ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2428/2023

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 17.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. - în insolvență, prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.056.610,52 RON constând în debit restant, reprezentând contravaloare servicii prestate în baza Contractului de prestări servicii nr. x/03.01.2018, conform: facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 121.011,10 RON; facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 107.211,86 RON; facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 122.218,95 RON; facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 124.208,63 RON; facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 104.610,52 RON; facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 81.701,83 RON; facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 91.839,44 RON; facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 99.925,49 RON; facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 102.843,37 RON; facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 101.039,33 RON; totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1350, art. 1516, art. 1518 din C. civ. și art. 192, art. 194 din C. proc. civ., precum și art. 115 din Legea nr. 85/2014.

Prin sentința civilă nr. 360 din data de 09.05.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 Tribunalul Arad a respins acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L.; a obligat reclamanta S.C. A. S.R.L. să plătească pârâtei S.C. C. S.R.L. suma de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B..

Prin decizia civilă nr. 72/A din 8 februarie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 360/09.05.2022, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2022; totodată, a respins cererea de intervenție accesorie în sprijinul apelantei-reclamante, formulată de intervenientul D.; a obligat apelanta-reclamantă la plata sumei de 3.570 de RON către intimata-pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar, în subsidiar, casarea hotărârii atacate și, în rejudecarea fondului admiterea în totalitate a cererii.

După redarea hotărârilor pronunțate în cauză, recurenta-reclamantă a susținut următoarele:

Deși instanța de apel a încuviințat proba cu planșe foto și transcrierile conversațiilor Whatsapp, depuse de către administratorul special - intervenient accesoriu, în temeiul art. 255 alin. (1) și 309 alin. (5) C. proc. civ., a respins proba cu expertiza în construcții, singura probă care putea elucida starea reală de fapt dintre părți.

Totodată, recurenta a considerat că au fost încălcate reguli de procedură și anume cele prevăzute de art. 309 alin. (4) și (5) C. proc. civ., în prezenta cauză fiind admisibilă proba cu martori/expertiză pentru a dovedi situația reală de fapt, planșele foto și conversațiile whatsapp fiind un început de dovadă scrisă, după cum prevede legea, fiind incidente prevederile art. 309 alin. (4) pct. 2 C. proc. civ.

În aceste condiții, instanța de apel a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiindu-i încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, expertiza în construcții fiind singura probă care putea să elucideze situația.

De altfel, instanța de apel nu a analizat, în motivarea deciziei atacate și răspunsul la interogatoriul pârâtei intimate, care la întrebarea nr. 6, a răspuns:

"Hotărârile operative zilnice se stabileau ocazional și prin whatsapp", care denotă faptul că raporturile dintre părțile contractante se stabileau și prin whatsapp, peste dispozițiile contractuale.

În aceeași ordine de idei, extrasele de cont depuse au făcut dovada uzanțelor dintre părți și anume faptul că lucrările executate se plăteau pe bază de facturi, fără devize/situații de lucrări.

A mai susținut recurenta că motivul de casare prevăzut la pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., stipulează că ar fi vorba despre trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificate și o hotărâre care nu este deloc motivată, și una care cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii.

Amintind art. 425 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a ignorat total răspunsul pârâtei la interogatoriu și extrasele de cont depuse de către recurentă, motiv pentru care prezenta hotărâre nu este motivată, considerentele necuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază decizia curții de apel.

În considerentele decisive ale deciziei atacate, instanța a interpretat și aplicat greșit normele de drept material prevăzute de art. 1.862 și 1.864 din C. civ., în sensul că părțile au derogat de la regulile prevăzute în cuprinsul acestor articole de lege, cu privire la recepția lucrărilor. Aceste aspecte au fost dovedite prin răspunsul la interogatoriu, planșe foto și conversații whatsapp.

Astfel, normele de drept material încălcate și aplicate greșit sunt cele prevăzute de art. 1.862 și 1.864 din C. civ., în sensul că instanța stipulează că era necesară recepționarea lucrărilor pentru a solicita plata, deși părțile au derogat de la această regulă, probele administrate stipulând că între cele 2 părți nu s-au recepționat lucrări și plățile erau făcute pe bază de facturi și nu pe bază de devize și situații de lucrări.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., fără a arata în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, criticile recurentei vizează modul în care instanța de apel a apreciat cu privire la respingerea unei probe (proba cu expertiza în construcții), modalitatea de evaluare a probelor administrate (răspunsul la interogatoriu, planșe foto și conversații whatsapp), situația de fapt (conduita contractuală a părților, evaluarea comportamentului acestora), aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate invocate.

Susținerea recurentei în sensul că au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv cele prevăzute de art. 309 alin. (4) și (5) din C. proc. civ., fiindu-i, totodată, încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, în condițiile în care expertiza în construcții era singura probă care putea să elucideze situația, fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

În acest context, este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, ca și asupra concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Se constată că, deși se invocă ipoteza nemotivării deciziei, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cuprinsul cererii formulate, recurenta nu a indicat argumente de nelegalitate care să susțină această situație și nici în ce modalitate hotărârea instanței de judecată nu este conformă legii.

Dimpotrivă, în opinia recurentei, nemotivarea deciziei este legată de ignorarea răspunsului pârâtei la interogatoriu și a extraselor de cont depuse de aceasta, în pofida faptului că oportunitatea administrării probelor este apanajul instanțelor de fond, în recurs nefiind posibilă evaluarea probelor.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Criticile recurentei privind interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1.862 și 1.864 din C. civ., în sensul că părțile au derogat de la regulile prevăzute în cuprinsul acestor articole de lege, cu privire la recepția lucrărilor, sunt legate de faptul că aceste aspecte au fost dovedite prin răspunsul la interogatoriu, planșe foto și conversații whatsapp, probele administrate stipulând că între cele 2 părți nu s-au recepționat lucrări și plățile erau făcute pe bază de facturi și nu pe bază de devize și situații de lucrări.

Or, așa cum s-a arătat, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, fiind suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Toate aceste afirmații ale recurentei, precum și reținerea eronată a situației de fapt rezultată din probe, reprezintă, așa cum s-a arătat în precedent, o evaluare de netemeinicie și nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerințelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

În egală măsură, deși recurenta afirmă în mod generic încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil, indicând, totodată, anumite dispoziții legale, care, în opinia sa, nu au fost respectate, respectiv art. 309 alin. (4) și (5) din C. proc. civ., art. 1.862 și 1.864 din C. civ., în motivarea recursului autoarea căii extraordinare de atac s-a rezumat la a-și exprima nemulțumirea cu privire la aspectele care au format convingerea instanței de apel, fără precizarea relevanței pe care acestea le au față de fondul pricinii și fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță și legea încălcată.

În speță, se reține că, deși recurenta indică expres mai multe norme de drept considerate a fi încălcate, aduce, în realitate, în dezbatere doar chestiuni vizând probele administrate, situația de fapt, conduita contractuală a părților, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile anterior menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, potrivit dispozitivului.

În aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 5.950 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă C. S.R.L., potrivit înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. împotriva deciziei civile nr. 72/A din 8 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 5.950 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă C. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2023.