ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2409/2023

HOTĂRÂRE
16.11.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2409/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra plângerii de față, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1694 din 20 septembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a anulat contestația formulată de petentul A. privind tergiversarea soluționării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a constatat că, prin contestația formulată, petentul a precizat că instanța de fond a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 95/2014, formându-se dosarul nr. x/2021 care se află în faza de raport din data de 25 martie 2021, nefiind soluționat în termen optim și previzibil.

Instanța supremă a mai reținut că aceste argumente ale petentului nu răspund exigențelor normelor de procedură enunțate în cuprinsul încheierii nr. 1694 din 20 septembrie 2023, lipsind atât obiectul, cât și motivele cererii deduse judecății.

În raport de aceste considerente, cu aplicarea dispozițiilor art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte a anulat cererea formulată de petentul A..

Împotriva acestei încheieri, petentul A. a formulat plângere, în temeiul dispozițiilor art. 524 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010, forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată (04.12.2017).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2017/a1.2, la data de 5 octombrie 2023.

Petentul a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să anuleze încheierea nr. 1694 din 20 septembrie 2023 a aceleiași instanțe și, judecând fondul cauzei, să dispună măsurile legale ce se impun pentru înlăturarea situației care a provocat tergiversarea judecății și sancționarea vinovaților.

Intimata Casa Județeană de Pensii Argeș a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca inadmisibilă.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității plângerii, invocată de intimata Casa Județeană de Pensii Argeș, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:

O primă chestiune ce se impune a fi tranșată cu prioritate este aceea de a stabili dacă contestației privind tergiversarea soluționării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Pitești, secția I civilă, contestație formulată de petentul A., îi sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. în forma adoptată inițial ori dispozițiile procedurale (art. 524-526) în forma adoptată prin Legea nr. 199/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 682 din 8 iulie 2022.

În acest sens, se reține că art. 524 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (având denumirea marginală "Forma contestației. Procedura înaintea instanței care judecă procesul"), forma în vigoare la 4 decembrie 2017, data înregistrării acțiunii introductive pe rolul Tribunalului Argeș, prevedea că:

"(1) Contestația se formulează în scris și se depune la instanța învestită cu soluționarea procesului în legătură cu care se invocă tergiversarea judecății. Contestația se poate face și verbal în ședință, caz în care va fi consemnată, împreună cu motivele arătate de parte, în încheierea de ședință.

(2) Contestația nu suspendă soluționarea cauzei.

(3) Contestația se soluționează de către completul învestit cu judecarea cauzei de îndată sau în termen de cel mult 5 zile, fără citarea părților.

(4) Când apreciază contestația ca fiind întemeiată, completul de judecată pronunță o încheiere nesupusă niciunei căi de atac, prin care ia de îndată măsurile necesare înlăturării situației care a provocat tergiversarea judecății. În acest caz, contestatorului îi va fi comunicată, pentru informare, o copie a încheierii.

(5) Când apreciază contestația ca neîntemeiată, completul de judecată o va respinge prin încheiere. Împotriva acestei încheieri contestatorul poate face plângere în termen de 3 zile de la comunicare. Plângerea se depune la instanța care a pronunțat încheierea, care o va înainta de îndată pentru soluționare, împreună cu o copie certificată de pe dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare. Când procesul se judecă la Înalta Curte de Casație și Justiție, plângerea se soluționează de un alt complet al aceleiași secții. Formularea plângerii nu suspendă judecata.

(6) încheierile prevăzute la alin. (4) și (5) se motivează în termen de 5 zile de la pronunțare".

Ca urmare a exercitării unui control de constituționalitate, prin Decizia nr. 604/2020 din 16 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 976 din 22 octombrie 2020, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 524 alin. (3) din C. proc. civ. sunt neconstituționale, întrucât prevederile criticate contravin art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Ulterior, prin Legea nr. 199/2022 din 7 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 8 iulie 2022, dispozițiile art. 524, art. 525 și art. 526 din C. proc. civ. au fost modificate.

În actuala reglementare, art. 524 din C. proc. civ. ("Forma contestației") are următorul conținut:

"contestația se formulează în scris și se depune la instanța învestită cu soluționarea procesului în legătură cu care se invocă tergiversarea judecății. Contestația se poate formula și verbal în ședință, caz în care va fi consemnată, împreună cu motivele arătate de parte, în încheierea de ședință".

Art. 525 alin. (1)-(5) din același cod ("Competența. Procedura de soluționare") prevede că:

"(1) Contestația este de competența instanței ierarhic superioare, care o soluționează în complet format din 3 judecători. Când procesul se judecă la Înalta Curte de Casație și Justiție, contestația se soluționează în completul de 5 judecători. Când procesul se judecă de completul de 5 judecători, contestația se soluționează de un alt complet de 5 judecători.

(2) Instanța învestită cu judecarea procesului va înainta de îndată contestația instanței competente, împreună cu o copie certificată de pe dosarul cauzei. Atunci când este posibil, acestea se trimit instanței ierarhic superioare în format electronic.

(3) Formularea contestației nu suspendă judecata.

(4) Instanța soluționează contestația în termen de 10 zile de la primirea dosarului.

(5) Judecata se face în camera de consiliu, cu citarea părților, printr-o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, ce trebuie motivată în termen de 5 zile de la pronunțare".

Este adevărat că potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestora în vigoare, însă nu trebuie omis că prin art. II din Legea nr. 199/2022 din 7 iulie 2022, legiuitorul a statuat, în mod explicit, că "dispozițiile art. 524 - 526 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta lege, sunt aplicabile și contestațiilor formulate după data intrării în vigoare a prezentei legi".

Or, din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. II din Legea 199/2022, rezultă că în situația contestațiilor privind tergiversarea procesului formulate după data intrării în vigoare a acestei legi (cum este și cazul în speță în condițiile în care contestația a fost înregistrată la data de 30 martie 2023, iar Legea nr. 199/2022 a intrat în vigoare la data de 11 iulie 2022, conform art. 12 din Legea nr. 24/2000), sunt aplicabile dispozițiile procedurale astfel cum au fost modificate prin această lege, întrucât prevederile art. II cuprind dispoziții speciale derogatorii de la prevederile art. 24 și art. 25 din C. proc. civ. privind aplicarea în timp a legilor de procedură și care se aplică cu prioritate conform principiului specialia generalibus derogant.

Mai exact, întrucât dispozițiile art. II din Legea nr. 199/2022 reglementează o excepție față de principiul general, potrivit căruia incidentele ivite în cadrul unui proces se soluționează conform legii de procedură de la momentul formulării cererii de chemare în judecată, excepție care constă în faptul că aceste noi modificări se aplică și contestațiilor privind tergiversarea procesului formulate în procesele începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 199/2022, Înalta Curte constată că în prezenta cauză, sub aspect procedural, sunt incidente prevederile art. 525 din C. proc. civ. în forma adoptată prin Legea nr. 199/2022.

Potrivit alin. (5) al art. 525 din C. proc. civ., judecata contestației privind tergiversarea procesului se face în camera de consiliu, cu citarea părților, printr-o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, ce trebuie motivată în termen de 5 zile de la pronunțare.

Din interpretarea coroborată a prevederilor legale precitate rezultă că împotriva hotărârii prin care s-a soluționat contestația privind tergiversarea procesului partea nu are deschisă nicio cale de atac.

Cum principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de lege, pentru considerentele enunțate mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 525 alin. (5) din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 1694 din 20 septembrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 1694 din 20 septembrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 472/2022
Ședința publică din data de 3 martie 2022 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea din 4 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020.1, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă
ÎCCJ 2024-03-05
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 487/2024
Ședința publică din data de 5 martie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 septembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a
ÎCCJ 2023-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 15/2023
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Hotărârea atacată Prin decizia civilă nr. 306 din data de 9 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Cutea de
ÎCCJ 2023-05-11
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 815/2023
Ședința publică din data de 11 mai 2023 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea nr. 1688 din 29 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Jus
ÎCCJ 2024-10-29
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1926/2024
dosarul nr. x/1/2023 a fost declinată în favoarea Curții de Apel Pitești competența de soluționare a cererii de revizuire formulate împotriva deciziilor civile nr. 232/18.01.2022, nr. 2551/17.05.2022 și nr. 3628/22.09.2022, pronunțate de Cu
Sursă