ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1786/2023

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal, la 03.04.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în calitate de garant al împrumutatului B. S.R.L., a solicitat anularea titlurilor executorii reprezentate de contractele de credit nr. x/18.02.2008 și nr. y/09.09.2008.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar, la 11.11.2020, reclamantul a învederat că obiectul cererii de chemare în judecată vizează constatarea nulității absolute a contractelor de credit, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1247 C. civ. (art. 948, art. 966, art. 967, art. 968 din C. civ. de la 1864).

Pârâta, prin întâmpinarea și notele scrise formulate, a invocat excepția netimbrării cererii introductive, respectiv excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Caracal iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, arătând, în esență, că susținerile reclamantului nu pot fi reținute .

Prin sentința civilă nr. 135 din 25 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Caracal a admis excepțiile necompetenței sale teritoriale și materială, invocate de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin încheierea de ședință din 02 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale (procesuale), invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 18 iunie 2021, sub nr. x/2020*.

Prin sentința civilă nr. 2671/2021 din 29 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., în calitatea sa de succesoare în drepturi a D. S.A.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 1618A/2022 din 04 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A., respingând, ca neîntemeiată, cererea aceleiași părți privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac.

În considerarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că, desi prin cererea introductivă a invocat, voalat, excepția prescripției dreptului material la acțiune, respectiv excepția prescripției dreptului la executarea silită, în ce privește accesoriile contractelor de credit nr. x/18.02.2008 și nr. y/09.09.2008, respectiv biletele la ordin emise în alb, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu le-a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la acestea.

În opinia recurentului-reclamant, intimata-pârâtă, în calitate de creditor, nu mai putea acționa împotriva sa, în calitate de garant, prin intermediul biletelor la ordin emise în derularea contractelor de credit a căror anulare a solicitat-o, aceasta fiind decăzută din dreptul de a mai completa instrumentele de plată în termenul de 3 ani, calculat de la data emiterii, 18.02.2008.

A învederat că, deși și-a întemeiat excepția prescripției dreptului material la acțiune pe dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 58/1934 și pct. 78 din Norma nr. 6/1994 a Băncii Naționale a României, instanțele de fond nu au făcut referire la temeiurile de drept invocate.

Or, în temeiul dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., instanța trebuia să analizeze cererea de chemare în judecată și să motiveze hotărârea, în sensul de a face aplicarea art. 2 din Legea nr. 58/1934 potrivit căruia, titlul căruia îi lipsește vreuna din condițiile esențiale cerute la alin. (1) nu are valoarea unei cambii, precum și a art. 12 alin. (2) din același act normativ.

De asemenea, a susținut că instanțele devolutive nu și-au motivat hotărârile referindu-se la motivele de nulitate absolută invocate, respectiv art. 948, art. 966, art. 967, art. 968 din C. civ. de la 1864.

În concret, a arătat că, în contextul în care imobilul ce a făcut obiectul contractelor de credit a fost vândut la licitație publică în cadrul procedurii insolvenței, valorificare efectuată pentru acoperirea creanței din contractele de credit, a invocat prevederile art. 948 C. civ. de la 1864, prin raportare la lipsa obiectului acestui contract, respectiv a pct. 4 al textului de lege evocat, dar și din perspectiva art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, care conferea creanței respective calitatea de creanță garantată.

Cum obiectul contractelor a fost stins prin valorificare în cadrul procedurii insolvenței, a susținut că respectivele contracte erau lipsite de un obiect determinat.

În acest context, a subliniat că, întrucât contractele de credit nu mai puteau exista pentru motivul lipsei obiectului, nici accesoriul acestora, biletele la ordin emise în cadrul derulării contractelor, nu mai putea exista, în temeiul principiului accesorium sequitur principale.

A mai precizat că, în situația în care s-ar accepta existența valabilă a biletelor la ordin, orice acțiune efectuată în baza acestor documente, acte civile, ar fi prescrisă, precum și faptul că, în raport de prevederile art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, creanța din contractele de credit nu mai putea fi valorificată decât în procedura insolvenței, finalizată, și nicidecum pe calea dreptului comun, calea executării silite sau a altui drept la acțiune, fiind prescrisă.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autorul căii de atac a învederat că, deși dispozițiile art. 2 din Legea nr. 58/1934 nu indică în mod expres nulitatea absolută a titlului cambial/biletului la ordin, din textul de lege, respectiv din specificul raporturilor cambiale, se poate deduce că este vorba despre o nulitate absolută.

A subliniat faptul că nevalabilitatea cambială a titlului din pricina unei imperfecțiuni formale esențiale este sancționată cu nulitatea absolută tocmai pentru că nu ocrotește doar un interes privat, particular, ci unul general.

De vreme ce completarea tardivă a cambiei în alb pune problema existenței titlului din punct de vedere formal, a concluzionat că nulitatea este una absolută, iar părțile nu pot transforma, prin convenția lor, o nulitate absolută într-una relativă.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă C. S.A., succesoare în drepturi a D. S.A., nu a uzat de dreptul de a formula întâmpinare.

Analizând recursul promovat de recurentul-reclamant, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ. potrivit cărora, în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipotezele avute în vedere de recurentul-reclamant în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea atacată.

Astfel, se invocă faptul că deși a supus atenției instanței de apel aspecte esențiale ce vizau excepția prescripției dreptului material la acțiune, dar și a dreptului la executarea silită, în ceea ce privește biletele la ordin, parte din contractele de credit a căror nulitate a solicitat-o, instanța nu a procedat la analizarea acestora, respectiv faptul că nu a motivat decizia recurată în raport de temeiurile de drept invocate, art. 948, art. 966-968 C. civ. de la 1864, și situația de fapt prezentată în cuprinsul acțiunii formulate.

Instanța supremă subliniază că intră în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înțeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., cât și din perspectiva conținutului considerentelor, înțeles ca o contragere excesivă a raționamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil pentru părți ori pentru instanța care exercită un control de legalitate asupra acesteia.

Înalta Curte constată că decizia instanței de apel este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția și care au format convingerea instanței.

Astfel, instanța de apel, cu titlul prealabil, a reiterat faptul că obiectul dosarului este reprezentat de acțiunea în constatarea nulității absolute a titlurilor executorii, reprezentate de contractele de credit nr. x/18.02.2008 și nr. y/09.09.2008, încheiate de intimata-pârâtă, în calitate de creditor, și B. S.R.L., în calitate de debitor, apelantul-reclamant având calitatea de garant, respectiv faptul că regimul juridic al contractelor este guvernat, în raport de data încheierii, de C. civ. de la 1864.

Apoi, reținând că este învestită cu soluționarea apelului privind modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, dar și a dreptului la executarea silită, respectiv pretinsa nemotivare a hotărârii instanței de fond, raportat la temeiurile de drept invocate, instanța de control a procedat la analizarea criticilor.

În acest sens, a arătat că, întrucât prin cererea de chemare în judecată s-au învederat împrejurări ivite ulterior încheierii contractelor de credit a căror nulitate absolută se cere a fi constată, sancțiunea nulității operând pentru neobservarea condițiilor de validitate în vigoare la data încheierii actului juridic, în mod judicios a reținut prima instanță că regimul juridic al biletelor la ordin nu vizează condițiile de valabilitate ale contractelor de credit, fiind, deci, exclusă anularea.

De asemenea, instanța de apel, invocând dispozițiile Legii nr. 58/1934, a reținut că necompletarea biletelor la ordin în termenul legal putea fi supusă analizei instanțelor de judecată doar pe calea unei contestații la executare, formulată în termen de 5 zile de la data primirii primei somații de executare silită, și nu pe calea unei acțiuni de drept comun.

În același timp, instanța de control a procedat la analizarea considerentelor sentinței apelate și a reținut că motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept invocate. A mai arătat că, inclusiv în fața acesteia, apelantul-reclamant a pus în discuție, susținând că sunt motive de nulitate absolută a contractelor de credit, împrejurări care nu sunt contemporane momentului încheierii acestora, ci survenite în cadrul procedurii insolvenței deschise împotriva împrumutatului, achiesând, în final, întru-totul, considerentelor primei instanțe.

Totodată, a relevat că, apelantul-reclamant, prin niciun motiv de apel nu a înțeles să critice concluzia instanței de fond privind nedovedirea faptului că, la momentul încheierii contractelor, nu s-ar fi respectat condițiile de valabilitate necesare încheierii acestora.

În continuare, a analizat conduita procesuală a apelantului-reclamant și a reținut că acesta a sesizat instanțele de judecată cu o contestație la executare în motivarea căreia a prezentat aceleași alegații cu cele în susținerea cererii de chemare în judecată soluționate prin sentința apelată, contestația fiind respinsă, în mod definitiv, prin neapelare, ca tardivă.

Prin urmare, din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că instanța de control a procedat la o analiză efectivă și concretă a tuturor susținerilor care aveau legătură cu obiectul dedus judecății - nulitatea biletelor la ordin - precum a apărărilor formulate pe parcursul procesului și a înlăturat, argumentat, criticile aduse de către reclamant în susținerea apelului său.

Înalta Curte reține că judecătorul nu este obligat să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți, ci obligația sa se rezumă la a motiva soluția pe fiecare capăt de cerere, ceea ce, în cazul de față, a și făcut, relevant în acest sens fiind conținutul art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală din C. proc. civ., în care legiuitorul a prevăzut a fi arătate atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile (nu argumentele) părților.

În realitate, recurentul critică modalitatea în care instanțele devolutive au evaluat starea de fapt pe care și-au întemeiat hotărârile atacate - reținând că se invocă o stare de fapt ulterioară încheierii contractelor de credit, care ține de evaluarea modului de executare a acestora, iar nu de evaluarea circumstanțelor încheierii lor, fiind astfel nerelevante în analiza nulității - într-o manieră pe care acesta o consideră incorectă deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei acțiunii.

Se cuvine a se reaminti că temeinicia stării de fapt reținute de instanțele devolutive nu poate fi repusă în discuție în calea extraordinară de atac a recursului; Înalta Curte reține că motivele de nelegalitate astfel formulate nu se circumscriu și nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată de recurentul-reclamant, aceea a nemotivării, astfel că acest motiv de recurs va fi înlăturat. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a omis a analiza argumentele recurentului referitoare la prescripție ci a subliniat, în mod judicios, că aceste argumente reprezintă chestiuni ivite ulterior încheierii contractelor de credit și emiterrii biletelor la ordin astfel că, indiferent de temeinicia sau netemeinicia acestor susțineri referitoare la prescripție ori decădere, nu pot antrena retroactiv nulitatea de vreme ce sancțiunea nulității intervine numai pentru împrejurări care sunt anterioare sau cel mult concomitente nașterii actului juridic.

Cât privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurent, Înalta Curte reține că acest motiv de casare vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de apel, mai precis, a dispozițiilor art. 2, respectiv a art. 12 alin. (2) din Legea nr. 58/1934.

Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, recurentul-reclamant a susținut că, întrucât a invocat, pe calea excepției prescripției dreptului material la acțiune, decăderea intimatei-pârâte din dreptul de a mai completa biletele la ordin, fiind împlinit termenul de 3 ani, prevăzut de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 58/1934, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 58/1934 potrivit căruia, titlul căruia îi lipsește vreuna din condițiile esențiale cerute la art. 1 nu are valoarea unui bilet la ordin, și să constate nulitatea absolută a biletelor.

Se observă că, în realitate, recurentul-reclamant impută instanței de control faptul că nu a constatat nulitatea absolută a biletelor la ordin, de vreme ce acestea au fost completate tardiv.

Înalta Curte notează că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile si apărările părților, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., iar conform art. 22 alin. (6) din același cod, judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a se depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Așa fiind, instanța este obligată să statueze asupra celor solicitate de părțile din proces, fără a putea depăși, ca regulă, cadrul procesual trasat de acestea, prin cererile și apărările formulate în condițiile legii.

În cauză, se constată că, prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiilor art. 1247 C. civ., recurentul-reclamant a solicitat constatarea nulității absolute a titlurilor executorii reprezentate de contractele de credit nr. x/18.02.2008 și nr. y/09.09.2008.

Odată indicată pretenția supusă judecății și fixat cadrul procesual, instanța este obligată să soluționeze cauza în atare limite, astfel că reclamantul nu îi poate imputa faptul că nu a constatat nulitatea absolută a accesoriilor contractelor de credit, în speță a biletelor la ordin emise în alb, potrivit dispozițiilor Legii nr. 58/1934, aceasta deoarece principiul disponibilității se opune ca judecătorul să schimbe din oficiu fundamentul pretenției formulate, instanța fiind "ținută" de obiectul acțiunii deduse judecății.

Dispozițiile art. 22 C. proc. civ., potrivit cărora, judecătorul, în situația în care nu este pe deplin lămurit de împrejurările de fapt sau în privința motivării în drept invocate în susținerea pretențiilor ori a apărărilor părților, are dreptul să solicite acestora explicații, trebuie înțelese în sensul că împrejurările de fapt sau de drept sunt circumscrise limitelor cadrului procesual, sub aspectul obiectului trasat de părți, de fundamentul pretențiilor și de motivarea prin care s-a fixat cadrul procesual.

Prin urmare, în mod judicios a reținut instanța de control, asemenea primei instanțe, că alegațiile privind completarea biletului la ordin după termenul de 3 ani de la data emiterii, respectiv de la data semnării actului adițional la contractul de credit, conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 58/1934, vizează împrejurări ivite ulterior încheierii contractelor de credit și, ca atare, nu produc niciun efect juridic cu privire la valabilitatea acestora. Pe de altă parte, fiind vorba despre împrejurări ivite după încheierea contractelor de credit și a emiterii biletelor la ordin, aspectele privind completarea în termen a biletelor la ordin au relevanță în ceea ce privește eficacitatea acestora iar nu din perspectiva sancțiunii nulității, alegațiile recurentului depășind așadar obiectul litigiului dedus judecății, constând în contestarea nulității absolute a contractelor de credit și a actelor accesorii de garantare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că deși recurentul-reclamant indică în cuprinsul cererii de recurs dispoziția de drept material cuprinsă în art. 2 din Legea nr. 58/1934, criticile au caracter teoretic și nu se referă la modul concret în care trebuia aplicată dispozița legală de către instanța de control. Acestea reprezintă o simplă reluare, în recurs, a susținerilor formulate în fața instanțelor devolutive, care au primit deja o dezlegare, prin soluționarea apelului.

De aceea, o nemulțumire a recurentului legată de soluția recurată, de modul în care instanța de apel a concluzionat asupra stării de fapt, considerând, în cele din urmă, asupra temeiniciei acțiunii, contestație care nu deduce instanței de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, reprezintă, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, ce nu poate fi examinată în recurs, cale excepțională de atac care urmărește să supună Înalta Curte de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Constatând, așadar, că nu sunt incidente niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a doua a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1618A/2022 din 4 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1618A/2022 din 4 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2023.