ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2457/2023

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oltenița, la 20.09.2021, sub nr. x/2021, A. S.R.L., prin Cabinet Individual de Insolvență "B.", în calitate de lichidator judiciar, în contradictoriu cu C. S.A., a solicitat anularea Contractului de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/29.10.2009 de B.N.P.A. D..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1254 din C. civ.

Prin cererea precizatoare depusă la 12.10.2021, reclamanta, prin lichidator judiciar, a menționat că valoarea obiectului cererii este de 1.950.929,72 RON.

Pârâta C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei, lipsa de mandat a lichidatorului judiciar pentru formularea cererii, inadmisibilitatea cererii din perspectiva Legii nr. 85/2014, excepția puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 24/09.03.2021, pronunțate în dosarul nr. x/2017 de către Tribunalul Călărași, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 145 din 04.02.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Oltenița a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Călărași.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, secția civilă, la 16.02.2022, sub nr. x/2021.

Prin încheierea din 13.04.2022 s-a respins excepția netimbrării cererii, invocată de pârâtă și s-a fixat termen pentru reluarea judecății la 25.05.2022.

Prin sentința civilă nr. 381 din 15 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Călărași, secția civilă a respins excepția lipsei calității de reprezentant a lichidatorului judiciar al debitoarei A. S.R.L. - C.I.I. B., invocată de pârâtă.

A respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă.

A unit cu fondul excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, și a acordat termen pentru continuarea judecății fondului la 14 septembrie 2022 când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 16 septembrie 2022.

Prin sentința civilă nr. 553 din 16 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Călărași, secția civilă a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta C. S.A.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

A dispus anularea contractului de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/29.10.2009 de B.N.P.A. D..

Împotriva încheierii din 13.04.2022 și a sentinței civile nr. 553/16.09.2022, ambele pronunțate de Tribunalul Călărași, secția civilă, a formulat apel pârâta C. S.A., solicitând schimbarea în totalitate a acestora și, în principal, admiterea excepției netimbrării cererii de chemare în judecată iar, în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin încheierea civilă nr. 12A din 20 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de apelanta-pârâtă, a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul registraturii în vederea repartizării sale unei dintre Secțiile a V-a sau a VI-a ale Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la 22.03.2023, sub nr. x/2023.

Prin decizia civilă nr. 693/A/2023 din 4 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva încheierii de ședință din 13.04.2022, pronunțate de Tribunalul Călărași, secția Civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., prin C.I.I. B., în calitate de lichidator judiciar.

A admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 553/16.09.2022, pronunțate de Tribunalul Călărași, secția Civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., prin C.I.I. B., în calitate de lichidator judiciar.

A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că:

- a respins cererea ca neîntemeiată.

- a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L., prin C.I.I. B., în calitate de lichidator judiciar, a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum reiese din precizările menționate în cuprinsul răspunsului la întâmpinare formulat), solicitând admiterea căii de atac și, rejudecând, modificarea în parte a hotărârii atacate.

În considerarea motivului de casare invocat, prin memoriul de recurs, autoarea căii de atac a susținut că hotărârea instanței de apel este nefondată din perspectiva invalidării înscrisului doveditor al contractului de credit nr. x/29.10.2009, în sensul de instrumentum și nu de negotium, a aprecierii bunei-credințe a pârâtei C. S.A. și a relei-credințe a recurentei, respectiv a posibilității de a exista o dublă recuperare a prejudiciului, precum și riscul unei îmbogățiri fără justă cauză.

Detaliind, sub un prim aspect, a precizat că instituția desființării actului juridic subsecvent, ca urmare a anulării actului juridic principal, în C. civ. din 1864 nu era expres reglementată de legiuitor, fiind o creație a practicii și a interpretării, prin analogie, a strânsei legături dintre actul principal și actul subsecvent. De asemenea, raportat la obiectul dedus judecății, a subliniat că excepția de la această regulă nu se regăsește în cauză.

A punctat că, neutilizarea expresă în decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal nr. x/2013, a termenului "anulare" ci "desființare" nu schimbă înțelesul pe care instanța a dorit să îl exprime cu privire la situația contractului principal, cel de credit încheiat cu E. S.R.L.

Autoarea recursului a învederat că principiul privește efectele nulității actului juridic față de terți și este consacrat de C. civ. în art. 1254 alin. (2) potrivit căruia, "Desființarea contractului atrage, în condițiile legii, și desființarea actelor subsecvente încheiate în baza lui.", terminologia utilizată în noul C. civ. nefiind întâmplătoare, întrucât legiuitorul a prevăzut în mod expres efectul "desființării" actului juridic.

Contrar celor afirmate de instanța de apel, a susținut că nu era necesar ca instanța din dosarul penal să utilizeze termenul "anulare", de vreme ce nu a existat o schimbare de optică a legiuitorului cu privire la soarta actelor anulate și a celor desființate, una dintre modificările esențiale ale noului C. civ. reprezentând-o schimbarea terminologiei utilizate, principiile de bază rămânând aceleași.

În acest sens, a menționat că nu a existat o modificare în reglementarea contractelor și a efectelor acestora în noul C. civ. de natură să schimbe fundamental concepția vechiul C. civ., utilizarea terminologiei noi "desființarea" nefiind de natură să aducă atingere stabilității principiilor reglementării materiei contractelor și efectelor acestora.

A arătat că instanța de apel din dosarul penal "a actualizat" terminologia, utilizând și noțiunea de "desființare" din alin. (2) al art. 1254 C. civ., echivalând "constatarea nulității unui contract sau anularea acestuia" cu "desființarea" acestui contract.

Sub aspectul bunei-credințe a pârâtei, respectiv a relei-credințe a recurentei, a precizat că societatea A. S.R.L. nu a fost titulara creditului, ci garantul ipotecar, precum și faptul că valoarea bunului supus ipotecii nu a fost stabilită de aceasta, ci de evaluatorii anagajați ai pârâtei.

A subliniat că se putea vorbi despre o vădită rea-credință a sa în situația controlului total cu privire la încheierea contractului de ipotecă, exprimată în stabilirea termenilor contractuali și a garanției unui bun a cărui evaluare ar fi fost sub controlul exclusiv al acesteia.

Or, odată încheiat contractul de ipotecă, chiar pârâta a constatat buna-credință a societății A. S.R.L. și, prin adresa din 04.01.2011, a solicitat Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară Călărași, BCF Oltenița, radierea ipotecii și a interdicței de înstrăinare și grevare, precum și a beneficiului novației.

Sub un ultim aspect, cel al posibilității de a exista o dublă recuperare a prejudiciului, precum și riscul unei îmbogățiri fără justă cauză, a susținut că nu poate fi acceptată opinia instanței de apel cu privire la opunerea de către cel interesat a recuperării prejudiciului de la o altă persoană fizică sau juridică.

În argumentare, a precizat că, prin decizia penală, la recuperarea prejudiciului au fost obligate mai multe persoane fizice, considerate coautori ai diverselor infracțiuni or, în situația recuperării în solidar, persoanele executate silit sau care au plătit de bună-voie prejudiciul, nu cunosc stadiul executării față de celelalte persoane și, cu atât mai puțin, executarea unei ipoteci a unei persoane juridice, garant, nu este cunoscută celorlalți.

În fine, a reiterat solicitarea de admitere a recursului și, în rejudecare, modificarea în parte a hotărârii atacate.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. din 1865 însă, prin răspunsul la întâmpinare (concluzii scrise), înaintat la dosar la 06 noiembrie 2023, recurenta-reclamantă a precizat că, din eroare, au fost invocate dispozițiile C. proc. civ. din 1864, respectiv faptul că din întreaga argumentare a cererii de recurs reiese că motivul de nelegalitate invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte C. S.A. la 23, respectiv la 24 august 2023.

Prin întâmpinarea formulată la 22 septembrie 2023, intimata-pârâtă a solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca fiind neîntemeiat.

Întâmpinare a fost comunicată recurentei-reclamante la 02, respectiv 03 octombrie 2023, aceasta formulând răspuns la întâmpinare (concluzii scrise) la 06 noiembrie 2023, prin care a solicitat respingerea apărărilor pârâtei, admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică.

Prin rezoluția din 17 octombrie 2023 s-a fixat termen de judecată la 21 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal este sancționată cu anularea recursului.

Soluția impusă de legiuitor se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puțin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, se constată că, deși autoarea recursului și-a întemeiat demersul judiciar pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, invocarea acestuia este pur formală, criticile formulate neputând fi circumscrise motivului de casare invocat, dar niciunui alt motiv de casare dintre cele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Motivul de casare invocat vizează încălcarea legii de drept substanțial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situației de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, precum aplicarea unor norme de drept comun la situații pentru care nu există o normă specială, aplicarea unei norme speciale, prin analogie, la situații care nu cad sub incidența acesteia; textului de lege corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretare greșită, inclusiv în cazul în care norma juridică este obscură și, deci, suscceptibilă de interpretare, dar interpretarea dată în speță nu este justă; violarea unor principii generale de drept.

În pofida acestor cerințe, argumentele invocate de autoarea recursului nu susțin incidența acestui motiv de casare, ci tind la transformarea în mod nepermis, din punct de vedere al normelor de procedură, a căii extraordinare de atac a recursului într-un veritabil apel.

Astfel, din cuprinsul memoriului de recurs, respectiv din răspunsul formulat la întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că ceea ce urmărește recurenta este să obțină o rejudecare a faptelor prezentate ("interpretarea hotărârii pronunțate de instanța penală") și a probatoriului administrat în cauză ("dacă instanța de apel ar fi realizat o justă apreciere a situației de fapt, ar fi analizat probele și ar fi pronunțat o soluție aplicând normele dreptului material, nu ar mai fi fost invocată nelegalitatea hotărârii din apel."), invocarea nelegalității hotărârii fiind fundamentată pe aspecte ce țin exclusiv de situația de fapt și de modul de interpretare a probelor, fără a fi indicate, în concret, motive de nelegalitate a hotărârii sub aspectul încălcării unor dispoziții de drept material sau a greșitei aplicări a acestora.

Deși recurenta face trimitere la dispozițiile art. 1254 alin. (2) C. civ., încercând astfel să creeze aparența că argumentele prezentate se înscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate aceste argumente tind a combate modalitatea în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză și a stabilit starea de fapt.

Astfel, analizând punctual fiecare argument în parte, se constată că autoarea recursului reproșează instanței de apel greșita reținere a anulării de către instanța de apel din dosarul penal doar a înscrisului și nu a întregului contract, criticând practic interpretarea dată hotărârii pronunțate de instanța penală în dosarul nr. x/2013 și încercând să convingă instanța de casare cu privire la înțelesul pe care instanța penală a dorit să îl exprime cu privire la situația contractului principal, cel de credit, greșita reținere a bunei-credințe a intimatei-pârâte, respectiv a relei-credințe a sa, precum și greșita reținere a posibilității de a exista o dublă recuperare a prejudiciului, respectiv a riscului unei îmbogățiri fără justă cauză.

Or, aceste susțineri vizează aspecte ce țin exclusiv de fondul cauzei și de nemulțumirea recurentei față de modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate în cauză.

Instanța supremă notează că normele de procedură civilă aplicabile în recurs interzic autorului căii extraordinare de atac să reia susținerile invocate în fața instanțelor devolutive (fiind câștigate cauzei), intitulându-le motive de recurs, și să formuleze critici care să vizeze presupusa netemeinicie a hotărârii atacate, fără a se referi la nelegalitatea acesteia.

Ținând seama de specificul căii extraordinare de atac a recursului, simpla prezentare a unei viziuni diferite asupra dezlegărilor care trebuiau date problemelor din litigiu nu este suficientă pentru a fi respectate cerințele legale privitoare la motivarea recursului.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța are obligația de a verifica dacă motivele invocate se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Prin urmare, Înalta Curte reține că susținerile recurentei-reclamante prezentate drept motiv de recurs nu conțin critici în sens propriu asupra hotărârii recurate, care să vizeze în mod special considerentele deciziei, așa cum, de altfel, este și firesc într-o cale de atac, cu atât mai mult în calea de atac a recursului în care instanța examinează exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să își exprime nemulțumirea în condițiile stabilite de lege.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin C.I.I. B., împotriva deciziei civile nr. 693/A/2023 din 4 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin C.I.I. B., împotriva deciziei civile nr. 693/A/2023 din 4 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2023.