ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2651/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2651/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 13 decembrie 2023
Analizând recursul, cu prioritate, prin prisma excepției inadmisibilității căii de atac, reținând și prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, constată următoarele:
I. Circumstanțele litigiului
Hotărârile pronunțate în cauză
Prin decizia civilă nr. 24R din 4 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul cu nr. x/2019 a fost admisă excepția nulității cererii de îndreptare a erorii materiale și de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 45 din 4 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul cu nr. x/2019, formulată de către petentul A. în contradictoriu cu intimații B., str. x și Biroul executorului judecătoresc C., fiind anulată cererea pentru lipsa semnăturii contestatorului.
Prin decizia civilă nr. 143 din 18 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă s-a anulat cererea de revizuire a deciziei civile nr. 24R din 4 februarie 2021, pronunțată de către Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2019, formulată de către revizuentul A., pentru nemotivare.
Prin decizia civilă nr. 384 din 11 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021 s-a admis excepția netimbrării, a fost anulat recursul declarat de către recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 143 din 18 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2021, ca netimbrat, și a fost aplicată recurentului o amendă judiciară în cuantum de 500 RON, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Prin încheierea din 2 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul deciziei civile nr. 384 din 11 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Deciziile atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție
Prin decizia civilă nr. 7 R din 9 ianuarie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a anulat cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii din 2 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. și C. - executor judecătoresc, ca netimbrată.
Prin decizia nr. 262R din 13 martie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea de îndreptare, lămurire, completare a dispozitivului deciziei civile nr. 7R din 9 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, formulată de contestatorul A., ca nefondată.
Procedura de filtrare a recursului
Împotriva deciziei nr. 7R din 9 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a anulat, ca netimbrată, cererea de revizuire împotriva încheierii din 2 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și împotriva deciziei nr. 262R din 13 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de îndreptare, lămurire, completare a dispozitivului deciziei civile nr. 7R din 9 ianuarie 2023, revizuentul A. a declarat recurs.
Intimata B. str. x nu a depus întâmpinare.
La 6 noiembrie 2023, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în complet de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia părților din cauză.
Prin raport s-a reținut că hotărârea recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Raportul a fost comunicat părților la 10 noiembrie 2023 .
Recurentul a depus punct de vedere, prin care a expus obiecțiunile sale față de raportul întocmit în cauză.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând recursul formulat de revizuentul A. în raport cu excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, ce se impune a fi analizată cu prioritate în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.
Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 din același cod, sunt hotărâri definitive "hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii".
Conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."
De asemenea, potrivit art. 446 C. proc. civ., "Încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea."
Recurentul A. supune căii extraordinare de atac a recursului decizia nr. 7R din 9 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a anulat, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată împotriva încheierii din 2 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021 și decizia nr. 262R din 13 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de îndreptare, lămurire, completare a dispozitivului deciziei civile nr. 7R din 9 ianuarie 2023.
Pentru a determina dacă deciziile care fac obiectul recursului sunt susceptibile de a fi reformate pe calea recursului, prezintă relevanță succesiunea hotărârilor pronunțate în soluționarea cererilor recurentului.
Astfel, prin încheierea din 2 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021 s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul deciziei civile nr. 384 din 11 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 384 din 11 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021 s-a anulat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 143 din 18 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu intimata-pârâtă B., ca netimbrat, și a fost aplicată recurentului o amendă judiciară în cuantum de 500 RON, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
În conformitate cu dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind pronunțată în soluționarea unui recurs, decizia civilă nr. 384 din 11 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021, este definitivă în ceea ce privește soluția pronunțată asupra căii de atac. În ce privește măsura amendării, se reține că aceasta nu are deschisă calea recursului, ci a reexaminării, conform art. 191 alin. (1) C. proc. civ.
Reiese astfel că, în conformitate cu prevederile art. 446 C. proc. civ., încheierea din 2 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021, este o hotărâre definitivă raportat la hotărârea în legătură cu care s-a formulat cererea de îndreptare, lămurire și completare.
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte reține că decizia nr. 7R din 9 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a anulat, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată împotriva încheierii din 2 noiembrie 2022, este definitivă.
În ceea ce privește decizia nr. 262R din 13 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de îndreptare, lămurire, completare a dispozitivului deciziei civile nr. 7R din 9 ianuarie 2023, de asemenea, se constată că aceasta are caracter definitiv în conformitate cu dispozițiile art. art. 446 C. proc. civ., în raport cu hotărârea în legătură cu care s-a formulat cererea de îndreptare, lămurire, completare.
Față de succesiunea hotărârilor pronunțate în soluționarea cererilor recurentului, Înalta Curte reține că decizia nr. 7R din 9 ianuarie 2023 și decizia nr. 262R din 13 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, sunt hotărâri definitive, în conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 5 coroborat cu art. 513 alin. (5) și art. 446 C. proc. civ., raportat la decizia definitivă nr. 384 din 11 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în soluționarea recursului exercitat în dosarul nr. x/2021.
Pentru aceste considerente, întrucât deciziile care fac obiectul recursului nu sunt supuse prin lege cenzurii căii de atac a recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 7R din 9 ianuarie 2023 și a deciziei nr. 262R din 13 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2023.