Decizia nr. 2033/2022 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Anularea deciziei de concediere/sancționare, emisă la data de 11 mai 2015 de S.C. B. S.R.L. și, pe cale de consecință să se dispună reintegrarea reclamantei pe postul și funcția deținută anterior acestei decizii și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum și cu toate sporurile și drepturile de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediată, pentru perioada 11 mai 2015 și până la data punerii efective în executare a hotărârii ce se va pronunța, precum și anularea celor 88 de ore nemotivate apărute în fluturașul său de salariu pe luna aprilie 2015.

Obligarea societății să-i achite diferența de despăgubire în suma netă de 8.899 RON aferentă perioadei 22.10.2013- 31.07.2014, conform sentinței civile nr. 1837/PI/03.07.2014 emisă de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2013 și rămasă irevocabilă, precum și a sumei de 3.580 RON reprezentând onorariu expert contabil, așa cum rezultă din Raportul de expertiză contabilă întocmit la data de 26.05.2015 de C. S.R.L. prin expert contabil D..

Obligarea societății să-i acorde efectuarea concediilor de odihnă aferente anilor 2009; 2010; 2011 și 2012.

Obligarea societății să-i corecteze fluturașul de salariu pe luna octombrie 2014, astfel, în rubrica ore standard 72 ore în loc de 64 ore și respectiv în rubrica zile concediu medical 14 zile în loc de 15 zile, și obligarea societății la emiterea si comunicarea organelor statului a unei declarații rectificative aferente lunii octombrie 2014, cu modificările de mai sus.

Obligarea societății să-i corecteze fluturașul de salariu pe luna aprilie 2015, la rubrica Rest zile CO (final an): 25 de zile în loc de 23 de zile.

Obligarea societății să-i recalculeze toate drepturile salariale începând cu data de 01 august 2014 luând în calcul salariul de bază de 1.907 RON brut, așa cum rezultă din Raportul de expertiză contabilă întocmit la data de 26.05.2015 de C. S.R.L. prin expert contabil D., respectiv începând cu data de 01.09.2014 luând în calcul salariul de bază de 2.037 RON brut, conform majorărilor colective ale societății cu aplicare din 01.09.2014 și începând cu data de 01.12.2014 luând în calcul salarul de bază de 2.067 RON brut, conform majorărilor colective ale societății, cu aplicare din 01.12.2014.

Obligarea societății la plata unor daune morale în sumă de 150.000 RON pentru prejudiciul de ordin material în sumă de 8.899 RON neachitată încă conform sentinței civile nr. 1837/PI/03.07.2014 emise de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2013 și rămasă irevocabilă și prejudiciul moral suferit ca urmare a modului abuziv în care societatea a înțeles să pună în aplicare sentința civilă amintită, conform cererilor reclamantei nr. I; II; III; IV; V si VI din prezenta contestație. Prin încheierea de ședință din 23 noiembrie 2015, instanța a dispus disjungerea capătului III din cerere cu privire la obligarea societății la acordarea concediilor de odihnă aferente anilor 2009; 2010; 2011 si 2012, dosarul fiind înregistrat pe rolul aceluiași complet, sub dosar nr. x/2015 al Tribunalului Timiș. Prin sentința civilă nr. 1372 din 4 decembrie 2020, Tribunalul Timiș a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., având ca obiect efectuarea concediilor de odihnă aferente anilor 2009, 2010, 2011 si 2012, fără a acorda cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamanta A.. La termenul din 21 februarie 2022, instanța a invocat, din oficiu, excepția tardivității apelului, amânând pronunțarea în vederea soluționării cererii de recuzare formulată de către apelantă în aceeași dată. Prin încheierea din 2 martie 2022, instanța a respins cererea de recuzare formulată de apelanta A. împotriva doamnei judecător E., președintele completului de judecată LA3. Prin decizia nr. 347 din 7 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a fost respins ca tardiv introdus apelul declarat de reclamanta-apelantă A. împotriva sentinței civile nr. 1372 din 4 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu pârâta-intimată S.C. B. S.R.L.. Prin recursul declarat, reclamanta A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare a apelului unei alte curți de apel. Recurenta arată că, la termenul din data de 21 februarie 2022 instanța a invocat din oficiu excepția tardivității introducerii apelului de către aceasta, urmând a se pronunța asupra acestei excepții la data de 7 martie 2022. La data de 2 martie 2022, recurenta arată că a depus prin registratură concluzii scrise asupra excepției tardivității introducerii apelului, dovedind cu înscrisuri faptul că a depus cererea de apel în termenul legal prevăzut de lege. Aceasta arată că sentința civilă nr. 1372/PI din 4 decembrie 2020 din dosarul nr. x/2015 emisă de Tribunalul Timiș, i-a fost comunicată prin oficiul poștal la 2 februarie 2021, iar la 10 februarie 2021 a depus cererea de apel prin registratură, adică în cea de-a 7-a zi de la comunicarea sentinței civile nr. 1372/PI/04.12.2020, înăuntrul termenului de 10 zile de depunere a apelului, conform prevederilor art. 13 din O.U.G. nr. 51/2008 coroborat cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. În cauză, intimata-pârâtă B. S.R.L. nu a formulat întâmpinare. La termenul din 13 octombrie 2022, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte - Completul de filtru a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă ca inadmisibilă calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor: Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a respins ca tardiv introdus apelul declarat de reclamanta-apelantă A. împotriva sentinței civile nr. 1372 din 4 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu pârâta-intimată S.C. B. S.R.L., având ca obiect litigiu de muncă. Față de natura pretenției deduse judecății, respectiv litigiu de muncă, sunt incidente dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ., care stipulează că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale. Referitor la aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, acestea fiind hotărâri definitive, așa cum prevăd dispozițiile art. 274 Codul muncii. Coroborând dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect conflictele de muncă și asigurări sociale, rezultă că decizia nr. 347 din 7 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului. Prin urmare, decizia nr. 347 din 7 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, prin care a fost soluționată cererea de apel, ce face obiectul prezentului recurs este o hotărâre definitivă. In accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor. Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii. Dreptul de a exercita o cale de atac este unic și se epuizează prin chiar exercițiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiași hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. Așadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ. Așa fiind, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. nu poate fi primită și nici supusă vreunei analize, având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac cu care este învestită și ca urmare a admiterii excepției se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 347 din 7 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..