ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2145/2023

Ședința publică din data de 25 octombrie 2023

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 17 decembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Cabinet de Avocat B. și C., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, în principal, constatarea nulității absolute a contractului de asistență juridică seria x nr. x din 17 decembrie 2018; constatarea nulității absolute a convenției încheiată la 28 august 2019; obligarea pârâților la restituirea sumei de 241.805,00 RON, ca efect al constatării nulității absolute a convenției încheiate la 28 august 2019, iar în subsidiar, constatarea intervenirii prescripției extinctive a dreptului material la acțiune pentru suma de 25.000 euro ce ar rezulta din contractul de asistență juridică seria x nr. x din 17 decembrie 2018, calculată ca diferență între suma de 75.000 euro ce ar rezulta din aplicarea procentului de 25% și suma de 50.000 euro achitată deja cu titlu de onorariu pârâtei prin convenția încheiată la 28 august 2019; cu cheltuieli de judecată.

Pârâții Cabinet de Avocat B. și C. au depus întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. și excepția inadmisibilității capătului subsidiar de cerere, respectiv constatarea intervenirii prescripției extinctive a dreptului material la acțiune pentru suma de 25.000 euro, solicitând respingerea acestuia ca inadmisibil.

Ulterior, reclamantul a indicat temeiurile de drept corespunzătoare capetelor de cerere astfel: temeiul în drept aferent capătului de cerere ce vizează constatarea nulității absolute a contractului de asistență juridică seria x nr. x din 17 decembrie 2018, pentru motivul referitor la lipsa consimțământului: art. 1179 alin. (1) pct. 2, art. 1204, art. 1246 alin. (1), art. 1247 alin. (1), art. 1250 C. civ. temeiul în drept aferent capătului de cerere ce vizează constatarea nulității absolute a contractului de asistență juridică seria x nr. x din 17 decembrie 2018, pentru motivul referitor la stabilirea onorariului exclusiv în baza unui pact de quota litis: art. 130 alin. (1) și (2) din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011, menționat în cuprinsul acțiunii introductive, art. 1226 și art. 1247 C. civ. temeiul în drept aferent capătului de cerere ce vizează constatarea nulității absolute a convenției încheiate la 28 august 2019, pentru motivul referitor la stabilirea onorariului exclusiv în baza unui pact de quota litis, este identic cu cel menționat la punctul anterior; temeiul în drept aferent capătului de cerere subsidiar ce vizează constatarea intervenirii prescripției extinctive a dreptului material la acțiune pentru suma de 25.000 euro ce ar rezulta din contractul de asistență juridică seria x nr. x din 17 decembrie 2018, calculată ca diferență între suma de 75.000 euro ce ar rezulta din aplicarea procentului de 25% și suma de 50.000 euro achitată deja cu titlu de onorariu pârâtei prin convenția încheiată la data de 28 august 2019, este reprezentat de 2520 alin. (1) pct. 6 C. civ. și art. 35 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 557 din 13 iulie 2022, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta C.. A admis excepția inadmisibilității și, în consecință, a respins ca inadmisibil capătul de cerere vizând constatarea intervenirii prescripției extinctive a dreptului material la acțiune pentru suma de 25.000 euro. Totodată, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Cabinet de Avocat B. și C., a constatat nulitatea absolută a contractului de asistență juridică seria x nr. x din 17 decembrie 2018 și a respins în rest cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâții.

Prin decizia nr. 130 din 5 aprilie 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins apelurile declarate, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantul și pârâții.

Prin memoriul de recurs, reclamantul A. a solicitat casarea în parte a deciziei atacate, respectiv cu privire la soluția dată asupra apelului formulat de reclamant și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Ploiești.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autorul căii de atac susține că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 130 alin. (1) și (2) din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011 și ale art. 1226, art. 1247 și art. 1254 C. civ.. Apreciază că este evident caracterul ilicit al clauzelor din convenția încheiată la 28 august 2019, prin care s-a prevăzut ca onorariul avocatului să fie stabilit exclusiv în funcție de rezultatul judiciar al cauzei. Arată că natura convenției din 28 august 2019 este aceea a unui contract de asistență juridică, care a materializat înțelegerea părților de la momentul demarării procedurilor judiciare privind acordarea despăgubirilor la care era îndreptățit recurentul-reclamant. Precizează că obiectul convenției a fost remiterea de către recurentul-reclamant doamnei C. a sumei de 50.000 euro din cei 300.000 euro acordați de instanță cu titlu de daune morale, reprezentând onorariul pentru activitatea avocațială prestată în dosarul nr. x/2011, în care a fost pronunțată decizia nr. 3279A din 5 octombrie 2018. Precizează că totalitatea onorariilor avocatului va fi determinată în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, că nu prezintă relevanță care este procentul și că la momentul încheierii convenției din 28 august 2019, avocatul cunoștea rezultatul litigiului și nu și-a asumat nici un risc. Menționează că recurenții-pârâți nu au contestat existența pactului de quota litis. Arată că instanța de apel a interpretat restrictiv prevederile art. 130 din Statutul profesiei de avocat, fără a ține seama de faptul că părțile se înțeleseseră asupra onorariului anterior demarării litigiului, iar convenția a fost încheiată ad probationem. Susține că lipsa caracterului aleatoriu este dovedită și de faptul că părțile nu au stabilit nici un onorariu fix.

Recurentul-reclamant consideră că, în cazul rejudecării, instanța de apel ar trebui să se pronunțe și asupra apelului declarat de reclamant prin prisma solicitării de obligare a pârâților la restituirea sumei de 241.805 RON, în temeiul art. 1254 C. civ.

În opinia autorului căii de atac, curtea de apel a încălcat sau aplicat greșit și dispozițiile art. 35, art. 712 și art. 713 C. proc. civ. întrucât existența unui alt litigiu (contestație la executare) nu împiedică partea de a învesti instanța cu soluționarea unei acțiuni în constatarea intervenirii prescripției dreptului material la acțiune. Apreciază că acțiunea în anulare a contractului de asistență juridică este acțiunea în realizare la care se referă art. 713 alin. (2) C. proc. civ., iar contestația la executare nu este o veritabilă acțiune în realizare.

Recurentul-reclamant a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul declarat, pârâții Cabinet de Avocat B. și C. au solicitat casarea în parte a deciziei atacate, invocând, în esență, următoarele:

Instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material edictate de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 atunci când a menținut soluția instanței de fond privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. deoarece a considerat că nu există o distincție între forma de organizare a profesiei și persoana fizică, titular al cabinetului de avocat. Consideră că este greșită statuarea instanței de apel potrivit căreia cabinetul de avocat nu are personalitate juridică diferită în raport cu titularul său, motivat de faptul că cele două subiecte de drept au obligații fiscale diferite și de precizarea reclamantului din răspunsul la interogatoriu prin care acesta a arătat că a înțeles să cheme în judecată și persoana fizică deoarece nu știa dacă există un patrimoniu propriu al cabinetului. Apreciază au fost încălcate prevederile art. 36 C. proc. civ. în sensul că instanța de apel nu a ținut cont de inexistența unui raport juridic între reclamant și această pârâtă. Menționează că pârâtul Cabinet de Avocat B. a arătat că deține patrimoniu propriu.

Legat de soluția instanței de apel pe capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de asistență juridică nr. x din 17 decembrie 2018 pentru lipsa consimțământului reclamantului, autorii căii de atac arată că au fost greșit aplicate prevederile art. 1250 C. civ., fiind încălcate cele ale art. 1251 din același cod, și că nu au fost analizate susținerile pârâților privind natura interesului ocrotit, și anume unul public. În opinia acelorași părți, prin semnarea contractului de asistență juridică, reclamantul și-a asumat și obligația de plată, iar plângerea penală formulată de acesta pentru săvârșirea infracțiunii de fals a fost respinsă de organele de cercetare penală.

Mai arată că lipsa discernământului reclamantului ar fi trebuit sancționată cu nulitatea relativă. Consideră că este greșită statuarea curții de apel în sensul că lipsa discernământului se referă numai la cuantumul onorariului.

Recurenții-pârâți susțin că motivele pentru care instanța de apel a reținut că încheierea convenției din 28 august 2019 anihilează efectele contractului de asistență juridică nr. x din 17 decembrie 2018 sunt contradictorii și străine de natura cauzei. Mai susțin că nu este îndeplinită condiția anteriorității încheierii contractului de asistență juridică în raport de data soluționării definitive a cauzei deoarece contractul a fost încheiat la 17 decembrie 2018, iar cauza a fost soluționată definitiv la 5 octombrie 2018, reclamantului acordându-i-se daune în valoare de 300.000 euro. În opinia autorilor căii de atac, nu se poate vorbi de o lipsă de risc deoarece a fost inclusă sintagma "în situația în care cererea va fi admisă."

Recurenții-pârâți au indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă, recurenții-pârâți au solicitat respingerea recursului declarat de A., ca nefondat.

Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului promovat de recurenții-pârâți, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Referitor la recursul declarat de recurentul-reclamant A., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Deși invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material edictate de art. 130 alin. (1) și (2) din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011 și ale art. 1226, art. 1247 și art. 1254 C. civ., recurentul-reclamant reia argumentele din memoriul de apel referitoare la includerea în convenția din 28 august 2019 a unui pact de quota litis. Astfel, partea susține, în esență, că din probele administrate în dosar (înscrisuri, interogatoriu) rezultă că între reclamant și pârâți a existat, încă de la momentul inițierii demersurilor în vederea obținerii despăgubirilor, o înțelegere potrivit căreia onorariul de avocat era stabilit procentual, în funcție de suma ce va fi acordată de instanță, fără a fi stabilit și un onorariu fix.

Înalta Curte arată că, reiterând în conținutul memoriului de recurs criticile formulate pe calea apelului, cărora instanța de apel le-a răspuns printr-o fundamentată analiză în fapt și în drept a cauzei, recurentul nu formulează critici propriu-zise împotriva dezlegărilor date în apel, ci solicită implicit, o judecare a acestuia.

Mai mult decât atât, aspectele invocate de autorul căii de atac sunt chestiuni de fapt referitoare la modalitatea și momentul în care reclamantul și pârâții au stabilit onorariul de avocat, împrejurări care nu pot fi lămurite decât prin raportare la probatoriul administrat în cauză și nu mai pot fi reluate în recurs.

Nu vor fi analizate nici susținerile recurentului-reclamant în sensul că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 35 și ale art. 712 și art. 712 C. proc. civ. deoarece nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate întrucât autorul căii de atac își exprimă, de fapt, nemulțumirea față de modul în care curtea de apel a interpretat prevederile art. 35 C. proc. civ., menținând soluția tribunalului. Pe lângă faptul că recurentul reia susținerile din apel, indicarea formală a art. 712 și art. 713 din același cod și interpretarea acestor texte de lege în sensul dorit de parte nu echivalează cu formularea unui motiv de recurs care să poată fi analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul formulat de recurenții-pârâți C. și Cabinet de Avocat - B., cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că din cererea de recurs se desprind critici de nelegalitate care pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenții-pârâți susțin că instanța de apel a construit o motivare străină de natura pricinii în ceea ce privește excepția inadmisibilității capătului subisidar al cererii de chemare în judecată întrucât din considerentele deciziei recurate rezultă că sunt îndeplinite exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, cu ocazia stabilirii situației de fapt, curtea de apel a reținut că actele a căror nulitate se solicită sunt încheiate de către Cabinet de Avocat C. prin avocat titular C., respectiv de avocat C., și că suma de 50.000 euro, rezultată din convenția din 28 august 2019, a fost încasată în contul personal al pârâtei C.. Ca rezultat al aplicării dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., instanța de prim control judiciar, în mod corect, a conchis că pârâta C. are calitate procesuală pasivă, existând identitate între părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Instanța supremă nu va analiza criticile subsumate de autorii căii de atac cazului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prin care aceștia susțin că au fost încălcate dispozițiile art. 36 din același cod raportat la art. 5 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat deoarece nu au legătură cu motivul pentru care instanța de apel a considerat că pârâta C. are calitate procesuală pasivă. Astfel, recurenții susțin că instanța de apel nu a avut în vedere distincția dintre patrimoniul cabinetului de avocat și cel al persoanei fizice titulare a formei de exercitare a profesiei, iar curtea de apel a respins apelul pe aspectul calității procesuale pasive a respectivei pârâte deoarece unul din capetele cererii de chemare în judecată se referă la restituirea sumei de 50.000 euro, echivalent în RON, pe care această pârâtă a încasat-o în contul personal.

Înalta Curte nu va reține susținerile prin care recurenții-pârâți arată că în mod greșit a reținut instanța de apel lipsa consimțământului reclamantului la semnarea contractului de asistență juridică nr. x din 17 decembrie 2018, pe care l-a anulat, întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă că motivul pentru care s-a constatat nulitatea absolută a acestui contract și pentru care soluția instanței de fond a fost menținută nu a fost lipsa consimțământului, ci existența pactului de quota litis.

Nu vor fi analizate nici susținerile referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1250 C. civ. în sensul că sancțiunea corectă, în lipsa consimțământului, ar fi fost nulitatea relativă, întrucât recurenții-pârâți invocă aceste argumente omisso medio, fără a le fi supus în prealabil analizei instanței de prim control judiciar.

Vor fi înlăturate și criticile prin care autorii căii de atac afirmă că au fost încălcate prevederile art. 130 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011, raportat la data încheierii contractului de asistență juridică și la modalitatea de stabilire a onorariului.

Alineatul 1 al acestui text prevede că "Este interzis avocatului să își fixeze onorariile în baza unui pact de quota litis.", iar potrivit alin. (2), "Pactul de quota litis este o convenție încheiată între avocat și clientul său înainte de soluționarea definitivă a unei cauze, convenție care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare."

Din contextul factual stabilit de curtea de apel rezultă că dosarul nr. x/2011 a fost soluționat în mod irevocabil ulterior datei de 17 decembrie 2018, la care a fost încheiat contractul de asistență juridică în discuție. În mod corect și argumentat curtea de apel a constatat că prima condiție prevăzută de art. 130 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat este îndeplinită.

Referitor la cea de a doua condiție, instanța de apel a stabilit, pe baza probelor din dosar (înscrisuri, interogatoriu), că sumele fixe menționate în contractele de asistență juridică încheiate anterior datei de 17 decembrie 2018 nu fuseseră încasate și că onorariul avocațial a fost stabilit exclusiv în funcție de rezultatul procesului. Raportat la aceste aspecte de fapt, instanța supremă reține că prevederile art. 130 alin. (2) teza a II-a au fost corect aplicate deoarece conform contractului de asistență juridică nr. x din 17 decembrie 2018, reclamantul a fost obligat să plătească cabinetului de avocat un procent din valoarea daunelor ce i-au fost acordate prin decizia pronunțată în apel, respectiv din suma de 300.000 euro.

Nu vor fi analizate celelalte afirmații din memoriul de recurs prin care autorii căii de atac reiterează aspecte de fapt care au fost deja dezlegate de instanța de apel în virtutea rolului său devolutiv.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 130 din 5 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, iar în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți C. și Cabinet de Avocat - B. împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 130 din 5 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat recurenții-pârâți C. și CABINET DE AVOCAT - B. împotriva deciziei nr. 130 din 5 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 octombrie 2023.