ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2430/2023

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, la 17.03.2023, A. în contradictoriu cu B. și DGRFP Iași a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 538/2021, definitive pronunțate în dosarul nr. x/2020 de către Tribunalul Bacău, ca fiind potrivnică autorității de lucru judecată reținută prin sentința civilă nr. 48/04.02.2021, definitivă, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

În drept, a invocat prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 254/2023 din 2 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de revizuire.

În fundamentarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în vreuna din situațiile avute în vedere de legiuitor.

Astfel, pentru a se putea invoca motivul de revizuire referitor la hotărâri potrivnice, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, una dintre acestea fiind să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepția.

Dacă în al doilea proces, prima hotărâre a fost invocată și instanța a respins excepția autorității de lucru judecat, partea nu mai poate reitera aceeași excepție pe calea revizuirii, deoarece se opune însăși autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date excepției procesuale respective.

Soluția se impune și pe considerentul că, dacă revizuirea ar fi admisibilă, ar însemna ca instanța sesizată cu cererea de revizuire să nu se limiteze doar la anularea celei din urmă hotărâri, ci să examineze și modul de rezolvare a excepției autorității de lucru judecat, în alte cuvinte, să exercite un control judiciar, care însă nu se poate realiza prin intermediul revizuirii.

În cazul încălcării aspectului (efectului) pozitiv al autorității de lucru judecat, această condiție presupune ca în al doilea litigiu să nu se fi solicitat să se dea eficiență cu autoritate de lucru judecat hotărârii definitive anterioare sau, în măsura în care partea interesată a invocat existența aspectului (efectului) pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârii anterioare, instanța să fi omis să analizeze acest aspect.

În concret, în al doilea litigiu, prin încheierea din 10.11.2021 Tribunalul Bacău a respins excepția autorității de lucru judecat . Această încheiere a fost supusă controlului judiciar împreună cu sentința primei instanțe, Curtea de Apel Bacău menținând soluțiile primei instanțe . Cu această ocazie a fost pe larg analizat raportul dintre cele două tipuri de răspundere, concluzionând că este vorba despre cauză diferită, fapte diferite, iar nu o dublă răspundere pentru aceleași motive.

Revizuentul A. a declarat "apel" (recalificat de instanță în recurs) împotriva deciziei nr. 254/2023 din 2 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a solicitat admiterea căii de atac formulate, cu consecința anulării sentinței civile nr. 538/2021, definitivă, pronunțată în dosarul nr. x/2020, de către Tribunalul Bacău, ca fiind potrivnică autorității de lucru judecat, reținută prin sentința civilă nr. 48/04.02.2021, definitivă, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Revizuentul a susținut, în esență, că soluția curții de apel adaugă la lege, condiția considerată a fi necesar îndeplinită, nefiind reglementată prin dispozițiile art. 509 - 513 C. proc. civ.. Această condiție se regăsește menționată în literatura de specialitate, prin raportare la soluții pronunțate sub imperiul vechiul C. proc. civ., fără a fi reluată în noua reglementare și impusă pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire fundamentată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere lipsa reglementării condiției menționate pentru susținerea unei cereri de revizuire, astfel cum această condiție este motivată în sentința instanței de fond, rezultă că hotărârea este nelegală, în raport cu cadrul normativ reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, înlăturând din conținutul hotărârii, această condiție, regăsită exclusiv în literatura de specialitate, cererea de revizuire promovată este subsumată situației reglementate privind existența unor hotărâri potrivnice, circumstanță pentru care se impune admiterea acesteia.

În continuare, se arată că în dosarul nr. x/2019, instanța a analizat și anulat decizia de răspundere solidară nr. 116117/28.02.2019, fundamentată pe dispozițiile art. 25 alin. (1) lit. d) Codul de procedură fiscală.

Decizia de răspundere solidară a fost emisă în baza procesului-verbal nr. x/08.11.2018, completat cu anexa nr. 113986/14.12.2018, prin care persoana juridică C. S.R.L., la care recurentul deținea calitatea de administrator a fost declarată insolvabilă, fără bunuri sau venituri urmăribile. Procesul-verbal de declarare a insolvabilității persoanei juridice este consecința derulării unei activități de inspecție fiscală, finalizată cu decizia de impunere nr. x/31.01.2018.

Motivarea instanței învestite cu soluționarea dosarului nr. x/2019 a fost în sensul în care nu s-a făcut dovada ca recurentul a acționat cu rea-credință, în scopul de a produce insolvabilitatea societății și de a nu achita la termen obligațiile fiscale, s-a mai arătat.

Ca și consecință a deschiderii procedurii de insolvență în forma simplificată față de debitoarea C. S.R.L., în dosarul nr. x/2020, la cererea creditoarei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, pentru debitul de 334.007 RON, stabilit in baza aceleiași decizii de impunere, nr. x/31.01.2018, a fost promovată de către administratorul judiciar o acțiune în stabilirea răspunderii personale a revizuentului, ca persoană care a contribuit la starea de insolvență a societății, formându-se dosarul nr. x/2020, soluționat prin sentința nr. 538/24.11.2021, definitivă prin decizia nr. 37/14.02.2023, în sensul admiterii acțiunii.

Cauza ambelor litigii, s-a mai susținut, a fost stabilirea răspunderii personale a revizuentului pentru starea de insolvență a debitoarei C. S.R.L., fundamentată pe aceeași împrejurare de insolvabilitate, decizia de impunere nr. x/31.01.2018 și pentru același debit.

Consecința pronunțării celor două sentințe, a apreciat revizuentul, este aceea că el nu este considerat culpabil pentru debitul imputat prin decizia de impunere, în baza căreia s-a declarat insolvabilă persoana juridică de către organul fiscal, dar este culpabil pentru același debit, pentru care același organ fiscal, în baza aceleiași decizii de impunere, a solicitat deschiderea procedurii judiciare de insolvență față de persoana juridică. Astfel, culpa sa pentru determinarea stării de insolvență a debitoarei și a creanțelor fiscale datorate bugetului de stat, anterior deschiderii procedurii de insolvență, este infirmată, prin sentința civilă nr. 48/04.02.2021, stabilindu-se că nu este culpabil de starea de insolvență. Ulterior, însă, prin cea de-a doua sentință s-a stabilit răspunderea sa pentru aceeași stare de insolvență.

Cele mai sus reliefate, coroborate cu textul legal incident, confirmă nelegala soluție pronunțată de către instanța de fond, prin raportare la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 25 Codul de procedură fiscală și art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a conchis recurentul.

În ședința publică din 21 noiembrie 2023, Înalta Curte a procedat la calificarea căii de atac promovate, ca fiind recurs, iar nu apel, potrivit celor reținute în practicaua prezentei decizii.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, reține următoarele considerente:

Deși recurentul nu și-a încadrat criticile în temeiul de drept al art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., se constată că anumite critici pot fi încadrate în pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., în condițiile în care s-a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de nelegalitate, hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă se constată că, în speță, el nu-și găsește incidența.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că dispozițiile legale care reglementează revizuirea, cale extraordinară de atac, sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: … există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie contradictorii; hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Prin urmare, hotărârile pretins contradictorii trebuie să fi fost pronunțate în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

În ipoteza în care, însă, în litigiul în care a fost dată cea din urmă hotărâre, instanța s-a pronunțat asupra autorității de lucru judecat, acest aspect nu mai poate fi reanalizat de către instanța de revizuire.

Rațiunea acestei condiții este aceea ca instanța de revizuire învestită cu soluționarea unei cereri întemeiate pe art. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să nu încalce ea însăși autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită.

Autoritatea de lucru judecat, respectiv efectele lucrului judecat sunt reglementate în art. 430 C. proc. civ., respectiv art. 431 C. proc. civ., rațiunea acestei reglementări o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv.

Sub aspectul situației de fapt, așa cum a fost reținută de instanța de revizuire, Înalta Curte constată că, în speță, cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 a vizat anularea Deciziei de răspundere solidară nr. 116117/28.02.2019 emisă de AJFP Bacău privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 și a Deciziei nr. 10261/23.05.2019 emisă de DGRFP Iași, prin care a fost respinsă contestația, ambele acte fiind anulate. Sentința primei instanțe a rămas definitivă în urma respingerii, prin Decizia nr. 514/02.06.2021 a recursului declarat de DGRFP Iași și AJFP Bacău.

În cadrul dosarului nr. x/2020 Tribunalul Bacău, prin sentința nr. 538/24.11.2021 a admis acțiunea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâții A. și D., având ca obiect atragerea răspunderii pentru starea de insolvență (art. 169 din Legea nr. 85/2014); a obligat pe pârâți, în solidar la plata integrală a sumei de 334.096 RON reprezentând pasiv neacoperit al societății debitoare C. S.R.L., din averea proprie în contul de avere al debitoarei falite. Soluția a rămas definitivă prin Decizia nr. 37/2023 a Curții de Apel Bacău prin care a fost respins apelul formulat de apelantul pârât A. împotriva încheierii din 10.11.2021 și a sentinței nr. 538/24.11.2021.

În soluționarea cererii cu care a fost învestită, instanța de revizuire a avut în vedere, în mod corect, că, pentru a se putea invoca motivul de revizuire referitor la hotărâri potrivnice, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, una dintre acestea fiind să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepția.

Cum, în al doilea litigiu, prin încheierea din 10.11.2021, Tribunalul Bacău a respins excepția autorității de lucru judecat, iar aceasta, împreună cu sentința primei instanțe, au fost menținute în apel de Curtea de Apel Bacău (ocazie cu care a fost pe larg analizat raportul dintre cele două tipuri de răspundere, concluzionând că este vorba despre cauză diferită, fapte diferite, iar nu o dublă răspundere pentru aceleași motive), instanța de revizuire a reținut, în mod legal și temeinic, că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în vreuna din situațiile avute în vedere de legiuitor.

Și aceasta, întrucât, în raport de dispozițiile legale menționate mai sus și de faptul că a fost analizată autoritatea de lucru judecat a hotărârii invocate, instanța de revizuire nu poate să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către instanța în fața căreia s-a invocat acest aspect, așa cum a tins să solicite revizuentul.

Nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat. Din moment ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.

Înalta Curte reamintește jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului sub acest aspect, potrivit căreia dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. (1), trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie supusă unei noi judecăți (Cauza Brumărescu, citată mai sus, § 62, și Cauza Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, §§ 56-58, 24 iulie 2003). De asemenea, Curtea reamintește că, în conformitate cu o jurisprudență deja bine stabilită, instanțele superioare nu trebuie să folosească puterea lor de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă examinare a cauzei. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. De la acest principiu nu se poate deroga decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase (Cauza Riabykh, citată mai sus, § 52, și Cauza Borshchevskiy împotriva Rusiei, nr. 14.853/03, § 42, 21 septembrie 2006).

În acord cu aceste principii, afirmațiile recurentului, prin care se susține că, înlăturând din conținutul hotărârii, condiția reținută de instanța de revizuire, regăsită exclusiv în literatura de specialitate, cererea de revizuire promovată este subsumată situației reglementate privind existența unor hotărâri potrivnice, circumstanță pentru care se impune admiterea acesteia, nu sunt întemeiate.

Nu în ultimul rând, trebuie menționat că în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate motive care vizează aspecte de fond ale pricinilor, acestea rămânând în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive.

Așa fiind, în condițiile în care nu este îndeplinită condiția dedusă din dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căreia în al doilea proces să nu se fi analizat autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de instanța de revizuire este legală, recursul împotriva acesteia urmând a fi respins.

Pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei nr. 254/2023 din 2 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei nr. 254/2023 din 2 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2023.