ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1832/2021

HOTĂRÂRE

22.09.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1832/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă la 15 iunie 2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a hotărârilor adunării generale a asociaților nr. 59 din 14 noiembrie 2017, nr. 65 din 20 decembrie 2017, nr. 4 din 22 ianuarie 2018, nr. 7 din 14 martie 2018 și nr. 11 din 4 iulie 2018.

La 10 noiembrie 2020, S.C. B. S.R.L., prin administrator A. a formulat cerere adițională prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., anularea contractului de ipotecă imobiliară nr. 818 și a contractului de credit nr. x, ambele încheiate la 4 iulie 2018.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă a disjuns capătul de cerere privind anularea contractelor sus-menționate și formarea unui nou dosar, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă sub nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 35 din 18 martie 2021, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, reținând în esență că, față de cuprinsul clauzelor de la art. 15 și 15.6 din contractele încheiate de părți, potrivit cărora competența de soluționarea litigiilor dintre acestea aparține instanței în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtei, în cauză nu este incident art. 119 și nici art. 117 C. proc. civ., ci art. 126 alin. (1) C. proc. civ., care determină competența teritorială a Tribunalului Ilfov.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă sub același număr unic la 7 aprilie 2021.

Prin sentința civilă nr. 1830 din 28 mai 2021, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, evocând dispozițiile art. 123 alin. (1) și (2) și art. 120 C. proc. civ., instanța a reținut că pârâta a fost atrasă în prezenta cauză ca urmare a cererii adiționale depuse de S.C. B. S.R.L. în condițiile art. 204 alin. (1) Cod procedură, fiind disjunsă din dosarul în care a fost formulată cerere de chemare în judecată inițială.

Totodată, a reținut că prin cererea adițională a fost modificat cadrul procesual, în sensul că a fost schimbată persoana reclamantului, dar și a pârâtului.

În aceste condiții, dat fiind faptul că în privința cererii adiționale operează prorogarea legală de competență, indiferent de împrejurarea că în speță s-a disjuns judecata acesteia, iar pârâta a fost atrasă în proces doar în dosarul nou format și că cererea nu reprezintă o cerere în materia insolvenței sau a concordatului preventiv, a apreciat că Tribunalul Botoșani este competent să judece și cererea adițională.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte apreciază că în cauză există conflict negativ de competență în accepțiunea art. 133 pct. 2 C. proc. civ., întrucât două instanțe s-au dezînvestit, declarându-se deopotrivă necompetente și, în pronunțarea regulatorului de competență, reține următoarele:

Obiectul litigiului îl reprezintă cererea de anulare a contractului de ipotecă imobiliară nr. 818 din 4 iulie 2018 și a contractului de credit nr. x din aceeași dată, formulată de S.C. C. S.A. în condițiile art. 204 C. proc. civ., în cadrul procesului având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârilor adunării generale a asociaților indicate.

În speță, cererea prin care S.C. B. S.R.L. a solicitat anularea contractului de ipotecă imobiliară nr. 818 și a contractului de credit nr. x, ambele încheiate la 4 iulie 2018, este o cerere adițională, potrivit art. 30 alin. (5) C. proc. civ., aceasta fiind formulată în cadrul unui proces în curs, prin care reclamanta a modificat obiectul acțiunii principale.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, judecata acestei cereri a fost disjunsă de judecata cererii principale, formându-se un nou dosar, în cadrul căruia la primul termen de judecată competența soluționării acesteia a fost declinată în favoarea Tribunalului Ilfov, conform art. 126 C. proc. civ.

Potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă să soluționeze cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120 din același cod.

Norma legală evocată reglementează un caz de prorogare legală a competenței, în sensul că instanța competentă să soluționeze o cerere principală rămâne învestită să soluționeze și cererile accesorii, adiționale și incidentale formulate în aceeași cauză, chiar dacă acestea nu ar fi de competența sa materială ori teritorială, dacă ar fi fost formulate pe cale principală.

Prevederile legale enunțate sunt imperative și derogatorii de la normele generale de competență materială sau teritorială, determinând o prorogare legală de competență pe tot parcursul procesului, indiferent dacă cererea principală și cererea adițională se soluționează concomitent ori dacă judecata acestora este disjunsă.

Textul de lege nu distinge între diferitele situații de soluționare a cererii adiționale în raport cu cererea principală și nici nu este prevăzută în mod expres o normă derogatorie de la această regulă pentru ipoteza disjungerii unei astfel de cereri.

Așa fiind, natura sa de cerere adițională atrage incidența dispozițiilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât competența de soluționare revine instanței competente să judece cererea principală.

Prin urmare, în cauză, soluționarea cererii adiționale este de competența instanței învestită cu judecata cererii inițiale, respectiv Tribunalului Botoșani, chiar dacă, în raport cu obiectul cererii adiționale, competența teritorială ar fi revenit, potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalului Ilfov, în situația în care ar fi fost formulată pe calea unui proces separat.

Din această perspectivă, prorogarea legală de competență nu putea determina o nouă verificare a competenței instanței în legătură cu cererea adițională, care, potrivit art. 131 C. proc. civ., se realizează doar în raport cu cererea principală, nu și cu cererile accesorii, adiționale și incidentale, față de care operează prorogarea legală de competență, conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Altfel spus, în măsura în care Tribunalul Botoșani a constatat la primul termen de judecată că este competent a soluționa cererea principală, o nouă dezbatere a competenței în soluționarea cererii adiționale după disjungere și înregistrarea separată a cererii adiționale nu mai putea fi realizată.

Prin urmare, în raport de considerentele ce preced, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Botoșani, instanță în favoarea căreia, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare urmează să fie stabilită.