ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1274/2022

Ședința publică din data de 24 mai 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

- I. anularea deciziei de concediere/sancționare, emisă la data de 11.05.2015 de societatea B. S.R.L. în mod netemeinic și nelegal și, pe cale de consecință reintegrarea reclamantei pe postul și funcția deținute anterior emiterii acestei decizii, și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu toate sporurile și drepturile de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediată, pentru perioada 11.05.2015 și până la data punerii efective în executare a hotărârii ce se va pronunța; de asemenea, anularea celor 88 de ore nemotivate apărute în fluturașul său de salariu pe luna aprilie 2015.

- II. obligarea societății să-i achite diferența de despăgubire în cuantum de 8.899 RON, aferentă perioadei 22.10.2013 - 31.07.2014, conform sentinței civile nr. 1837/PI/03.07.2014, pronunțate de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2013 și a sumei de 3.580 RON, reprezentând onorariul de expert contabil.

- III. obligarea societății să-i acorde efectuarea concediilor de odihnă aferente anilor 2009, 2010, 2011 și 2012.

- IV. obligarea societății să-i corecteze fluturașul de salariu pe luna octombrie 2014, respectiv la rubrica ore standard 72 ore în loc de 64 ore și la rubrica zile de concediu medical, 14 zile în loc de 15 zile, precum și obligarea societății pârâte la înregistrarea unei declarații rectificative aferente lunii octombrie 2014, cu modificările de mai sus.

- V. obligarea societății să-i corecteze fluturașul de salariu pentru luna aprilie 2015, la rubrica privind zilele de concediu de odihnă rămase, 25 de zile în loc de 23 de zile.

- VI. obligarea societății să-i recalculeze toate drepturile salariale începând cu data de 01 august 2014 având în vedere salariul de bază de 1.907 RON brut, începând cu data de 01.09.2014 având în vedere salariul de bază de 2.037 RON brut și începând cu data de 01.12.2014 având în vedere salariul de bază de 2.067 RON brut.

- VII. obligarea societății la plata unor daune morale în sumă de 150.000 RON pentru prejudiciul material în sumă de 8.899 RON neachitat conform sentinței civile nr. 1837/PI/03.07.2014 pronunțate de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2013, și prejudiciul moral suferit ca urmare a modului vădit abuziv în care societatea a înțeles să pună în aplicare sentința civilă menționată, conform solicitărilor anterioare ale reclamantei.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 38, art. 39 alin. (1) lit. a), d) și k), art. 40 alin. (2) lit. c) și f), art. 78 și art. 80 din Codul Muncii și sentința civila nr. 1837/PI/03.07.2014, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2013.

Prin încheierea civilă din 23 noiembrie 2015, pronunțată de către Tribunalul Timiș, secția I civilă, în dosar nr. x/2015, s-a dispus disjungerea capetelor de cerere II, III, IV, V și VI, dosarul de față având ca obiect soluționarea petitului nr. VI privind obligarea societății să-i recalculeze toate drepturile salariale începând cu data de 01 august 2014 având în vedere salariul de bază de 1.907 RON brut, începând cu data de 01.09.2014 având în vedere salariul de bază de 2.037 RON brut și începând cu data de 01.12.2014 având în vedere salariul de bază de 2.067 RON brut.

Prin sentința civilă nr. 1404/PI/25.10.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată și s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

De asemenea, a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 4.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.

Totodată, reclamanta a declarat apel și împotriva încheierilor din camera de consiliu din 28 februarie 2018, 02 mai 2018 și 05 octombrie 2018, prin care a solicitat anularea acestora, rejudecarea cererilor de recuzare și admiterea acestor cereri de recuzare, iar, în cazul admiterii chiar și în parte a apelului împotriva acestor încheieri, a solicitat anularea sentinței atacate.

Prin decizia civilă nr. 641 din 01.07.2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015, s-a admis apelul formulat de către reclamantă, a fost schimbată în parte sentința apelată, și pe cale de consecință, admisă în parte acțiunea, fiind obligată societatea intimată să recalculeze reclamantei toate drepturile salariale începând cu data de 01.08.2014 prin luarea în calcul a salariului de bază de 1.420 RON, potrivit actului adițional nr. x din 01.08.2014 la contractul individual de muncă nr. x/20.02.2001, începând cu data de 01.09.2014 pentru salariul de bază de 1.550 RON, potrivit actului adițional nr. x din 25.09.2014 la contractul individual de muncă, începând cu data de 01.12.2014 pentru salariul de bază de 1.580 RON, potrivit actului adițional nr. x din 15.12.2014 la contractul individual de muncă și începând cu data de 01.02.2015 pentru salariul de bază de 1580 RON, potrivit actului adițional nr. x din 19.01.2015 la contractul individual de muncă.

S-a respins în rest acțiunea și s-a menținut în rest sentința apelată.

Prin încheierea din camera de consiliu din 31.01.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, și, totodată, s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale și cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile sus menționate.

În motivare, recurenta susține că în dosarul având ca obiect cererea de lămurire dispozitiv și îndreptare eroare materială a formulat o cerere de ajutor public judiciar, care i-a fost respinsă, întrucât printr-o decizie a Decanului Baroului Timiș i-a fost anulat ajutorul public judiciar în temeiul art. 72 alin. (3) din Legea nr. 51/1995.

Având în vedere că Legea nr. 51/1995 nu prevede și calea de atac împotriva acestei decizii de anulare a ajutorului public judiciar, recurenta consideră că i-au fost încălcate drepturile prevăzute la art. 13 C. proc. civ. și art. 16, art. 21, art. 24 și art. 53 din Constituția României.

În continuare, recurenta susține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a - II- a civilă, sub nr. x/2020.

Prin încheierea de ședință din 28.04.2020 s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020 și al dispozițiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Prin încheierile de ședință din 09.06.2020 și 21.07.2020, a fost amânată cauza pentru imposibilitatea de prezentare, din motive medicale, a recurentei iar prin încheierea din 29.09.2020 a fost suspendată judecata recursului în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 30.03.2021, recurenta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, iar prin încheierea din 15.06.2021, a fost menținută măsura suspendării cauzei.

Prin referatul întocmit la 25 noiembrie 2021, potrivit dispozițiilor art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375 din 17 decembrie 2015, s-a constatat că a fost suspendată judecata recursului prin încheierea de ședință din 29.09.2020, motiv pentru care prin rezoluție a fost stabilit termen de judecată la 24.05.2022, cu citarea părților, cu mențiunea discutării perimării căii extraordinare de atac.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția perimării cererii de recurs și a reținut următoarele:

Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni" iar, potrivit alin. (2) "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.

Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat în cauză de data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea cauzei, respectiv 29.09.2020.

Înalta Curte constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prin încheierea de ședință din 29 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Totodată, în cauză, se constată că de la momentul suspendării judecății recursului a trecut un termen mai mare de 6 luni.

Prin urmare, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părții, mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 din același cod, va constata perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2022.