ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2474/2023

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 24.07.2018, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B., au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. și intervenientul forțat D., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamanta A. a sumei de 200.000 euro (echivalent în RON 930.000 RON la cursul B.N.R. de 4,65 RON/euro) și la plata către reclamantul B. a sumei de 100.000 euro (echivalent în RON 465.000 RON la cursul B.N.R. de 4,65 RON/euro) reprezentând despăgubiri materiale și morale urmare a accidentului rutier suferit de reclamanți, produs din vina numitului D., petrecut la 02.04.2018, pe teritoriul Ungariei, mai exact în preajma punctului de frontieră Satu Mare, pe traseul Patiyod, Szabolcs-Szatmar-Bereg, km 45, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat sub nr. x, autovehicul pentru care la acea dată era încheiată o poliță de asigurare R.C.A. la C. S.A.; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357 și urm. C. civ., Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România modificată și republicată.

Prin sentința civilă nr. 842 din 30 martie 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească către reclamanta A. suma de 20.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale, iar către reclamantul B. suma de 3.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale si suma de 1.778 RON + 252 Euro, cu titlu de despăgubiri materiale. A obligat pârâta la plata sumei de 2.460,42 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamanți. A respins celelalte pretenții, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții cât și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 1375A din 06 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția de netimbrare și a anulat, ca nelimbrat, apelul reclamanților.

Prin aceeași decizie, a fost respins, ca nefondat, apelul pârâtei C. S.A., prin lichidalor judiciar E..

Împotriva acestei decizii, pârâta C. S.A., prin lichidator judiciar E.., a declarat recurs, prin care a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Prin memoriul de recurs, autoarea căii de atac a arătat că înțelege să critice decizia atacată sub aspectul faptului că, suma de 23.000 euro, acordată cu titlu de daune morale, este nejustificat de mare, în condițiile în care acordarea de despăgubiri, în urma producerii unui eveniment rutier, nu trebuie să constituie o îmbogățire fără justă cauză.

În opinia recurentei-pârâte, sumele acordate sunt într-o disproporție vădită cu situația de fapt și, dacă ar fi menținute de către instanța de control judiciar, ar depăși granițele unor daune morale rezonabile și funcția pe care acestea o au, de compensare pentru părțile vătămate care au fost supuse unor suferințe fizice și psihice.

A solicitat să se constate faptul că, judecătorul fondului nu a avut în vedere că realizarea scopului de protecție socială a victimelor accidentelor rutiere trebuie să fie în strânsă corelație cu îndeplinirea obiectivelor reglementării europene în materia asigurărilor de răspundere civilă auto, respectiv garantarea unui tratament comparabil și a unei despăgubiri adecvate.

Astfel, a considerat că instanța de apel a ignorat dispozițiile paragrafului 20 al Directivei 200/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009, potrivit cărora "victimelor accidentelor de circulație cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunității.".

Autoarea recursului a precizat că, instanța de fond a acordat reclamantei sume de bani care nu se regăsesc în jurisprudență și care constituie o modificare evidentă și importantă a nivelului de trai anterior evenimentului, astfel că sumele acordate îi conferă un element material nespecific patrimoniului ei, chiar mult peste media sumelor acordate de jurisprudență.

Pe de altă parte, a susținut că instanța de apel a ignorat jurisprudența constantă și cvasiunanimă a instanțelor, întrucât a reținut că, "prin acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul nepatrimonial suferit este vizată strict alinarea suferinței pricinuite prin vătămarea integrității corporale și nu conferirea unui grad de satisfacție persoanei prejudiciate prin sancționarea pe latura civilă a persoanei responsabile pentru producerea prejudiciului, iar aplicarea unei sancțiuni civile, cu caracter punitiv, persoanei responsabile, nu ar avea eficiență, având în vedere că despăgubirile acordate ca urmare a producerii accidentelor de vehicule sunt achitate de către asigurători, din volumul primelor de asigurare colectate de la toată masa asiguraților și nu exclusiv/individual din patrimoniul persoanei responsabile de producerea prejudiciului.".

Din punctul de vedere al recurentei, instanța trebuia să analizeze cu obiectivitate daunele morale solicitate de reclamanți, respectând principiile statuate prin dispozițiile Legii nr. 132/2017, cât și faptul că despăgubirea pe care asigurătorul R.C.A. o poate acorda nu urmează în totalitate dezdăunarea pe care persoana vinovată este obligată să o plătească, în conformitate cu principiul reparației integrale a prejudiciului statuat de C. civ., ci trebuie să fie, potrivit legislației specifice asigurărilor, în concordanță cu principiul specialia generalia bus derogant.

Așa fiind, a arătat că scopul despăgubirii cu titlu de daună morală constă exclusiv în compensarea suferinței fizice sau psihice. Dincolo de funcția compensatorie, nu mai poate exista nimic sub aspectul daunelor morale și, ca urmare, acestea nu pot fi acordate sub nicio altă motivare.

În acest context, a apreciat că suma acordată de instanța de fond cu titlu de daune morale, sumă în cuantum de 20.000 euro pentru 60 zile de îngrijiri medicale, respectiv 3.000 euro pentru un traumatism minor, este mult prea mare.

A subliniat faptul că, potrivit Ghidului pentru soluționarea daunelor morale pentru ușurarea sarcinilor judecătorilor în vederea cuantificării cât mai corecte a daunelor morale, ca urmare a accidentelor rutiere, întocmit de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.), în colaborare cu Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (F.P.V.S.) și Uniunea Națională a Societăților de Asigurare din România, valoarea medie de despăgubire acordată pentru propria vătămare este de 474 RON/zi de spitalizare, ceea ce, în cauză, ar însemna acordarea sumei de 28.440 RON cu titlu de daune morale, pentru un număr de 60 zile de îngrijiri medicale, sumă la care se poate aplica rata inflației.

A menționat că nu contestă suferința pricinuită reclamanților, însă, la stabilirea cuantumului daunelor morale, a solicitat a se avea în vedere ca acestea să nu aibă un caracter punitiv și nici să nu se transforme într-o sursă de câștiguri exagerate, ci doar să compenseze, de o manieră rezonabilă și justificată, suferințele îndurate, preîntâmpinând îmbogățirea tară justă cauză.

În fine, a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 1391 alin. (1) C. civ., cuantificarea daunelor morale trebuie să se facă cu aplicarea principiilor echității, proporționalității și a principiilor jurisprudenliale, în lumina unor criterii rezonabile, accesibile, pertinente cauzei, de așa manieră încât sumele acordate cu titlu de daune morale să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs reclamanților și suferit de aceștia și să aibă efecte compensatorii, dar care să nu constituie nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor morale.

Prin întâmpinarea formulată la 31.01.2023, intimații-reclamanți, cu respectarea termenului legal, au invocat excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că, prin cererea de recurs, nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 20 iunie 2023 s-a dispus comunicarea acestuia părților cu mențiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare; nicio parte nu a formulat punct de vedere la raport.

Prin rezoluția din 12 septembrie 2023, s-a fixat termen pentru examinarea admisibilității recursului în completul de filtru la 21 noiembrie 2023.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului reținută prin raport, urmează a anula recursul declarat de recurenta-pârâtă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici de nelegalitate privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal este sancționată cu anularea recursului.

Soluția impusă de legiuitor se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puțin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, se constată că, deși autoarea recursului a invocat, în susținerea demersului ei judiciar, dispozițiile de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în realitate, invocarea acestor motive de casare este pur formală, neputând fi reținută existența unei motivări propriu-zise a cererii de recurs, în sensul exigențelor/cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În concret, cât privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că recurenta-pârâtă nu a formulat critici care să vizeze un eventual viciu al motivării deciziei instanței de apel, din perspectiva celor trei ipoteze prevăzute de motivul de casare mai sus amintit, în sensul că aceasta nu a arătat care sunt aspectele care au rămas nemotivate sau care ar fi motivele contradictorii din considerentele hotărârii ori motivele străine de natura cauzei pe care instanța și-ar fi întemeiat soluția.

Criticile privind nerespectarea jurisprudenței relevante în materia daunelor morale, încadrate de recurentă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează exclusiv aspecte de netemeinicie a deciziei recurate, însă jurisprudența din România nu obligă instanțele naționale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunțate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Așadar, jurisprudența din România nu este izvor de drept în raport și de conținutul prevederilor art. 1 C. civ., referitoare la izvoarele dreptului civil.

De asemenea, se constată că referirile la Legea nr. 132/2017, respectiv la art. 1391 C. civ. au fost făcute de recurentă în mod formal, întrucât, în realitate, aceasta nu a înțeles să critice modalitatea de aplicare a unor texte de lege, ci și-a exprimat nemulțumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate reclamanților, urmărind reaprecierea probatoriului în vederea reaprecierii întinderii prejudiciului și a redimensionării daunelor morale.

Înalta Curte reamintește faptul că, în faza procesuală a recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situației de fapt și reapreciere a probatoriului, calea extraordinară de atac a recursului urmărind doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Or, dimensionarea despăgubirilor morale reprezintă un aspect de temeinicie a hotărârii, consecința modului de evaluare a probatoriului și a aspectelor care pot fi avute în vedere la determinarea cuantumului justei despăgubiri care să compenseze prejudiciul moral suferit de parte.

În plus, se constată că argumentele prezentate în memoriul de recurs cu privire modalitatea de cuantificare a daunelor morale, au făcut obiectul cererii de apel formulată de aceeași parte împotriva sentinței primei instanțe or, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, aceasta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, deși legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia pronunțată în apel a fost menținută soluția instanței de fond, în lipsa unor critici de nelegalitate care să vizeze efectiv considerentele deciziei instanței de apel, Înalta Curte nu se poate substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Aceasta, deoarece, exigențele reglementate de legiuitor prin prevederile art. 486 alin. (1) C. proc. civ. impun în sarcina titularului căii de atac a recursului obligația formulării unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu dispozițiile legale menționate.

Așa fiind, Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Reținând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, Înalta Curte constată incidentă sancțiunea nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A., prin lichidator judiciar E.., împotriva deciziei civile nr. 1375A din 6 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A., prin lichidator judiciar E.., împotriva deciziei civile nr. 1375A din 6 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2023.