ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2708/2023

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, în data de 28 septembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanții A., B. și C. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul UAT Orașul Zlatna, primar, să se constatate faptul că pârâta le ocupă abuziv imobilele-teren înscrise în CF nr. x Zlatna, cu nr. cad, x-teren neîmprejmuit, în suprafață de 452 mp, în CF nr. x Zlatna, cu nr. x-teren neîmprejmuit, în suprafață de 142 mp, în CF nr. x Zlatna, cu nr. x-teren neîmprejmuit, în suprafață de 140 mp, în CF nr. x Zlatna, cu nr. x-teren neîmprejmuit, în suprafață de 17 mp, în CF nr. x Zlatna, cu nr. x-teren neîmprejmuit, în suprafață de 215 mp, CF nr. x Zlatna, cu nr. x-teren neîmprejmuit, în suprafață de 182 mp, CF nr. x Zlatna, cu nr. x-teren neîmprejmuit, în suprafață de 33 mp, CF nr. x Zlatna, cu nr. x-teren neîmprejmuit, în suprafață de 190 mp, CF nr. x Zlatna, cu nr. x-teren împrejmuit, în suprafață de 1.411 mp, proprietatea reclamanților; obligarea pârâtei la plata folosului de tras pe ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, precum și în continuare până la predarea terenului ocupat de către reclamanți și readucerea lui la starea inițială anterioară ocupării sau la cumpărarea acestuia, reprezentând chiria anuală practicată de autoritatea publică locală pentru 1 mp de teren pentru persoane fizice și juridice, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 616/2021 din 19 martie 2021, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată cauza, în favoarea Tribunalului Alba.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba, secția I civilă, în data de 12 aprilie 2021, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 1936 din 1 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă, a fost respinsă cererea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta UAT Orașul Zlatna, prin primar, ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 233/2023 din 1 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 1936/01.07.2021 pronunțate de Tribunalul Alba, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020 și au fost obligați apelanții să plătească intimatei UAT Orașul Zlatna suma de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A., B. și C., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în data de 19 aprilie 2023 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și a sentinței primei instanțe și, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenții-reclamanți au susținut că instanțele de fond au încălcat dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 44 din Constituția României, art. 555 și următoarele din C. civ. și art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 (coroborat cu Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare), hotărârile atacate prezentând o analiză superfluă și trunchiată a stării de fapt.

În continuare, recurenții au prezentat aspecte de fapt ale litigiului, arătând că hotărârea reținută de prima instanță este caducă, "nefiind pusă în practică de autoritatea de stat". Referitor la apărarea intimatei că terenul ar face parte din domeniul public, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul acesteia, iar prin dispoziția nr. x/2013 s-a recunoscut calitatea reclamanților de proprietari și faptul că imobilele nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.

Au mai arătat recurenții că atât antecesorii lor, cât și aceștia, au figurat cu terenurile în registrul agricol al primăriei și au plătit impozitul aferent, motiv pentru care au solicitat admiterea recursului, întrucât o prezumție absolută de proprietate o reprezintă cartea funciară, iar dreptul de proprietate este garantat de art. 44 din Constituția României și de art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursul, în raport de excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prin cererea de recurs dedusă judecății, recurenții s-au limitat la a susține, în mare parte, aceleași critici invocate prin cererea de apel, considerând că instanțele de fond au realizat o analiză superfluă și trunchiată a stării de fapt.

În acest sens, se reține că în calea extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural și/sau substanțial).

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte reține că, în litigiul pendinte, nu este posibil a fi reevaluat probatoriul ce a fost analizat de instanțele ierarhic inferioare, după cum nu este posibilă nici reevaluarea situației de fapt ce a fost stabilită ca urmare a analizei astfel făcute în privința probelor administrate la judecata în fond.

Împrejurarea că recurenții au formulat critici care tind a provoca o astfel de reevaluare a probelor, și respectiv a situației de fapt, nu poate determina legala învestire a instanței de recurs spre a proceda la analiza acestora, pentru că respectivele critici au fost formulate cu neobservarea limitelor ce sunt impuse prin normele procedurale enunțate în precedent și a întinderii dreptului ce le este conferit prin lege de a deduce judecății în recurs, aspecte care au aptitudinea de a fi circumscrise motivelor de casare reglementate prin art. 488 din C. proc. civ.

Referitor la susținerea recurenților că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 44 din Constituția Românie, art. 555 și următoarele din C. civ. și art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 (coroborat cu Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare), se observă că aceste texte legale au fost invocate formal, fără a fi dezvoltate, în concret, critici prin care să pună în discuție modul în care instanța a interpretat sau aplicat aceste norme legale.

Înalta Curte reține că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța, care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Printr-o altă critică privind caducitatea hotărârii avute în vedere de către prima instanță, se observă că aceste critici au fost formulate de către reclamanți și în etapa procesuală a apelului, iar instanța de prim control judiciar le-a analizat și a stabilit că instituția caducității nu este o cauză de ineficacitate, care să poată fi asociată hotărârilor judecătorești, iar spre deosebire de dreptul substanțial unde instituția caducității își găsește consacrare în unele texte legale (de exemplu art. 1071 din C. civ. din materia testamentară), în materia procedurii civile lipsește o consacrare echivalentă a instituției, care să o enunțe și să o accepte ca și cauză de ineficacitate a unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat.

Astfel, instanța de apel a apreciat că nu are relevanță că dispozițiile sentinței civile nr. 3482/30.09.1974 nu au fost operate în cartea funciară, pentru că această hotărâre judecătorească nu își pierde puterea de lucru judecat.

Susținerile recurenților că figurează cu aceste terenuri în registrul agricol și că plătesc impozitul exced controlului de legalitate în calea extraordinară a recursului, întrucât vizează aspect, care țin de modul de apreciere a probatoriului de către instanțele de fond.

Nici critica în sensul că terenul nu face parte din domeniul public pentru că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul acesteia, respectiv că prin dispoziția nr. x/2013 a fost recunoscută calitatea de proprietari și faptul că imobilele nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, care, deși pune în discuție norme de drept material, în esență vizează repunerea în discuție a unor aspecte relative la situația de fapt reținută de către instanțele de fond.

În acest sens, se reține că recurenții nu au opus niciun argument de nelegalitate cu privire la aspectele reținute prin decizia recurată, în sensul că reclamanții nu demonstrează un titlu de proprietate valabil pentru terenurile în discuție, astfel încât să fie îndreptățiți la despăgubiri, dar nici nu indică în mod cert limitele pretențiilor lor și nu demonstrează care este suprafața totală ocupată de pârât.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, în cererea dedusă judecății, recurenții au dezvoltat critici de netemeinicie, propunând o reapreciere a materialului probator al cauzei sau schimbarea situației de fapt cu pretinse aspecte reținute eronat de către curtea de apel în decizia recurată, iar aspectele prezentate de aceștia nu combat raționamentul instanței de apel, ci reprezintă o reiterare a apărărilor formulate în apel, ce vizează situația de fapt, care nu pot face obiectul analizei în această cale extraordinară de atac, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul primei instanțe sau al instanței de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, instanța de recurs neputând proceda la stabilirea unei noi situații de fapt.

Raportat la cele arătate de recurenți prin cererea de recurs, Înalta Curte, reține că, deși s-a susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceștia nu au formulat critici concrete care să poată fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., părțile exprimându-și nemulțumirea cu privire la situația de fapt reținută, la modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză și la eficiența dată acestora de către instanța de apel, însă aceste critici se circumscriu aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate și nu se poate cenzura în recurs maniera în care instanța de apel a apreciat situația de fapt și a evaluat probele administrate în cauză.

Ca atare, invocarea de către recurenții-pârâți a art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. este una formală, susținerile acestora nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci vizează, în principal, situația de fapt a litigiului, fără a avea legătură cu raționamentul instanței de apel.

Or, în faza procesuală a recursului nu pot fi puse în discuție și reanalizate probele administrate, recursul fiind o cale extraordinară de atac, de reformare, care, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecații.

Prin urmare, având în vedere că recurenții nu au arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 233/2023 din 01 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Cu privire la cererea formulată de intimata-pârâtă UAT Orașul Zlatna de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 5888,83 RON, potrivit facturii fiscale seria x nr. x din 6 mai 2023 și a extrasului de cont emis de D., care atestă achitarea facturii, Înalta Curte, având în vedere soluția pronunțată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurenții-reclamanți la plata sumei solicitate, pe care o apreciază ca având un caracter rezonabil în raport cu activitatea desfășurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 233/2023 din 01 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenții-reclamanți la plata către intimata-pârâtă a sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.