ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2342/2023

Prin cererea înregistrată la 14 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă sub nr. x/2019, reclamantul A. a formulat contestatie, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., împotriva deciziei de sancționare disciplinară nr. 635/12.09.2019 și a deciziei de concediere disciplinară nr. 644/17.09.2019, solicitand instantei ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună declararea nulității absolute a deciziilor indicate și anularea deciziei de concediere disciplinară, restabilirea situației anterioare concedierii, obligarea la plata către reclamant, începând cu data de 18.09.2019, a salariului net la care se adaugă toate taxele și contribuțiile sociale (salariul brut), precum și obligarea pârâtei la plata de daune morale de 8.000 Euro (echivalentul în RON) plus orice sumă datorată cu titlu de impozit, ca urmare a discriminării suferite, aceasta similară cu cea stabilită de CEDO în cauza Hulea/România, Cauza nr. 33411/05. De asemenea, au fost solicitate cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 572/PI din 26 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă a fost admisă în parte contestația formulată de reclamant, fiind dispusă anularea Deciziei nr. 644/17.09.2019 emisă de pârâtă. A fost respinsă în rest contestația.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A.. De asemenea, a formulat apel incident pârâta B. S.R.L. Prin decizia civilă nr. 972 din 11 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a fost respins apelul formulat de către reclamant, ca tardiv introdus. A fost respins, ca rămas fără efect, apelul incident formulat de pârâtă. Totodată, a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată aferente etapei procesuale a apelului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A.. Prin decizia nr. 1357 din 27 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost respins recursul reclamantului, ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul A.. Prin decizia nr. 985 din 4 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022 a fost respinsă contestația în anulare.

Împotriva acestei din urmă decizii reclamantul A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul 509 alin. (1) pct. 1 și 7 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii, cu consecința admiterii contestației în anulare. În susținerea motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a invocat ignorarea dreptului internațional, care se aplică cu prioritate, susținându-se că instanța supremă nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra drepturilor constituționale și a drepturilor garantate de Convenție și de Cartă. Totodată, în susținerea motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a arătat că, având în vedere că statul nu a fost apărat, respectiv a fost apărat cu viclenie, de cei însărcinați să îl apere, anume de către magistrați, condițiile revizuirii hotărârii civile nr. 985/2022 din data de 4 mai 2022 sunt îndeplinite. Subumat aceluiași motiv, a mai susținut revizuentul că a fost comisă infracțiunea de favorizare a fraudatorului de fonduri europene. În cele din urmă, s-a învederat că instanța supremă a aplicat prevederi neconstituționale, asupra cărora Curtea Constituțională nu s-a pronunțat încă sau cu privire la care nu a fost sesizată. Potrivit revizuentului, au fost admise o serie de excepții de neconstituționalitate pentru a nu fi îndeplinite condițiile unei plângeri admisibile la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în lipsa admiterii excepțiilor de neconstituționalitate ridicate, plângerea fiind admisibilă și întemeiată. La data de 26 octombrie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata B. S.R.L., prin care s-a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând condițiile de admisibilitate a revizuirii, reține următoarele considerente: Cererea de revizuire este îndreptată împotriva deciziei nr. 985 din 4 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care a fost respinsă contestația în anulare formulată de parte împotriva deciziei nr. 1357 din 27 mai 2021, pronunțate în recurs. În ceea ce privește procedura de judecată a cererii de revizuire, dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Revizuentul invocă cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Se reține că, potrivit dispozițiilor alin. (2) ale aceluiași text de lege, pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă de fondul. Per a contrario, legea exclude posibilitatea formulării unei cereri de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., împotriva unei hotărâri care nu s-a pronunțat asupra fondului sau care nu evocă fondul. Or, în cauză, revizuentul, a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 985 din 4 mai 2022, prin care a fost respinsă contestația în anulare formulată de parte, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege. Prin urmare, în ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. C. proc. civ., Înalta Curte formulează observația că cererea revizuentului nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de lege, respectiv aceea de a fi îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul. În egală măsură, revizuentul invocă și cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă statul ori alte persoane de drept public, minorii și cei puși sub interdicție judecătorească ori cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să îi apere. Având în vedere că revizuentul se prevalează, în concret, de ipoteza lipsei de apărare a statului, se reține că, în cadrul litigiului de fond dedus judecății de revizuentul-reclamant, statul nu a fost parte. Dimpotrivă, litigiul s-a derulat între persoane private, respectiv revizuentul-reclamant și societatea B. S.R.L., în calitate de fost angajator. Mai mult, sub condiția să fi fost parte în litigiu, numai statul ar fi avut dreptul și, totodată, interesul să formuleze cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., pentru a obține retractarea hotărârii ca urmare a lipsei sale de apărare. Prin urmare, se impune concluzia că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu îndeplinește condiția de admisibilitate referitoare la persoanele care pot invoca în mod valabil acest motiv de revizuire. Se constată astfel că în mod întemeiat intimata a invocat neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire formulate în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 și 7 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 985 din 4 mai 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.