ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2274/2023

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023

Asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă la data de 09.02.2022, A. a solicitat refacerea tabelului preliminar rectificat nr. 1/10.11.2021 al debitoarei S.C. B. S.R.L., întocmit de administratorul judiciar C.., în sensul modificării creanței sale salariale de la suma de 6.324 RON la 11.218,12 RON.

Prin sentința civilă nr. 1690/06.04.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă contestația a fost respinsă ca tardivă.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1475/07.10.2022 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Recursul promovat de A. împotriva acestei decizii a fost respins ca inadmisibil, prin decizia nr. 983/27.04.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 coroborat cu art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

A. a formulat o contestație în anulare împotriva acestei din urmă decizii, susținând că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de casare pe care le-a invocat în termen.

A arătat că se află în proces cu societatea intimată de peste 5 ani și nu a reușit să-și valorifice drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești, respectiv sporurile pentru orele suplimentate lucrate și accesoriile aferente, în cuantumul calculat prin expertiză contabilă extrajudiciară.

Contestatorul a prezentat natura raporturilor de muncă pe care le-a avut cu intimata, în calitate de angajator, precum și prejudiciul suferit de pe urma acestei colaborări și a solicitat obligarea S.C. B. S.R.L. la plata drepturilor salariale calculate prin expertiză și la plata unor daune morale în cuantum de 5.000 RON.

În drept, a invocat dispozițiile art. 503 C. proc. civ.

Analizând contestația în anulare prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține că, fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, contestația în anulare nu poate fi exercitată decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și (2) C. proc. civ., texte potrivit cărora,,(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză".

Așadar, admisibilitatea unei contestații în anulare, din perspectiva obiectului ei și a motivelor ce pot fi invocate, implică încadrarea hotărârii atacate în sfera celor prevăzute de norma legală citată, dar și încadrarea susținerilor titularului demersului judiciar într-una dintre ipotezele cadrului legislativ restrictiv evocat mai sus.

În consecință, promovarea unei contestații în anulare împotriva unei hotărâri judecătorești nesusceptibile de exercițiul ei sau pentru alte aspecte decât cele stabilite expres de normele procesuale ale art. 503 C. proc. civ. exclude efectuarea controlului judiciar pe această cale, întrucât, în virtutea principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 C. proc. civ., părțile pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, numai de mijloacele procedurale prevăzute de lege, ele neputând exercita decât căile de atac reglementate legal în condițiile și termenele prevăzute.

Prin decizia atacată a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1475/07.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, cu motivarea că hotărârea recurată putea fi atacată numai cu apel, nu și cu recurs.

În speță, Înalta Curte constată că argumentul susținut de către contestator, privind omisiunea instanței de recurs de a cerceta motivele de casare formulate în termen, a fost invocat pur formal, atât timp cât dispoziția de respingere a recursului ca inadmisibil să opunea examinării motivelor de nelegalitate invocate. Celelalte critici prezentate de autorul contestației reflectă nemulțumirea sa asupra modului de soluționare în fond a litigiului dintre părți, astfel că niciunul dintre argumente nu poate fi încadrat în cazurile reglementate de art. 503 C. proc. civ.

În temeiul acestor considerente, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 508 alin. (1) și (4) C. proc. civ., să respingă contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 983/27.04.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 noiembrie 2023.