ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.11.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2288/2023

HOTĂRÂRE
01.11.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2288/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15.02.2023 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, 105 reclamanți, printre care și A., au chemat în judecată pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să le plătească drepturile salariale, incluzând sporurile și indemnizațiile aferente, prin plata unei sume compensatorii conform art. 38 alin. (6

1

)

din Legea nr. 153/2017, reprezentând diferența dintre venitul lunar la care sunt îndreptățiți în urma recalculării indemnizației de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON și venitul lunar plătit efectiv, pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată și pentru viitor, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, până la o nouă modificare legislativă, actualizată cu rata inflației la data plății efective, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă drepturilor salariale restante, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la plata ei efectivă.

Prin încheierea din 19.05.2023, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus disjungerea cauzei cu privire la reclamanții care nu aveau domiciliile în București și formarea unui dosar nou pentru fiecare dintre aceștia, iar prin sentința civilă nr. 3108/19.05.2023, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Pentru a pronunța această sentință, a reținut că litigiul are natura juridică a unui conflict individual de muncă, fiind incidente dispozițiile art. 269 din Codul muncii, care prevăd competența de soluționare a acestui gen de pricini instanței în circumscripția căreia reclamantul își are domiciliul sau reședința. Notând că domiciliul reclamantului este în județul Vrancea și că acesta nu a probat că ar avea vreo reședință în circumscripția Tribunalului București, a apreciat că Tribunalului Vrancea îi revine competența de soluționare a cauzei.

Astfel învestit, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a pronunțat sentința civilă nr. 423/26.09.2023, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a evocat dispozițiile art. 59 C. proc. civ. și art. 269 alin. (3) din Codul muncii, privind ipoteza coparticipării procesuale active, în care cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți, și a considerat că ar fi util ca un conflict de muncă privind drepturi comune tuturor angajaților să fie dedus judecății printr-o singură acțiune, nu prin cereri distincte. A apreciat că, față de faptul că ceilalți reclamanți au domiciliul în București, iar reclamantul A. locuiește, în fapt, tot în București, acțiunea a fost legal înregistrată la Tribunalul București.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Între părți s-a declanșat un conflict de muncă, iar reclamanții au calitatea de grefier la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În conformitate cu dispozițiile art. 59 C. proc. civ., "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură", iar potrivit art. 269 alin. (3) din Codul muncii, "Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți".

Incidența dispozițiilor art. 59 C. proc. civ. reclamă existența unui drept ori a unei obligații comune sau situația ca acestea să izvorască din aceeași cauză ori ca între ele să existe o strânsă legătură.

În cauză, sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cât timp litigiul are ca obiect acordarea unor drepturi salariale pentru desfășurarea unei munci identice ori similare, justificate împreună de toți reclamanții, așadar dobândirea unor drepturi care au aceeași cauză și între care există o strânsă legătură.

În consecință, fiind întrunite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți, potrivit art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

Mai mult, disjungerea este o măsură procesuală ce poate fi luată pentru buna administrare a justiției, a cărei adoptare nu atrage însă necompetența instanței; astfel, cauza disjunsă rămâne în competența instanței legal învestite material și teritorial.

În acest sens, în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/2022, potrivit cărora "În caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiași complet pentru respectarea principiului continuității".

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 noiembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-01-23
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 99/2024
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea disjunsă la data de 19.05.2023, din dosarul nr. x/2023, cauză
ÎCCJ 2024-04-16
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 857/2024
Ședința publică din data de 16 aprilie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a
ÎCCJ 2023-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1811/2023
ă nr. 211/2023 din 07 aprilie 2023, a admis excepția necompetenței materiale invocată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,
ÎCCJ 2023-03-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 727/2023
Ședința publică din data de 22 martie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VIII-a
ÎCCJ 2024-09-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1563/2024
Ședința publică din data de 19 septembrie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la 09 ianuarie 2023 pe rolul Tribunalulu
Sursă