ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 788/2023

Ședința publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1777-1823 C. civ., ale art. 148-151, ale art. 192 C. proc. civ. și ale art. 194-195 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 480/PI din data de 16 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2019, au fost respinse excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes și a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. - în insolvență, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 517.493,69 RON, reprezentând contravaloare prestări servicii, precum și suma de 10.550 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și a fost respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în ceea ce privește reprezentarea și consimțământul părților la asumarea unor obligații.

S-a arătat că, având în vedere faptul că intimata-reclamantă este o societate aflată în insolvență încă din anul 2013, facturile ce au stat la baza pretențiilor ce formează obiectul prezentei cauze nu poartă viza administratorului/lichidatorului judiciar al reclamantei, fiind astfel încălcate prevederile art. 20 lit. a), art. 18 lit. e), art. 49 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 85/2014, respectiv rolul administratorului judiciar de a supraveghea activitatea societății aflate în insolvență.

De asemenea, recurenta-pârâtă a mai menționat că între părțile litigante a fost încheiat Contractul-cadru de prestări servicii nr. x/11.04.2016, durata acestuia fiind prelungită prin acte adiționale, toate purtând viza administratorului judiciar până la data de 01.08.2018.

S-a mai arătat faptul că factura nr. x emisă de către reclamantă și neacceptată de către societatea pârâtă, nesemnată nici măcar de martora C., reprezintă contravaloarea prestărilor de servicii aferente anului 2016. Acesta a fost motivul pentru care serviciile aferente anului 2016 au fost achitate, conform documentelor de plată depuse la dosarul de fond, cele facturate în anul 2018, reprezentând servicii ce nu au fost prestate de reclamantă.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că, deși martora C. a susținut că reprezenta societatea pârâtă în baza împuternicirii, acest mandat nu viza întocmirea comenzilor, a situațiilor de prestări servicii și atât mai puțin a acceptării unor facturi, în baza unui contract ce nu mai avea valabilitate între părți.

S-a mai învederat faptul că instanța, deși a admis că martora C., ce a semnat și angajat societatea pârâtă, nu avea mandat valabil pentru semnarea documentelor în baza Contractului nr. x/11.04.2016, ci o reprezenta doar în ceea ce privește achizițiile publice la societăți mandatare, a admis susținerile martorei și a obligat pârâta la plata facturilor.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă a făcut referire la clauzele contractuale prevăzute la art. 9.2 și art. 10.1 (1) teza finală, precizând totodată că, față de lipsa de pe documente a semnăturii reprezentantului legal al societății pârâte, a șefului de șantier, facturi întocmite pentru perioade ce depășesc durata contractului, se impune exonerarea de la plată, creanța nefiind angajată și acceptată de către pârâtă.

Recurenta-pârâtă a mai învederat că martora C. a menționat în declarația dată în fața primei instanțe, faptul că nu își recunoaște semnătura de pe facturile nr. x și 2081. În situația în care pârâta s-a înscris în fals cu privire la semnăturile de pe facturi, martora a menționat că semnătura de pe două facturi din 5 nu îi aparține.

De asemenea, recurenta-pârâta a menționat faptul că, în mod greșit prima instanță a reținut incidența prevederilor art. 1309 alin. (2) C. civ., aceste dispoziții legale neputând fi aplicabile în cauza de față, întrucât partea care a angajat pârâta era angajata societății.

Mai mult, recurenta-pârâtă a mai adăugat faptul că nu putea fi prelungit tacit contractul încheiat între părți, astfel de prelungiri neputându-se accepta pentru o societatea aflată în insolvență, pentru că în astfel de situații, viza administratorului judiciar al reclamantei era obligatorie.

Prin cererea de recurs a mai fost criticată hotărârea recurată, în sensul că a fost pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 304 și următoarele din C. proc. civ.

În acest sens, recurenta a menționat că prin apel a criticat și încheierea prin care prima instanță a respins ca tardivă cererea de înscriere în fals, deși, nici până în prezent, termenul de înscriere în fals nu a început să curgă, deoarece prima instanță era obligată ca în temeiul dispozițiilor art. 304 alin. (1) Cod procedură civilă, să pună în vedere intimatei să depună la dosar facturile în original și să întrebe partea daca înțelege să se folosească de aceste facturi și doar ulterior se putea formula cererea de înscriere în fals, în caz contrar, partea neavând interes să susțină cererea.

Mai mult, recurenta a mai adăugat faptul că, urmare a declarației martorei C., în sensul că nu recunoaște semnăturile, instanța era obligată să se sesizeze din oficiu, mai ales ca urmare a faptului că și apelanta-pârâtă a sesizat falsul.

Prin întâmpinarea formulată la 2 noiembrie 2022, intimata-reclamantă A. S.A. - în faliment a invocat excepția nulității recursului, raportat la prevederile art. 489 alin. (2) coroborat cu dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., iar pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea acesteia și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Cauza a fost înregistrată la 14 septembrie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, iar prin rezoluția din 8 decembrie 2022, s-a fixat termen de judecată la 7 februarie 2023, cu citarea părților, în ședință publică.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-reclamantă, urmând a anula recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Recursul fiind o cale extraordinară de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege.

Pornind de la aceste dispoziții legale, instanța supremă apreciază că, deși prin cererea de recurs a fost criticată decizia instanței de apel din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu a formulat critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare reglementate expres și limitativ de art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă.

Prin decizia recurată, instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe, apreciind că reclamanta a făcut dovada existenței raporturilor juridice cu pârâta, a drepturilor și obligațiilor părților, precum și neîndeplinirea obligațiilor pârâtei de achitare a serviciilor prestate de reclamantă.

Prin motivele invocate recurenta-pârâtă urmărește reanalizarea situației de fapt cu privire la reprezentarea părților în asumarea obligațiilor contractuale, a duratei raporturilor contractuale și a executării obligațiilor asumate.

Or, stabilirea situației de fapt intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive, în urma evaluării probelor administrate în cauză în legătură cu executarea Contractului-cadru de prestări servicii nr. x/11.04.2016, modificat prin actele adiționale, în baza cărora au fost emise facturile ce au stat la baza pretențiilor reclamantei.

Controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalității hotărârii recurate, neputând fi repusă în discuție evaluarea probelor administrate în cauză.

Recurenta susține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în ceea ce privește reprezentarea părților și consimțământul acestora la asumarea obligațiilor, prin reluarea motivelor și apărărilor din apel.

Cu referire la contestarea facturilor care ar fi fost întocmite și nu ar fi privit comenzile și situațiile de lucrări acceptate de reprezentantul societății recurente, conform dispozițiilor din contract, instanța supremă reține că aceste argumente nu relevă o critică de nelegalitate ci, în realitate, pun în discuție modalitatea în care instanța de apel a interpretat probatoriul în legătură cu modul de executare a obligațiilor dintre părți.

Instanța supremă reține că aceste chestiuni sunt incompatibile cu calea de atac a recursului, care trebuie să se rezume exclusiv la critici de nelegalitate. În egală măsură repunerea în discuție a situației de fapt precum și reinterpretarea probelor în calea extraordinară de atac a recursului nu este posibilă, întrucât nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății în recurs fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel și nu controlul de temeinicie.

Înalta Curte reamintește că stabilirea situației de fapt și verificarea modului de interpretare a probelor situează analiza criticilor în sfera controlului de netemeinicie și nu în aceea a controlului de nelegalitate reglementat expres și limitativ prin dispozițiile art. 488 C. proc. civ., cu consecința că examinarea deciziei, din această perspectivă este exclusă în calea de atac a recursului.

În legătură cu nerespectarea dispozițiilor privind reprezentarea societății reclamante în insolvență se observă că aceste critici nu au fost analizate, ca atare, prin considerentele instanței de apel care a făcut referire la dispozițiile dreptului comun ale art. 1309 C. civ., dar pe de o parte nu s-a pus în discuție nulitatea contractului, nici asumarea valabilă a obligațiilor de către reclamanta care a introdus acțiunea, iar recurenta-pârâtă nu a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. privind nemotivarea hotărârii.

Recurenta-pârâtă a mai susținut aplicarea greșită a prevederilor art. 1309 alin. (2) C. civ. în lipsa unui mandat de reprezentare valabil.

Reluarea ca atare a criticilor din apel nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prin prezentarea criticilor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prin prezentarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la dispozițiile de drept material invocate.

Motivele formulate de recurenta-pârâtă nu vizează argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției de respingere a apelului care a reținut că din probele administrate a rezultat că erau îndeplinite condițiile legale ale aparenței de reprezentare a societății pârâte în raporturile cu terțul contractant (reclamanta).

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea instanței de apel a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 304 și următoarele din C. proc. civ.. În argumentarea acestui motiv de recurs recurenta-pârâtă a reluat criticile din apel în legătură cu hotărârea primei instanțe.

Verificând decizia recurată se constată că instanța de apel a reținut că cererea de înscriere în fals formulată de pârâtă în data de 08.10.2019 nu viza semnătura de pe facturi, ci semnăturile de pe situațiile de lucrări, deci aspecte ale litigiului lămurite care nu impuneau procedura denunțării înscrisului ca fals.

Mai mult, Înalta Curte reține că și aceste critici vizează argumentele reținute de către prima instanță în motivarea soluției pronunțate.

Toate aceste critici nu reprezintă altceva decât trimiteri la situația de fapt, care, prin prisma probatoriului administrat, au fost deja analizate de instanța de apel în aprecierea dovedirii de către reclamantă a existenței raportului juridic, a drepturilor și obligațiilor care rezultă din acesta și, pe de altă parte, reprezintă aspecte de netemeinicie care nu pot face obiectului controlului de legalitate al instanței de recurs, nefiind evidențiate încălcări ale regulilor de procedură subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare, criticile invocate de recurentă nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prin prezentarea motivelor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prin prezentarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare și aplicare.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Așadar, sunt întemeiate apărările privind nulitatea recursului formulate de către intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 407/A din 21 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-reclamante A. S.A. - în faliment privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar D.. nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care solicitarea cu acest obiect urmează a fi respinsă, conform art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 407/A din 21 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-reclamantă A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 aprilie 2023.