ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1946/2023

Ședința publică din data de 5 octombrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1270, art. 1170, art. 1516, art. 1350 și art. 1548 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 893 din 15.03.2021, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 243.086,79 RON, reprezentând debit principal și penalități contractuale de întârziere, în cuantum de 1% pe zi, calculate de la data scadenței (în termen de 90 de zile de la emitere), până la data achitării efective, precum și suma de 5.966,74 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1796/A din 15 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins apelul pârâtei ca nefondat.

Potrivit recurentei instanța de apel avea obligația legală, în virtutea rolului său activ, de a completa probatoriul administrat de instanța de fond în dovedirea excepției neexecutării contractului. Recurenta susține că în mod vădit greșit instanța de apel a apreciat că prima instanță nu i-a negat recurentei dreptul la apărare al pârâtei prin respingerea tuturor probelor cu expertize.

În aprecierea recurentei instanța de apel a interpretat greșit noțiunile de executare de lucrări, garanție post lucrări și constatarea viciilor ascunse, întrucât beneficiarul are dreptul oricând, atât în timpul execuției, cât și ulterior, să invoce neexecutarea contractului.

Mai arată recurenta că instanța de apel nu a analizat raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. x/2018, soluționat de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, din care rezultă în mod clar neexecutarea obligațiilor antreprenorului.

În acest context, instanța de apel în mod greșit a avut în vedere procesul-verbal de verificare a calității lucrărilor ca și cum acest proces-verbal nu poate face obiectul unei răsturnări a prezumției de veridicitate cu evidenta analiză a operei, așa cum s-a procedat de către expertul judiciar în dosarul menționat mai sus. Constatările expertului din dosarul evocat fac dovada clară a viciilor lucrărilor, răsturnând evident prezumția calității lucrărilor.

Mai mult, obiectivele expertizei tehnice, analizate de instanța de apel, în măsura în care ar fi fost încuviințate, ar fi dovedit neexecutarea lucrărilor de către antreprenor.

Instanța de apel în mod greșit a reținut că anterior promovării litigiului nu rezultă din niciun mijloc de probă că pârâta ar fi adus la cunoștință antreprenorului neconformitățile constatate, întrucât acest aspect rezultă din scrisoarea de activare a garanției de bună execuție și din raportul de expertiză judiciară administrat în dosarul nr. x/2018 Mai mult, tocmai acesta a fost motivul pentru care a solicitat încuviințarea probei cu expertiză tehnică, pentru a se stabili dacă aceste deficiențe sunt anterioare sau ulterioare recepției și dacă se datorează culpei antreprenorului indiferent de momentul producerii.

Recurenta susține că instanța de apel a făcut o analiză greșită din perspectiva validării acceptării facturii prin analogia referitoare la încheierea actelor adiționale privind aceasta.

Se mai arată că decizia din apel a fost redactată și comunicată în 2 zile, ceea ce denotă că soluția a fost luată în avans fiind încălcat dreptul la apărare, la un proces echitabil și imparțialitatea instanței. Prin urmare, instanța de apel în mod greșit a validat creanța în condițiile unei neexecutări a antreprenorului.

O altă critică a recurentei vizează nevalorificarea de către instanța de apel a raportului de expertiză judiciară administrat în dosarul nr. x/2018, întrucât aceasta avea obligația să stabilească dacă neexecutarea se extinde sau nu și asupra lucrărilor efectuate în temeiul facturii fiscale nr. x și a anexelor acesteia în virtutea analizei excepției de neexecutare a contractului.

În continuare, se susține că instanța de apel nu a reținut corect cronologia actelor și faptelor expuse cu referire la data întocmirii raportului de expertiză.

De asemenea, a arătat că proiectul a fost finanțat din fonduri nerambursabile, iar factura nu are anexată situația de lucrări sau documente justificative conforme, fiind emisă după închiderea proiectului, astfel că nu poate fi decontată, în ipoteza în care s-ar aprecia că pârâta este obligată să o plătească.

Așadar, dacă dreptul de creanță nu ar exista, obiectul cesiunii s-ar anula implicit, iar reclamanta nu ar avea dreptul la sumele pretinse în prezenta cerere.

Totodată, recurenta a precizat că factura excede contractului deoarece valoarea contractului a fost achitată în integralitate, fiind îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză. Sub acest aspect, recurenta a arătat că potrivit art. 1350 și 1864 alin. (2) C. civ. antreprenorul nu are dreptul la prețul contractului în situația în care execută defectuos lucrarea, respectiv atunci când el a furnizat atât materialul cât și manopera.

S-a mai susținut că instanța de apel în mod greșit nu a constat că cesiunea, pentru a fi corectă, trebuia să se întemeieze pe o factură emisă în mod legal, și nu pe una ce nu putea fi înregistrată corect, având un TVA greșit.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 2 martie 2023 intimata - reclamantă Energotehnica S.R.L. a invocat excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la 27 martie 2023, recurenta a solicitat respingerea excepției nulității recursului și, în consecință, admiterea acestuia.

Cauza a fost înregistrată la 05.01.2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, iar prin rezoluția din 28 martie 2023 s-a fixat termen de judecată la 18 mai 2023.

La 2 mai 2023, doamna judecător B., membră a completului nr. C3 învestit cu soluționarea prezentei cauze, a formulat cerere de abținere în temeiul dispozițiilor art. 4l alin. (1) și art. 43 alin. (2) C. proc. civ., care a fost admisă prin încheierea din 3 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Prin încheierea din 18 mai 2023 s-a admis cererea de amânare formulată de apărătorul intimatei - reclamante Energotehnica S.R.L. și s-a acordat termen de judecată la 5 octombrie 2023.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, a luat în examinare excepția nulității recursului, invocată de intimata - reclamantă Energotehnica S.R.L., urmând a anula recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și a instanței de apel.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. instituie condiția existenței unei neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea potrivit art. 174 din C. proc. civ. sau a încălcării unor principii ale procesului civil.

Potrivit criticilor recurentei, instanța de apel a încălcat principiile rolului activ al judecătorului, dreptul la apărare și la un proces echitabil, întrucât, pe de o parte, a respins proba cu expertiză tehnică în justificarea excepției de neexecutare a contractului, iar pe de altă parte, nu a reținut concluziile raportului de expertiză judiciară întocmit în dosarul nr. x/2018, soluționat de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, din care rezultă în mod clar nerespectarea obligațiilor antreprenorului.

Sub acest aspect, recurenta a arătat că instanța de apel a interpretat în mod greșit probele administrate și situația de fapt, reținând în mod eronat că antreprenorul și-a respectat întocmai obligațiile contractuale privind efectuarea lucrărilor potrivit prezumției de veridicitate a procesului-verbal de verificare a calității lucrărilor. Totodată, s-a criticat și faptul că instanța de apel a reținut greșit data întocmirii raportului de expertiză menționat mai sus prin raportare la dovezile din dosar.

De asemenea, a criticat și modalitatea în care instanța de apel a validat acceptarea facturii a cărei contravaloare este solicitată a fi plătită, prin analogia referitoare la încheierea actelor adiționale privind aceasta.

O altă critică a recurentei a vizat faptul că din probele administrate rezultă că această creanță nu este certă, deoarece factura nu are anexată situația de lucrări sau documente justificative conforme, fiind emisă după închiderea proiectului. Totodată, s-a mai susținut și faptul că factura excede contractului fiind îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză.

Analizând criticile recurentei, Înalta Curte constată că deși se tinde la a evoca încălcarea de către instanța de apel a principiilor procesului civil privind rolul activ al judecătorului, a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, acestea sunt invocate în mod formal, deoarece, în realitate, se solicită o reapreciere a probatoriului administrat la instanțele fondului prin criticarea soluției de respingerea a probei cu expertiză și a ignorării concluziilor raportului de expertiză judiciară întocmit în dosarul nr. x/2018, reținerea greșită a momentului la care a fost întocmit, precum și prin invocarea anexelor lipsă la factura a cărei contravaloare se solicită.

Așadar, Înalta Curte constată că aceste critici, formulate în susținerea excepției de neexecutare a contractului ori a caracterului incert al creanței, vizează stabilirea situației de fapt și reaprecierea probelor, reprezentând aspecte de netemeinicie ce nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, în care se analizează conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabil.

Totodată, criticile referitoare la lipsa de imparțialitate a instanței nu vor fi analizate în condițiile în care, atunci când sunt îndoieli privind imparțialitatea completului de judecată, legiuitorul a prevăzut în mod expres procedura de invocare și soluționare a acestor incidente, la art. 41 și urm. C. proc. civ., pe care părțile nu au urmat-o.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material de către instanța de apel, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate norme de drept material.

Prin urmare, reiterarea prin recurs a situației de fapt invocate prin acțiune și solicitarea de reapreciere a probelor administrate de instanțele de fond, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu sunt relevate criticile de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, prin evocarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare.

În consecință, întrucât din motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivarea necorespunzatoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1796/A din 15 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1796/A din 15 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2023.