ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 268/2023

Ședința publică din data de 14 februarie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 08.03.2018, care a constituit dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost precizată, contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimata B. S.A., solicitând instanței a se constata nulitatea absolută a contractului de fideiusiune, accesoriu la contractul de credit nr. x/15.10.2010 din data de 17.11.2011 pentru lipsa totală a consimțământului reclamantei la încheierea contractului și, pe cale de consecință, să se constate inexistența unui drept de creanță al pârâtei împotriva reclamantei și să se dispună anularea executării silite și a tuturor actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. x/2015 al BEJ C., efectuate în baza contractului de fideiusiune, accesoriu la contractul de credit nr. x/15.10.2010 din data de 17.11.2011 și întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare, repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, respectiv obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în baza contractului de fideiusiune, indiferent de forma încasării (de bună voie sau prin executare silită). A solicitat cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2170/20.10.2020 Tribunalul Hunedoara a respins acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1811/25.11.2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2170/20.10.2020 pronunțate de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018; s-a schimbat în parte sentința atacată, numai în ceea ce privește petitul vizând constatarea nulității absolute a contractului de fideiusiune din 17.11.2011 și rejudecând în aceste limite, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; s-a constatat nulitatea absolută a "contractului de fideiusiune accesoriu la contractul de credit nr. x/15.10.2010 și actele adiționale subsecvente" încheiat în data de 17.11.2011; pârâta B. S.A. a fost obligată să plătească reclamantei suma de 2158,16 RON, cheltuieli de judecată la fond; pârâta a fost obligată la plata către stat a sumei de 29.605 RON, reprezentând cheltuieli aferente capătului de cerere admis, pentru care reclamanta a beneficiat de scutire de plata taxei judiciare de timbru la prima instanță, prin încuviințarea ajutorului public judiciar; s-a menținut sentința atacată în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de repunere în situația anterioară prin restituirea sumelor încasate de la reclamantă în baza contractului de fideiusiune menționat; intimata B. S.A. a fost obligată la plata către stat a sumei de 14.802,5 RON, reprezentând cheltuieli pentru care apelanta a beneficiat de scutirea de plata taxei judiciare de timbru în apel, prin încuviințarea ajutorului public judiciar.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs pârâta B. S.A., criticând soluția pentru nelegalitate.

În cuprinsul cererii de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta a formulat în esență, următoarele critici:

Instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 2282 C. civ. și a ignorat cu desăvârșire prevederile art. 1256 C. civ., constatând nulitatea absolută a "contractului de fidejusiune accesoriu la contractul de credit nr. x/15.10.2010 și actele adiționale subsecvente", încheiat în data de 17.11.2011 în întregul său și nu doar cu privire la reclamantă, singura parte contractuală cu privire la care instanța a constatat că nu și-a exprimat consimțământul la încheierea contractului de fidejusiune. Prin urmare, soluția corectă ar fi trebuit să fie constatarea nulității absolute parțiale a "contractului de fidejusiune accesoriu la contractul de credit nr. x/15.10.2010 și actele adiționale subsecvente" încheiat în data de 17.11.2011, respectiv doar cu privire la reclamanta A., aspect care trebuia precizat obligatoriu față de faptul că parte în acest contract este și fidejusorul D., al cărui consimțământ la încheierea contractului nu a fost contestat.

Apreciază că, o dată ce instanța a constatat lipsa consimțământului apelantei A. la încheierea contractului de fidejusiune, nu și lipsa consimțământului celuilalt fidejusor, D., nulitatea contractului de fidejusiune constatată de instanța este parțială, respectiv în concret, doar în ceea ce o privește pe reclamanta apelantă, concluzie întărită și de art. 1256 C. civ., normă de drept material ignorată cu desăvârșire de instanța de apel.

Instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 ale cărei prevederi trebuiau coroborate cu cele ale art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, situație în care trebuia să oblige banca la plata către bugetul de venituri al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta apelanta își are domiciliul-municipiul Hunedoara, a sumelor reprezentând cheltuieli de judecată cu privire la care apelanta a beneficiat de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru în fond și în apel.

Reclamanta a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepției nulității căii de atac și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 11 octombrie 2022, completul de filtru a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă A..

A admis în principiu recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 1811 din 25 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

A fixat termen de judecată la data de 14 februarie 2023, ora 9:30, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu preliminar, trebuie menționat că în dosarul nr. x/2022 a fost soluționată cererea de lămurire a dispozitivului deciziei recurate, formulată de petenta B. S.A. București, fiind pronunțată încheierea nr. 90/17.06.2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, prin care s-a admis în parte cererea de lămurire a deciziei civile nr. 1811/25.11.2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2018, formulată de petenta B. S.A. în contradictoriu cu intimata A.. A fost lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 1811/25.11.2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2018, în sensul că nulitatea absolută a "contractului de fideiusiune accesoriu la contractul de credit nr. x/15.10.2010 și actele adiționale subsecvente" încheiat în data de17.11.2011, este una parțială și se referă doar la reclamanta A.. S-a respins în rest cererea.

Prin urmare, critica din memoriul de recurs în sensul că respectiva constatare a nulității absolute a contractului de fideiusiune accesoriu la contractul de credit nr. x/15.10.2010 și actele adiționale subsecvente trebuie să o privească exclusiv pe reclamantă, nu și pe celălalt fidejusor, D., și este una parțială, a făcut obiectul cererii de lămurire, fiind lămurită decizia civilă recurată în prezent.

Cum această chestiune a fost analizată de Curtea de Apel Alba Iulia pe calea prevăzută de art. 443 C. proc. civ., fiind admisă cererea de lămurire, din această perspectivă, motivul de recurs menționat, având aceeași solicitare, a rămas fără obiect.

Un alt motiv de recurs se referă la aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, ale cărei prevederi trebuiau coroborate în opinia recurentei, cu cele ale art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, situație în care trebuia să oblige banca la plata către bugetul de venituri al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta apelanta își are domiciliul-municipiul Hunedoara, a sumelor reprezentând cheltuieli de judecată cu privire la care apelanta a beneficiat de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru în fond și în apel.

Înalta Curte constată că prin decizia recurată, instanța a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentința atacată, numai în ceea ce privește petitul vizând constatarea nulității absolute a contractului de fideiusiune din 17.11.2011 și, rejudecând în aceste limite, a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a constatat nulitatea absolută a contractului de fideiusiune; pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 2158,16 RON, cheltuieli de judecată la fond; pârâta a fost obligată la plata către stat a sumei de 29.605 RON, reprezentând cheltuieli aferente capătului de cerere admis, pentru care reclamanta a beneficiat de scutire de plata taxei judiciare de timbru la prima instanță, prin încuviințarea ajutorului public judiciar; a menținut sentința atacată în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de repunere în situația anterioară prin restituirea sumelor încasate de la reclamantă în baza contractului de fideiusiune menționat; intimata B. S.A. a fost obligată la plata către stat a sumei de 14.802,5 RON, reprezentând cheltuieli pentru care apelanta a beneficiat de scutirea de plata taxei judiciare de timbru în apel, prin încuviințarea ajutorului public judiciar conform O.U.G. nr. 51/2008.

În raport de soluția pronunțată, instanța de apel a constatat că apelanta a beneficiat de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru atât în primă instanță, cât și în apel, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.

Potrivit art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, "Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume".

Așadar, dispozițiile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 reprezintă o aplicare a regulilor înscrise în art. 453 din C. proc. civ., conform căreia, "Acordarea cheltuielilor de judecată - (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată".

Cheltuielile pentru care reclamanta a beneficiat de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 29.605 RON în fond, respectiv 14.802,5 RON în apel, prin încuviințarea ajutorului public judiciar, din perspectiva celui căzut în pretenții, păstrează caracterul de cheltuieli de judecată, însă în cazul în care s-a admis cererea de ajutor public judiciar, acestea se plătesc de către partea care a căzut în pretenții direct statului.

Câtă vreme textul de lege prevede în mod clar, nesusceptibil de intepretare, că sumele se vor plăti către stat de partea căzută în pretenții, nefiind prevăzut că ar trebui avansate în contul autorității locale, critica recurentului în sensul aplicării greșite de către instanța de apel a dispozițiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, nu poate fi primită.

Împrejurarea că potrivit art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc într-un cont distinct de venituri al unității administrativ - teritoriale în care persoana fizică își are domiciliul, nu este de natură a modifica datele speței, atât timp cât plata prezentă de către recurentă nu se realizează cu titlu de taxă judiciară de timbru, ci cu titlu de cheltuieli, astfel cum art. 18 din ordonanță statuează:

"Cheltuielile pentru care (...). Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume".

Din această perspectivă expusă, a necalificării juridice a acestor sume ca și taxe judiciare de timbru, este nefondat inclusiv argumentul recurentei relativ imposibilității de executare a acestor dispoziții judiciare, ca urmare a faptului că taxele judiciare de timbru nu s-ar putea plăti în bugetul de stat.

În plus, potrivit dispozițiilor art. 40 din ordonanța de urgență invocat, plata în respectivul cont al unității administrativ-teritoriale se realizează de debitorul taxei judiciare de timbru. Or, debitorul respectivelor taxe judiciare de timbru a fost stabilit de către instanțele devolutive ale fondului ca fiind partea intimată, pe când recurenta prezentă este debitoarea cheltuielilor stabilite în conformitate cu art. 18 din ordonanța de urgență, obligație juridică de plată distinctă.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, față de dispozițiile art. 496 C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 1811 din 25 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 1811 din 25 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2023.