ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.10.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2148/2023

HOTĂRÂRE
25.10.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2148/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 25 octombrie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 21 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul Județean de Poliție Brăila la emiterea unei adeverințe, necesare stabilirii dreptului de pensie, privind sporul de misiune permanentă, coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției de ofițer operativ principal II deținută în perioada de activitate, echivalentă la data deschiderii dreptului de pensie, cu funcția de ofițer operativ principal II, corespunzător gradului de locotenent colonel (comisar de poliție), conform prevederilor Legii nr. 284/2010 în procent de ierarhizare 4,51 și echivalarea gradului militar de locotenent major cu gradul militar de maior, în procent de ierarhizare 1,60 conform Legii nr. 284/2010.

Prin sentința civilă nr. 1470 din 20 mai 2021, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 1445/2023 din 9 martie 2023, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins apelul formulat de reclamant, ca nefondat.

Reclamantul A. a promovat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Autorul căii de atac susține, în esență, că prin decizia nr. 1445/2023 din 9 martie 2023, curtea de apel i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din CEDO. Afirmă că instanța a refuzat să administreze proba cu expertiză contabilă efectuată de un specialist în domeniul actelor clasificate și că a fost încălcat principiul contradictorialității.

Recurentul-reclamant a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimantul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recursul vizează decizia civilă nr. 1445/2023 din 9 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă într-un litigiu având ca obiect solicitarea recurentului-reclamant de a i se elibera o adeverință necesară stabilirii dreptului de pensie

Instanța supremă reține că această decizie a fost pronunțată în cadrul unei acțiuni din materia asigurărilor sociale, în calea de atac a apelului.

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 100 - art. 103 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, "Jurisdicția în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale și curți de apel.", iar hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are și valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea unei hotărâri judecătorești.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 100 - art. 103 din Legea nr. 223/2015 și dând eficiență prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1445/2023 din 9 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1445/2023 din 9 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 octombrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2429/2023
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă la data 23 august 2019
ÎCCJ 2022-01-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 14/2022
a formulat plângere prealabilă față de ordinul contestat, în raport de dispozițiile Leggi nr. 24/2000, arătând motivele pentru care consideră că încalcă prevederile art. 11 și 18 din Legea nr. 223/2015, precum și principiile egalității și n
ÎCCJ 2023-10-31
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2220/2023
Ședința publică din data de 31 octombrie 2023 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 8 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamant
ÎCCJ 2025-10-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1467/2025
Ședința publică din data de 16 octombrie 2025 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Trib
ÎCCJ 2024-01-23
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 128/2024
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data 04.01.2023 pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.
Sursă