescrisă.

Prin urmare, susținerile recurentei prezentate drept motive de recurs nu conțin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, care să vizeze în mod special considerentele deciziei, așa cum, de altfel, este și firesc într-o cale de atac, cu atât mai mult în calea de atac a recursului în care instanța examinează exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să își exprime nemulțumirea în condițiile stabilite de lege.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Prin urmare, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE (C.N.C.I.R.) S.A. împotriva deciziei civile nr. 1682 din 14 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE (C.N.C.I.R.) S.A. împotriva deciziei civile nr. 1682 din 14 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2023.