ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2188/2023

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, la data de 10 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Electroputere S.A., solicitând instanței să dispună rezoluțiunea contractului nr. x/4827 din 14.12.2017, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei să restituie avansul achitat cu titlu de contravaloare lucrări, respectiv suma de 556.200 RON, împreună cu dobânda legală pentru perioada cuprinsă între data plății avansului și data restituirii acestuia către reclamantă, precum și obligarea pârâtei să predea transformatorul 280MVA, S/N 142216/2003, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 1851 - art. 1880, art. 1481, art. 1555, art. 1556, art. 1549, art. 1535 C. civ., art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

Pârâta Electroputere S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției lipsei de interes cu privire la capătul 2 de cerere, teza a treia, respectiv solicitarea de a se preda, în favoarea reclamantei, transformatorul 280MVA, SN 142216 și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 56/2022 din 10 mai 2022, Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia nr. 93/2023 din 23 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelul formulat de reclamantă.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat, în esență, următoarele motive:

Instanța de apel a analizat, într-un mod străin față de poziția exprimată de părțile litigante, măsura rezilierii invocate de Electroputere prin adresa nr. x/12.03.2019, în condițiile în care aceasta din urmă a revenit asupra acestei rezilieri, iar contractul de antrepriză a continuat să se execute după acest moment. În realitate, singura măsură care ar fi produs efecte, în opinia intimatei-pârâte, este cea dispusă prin adresa nr. x/27.06.2019, care însă nu a fost analizată de instanța de apel.

Întrucât instanța de apel a analizat un înscris în raport de care ambele părți nu s-au prevalat în mod determinant, recurenta apreciază că soluția instanței de apel este nelegală, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, întrucât această primă statuare a instanței de fond constituie fundamentul analizelor următoare realizate de instanța de apel, recurenta consideră că întreg fundamentul hotărârii este greșit, motiv pentru care se impune casarea în tot a hotărârii.

Subsumat aceluiași motiv de recurs, se invocă faptul că cele două notificări de reziliere transmise de intimată s-au fundamentat pe alte considerente, astfel că nu se justifică reținerea instanței de apel, în sensul că relevant este doar faptul notificării încetării contractului.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat hotărârea recurată ca fiind consecința încălcării normelor de drept material, respectiv a art. 1270 și art. 1550 C. civ., în esență, arătând că instanța de apel a reținut greșit existența unui pact comisoriu în contract și intervenirea rezilierii de plin drept a contractului.

Pretinde recurenta că prin art. 7 din contractul încheiat între părți nu s-au reglementat cazuri de încetare a acestuia prin efectul rezilierii unilaterale, ci doar cazuri de denunțare unilaterală, astfel cum rezultă din termenii folosiți și din analiza celorlalte situații în care putea avea loc denunțarea contractului, iar pe de altă parte, nu a existat o notificare de punere în întârziere a părții cu privire la executarea obligației.

Subsidiar, întemeindu-se tot pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 1550 C. civ., recurenta-reclamantă a arătat faptul că, și în ipoteza în care clauza de la art. 7 ar constitui un pact comisoriu, măsura rezilierii dispusă de una dintre părți nu poate produce efecte juridice de plin drept, urmând ca o astfel de sancțiune să fie constatată de instanța de judecată.

În fine, recurenta-reclamantă a susținut că decizia recurată privind respingerea cererii de repunere a părților în situația anterioară (restituirea avansului și/sau a transformatorului) - independent de culpa privitor la încetarea contractului - este nelegală, întrucât nesocotește dispozițiile art. 2495 și art. 2505 C. civ., iar instanța de apel nu a motivat în niciun fel soluția pronunțată.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 22.05.2023, sub nr. x/2022.

Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă ELECTROPUTERE S.A. a formulat întâmpinare la recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

III. Procedura de soluționare a recursului

Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 10 ianuarie 2022, așadar după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluția din 28 iulie 2023, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 26 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În prezenta cauză, instanțele au fost învestite cu soluționarea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 1851-1880, art. 1481, art. 1550, art. 1556, art. 1549, art. 1535 din C. civ., prin care reclamanta A. S.r.l. a solicitat rezoluțiunea judiciară a contractului de antrepriză nr. x/4827 din 14.12.2017 încheiat cu pârâta Electroputere S.A. și repunerea părților în situația anterioară, prin restituirea avansului plătit de reclamantă, împreună cu dobânda legală aferentă și a bunului ce trebuia reparat în temeiul contractului.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând, în esență, că la data de 12.03.2019 a transmis reclamantei o adresă de reziliere unilaterală a contractului, conform art. 7.3 din acesta, ca urmare a neîndeplinirii obligației ce revenea reclamantei, de extindere a valabilității scrisorii de garanție emise în baza contractului, până la data de 15.04.2019.

Reținând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1552 C. civ., privind rezoluțiunea unilaterală a contractului, instanța de apel a menținut soluția primei instanțe, de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin recursul declarat, societatea reclamantă a criticat decizia curții de apel susținând, în esență, că aceasta cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât analizează efectele juridice ale unei adrese de reziliere asupra căreia partea adversă a revenit și nu motivează înlăturarea criticilor ce priveau capătul de cerere referitor la repunerea părților în situația anterioară (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), precum și faptul că a fost dată cu nesocotirea unor norme de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), cu referire la art. art. 1270 și art. 1550 C. civ.

Relevante în analiza temeiniciei motivelor de recurs invocate, sunt următoarele împrejurări de fapt, stabilite de instanțele de fond pe baza probatoriului administrat și care nu pot fi reevaluate, ținând cont de limitele în care se exercită controlul de legalitate în fața instanței de recurs:

Raportul juridic dedus judecății în prezentul dosar s-a născut din contractul pentru executarea lucrărilor de reparații nr. x din 14.12.2017, prin care pârâta Electroputere S.A. s-a obligat în favoarea beneficiarului, reclamanta A. S.r.l., să repare, să ambaleze și să livreze Ex W Craiova, România, precum și să furnizeze și să depună documentele de livrare pentru 1 unitate Autotransformator 280 MVA, nr. serie x/2003; echipamentul urma a fi pregătit pentru testarea de recepție la producător în termen de 8 luni de la data intrării în vigoare a contractului.

Prețul contractului a fost stabilit la suma de 335.000 eur plus TVA și urma a se achita: 30% - plată în avans, în termen de 5 zile de la semnarea contractului și 70% - la momentul livrării echipamentului, în maxim 30 de zile de la testarea de recepție la producător și recepția efectivă.(art. 3.2 contract)

Garanția de plată urma a se realiza prin prezentarea de către executant a unei scrisori de garanție irevocabile și necondiționate, în Eur, emisă în 5 zile de la semnarea contractului. La data de 16.02.2018 a fost emisă scrisoarea de garanție, pentru valoarea de 279.055 Eur, valabilă până la data 15.11.2018.

În urma inspecției realizate la data de 25.05.2018, s-a stabilit că sunt necesare lucrări suplimentare pentru realizarea obiectului contractului, astfel că, la data de 12.11.2018, reclamanta a transmis pârâtei Actul adițional nr. x la contract, prin care s-a stabilit prețul lucrărilor suplimentare, de 20.000 Eur, precum și prelungirea valabilității scrisorii de garanție bancară până la data de 15.04.2019, în termen de 10 zile de la semnarea actului adițional.

Cu adresa din 12.03.2019, pârâta a notificat reclamantei rezilierea unilaterală a contractului încheiat de părți, fără nicio perioadă de grație, ca urmare a neîndeplinirii obligației de prelungire a termenului de valabilitate a scrisorii de garanție bancară, conform art. 7.3 din contract și art. 3.6 din actul adițional.

La solicitarea reclamantei, de a se încheia un nou act adițional la contractul inițial, pentru a se putea emite scrisoarea de garanție prevăzută în contract, pârâta a transmis adresa din 27.03.2019, prin care a solicitat transmiterea scrisorii de garanție cel mai târziu la data de 03.04.2019, în caz contrar păstrându-se valabilitatea notificării de reziliere unilaterală.

Prin adresa din 27.06.2019 pârâta a solicitat reclamantei, ca efect al rezilierii intervenite în baza notificării din 12.03.2019, plata lucrărilor efectuate și neachitate la data încetării contractului, în valoare de 705.200 RON.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta susține că decizia recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât instanța de apel a analizat măsura rezilierii notificată de pârâtă prin adresa din 12.03.2019, deși partea a revenit asupra acesteia, iar contractul a continuat să se execute și după acest moment.

Motivul de recurs nu este întemeiat.

Se va avea în vedere că argumentele/apărările ambelor părți au fost construite în jurul notificării de reziliere transmise de intimata pârâtă prin adresa din 12.03.2019, astfel încât verificarea criticilor din apel a avut loc, în mod corect, prin raportare la conținutul acestui act juridic și la prevederile contractuale referitoare la desființarea unilaterală a contractului.

Înalta Curte are în vedere susținerile reclamantei înseși din cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin care partea contestă exclusiv eficacitatea rezilierii unilaterale a Electroputere din data de 12.03.2019 (pct. iv din acțiune), precum și apărările pârâtei din cuprinsul întâmpinării, prin care sunt combătute aceste susțineri, cu referire expresă la aceeași notificare de reziliere.

Pe de altă parte, din conținutul adreselor ulterioare celei în discuție, reiese că intimata pârâtă nu a revenit asupra declarației unilaterale de reziliere din 12.03.2019, arătând explicit că, în ipoteza nedepunerii scrisorii de garanție bancară în noul termen acordat, își păstrează valabilitatea notificarea de reziliere unilaterală transmisă anterior. La aceeași notificare se face trimitere și în cuprinsul adresei nr. x din 27.06.2019, care cuprinde costurile rezoluțiunii intervenite în baza notificării din 12.03.2019.

Prin urmare, nu se poate susține că instanța de apel și-ar fi construit raționamentul juridic pe un act de care părțile nu s-au prevalat în mod determinant și ar fi omis să analizeze înscrisul care a constituit în realitate izvorul rezoluțiunii, respectiv adresa din 27.06.2019.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă aplicarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 1270 și art. 1550 C. civ., întrucât contractul încheiat între părți nu cuprinde un pact comisoriu, ci doar cazuri de denunțare unilaterală.

Prealabil analizei motivului de recurs, Înalta Curte observă că instanța de apel a validat soluția primei instanțe referitoare rezoluțiunea unilaterală a contractului încheiat între părți, în condițiile art. 1552 C. civ., însă a redat considerentele deciziei într-o manieră lipsită de claritate și acuratețe juridică, afirmând că părțile ar fi inclus în contract un pact comisoriu, pe care pârâta l-a activat.

Este evident că suntem în prezența a două modalități distincte de operare a rezoluțiunii, astfel cum reiese din prevederile art. 1550 C. civ., care nu pot coexista, în sensul că, fie contractul cuprinde un pact comisoriu care asimilează simpla neexecutare cu punerea în întârziere (art. 1553 alin. (2) teza finală C. civ.), fie părțile au convenit că rezoluțiunea va opera prin declarația unilaterală a creditorului (art. 1552 C. civ.).

Neregularitatea relevată cu privire la decizia din apel nu determină însă nelegalitatea acesteia din perspectiva aplicării greșite a normelor de drept material referitoare la rezoluțiune, urmând a fi înlocuite acele considerente care sunt aparent contradictorii cu cele din prezenta decizie.

Astfel, Înalta Curte constată că, fără a avea natura unui pact comisoriu, clauza cuprinsă la art. 7.3 lit. a) din contractul încheiat între părți, de care s-a prevalat pârâta în cuprinsul notificării nr. x din 12.03.2019, permitea creditorului obligației să declare unilateral rezoluțiunea contractului, fără punere în întârziere, în situația în care debitorul nu își îndeplinea obligația de a oferi garanțiile convenite în timp util.

Clauza în discuție, astfel cum a fost tradusă din limba engleză, în care a fost redactat contractul, are următorul conținut: "Executantul va denunța unilateral contractul, fără o perioadă de grație, dacă beneficiarul nu plătește suma de avans convenită sau nu oferă garanțiile convenite, în timp util" (versiunea în limba engleză este următoarea: "The performer shall unilaterally terminate the contract, and without any grace period, if the purchaser fails to pay the agreed advance amount or to provide the agreed guarantee in due time").

Prevederea redată este reglementată distinctă de cazurile de denunțare menționate la art. 7.1 din contract, care au în vedere situațiile în care beneficiarul/executantul își încetează sau are de gând să își înceteze activitatea, respectiv intră în proces de lichidare sau în procedură de faliment.

Independent de termenii folosiți pentru traducerea contractului în limba română, raportat la motivele care constituiau temei al denunțării contractului conform art. 7.3 lit. a) și la semnificația noțiunii corespondente din limba engleză, Înalta Curte apreciază că voința părților a fost aceea de a reglementa dreptul executantului de a declara unilateral rezoluțiunea contractului în situațiile evocate, ce constituiau cazuri de neîndeplinire a obligațiilor ce reveneau beneficiarului, conform art. 1552 C. civ., și nu dreptul de a denunța unilateral contractul anterior începerii executării acestuia, în sensul art. 1276 C. civ., cum sugerează recurenta.

Prin urmare, dreptul pârâtei la rezoluțiunea unilaterală a contractului se putea valorifica, conform art. 1552 C. civ., prin simpla notificare a reclamantei în acest sens, nefiind necesară punerea în întârziere a acesteia.

În aceste condiții, raportat la conținutul clauzei cuprinse în art. 7.3 lit. a) din contract și reținând că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a prelungi valabilitatea scrisorii de garanție bancară până la data de 15.04.2019, în termenul stabilit prin actul adițional nr. x la contract, ceea ce a determinat pârâta să notifice acesteia rezoluțiunea unilaterală a contractului prin adresa din 12.03.2019, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 1270 și art. 1552 C. civ., reținând intervenirea rezoluțiunii unilaterale a contractului.

În mod evident, această constatare a instanței de apel, raportat la ordinea în care părțile erau ținute să-și execute obligațiile născute din contract în sarcina lor, impunea concluzia netemeiniciei solicitării de rezoluțiune judiciară a contractului, din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, însăși constatarea validității declarației de rezoluțiune a fost motivul care a determinat respingerea cererii de rezoluțiune judiciară formulate de reclamantă, și nu absența unui petit distinct prin care să se solicite nulitatea rezoluțiunii dispuse de pârâtă, cum pretinde recurenta.

În ce privește motivul de recurs referitor la nemotivarea soluției de respingere a cererii de repunere a părților în situația anterioară, subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiat.

Se constată că instanța de apel nu a mai analizat criticile apelantei reclamante referitoare la soluția primei instanțe asupra cererii accesorii, de repunere a părților în situația anterioară, apreciind că nu se mai impune o astfel de analiză în contextul respingerii capătului principal de cerere având ca obiect rezoluțiunea judiciară a contractului.

Înalta Curte apreciază ca fiind greșite aceste considerente, raportat la efectele rezoluțiunii, conform art. 1554 C. civ. și la împrejurarea că acestea se produc indiferent de modalitățile de operare a rezoluțiunii, coroborat cu faptul că instanța de apel a constatat intervenirea rezoluțiunii unilaterale a contractului, ceea ce impunea analiza efectelor desființării în acest mod a contractului, independent de partea care formulase petitul cu acest obiect.

Prin urmare, chiar dacă solicitarea de repunere a părților în situația anterioară era accesorie în raport cu cea de rezoluțiune judiciară a contractului, constatarea validității declarației pârâtei de rezoluțiune unilaterală atrăgea obligativitatea examinării distincte a acestui petit de către instanța de apel și oferirii unui răspuns adecvat criticilor formulate prin cererea de apel.

Ca efect al nesocotirii obligației care incumbă judecătorului în legătură cu motivarea hotărârii judecătorești, recurenta nu a beneficiat de garanțiile prevăzute de lege în legătură cu exercitarea dreptului la apărare și, ca atare, de respectarea principiilor procesuale care formează conținutul dreptului la un proces echitabil, ce includ dreptul părții de a fi în mod real "ascultată", în sensul examinării reale a cererii sale, ceea ce atestă vătămarea adusă drepturilor sale procesuale și atrage anularea actului de procedură întocmit cu nerespectarea legii, conform art. 179 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a și alin. (2) și art. 497 din C. proc. civ., găsind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea analizării criticilor referitoare la soluția asupra cererii accesorii, de repunere a părților în situația anterioară, cu respectarea art. 14 și art. 22 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 93/2023 din 23 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2023.