ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.11.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2264/2023

HOTĂRÂRE
01.11.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2264/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 439/06.04.2021, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. și cu intervenientul forțat E. și a obligat pârâta să plătească reclamantei A. sumele de 3.422,32 RON, cu titlu de daune materiale, 50.000 euro, daune morale și 5.000 RON, cheltuieli de judecată, reclamantului B., suma de 5.000 euro, cu titlu de daune morale și 1.295 RON, cheltuieli de judecată, iar reclamantului C., suma de 5.000 euro, reprezentând daune morale, precum și cheltuieli de judecată, în sumă totală de 3.795 RON.

Împotriva acestei sentințe civile, A., B. și C. au declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 445/20.10.2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii, A., B. și C. au declarat recurs, susținând că aceasta cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei și încalcă dispozițiile art. 264 C. proc. civ., privind aprecierea probelor administrate în cauză.

Recurenții și-au exprimat nemulțumirea față de modul în care instanța de prim control judiciar a stabilit cuantumul daunelor materiale și morale și au afirmat că ele au fost acordate în cuantumul derizoriu ofertat de către asigurător.

Invocând că în jurisprudență despăgubirile au fost acordate în cuantum superior și efectuând calcule privind valoarea despăgubirilor care li s-ar cuveni, recurenții au susținut că diminuarea despăgubirii conduce la îmbogățirea fără justă cauză a asigurătorului.

În continuare, au detaliat situația medicală personală a fiecăruia la data accidentului, urmările și traumele ulterioare acestui eveniment, aspecte care, în opinia lor, nu au fost corect apreciate de către instanțele devolutive.

O altă critică a vizat obligația de a achita taxa judiciară de timbru pentru cererea de chemare în judecată, recurenții apreciind că acțiunea lor, derivată de dosarul penal nr. x/2017 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, este scutită de la plata taxei de timbru.

În drept, au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 23.11.2022, judecata recursului a fost suspendată, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În dezbateri, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția perimării cererii de recurs, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), rap. la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Articolul 416 C. proc. civ. reglementează perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată, contestații, apel, recurs, revizuire și a oricărei alte cereri de reformare sau retractare, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.

În accepțiunea normei legale evocate, perimarea reprezintă o sancțiune ce intervine asupra întregului proces, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, având un caracter mixt, de sancțiune procedurală și de act de desistare de la judecarea procesului.

Reglementată pentru a asigura soluționarea cauzei cu celeritate, în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, dar și pentru a înlătura incertitudinea ce planează asupra drepturilor părților din proces, perimarea operează de drept în momentul întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de textul de lege enunțat, respectiv rămânerea în nelucrare a cauzei pentru o perioadă de 6 luni și vina părții, instanța putând să o constate din oficiu, potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, ultimul act de procedură îndeplinit a fost la 23.11.2022, când cauza a fost suspendată în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dată de la care părțile nu au mai efectuat niciun act de procedură.

În aceste condiții, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în această perioadă să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 și art. 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.

Văzând și dispozițiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ.,

Constată perimat recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 445/20.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 noiembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2474/2023
și a obligat pârâta să plătească către reclamanta A. suma de 20.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale, iar către reclamantul B. suma de 3.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale si suma de 1.778 RON + 252 Euro, cu titlu de despăgubiri mat
ÎCCJ 2023-04-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 819/2023
Ședința publică din data de 5 aprilie 2023 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 7 ianuarie 2019 sub nr. x/2019, reclamantul A., în
ÎCCJ 2022-04-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 820/2022
ții A. și B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. și intervenientul forțat D., a obligat pârâta să plătească reclamantei A. suma de 1.522 RON cu titlu de daune materiale, a obligat pârâta să plătească reclamantei A. suma de 50.000 RON c
ÎCCJ 2024-11-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2083/2024
de Apel București, secția a V-a civilă a anulat ca netimbrat apelul declarat de A. și a respins apelul promovat de S.C. C. S.A., ca nefondat. Împotriva încheierii din 11.11.2020 și a deciziei curții de apel, A. a declarat recurs. Prin deciz
ÎCCJ 2022-10-20
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2136/2022
împotriva deciziei pronunțate în apel. Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Constanța a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, a
Sursă