ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 708/2021

Ședința publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 15.05.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., constatarea nulității absolute a contractului de împrumut încheiat la 01.09.2014 între reclamant și pârât; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1236 C. civ., art. 275-276, art. 194 și urm. din C. proc. civ.

Prin încheierea din 21.06.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a instanței și declinată competența în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2018*.

Prin sentința civilă nr. 1095 din 24 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., prin care a solicitat admiterea căii de atac, schimbarea în tot a hotărârii și admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 2174A din 24 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul declarat de reclamant, ca nefondat.

La 15 iunie 2020, reclamantul A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, prin care a solicitat admiterea căii de atac, schimbarea în tot a deciziei civile nr. 2174A/24.12.2019, cu următoarele consecințe: constatarea nulității absolute a contractului de împrumut încheiat la 01.09.2014 între recurent și intimat; obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs arată că, deși instanța de apel afirmă că nu există un caz de nulitate absolută, lipsa cauzei este un motiv de nulitate a actului juridic, care se analizează pe tărâmul art. 967 C. civ., valabilitatea și existența cauzei fiind prezumate până în momentul în care se dovedește că la momentul încheierii actului juridic cauza a lipsit.

Susține recurentul că, în cauză, nu a existat o remitere efectivă a sumei împrumutate, cu alte cuvinte o predare a lucrului în cazul actului juridic real. Totodată, arată că nici suma de 80.000 euro, aportul intimatului, nu i-a fost predată, această sumă fiind încasată de constructorul C..

Mai precizează recurentul că în cazul contractelor reale, pentru încheierea lor valabilă, este necesară atât realizarea acordului de voință cât și predarea lucrului ce formează obiectul contractului. Susține că pârâtul s-a folosit în mod abuziv de un contract ce a fost prezentat ca o simplă garanție, profitând de efectele și puterile juridice ale unor acte semnate cu scopul de a atesta buna credință a recurentului-reclamant și a-i dovedi intimatului că poate avea încredere în înțelegerea verbală dintre părți.

În continuare, autorul recursului arată că, la momentul semnării actului adițional, suma restituită se ridica la nivelul de 55.833 euro, din transferuri bancare, fără a aduna și sumele restituite cash, pe care intimatul nu le-a recunoscut, deși acestea erau în cuantum de 5.500 euro. Susține recurentul că a restituit aceste sume de bani deoarece au fost cheltuite în mod justificat în vederea ridicării construcției de către intimat.

Conchide recurentul că atât contractul de împrumut cât și actul adițional au fost încheiate în mod fictiv, nu a existat cauza în momentul încheierii acestora, motivul pentru care recurentul a fost dispus să încheie aceste acte fiind reprezentat de prietenia dintre cele două părți și buna-credință a recurentului.

Consideră recurentul că trebuie să se țină cont și de declarația intimatului, prin care acesta sugerează că avea nevoie de acest contract semnat, întrucât lucrează într-o companie de stat și trebuie să completeze declarații, iar, din acest punct de vedere, intimatul nu a depus vreo declarație de venit din care să rezulte suma de 100.000 euro sau sumele restituite de recurent.

În concluzie, recurentul învederează că neremiterea sumei de bani menționată în contractul de împrumut din 01.09.2014, echivalează cu lipsa cauzei contractului de împrumut, iar absența cauzei, ca element al actului juridic, duce la nulitatea absolută a acestuia.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât la 17 iulie 2020 .

Intimatul-pârât a depus întâmpinare la 18 august 2020, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la 3 septembrie 2020, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 24 noiembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți, care nu au înțeles să formuleze un punct de vedere.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Analizând recursul formulat, instanța supremă constată că recurentul-reclamant a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, în expunerea motivelor de recurs a reluat, integral, susținerile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susținerile recurentului privind greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 967 din C. civ., prezentate de acesta drept motive de recurs, nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în fața instanței de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Față de cele constatate, se reține că textul de lege a fost invocat doar formal, în vederea atragerii incidenței cazului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant urmărind, în realitate, nu prezentarea unor critici de nelegalitate care să atragă casarea deciziei recurate ci reanalizarea și interpretarea probatoriului, prin devoluțiunea integrală a fondului, în vederea stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută de cele două instanțe anterioare cu privire la remiterea sau nu a sumei împrumutate, precum și cu privire la stabilirea voinței reale a părților în desfășurarea raporturilor juridice. Însă legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv, motivele de netemeinicie a hotărârilor anterioare neputând face obiectul cercetării în calea de atac a recursului.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurentul nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va admite excepția nulității, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare și va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2174A din 24 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât B. prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2174A din 24 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2021.