ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1183/2020

Ședința publică din data de 26 iunie 2020

Asupra recursului de față, din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 09.05.2016, reclamanții A., B., C., D. și E. au chemat în judecată pe pârâta S.C. F. S.A. și intervenientul forțat G., solicitând obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani, astfel;

I.5000 Euro (echivalent in RON la data efectuării plății), cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale;

II. Despăgubiri civile cu titlu de daune morale astfel:

- 1.000.000 Euro (echivalentul în RON la data efectuării plății), pentru reclamanta A., în calitate de fiică,

- 400.000 Euro (echivalentul în RON la data efectuării plății), pentru reclamanta B., în calitate de nepoată,

- 200.000 Euro (echivalentul în RON la data efectuării plății), pentru reclamantul C., în calitate de ginere, 1.000.000 Euro (echivalentul în RON la data efectuării plății), pentru reclamanta D., în calitate de fiică,

- 400.000 Euro (echivalentul în RON la data efectuării plăți),pentru reclamanta E., în calitate de nepoată.

În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 1357 - 1359 C. civ. și dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările in România.

Prin sentința civilă nr. 1272 din 25 aprilie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A. și intervenientul forțat G., a obligat pârâta la plata sumei unice de 5.000 RON daune materiale către toți reclamanții și a următoarelor sume, reprezentând daune morale: câte 20.000 RON către reclamantele A. și D.; câte 7.500 RON către reclamantele B. și E., 2.500 RON către reclamantul C. și a respins în rest cererea, ca neîntemeiată; a luat act de faptul că reclamanții au declarat că nu solicită plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanții A., B., C., D. și E., solicitând schimbarea sentinței, în sensul reevaluării cuantumului daunelor materiale și morale acordate la valoarea despăgubirilor enunțate în petitul acțiunii inițiale.

Prin decizia civilă nr. 2667/A din 20 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți A., B., C., D. și E. împotriva sentinței civile nr. 1272 din data de 25 aprilie 2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. F. S.A. și intimatul-intervenient forțat G.; a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata către fiecare dintre reclamantele A. și D. a sumei de 35.000 de RON, cu titlu de daune morale și a menținut, în rest, dispozițiile sentinței civile apelate.

La data de 19 martie 2019, reclamanții A., B., C., D. și E. au formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 2667/A din 20 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin cererea de recurs, recurenții-reclamanți au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului casarea, în parte, a deciziei recurate (sub aspectul daunelor morale acordate) și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, căreia să i se pună în vedere să soluționeze capătul de cerere privind daunele morale în mod temeinic și legal, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, având în vedere gravitatea acestuia.

Sub un prim aspect, circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au considerat că decizia instanței de apel este pronunțată cu încălcarea art. 1385 alin. (1) din C. civ., care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului:

"Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel", deoarece în cauză, cuantumul daunelor morale acordate nu prezintă un raport rezonabil cu atingerea foarte gravă adusă recurenților-reclamanți.

Au mai susținut că instanța de apel a încălcat, prin hotărârea recurată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, în Cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit a statuat că "despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora".

Au precizat, deopotrivă, că în dreptul românesc în vigoare, de principiu, jurisprudența nu poate fi izvor de drept, judecătorul nefiind legat de hotărârea sau hotărârile date anterior în cazuri similare, de un alt judecător și nici chiar de propriile sale hotărâri anterioare.

Ca atare, au arătat că aprecierea prejudiciului moral nu trebuie să se rezume la determinarea "prețului" suferinței psihice, care este inestimabilă, ci trebuie să se realizeze o apreciere multilaterală, in concreto, a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a implicației acestuia pe toate planurile vieții sociale ale persoanei prejudiciate.

Menționând că în sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, au subliniat că această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.

Au făcut referire și la Rezoluția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr. 75 adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal, care statuează expres că "în caz de deces, reparația pentru prejudiciul de afecțiune trebuie acordată părinților, soțului și copiilor victimei pentru că doar în aceste cazuri reparația este supusă condiției ca aceste persoane să fi avut legături de afecțiune strânse cu victima, în momentul decesului".

Totodată, au considerat că despăgubirile solicitate în prezentul dosar au scopul de a alina suferința pricinuită familiei, prin moartea victimei.

Sub un al doilea aspect, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., au susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Au precizat, în acest sens, că instanța de apel nici măcar nu a menționat apărările invocate în cursul judecării apelului, aspectul echivalând cu nemotivarea sau motivarea sumară și confuză a unei hotărâri judecătorești, fiind încălcate dispozițiile art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile.

Intimata-pârâtă S.C. F. S.A. a transmis la dosar întâmpinare, înregistrată la data de 10 iunie 2019, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor invocate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., deoarece susținerile recurenților-reclamanți vizează aspecte legate de modul de interpretare a probatoriului de către instanța de judecată, respectiv aspecte de temeinicie, nu de nelegalitate, cu privire la decizia atacată. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În cauză a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursului, în cuprinsul căruia s-a apreciat că susținerile formulate de recurenții-reclamanți se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și s-a precizat că recursul este admisibil în principiu.

Potrivit dispozițiilor instanței cuprinse în încheierea de ședință din data de 8 noiembrie 2019, raportul asupra admisibilității recursului a fost comunicat părților din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit.

Prin încheierea din 15 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. F. S.A., reținându-se că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

S-a admis în principiu recursul formulat de declarat de recurenții-reclamanți A., E., C., D. și B. împotriva deciziei civile nr. 2667/A din 20 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 26 iunie 2020, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

În ceea ce privește primul motiv de recurs, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea instanței de apel este nemotivată, se constată că acesta este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Instanța de apel era obligată să motiveze soluția dată fiecărui motiv de apel formulat de apelanții-reclamanți, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut.

Astfel, curtea de apel, analizând motivele de apel invocate de reclamanți, a concluzionat că sunt întemeiate criticile formulate de apelantele-reclamante A. și D. (fiicele defunctei), stabilind un cuantum mai ridicat al daunelor morale, iar pentru reclamanții A. și E. (nepoate) și C. (ginere) a concluzionat că probatoriul administrat în cauză nu a relevat producerea unui prejudiciu nepatrimonial care să justifice acordarea unor daune morale într-un cuantum mai mare decât cel reținut de prima instanță.

Înalta Curte reține că instanța de apel și-a argumentat atât în fapt cât și în drept soluția adoptată, în conformitate cu principiile echității și proporționalității în sensul existenței unui just echilibru între prejudiciul suferit și despăgubirea acordată, aplicând criteriile relevante la situația de fapt din speță și ținând cont și de soluțiile jurisprudențiale relevante în materie, raportat la dispozițiile legale relevante.

Prin reținerea faptului că stabilirea cuantumului prejudiciului moral nu are loc doar în funcție de aprecierile subiective ale victimei, instanța nu înlătură dreptul victimei de a explica, în lumina principiului disponibilității, în ce constau suferințele morale, ci doar evidențiază faptul că în cuantificarea daunelor morale judecătorul trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte legate de circumstanțele particulare ale cauzei și la consecințele negative pe care accidentul le-a avut asupra vieții fiecărui reclamant în parte, astfel cum acestea sunt reliefate de probele administrate.

Considerentele hotărârii curții de apel sunt clare și concise, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată ori neînsușirea în totalitate de către instanță a argumentelor prezentate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigențelor art. 425 C. proc. civ.

Prin motivul de recurs subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanții au arătat că instanța de apel a încălcat normele de drept material care reglementează principul reparării integrale a prejudiciului instituit prin dispozițiile art. 1385 C. civ.

În analiza acestei critici, se are în vedere faptul că în etapa procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

Se reține că din examinarea considerentelor deciziei recurate nu reiese că instanța de apel ar fi încălcat normele de drept material care reglementează principiul reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 C. civ.. În lipsa unor criterii legale de determinare a daunelor morale, întinderea acestora trebuie să se stabilească în raport cu gravitatea vătămărilor produse victimei, natura și intensitatea suferințelor ce i-au fost cauzate, durata în timp a consecințelor vătămătoare. La evaluarea despăgubirilor, instanța trebuie să țină seama de influența și urmările faptei prejudiciabile asupra vieții victimei, de gradul în care victima a reușit să depășească consecințele faptei prejudiciabile și alte asemenea criterii ce oferă repere în evaluarea suferinței fizice produse prin vătămarea corporală.

Cât privește întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor reguli matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți nu au indicat, în mod concret, care este acea jurisprudență constantă care ar justifica acordarea despăgubirilor într-un alt cuantum, considerat echitabil din perspectiva lor, în condițiile în care soluția criticată nu excede, într-o manieră nejustificată, limitelor stabilite în spețe cu o cazuistică similară, în care asigurătorii de răspundere civilă delictuală au fost obligați să plătească sume comparabile cu cea acordată în cauza de față.

Analiza unei jurisprudențe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situații similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudențială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind o marjă de apreciere pentru instanța aflată în situația de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor.

În consecință, se reține că în cauză daunele morale au fost corect individualizate pe baza evaluării instanței de judecată, care a făcut o corectă aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 C. civ. și a jurisprudenței relevante în materie.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 pct. 6 sau pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A., E., C., D. și B. împotriva deciziei civile nr. 2667/A din 20 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2020.