ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 520/2023

Ședința publică din data de 04 aprilie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 08 noiembrie 2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Orașul Otopeni prin primar ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună repunerea în termenul de atacare a dispoziției de respingere nr. 48/16.02.2005 a Primarului Orașului Otopeni, în temeiul dispozițiilor art. 102 și art. 103 C. proc. civ. vechi; anularea dispoziției de respingere nr. 48/16.02.2005 prin care a fost soluționată notificarea nr. x/10.08.2001 formulată de autorul său, B. și obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții prin care să restituie în natură suprafața notificată sau la emiterea unei dispoziții privind propunerea acordării de măsuri compensatorii conform Legii nr. 165/2013 în situația în care se constată că terenul este imposibil a fi restituit în natură.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 102 și art. 103 C. proc. civ. de la 1865, dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 165/2013 și celelalte dispoziții a căror aplicabilitate rezultă din expunerea situației de fapt.

Prin sentința civilă nr. 2107 din data de 10 august 2020, Tribunalul Ilfov, secția civilă a respins cererea de repunere în termen, formulată de reclamantă, ca neîntemeiată și a constatat că cererea este depusă în termenul legal; a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Orașul Otopeni prin primar, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2107 din data de 10 august 2020, a declarat apel reclamanta A..

Prin încheierea de ședință din data de 14 ianuarie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat judecata apelului formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 2107/10.08.2020, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-pârât Orașul Otopeni prin Primar.

Împotriva încheierii de ședință din data de 14 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta A..

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, desființarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre continuarea judecății în fond.

După prezentarea situației de fapt și a parcursului procesual al dosarului, recurenta-reclamantă a învederat că prin încheierea de ședință din data de 14 ianuarie 2022, instanța a suspendat soluționarea cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., motivat de faptul că nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa prin încheierile de ședință din data de 21 mai 2021 și din data de 24 septembrie 2021, respectiv de a indica temeiul/actul de preluare de către stat și data preluării de către stat a imobilului în litigiu, de a depune situația juridică actuală a terenului și dovada certă a situării acestuia în prezent.

Totodată, recurenta-reclamantă a apreciat că recursul pe care l-a formulat nu se limitează la motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât încheierea atacată este supusă numai recursului pe toată durata suspendării, astfel că instanța poate să examineze cauza sub toate aspectele de temeinicie și legalitate.

De asemenea, a susținut că în doctrină s-a stabilit că obligația procesuală neîndeplinită de reclamant trebuie să nu aibă un alt mijloc de realizare, iar, pe de altă parte, trebuie ca omisiunea reclamantului să împiedice instanța în efectuarea unor demersuri procesuale necesare pentru normala desfășurare a procesului, adică să nu poată continua ori finaliza procesul.

Or, în cazul de față, recurenta-reclamantă a susținut că nicidecum nu a împiedicat desfășurarea normală a procesului, ci a efectuat demersuri în mod constant.

Astfel, cu privire la amplasamentul terenului, a efectuat demersuri în vederea efectuării unui raport de expertiză extrajudiciară, fiind identificat terenul.

De asemenea, din demersurile efectuate la OCPI București - Ilfov și potrivit portalului http:/geoportal.ancpi.ro/geoportal/imobile/Harta.html al ANCPI, suprafața de teren solicitată reprezintă secțiuni din imobilele ce figurează cadastrate cu numerele x.

Din concluziile raportului de expertiză extrajudiciară rezultă că imobilul teren este ocupat de construcții, fiind imposibil de restituit în natură. În măsura în care instanța de apel ar fi încuviințat și administrat proba cu expertiza în specialitatea topografie ar fi considerat ca dovedit acest aspect.

Cu privire la temeiul/actul de preluare de către stat și data preluării imobilului în litigiu, recurenta-reclamantă a învederat că nu a reușit să identifice un act propriu-zis de preluare și o dată concretă, însă are indicii că acesta a fost preluat de către stat ca urmare a colectivizării (etapa de finalizare în forță: 1957-1962) fără act.

S-a mai susținut de către recurenta-reclamantă că instanța de judecată putea să constate, pe baza tuturor probelor administrate, că imobilul teren ce face obiectul notificării a fost preluat fără titlu, fără respectarea dispozițiilor legale, fără temei legal, putând trece mai departe la soluționarea cauzei prin raportare la dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, dar și prin raportare la dispozițiile cap. 1 pct. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Totodată, a susținut că în baza art. 22 C. proc. civ. judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză și să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.

De asemenea, a solicitat obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Cu titlu preliminar, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrare în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., susținând că partea adversă nu a indicat motivele de casare, deși condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs presupune determinarea greșelilor anume imputate instanței a cărei hotărâre se atacă și o minimă argumentare a criticii aduse hotărârii, în fapt și în drept, iar criticile hotărârii atacate trebuie să se raporteze la motivarea acesteia și să vizeze aspecte de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În ceea ce privește încheierea atacată, intimatul-pârât a susținut că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 242 C. proc. civ. și a suspendat judecata motivat de faptul că recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin încheierea de ședință din data de 21 mai 2021 și prin cea din data de 24 septembrie 2021, deși s-au acordat termene suficiente în acest sens.

De asemenea, a apreciat că nu constituie motiv de recurs susținerea părții adverse în sensul că instanța putea să constate, pe baza probelor administrate, că imobilul teren ce face obiectul notificării a fost preluat fără titlu, fără respectarea dispozițiilor legale, fără temei legal, putând trece mai departe la soluționarea cauzei prin raportare la dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001. Această susținere nu constituie motiv de recurs, întrucât instanța de apel a pus în sarcina reclamantei obligații pe care aceasta nu le-a îndeplinit nici până în prezent.

Totodată, intimatul-pârât a susținut că partea adversă nu a reușit să identifice un act de preluare a imobilului în litigiu și o dată concretă a preluării, ci are doar indicii că acesta a fost preluat de stat ca urmare a colectivizării.

A mai susținut că nu se poate reține faptul că recurenta-reclamantă nu a împiedicat desfășurarea normală a procesului și că a efectuat în mod constant demersuri, întrucât aceste demersuri au fost efectuate în calea de atac și nu au fost obținute răspunsuri pentru termenele de judecată indicate, astfel că în mod corect s-a dispus suspendarea cauzei, instanța constatând că partea nu și-a îndeplinit obligațiile procesuale.

Față de cele arătate, intimatul-pârât a solicitat să se constate că se impune menținerea suspendării cauzei, recurenta-reclamantă neîndeplinindu-și obligațiile puse în sarcina sa, astfel cum prevăd și dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ.

Intimatul-pârât a mai susținut că recurenta-reclamantă are posibilitatea de a formula cerere de repunere a cauzei pe rol după îndeplinirea obligațiilor menționate în încheierea de ședință. Or, recurenta-reclamantă a formulat o astfel de cerere, fiind stabilit termen la data de 21 octombrie 2022.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. C. proc. civ.

În probațiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri și ar prezenta relevanță pentru justa soluționare a cauzei.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată, în primul rând, că nu poate fi primită apărarea intimatului-pârât Orașul Otopeni prin Primar vizând neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și având ca finalitate anularea recursului pe temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În aplicarea acestei norme de drept procesual, sancțiunea nulității căii de atac intervine numai în situația în care niciuna dintre criticile aduse prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege.

Prin urmare, sancțiunea privește calea de atac în ansamblul său, astfel încât aceasta nu va opera în măsura în care cel puțin unul dintre motivele invocate reprezintă o critică de nelegalitate, susceptibilă de a fi analizată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. - și chiar dacă partea a procedat la o încadrare juridică eronată -, urmând a nu fi primite criticile de netemeinicie, prin care se urmărește schimbarea situației de fapt reținute de instanța de apel, pe baza probelor administrate, ori cele formulate direct în recurs, așadar omisso medio.

În cauză, se reține că recurenta-reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se supune dezbaterii analizarea modului de aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte constată că susținerile din cererea de recurs pot fi încadrate în motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., după cum se va arăta în cele ce succed.

În al doilea rând, Înalta Curte reține că, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a făcut o precizare prealabilă, în sensul că instanța de recurs poate să examineze cauza sub toate aspectele de temeinicie și legalitate, întrucât încheierea atacată este supusă numai recursului, astfel că recursul pe care l-a formulat nu se limitează la motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Sub acest aspect, trebuie subliniat faptul că art. 488 alin. (1) C. proc. civ. reglementează opt motive de recurs, astfel că recursul nu poate fi exercitat decât pentru motivele limitativ reglementate de lege, indiferent dacă hotărârea atacată este o hotărâre pronunțată în apel sau o hotărâre nesusceptibilă de apel.

Examinarea aspectelor de temeinicie este apanajul instanțelor de fond, întrucât, potrivit art. 488 alin. (1) partea introductivă, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Așadar, legea însăși subliniază că numitorul comun, liantul cazurilor de casare, este controlul de legalitate, inerent funcției instanței de recurs. Aceste dispoziții confirmă, în esență, aserțiunea frecvent întâlnită, potrivit căreia în recurs se judecă hotărârea, iar nu cauza ca atare, precum și aspectul definitoriu al recursului, anume examenul de conformitate a hotărârii cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, în continuare, Înalta Curte va deduce analizei numai conformitatea încheierii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin argumentele de nelegalitate deduse judecății pe calea recursului se critică soluția de suspendare, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a judecății apelului formulat de reclamanta A., pe motiv că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile puse în sarcina sa de instanța de apel.

Criticile recurentei-reclamante se apreciază a fi întemeiate, urmând a conduce la casarea încheierii atacate, având în vedere cele succed.

Se constată că prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Orașul Otopeni prin primar ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună repunerea în termenul de atacare a dispoziției de respingere nr. 48 din 16 februarie 2005 a Primarului Orașului Otopeni, anularea acestei dispoziții prin care a fost soluționată notificarea nr. x din 10 august 2001 formulată de autorul său, B., și obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții prin care să restituie în natură suprafața notificată sau la emiterea unei dispoziții privind propunerea acordării de măsuri compensatorii conform Legii nr. 165/2013 în situația in care se constată că terenul este imposibil a fi restituit in natură.

Prin sentința civilă nr. 2107 din data de 10 august 2020, Tribunalul Ilfov, secția civilă a respins cererea de repunere în termen, formulată de reclamantă, ca neîntemeiată și a constatat că cererea este depusă în termenul legal; a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Orașul Otopeni prin primar, ca neîntemeiată, motivat, în esență, de faptul că reclamanta nu a putut face dovada temeiului preluării abuzive și a amplasamentului terenului ce a făcut obiectul notificării.

Împotriva hotărârii primei instanțe, reclamanta a formulat apel, susținând că instanța de fond nu și-a îndeplinit rolul activ în sensul emiterii unor adrese către organele abilitate, inclusiv către pârât, în scopul identificării temeiului preluării abuzive. Cu privire la amplasamentul terenului, apelanta-reclamantă a arătat că, raportat la actele depuse la dosarul administrativ și în raport cu actele de proprietate, se putea face o identificare a terenului. În plus, a solicitat instanței încuviințarea probei cu expertiza în specialitatea topografie, probă pe care a solicitat-o și prin cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 14 ianuarie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat judecata apelului formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 2107/10.08.2020, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția civilă în dosarul nr. x/2019, apreciind că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina apelantei-reclamante, prin neîndeplinirea repetată a obligațiilor stabilite în cursul judecății apelului, potrivit legii, (prin încheierile de ședință din 21.05.2021 și 24.09.2021), în sensul de a indica temeiul/actul de preluare de către stat și data preluării de către stat a imobilului în litigiu, de a depune situația juridică actuală a terenului și dovada certă a situării acestuia în prezent.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că nu a împiedicat desfășurarea normală a procesului, ci a efectuat demersuri constante în vederea identificării amplasamentului imobilului și identificării temeiului preluării abuzive, efectuând în acest sens adrese la DITL Sector 1, OCPI, Arhivele Naționale, Primăria Municipiului București, despre toate aceste demersuri fiind înștiințată și instanța de apel prin depunerea la dosar atât a demersurilor efectuate, cât și a răspunsurilor primite din partea instituțiilor menționate.

S-a mai susținut că s-a efectuat și un raport de expertiză tehnică extrajudiciară pentru identificarea terenului în litigiu.

Ca atare, instanța de apel putea să constate, pe baza tuturor probelor administrate, că imobilul teren ce face obiectul notificării a fost preluat fără titlu, fără temei legal și putea trece la soluționarea cauzei.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că suspendarea constituie o piedică temporară în cursul activității judiciare și presupune oprirea temporară a cursului judecății datorită unor împrejurări voite de părți, care nu mai stăruie în soluționarea procesului - suspendare voluntară - sau independente de voința lor, fie atunci când sunt în imposibilitatea fizică sau juridică de a se prezenta la judecată, fie atunci când suspendarea este impusă de norme ce țin de buna administrare a justiției - suspendare legală.

Indiferent de felul suspendării, măsura se poate dispune doar de instanță, în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege, instanța neputând lua astfel de măsuri și pentru alte motive.

Dispozițiile art. 242 C. proc. civ. reglementează un caz particular de suspendare legală facultativă a judecății prevăzut de legea procesual civilă și prevede următoarele:

"(1) Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. Dispozițiile art. 189 sunt aplicabile. (2) La cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite și, potrivit legii, aceasta poate continua".

Pentru ca instanța să poată dispune o asemenea măsură, este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: a) instanța să stabilească în sarcina reclamantului, potrivit legii, obligații referitoare la cauza dedusă judecății și să-l înștiințeze despre aceste obligații; b) reclamantul să nu îndeplinească obligațiile stabilite de instanță; c) neîndeplinirea obligațiilor să aibă ca efect împiedicarea desfășurării normale a procesului; d) reclamantul să fie în culpă pentru neîndeplinirea acestor obligații.

Din modul de reglementare a acestui caz de suspendare se poate observa că acesta este condiționat de culpa părții reclamante pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță, astfel că dobândește configurația juridică a unei sancțiuni procedurale.

Așadar, suspendarea judecății în temeiul acestui text legal se poate decide pentru nerespectarea unei anume obligații stabilite de lege sau de către instanță, însă doar în ipoteza în care această nerespectare a obligației împiedică normala desfășurare a procesului și este culpabilă părții.

Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată faptul că, prin încheierea recurată, instanța de apel a dispus suspendarea judecății ca urmare a faptului că apelanta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile puse în sarcina sa prin încheierile de ședință din 21 mai 2021 și 24 septembrie 2021, în sensul de a indica temeiul/actul de preluare de către stat și data preluării de către stat a imobilului în litigiu, de a depune situația juridică actuală a terenului și dovada certă a situării acestuia în prezent.

Înalta Curte observă că obligațiile pentru a căror nerespectare a fost suspendată pricina sunt chiar cele a căror neîndeplinire a fost sancționată de către prima instanță, Tribunalul Ilfov, secția civilă, prin respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, și care fac însuși obiectul criticilor aduse hotărârii primei instanțe (motivele de apel).

Este adevărat că partea are obligația să probeze criticile de netemeinicie formulate în combaterea statuărilor primei hotărâri, însă această obligație este legată de administrarea probatoriului, caz în care, dacă reclamanta nu își probează afirmațiile în fața instanței, sancțiunea ce poate interveni este respingerea cererii sale, nu suspendarea judecății.

Prin urmare, nu este împiedicată în niciun fel desfășurarea normală a procesului, cât timp este posibilă soluționarea cauzei în modalitatea arătată, partea având obligația să-și probeze pretențiile și susținerile. De altfel, chiar dispozițiile art. 249 C. proc. civ. dispun că cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, iar dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că părțile au obligația să-și probeze pretențiile și apărările.

Se mai reține faptul că recurenta-reclamantă a precizat în fața instanței de apel (aspect consemnat în încheierea de suspendare din 14 ianuarie 2022) că a efectuat demersuri constante pentru identificarea temeiului preluării de către stat a imobilului în litigiu, a depus adrese la Direcția de Impozite și Taxe Locale, la Primăria Sectorului 1 București și la OCPI Sector 1, dar nu a primit răspunsuri favorabile, acestea fiind evazive. De asemenea, a precizat că a solicitat istoricul de rol fiscal al imobilului în litigiu, însă Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 1 a refuzat să i-l comunice, menționând că nu deține date cu privire la 2 persoane. În sensul celor susținute s-au depus la dosar înscrisuri, aspect, de asemenea, consemnat în încheierea atacată cu recurs.

Așadar, instanța putea să pășească la judecată în raport de ansamblul probator concret al cauzei, astfel cum apelanta-reclamantă a înțeles să îl administreze.

Pe de altă parte, în speță, nu se impunea aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., cu atât mai mult în apel, după o soluție în primă instanță de respingere a cererii tocmai pentru aceleași motive. În această situație, reclamantei i s-a aplicat o dublă sancțiune, respectiv aceea a respingerii cererii de chemare în judecată și cea a suspendării cererii de apel.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că raționamentul juridic al aplicării prevederilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ. de către instanța de apel este viciat în privința constatării întrunirii cerinței (obligatorii) a împiedicării defășurării normale a procesului, fiind așadar întrunit în cauză motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În consecință, pentru ansamblul acestor argumente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat împotriva încheierii de ședință din 14 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, va casa încheierea recurată și va trimite cauza pentru continuarea judecății la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 14 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează încheierea recurată și trimite cauza pentru continuarea judecății la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 aprilie 2023.