ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2395/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2395/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023
Prin cererea înregistrată la data de 23 decembrie 2021 pe rolul Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2021, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: anularea deciziei de concediere nr. 69/2021 și repunerea părților în situația anterioară prin reintegrarea reclamantei pe poziția de Șef Serviciu Expoziții și Documentare. În subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia legalitatea unora dintre faptele care au făcut obiectul cercetării, constatând caracterul disproporționat al sancțiunii și greșita individualizare a acesteia, a solicitat instanței să dispună înlocuirea măsurii desfacerii contractului de muncă cu oricare dintre sancțiunile reglementate în art. 248 din Codul muncii, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egală cu toate drepturile salariale indexate, majorate, reactualizate și completate cu oricare drepturi prevăzute în contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil și legislație, de care contestatoarea ar fi beneficiat, de la data încetării nelegale a contractului individual de muncă până la data când are loc reintegrarea efectivă; contestatoarea a mai solicitat obligarea intimatei la plata dobânzii legale penalizatoare și actualizarea cu indicele inflației a sumei despăgubirii menționate mai sus, calculate de la data încetării nelegale a contractului individual de muncă până la încasarea efectivă a tuturor drepturilor.
La termenul de judecată din 16 mai 2022, în baza art. 64 alin. (2) din C. proc. civ., Tribunalul București a admis, în principiu, cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenientul B. în interesul intimatului Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, întrucât acesta justifică un interes în apărarea intereselor intimatului, fiind persoana care a efectuat cercetarea disciplinară, în urma căreia s-a emis decizia de concediere contestată în cauză.
Prin sentința civilă nr. 3501 din 23 mai 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția tardivității completării motivelor de contestație, invocată de intimat; s-a admis în parte acțiunea formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului; s-a anulat decizia nr. 69 din 26.11.2021 emisă de intimat; s-a dispus reîncadrarea contestatoarei pe postul și funcția deținute anterior concedierii; intimatul a fost obligat să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă; de asemenea, intimatul a fost obligat să plătească contestatoarei actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală aferente despăgubirii datorate în baza art. 80 alin. (1) din Codul muncii, calculate de la data pronunțării hotărârii până la data achitării efective; s-a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată; s-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul accesoriu B., ca neîntemeiată; intimatul a fost obligat la plata sumei de 3.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către contestatoare.
Împotriva sentinței primei instanțe, intimatul Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului și intervenientul accesoriu B. au formulat cereri de apel, înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2021, la data de 22 septembrie 2022.
Apelantul Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului a solicitat, prin cererea înregistrată la data de 13 decembrie 2022, suspendarea judecății cauzei, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, reclamanta urmărește același obiectiv ca cel din cauza nr. x/2021, respectiv anularea deciziei de concediere nr. 69/26.11.2021, dar ca efect al anulării raporturilor juridice dintre angajator și consultantul extern care a realizat procedura cercetării disciplinare. Invocând, așadar, dispozițiile art. 1254 alin. (2) din C. civ. referitoare la efectele nulității, reclamanta a solicitat anularea deciziei de concediere din postura de act subsecvent contractului de prestări servicii încheiat între angajator și consultantul extern care a realizat cercetarea disciplinară, contract a cărui anulare se cere în principal.
Prin încheierea din 28 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, s-a suspendat judecata apelurilor formulate de apelantul-pârât Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului și de către apelantul-intervenient B., împotriva sentinței civile nr. 3501/23.05.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 al Judecătoriei Sectorului 3 București; cu recurs pe toată durata suspendării potrivit art. 414 alin. (2) din C. proc. civ.
La data de 27 martie 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2021/a1, recursul declarat de recurentul-intervenient B. împotriva încheierii din 28 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.
Recurentul-intervenient a susținut faptul că instanța de apel a dispus, în mod nejustificat, suspendarea cauzei, întrucât dosarul privind contestația împotriva deciziei de concediere nu depinde de soluția pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 414 din C. proc. civ.
Intimata-contestatoare A. a transmis la dosar concluzii scrise, prin care a expus argumente privind inadmisibilitatea recursului, cu referire la dispozițiile art. 67 alin. (4) din C. proc. civ. în situația în care instanța va respinge excepția inadmisibilității recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.
Analizând recursul declarat de recurentul-intervenient B. împotriva încheierii din 28 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte urmează a-l respinge ca neavenit, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 67 alin. (4) din C. proc. civ., "calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond".
Textul de lege anterior evocat își găsește aplicare și în situația în care partea în favoarea căreia s-a intervenit nu a exercitat ea însăși calea de atac.
În speță, se constată că recurentul B. are calitatea de intervenient accesoriu în interesul intimatului Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, fiind persoana care a efectuat cercetarea disciplinară, în urma căreia s-a emis decizia de concediere contestată în cauză.
Cum intimatul Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva încheierii din 28 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, soluția de suspendare a judecății apelurilor fiindu-i favorabilă, nu poate fi concepută o continuare de către intervenient a activității procesuale în fața instanței de control judiciar.
Această situație, ce determină sancțiunea respingerii recursului ca neavenit, este impusă, în mod evident, de caracterul accesoriu al intervenției care permite altei persoane să intre în proces, într-o poziție procesuală de susținere a părții în favoarea căreia a fost formulată cererea de intervenție.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 67 alin. (4) din C. proc. civ. și va respinge ca neavenit recursul declarat de recurentul-intervenient B. împotriva încheierii din 28 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.
Față de soluția de respingere ca neavenit a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte îl va obliga pe recurentul-intervenient B. la plata sumei de 1.785 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-contestatoare A., constând în onorariul de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca neavenit recursul declarat de recurentul-intervenient B. împotriva încheierii din 28 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.
Obligă recurentul-intervenient B. la plata sumei de 1.785 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-contestatoare A..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2023.