ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 81/2023

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenienta C., ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să se dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 7.114,5 RON cu titlu de daune materiale, a sumei de 480.000 RON cu titlu de daune morale și a dobânzii legale penalizatoare calculată asupra tuturor daunelor pretinse de la data formulării acțiunii până la data plății efective și integrale a acestora; a cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul demers judiciar. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1391 și art. 2223 C. civ.

Sentința pronunțată de Tribunalul Satu Mare: Prin sentința civilă nr. 241/D din 15 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenienta C.. A fost obligată pârâta societatea de asigurări să plătească reclamantei suma de 4.304,35 RON cu titlu de prejudiciu material și suma de 15.000 euro în echivalent RON la data plății, cu titlu de despăgubiri morale, cu plata unor penalități de întârziere de 0,2%, începând cu a11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la plata efectivă a sumelor acordate. Au fost respinse celelalte pretenții formulate ca nefondate. A fost obligată pârâta–societate de asigurări să plătească reclamantei suma de 6.222 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea: Prin decizia nr. 1191/A din 3 noiembrie 2021, Curtea de Apel Oradea – secția I civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu apelanta-pârâtă B. S.A. și intimata-intervenientă C. împotriva sentinței civile nr. 241/D din 15 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: A majorat cuantumul despăgubirilor pentru prejudicial moral la plata cărora a fost obligată pârâta B. S.A. de la suma de 15.000 euro la suma de 30.000 euro, în echivalent în RON la data plății. A majorat cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul material la plata cărora a fost obligată pârâta B. S.A. de la suma de 4304,35 RON la suma de 4808,35 RON. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate. A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva aceleiași sentințe. A luat act de declarația apelantei–reclamante A. că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 1191/A din 3 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția I civilă, pârâta B. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel. Recurenta-pârâtă a arătat că, în mod greșit, instanța de apel nu a aplicat dispozițiile art. 1371 C. civ. astfel cum a fost dezlegat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 12/2016 și dispozițiile art. 12 și 14 din O.U.G. nr. 54/2016, atunci când a apreciat că nu se poate stabili culpa unei persoane care nu este parte în proces, în condițiile în care reclamanta s-a opus introducerii acestei persoane în cauză, în baza principiului disponibilității. Având în vedere dinamica producerii accidentului, la 19 septembrie 2019 pârâta a formulat cerere de introducere în cauză a conducătorului autovehiculului, D.. La 8 noiembrie 2019, având în vedere concluziile formulate de reprezentantul convențional al reclamantei, instanța nu a considerat că este necesară introducerea în cauză a conducătorului auto D. și a asigurătorului E. S.A., de vreme ce reclamanta s-a prevalat de principiul disponibilității și a arătat că nu dorește să introducă în cauză acest asigurător, asumându-și riscul derivând din aceea că, în măsura în care instanța va reține o culpă concurentă, va încasa doar despăgubirile care i se cuvin în raport de culpa ce va fi stabilită în sarcina conducătorului auto C.. Recurenta-pârâtă a apreciat că nu este necesară apelarea încheierii de ședință din 8 noiembrie 2019 întrucât, conform principiului disponibilității, este dreptul și opțiunea reclamantei să fixeze cadrul procesual și limitele judecății. Observând poziția reclamantei, nu a avut motive să apeleze încheierea de ședință, deoarece ar fi urmat să achite despăgubiri doar pentru partea de prejudiciu imputabilă intervenientei forțate, iar partea de prejudiciu imputabilă conducătorului auto D. să fie valorificată, eventual, pe cale separată. Principiul disponibilității nu trebuie să anuleze și să excedeze obligația asigurătorului de a achita despăgubiri doar în limitele prejudiciului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 54/2016. Având în vedere dreptul de opțiune al reclamantei de a se judeca doar cu pârâta și doar pentru culpa intervenientei C., este nelegală soluția instanței de apel de a considera faptul că nu se poate analiza culpa concurentă în producerea evenimentului rutier, încălcând dispozițiile art. 1371 alin. (1) și (2) C. civ. O astfel de interpretare conduce la o gravă încălcarea a dreptului la apărare al unui asigurător în cazul unei culpe concurente în producerea evenimentului rutier, asigurătorul neputându-se prevala de culpa concurentă și, ca atare, ar fi obligat la plata întregului prejudiciu, doar motivat de faptul că, în baza principiului disponibilității, reclamantul nu dorește introducerea celuilalt asigurător și a asiguratului acestuia. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție și apărările formulate în cauză: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți la 16 martie 2022. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 17 noiembrie 2022 recursul a fost admis în principiu și s-a stabilit termen la 19 ianuarie 2023, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse: În cuprinsul cererii de recurs, pârâta B. S.A., indicând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanța de apel, în mod greșit, nu a aplicat prevederile art. 1371 C. civ., în concordanță cu dezlegările date prin Decizia nr. 12/2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și dispozițiile art. 12 și 14 din O.U.G. nr. 54/2016. Critica are caracter nefondat. Art. 1371 C. civ. prevede că "în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o." De asemenea, art. 14 din O.U.G. nr. 54/2016 statuează că: "(1) în situația în care persoana prejudiciată a contribuit, din culpă, la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ținut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă; în astfel de situații întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă. (2) În situația în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părților implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporția în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului". Textele de lege anterior redate reglementează situația în care victima a contribuit la producerea sau la agravarea prejudiciului ori nu l-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, consecința aplicării acestei reguli având drept efect diminuarea cuantumului despăgubirilor datorate de făptuitor, acesta fiind responsabil numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o. În speță, în ceea ce privește reținerea culpei concurente, pârâta B. S.A. a formulat, în fața primei instanțe, cerere de introducere în cauză a conducătorului autovehiculului D.. Prin încheierea din 8 noiembrie 2019, Tribunalul a apreciat că raportul juridic dedus judecății nu impune introducerea în cauză a altor persoane. Această încheiere nu a fost atacată cu apel, astfel încât, curtea de apel a reținut că nu pot fi analizate susținerile apelantei-pârâte privind culpa concurentă a numitului D., care nu a fost chemat în judecată în calitate de parte (intervenient) pentru a formula apărări. Considerentele subiective pentru care pârâta a apreciat că nu este necesară apelarea încheierii nu pot justifica neexercitarea căii de atac. Chiar recurenta-pârâtă a menționat în cuprinsul cererii de recurs că, prin neintroducerea în cauză a conducătorului auto D. și a asigurătorului E. S.A., reclamanta și-a asumat riscul derivând din aceea că, în măsura în care instanța va reține o culpă concurentă, va încasa doar despăgubirile care i se cuvin în raport de culpa ce va fi stabilită în sarcina conducătorului auto C.. Or, având în vedere dreptul de opțiune al reclamantei de a se judeca numai cu pârâta și numai pentru culpa intervenientei C., în mod legal a reținut instanța de apel că nu se poate analiza culpa concurentă în producerea evenimentului rutier a unei persoane care nu a fost împrocesuată, în respectarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, ce dispune că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Proporția impusă de art. 1371 C. civ. nu poate fi spusă analizei în lipsa din proces a tuturor persoanelor implicate în producerea prejudiciului, în raport de care să se evalueze culpa concurentă. Cum numitul D. nu a devenit parte în proces, astfel cum anterior s-a arătat, prin neatacarea încheierii pronunțate de prima instanță în condițiile art. 78 C. proc. civ., în mod legal a constatat instanța de apel că nu pot fi analizate condițiile culpei concurente în producerea accidentului, doar prin raportare la una dintre persoanele cărora le este imputabil prejudiciul. Nu se poate reține că ar fi afectat în vreun fel dreptul de apărare prin faptul că nu a fost analizată culpa concurentă în producerea evenimentului rutier, astfel cum se susține în cererea de recurs, dat fiind faptul că asigurătorul avea la dispoziție mijloace legale de apărare, ce trebuiau exercitate în condiții procedurale. În consecință, în raport de cele anterior reținute, Înalta Curte constată că instanța de apel a efectuat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale, iar hotărârea recurată nu este susceptibilă de critică sub motivul neaplicării dispozițiilor art. 1371 C. civ., respectiv art. 12 și 14 din O.U.G. nr. 54/2016. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat, iar în conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurenta-pârâtă la plata sumei de 3000 RON către intimata-reclamantă A., cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.