ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2587/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2587/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 12 decembrie 2023
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cauzei
Prin încheierea de ședință din data de 28 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a dispus suspendarea judecării cererii de strămutare a dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Judecătoriei Urziceni, formulată de petenții A., B., C. în contradictoriu cu intimații D., E., F., Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița. Suspendarea a fost dispusă în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere decesul intimatului D. și faptului că petenții nu au indicat moștenitorii acestuia.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii din 28 iunie 2022 a Curții de Apel București au formulat recurs petentele A., B. și C..
În cuprinsul cererii de recurs, recurentele arată că nu trebuia să se aplice dispozițiile art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ci trebuiau făcute demersuri de către instanța de judecată în temeiul dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. în sensul identificării moștenitorilor lui D.. Mai mult, intimații sunt cei în măsură să aibă cunoștință dacă intimatul defunct a avut moștenitori.
Au arătat că nu pot face mai multe demersuri și solicită repunerea cauzei pe rol. Menționează că intimații nu s-au prezentat la proces, nu au venit cu niciun act doveditor pentru a demonstra calitatea lor de proprietari; arată că nu li se poate încălca dreptul de proprietate. Solicită să se ia act că dosarele lor sunt tergiversate de mult timp. Recurentele au prezentat aspecte legate de judecata purtată pe fondul cauzei, exprimându-și nemulțumirea cu privire la soluțiile pronunțate și la conduita autorităților, existând, în opinia acestora, motive de bănuială legitimă și interese locale în cauză.
În drept, au indicat dispozițiile art. 488 pct. 3, 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă în termenul legal la 6 octombrie 2022, intimata Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Gârbovi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la 20 octombrie 2022, recurentele au arătat că au identificat cine ar putea fi moștenitorii petentului D., și anume G., H., I. și C.. Au depus note de ședință din dosarul x/2022 și adresă de la Instituția Prefectului Ialomița.
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 25 aprilie 2023, s-a admis, în principiu, recursul și s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citare părți, la data de 12 decembrie 2023.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Deși încadrate formal în ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., criticile formulate privind nelegalitatea încheierii atacate pot fi încadrate exclusiv în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale într-un mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În acest scop, instanța este datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății. În același sens sunt și dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Conform dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul este în drept să ceară părților să prezinte explicații, oral sau în scris, cu privire la orice împrejurări de fapt pe care acestea le invocă iar, potrivit alin. (3), poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii. Prin dispozițiile art. 11 C. proc. civ., se statuează, totodată, cu privire la îndatorirea terților de a sprijini, în condițiile legii, realizarea justiției.
Față de dispozițiile legale menționate, judecătorul cauzei este în drept să solicite părților sau, după caz, terților, explicații cu privire la împrejurări de fapt despre care au cunoștință sau cu privire la care pot obține informații pentru a statua, în conformitate cu dispozițiile legale, cu privire la impedimentele procedurale intervenite pe parcursul procesului.
În caz de deces a uneia dintre părțile litigante, potrivit dispozițiilor art. 412 alin. (1) C. proc. civ., judecata cauzei se suspendă până la introducerea în cauză a moștenitorilor. Un astfel de eveniment nu poate ține însă în loc judecata, în mod nelimitat, cu atât mai puțin în situația în care partea interesată în continuarea judecății a făcut demersurile necesare și posibile din punct de vedere al poziției sale procesuale și a identificat succesibilii persoanei decedate.
În această situație, dacă informațiile relative la succesiunea persoanei decedate nu sunt satisfăcătoare, revine instanței de judecată, în baza rolului activ, îndatorirea de a solicita informații suplimentare de la terții care le dețin, pentru a clarifica care este stadiul procedurii succesorale sau, după caz, de a statua, în raport cu dispozițiile din materie succesorală, cu privire la cadrul procesual în care urmează să se desfășoare judecata.
În speța supusă analizei, se constată că judecata cererii de strămutare a dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Judecătoriei Urziceni, formulată de petenții A., B., C., în contradictoriu cu intimații D., E., F., Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Gârbovi, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Ialomița, a fost suspendată de drept ca urmare a decesului intimatului D..
Cum, în speță, petenții nu au indicat moștenitorii defunctului și nici nu au solicitat acordarea unui termen de judecată în vederea indicării și introducerii în cauză a acestora, aceștia nu au înțeles să iasă din pasivitate, ca părți interesate în continuarea judecății, după cum nu au dovedit că au abordat în vreun fel demersurile necesare și posibile din punctul de vedere al poziției lor procesuale pentru identificarea succesorilor părții decedate, astfel că în mod just instanța a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
De asemenea, conform art. 415 pct. 2 C. proc. civ., judecata cauzei suspendate se reia:
"prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moștenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părții interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1-6".
Potrivit dispozițiilor legale arătate, instanța de judecată are posibilitatea de a reveni asupra măsurii procesuale dispuse în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. doar în condițiile prevăzute de art. 415 alin. (2) C. proc. civ.. Așadar, C. proc. civ. nu permite reluarea judecății decât prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moștenitorilor.
Continuarea judecății sau cererea formulată în temeiul art. 415 alin. (2) C. proc. civ. trebuie să conțină, așa cum prevede expres legea, indicarea moștenitorilor, ceea ce în speță, nu s-a întâmplat.
Nici susținerea recurenților cu privire la existența unei pretinse lipse de procedură la termenul la care s-a dispus suspendarea judecății cererii de strămutare nu poate fi primită, întrucât se constată că petenții B. și C. au semnat personal dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, procedura de citare cu petenta A. s-a realizat prin afișare, iar pentru termenul de judecată din 28 iunie 2022 aceștia au depus precizări, înscrisuri, concluzii scrise, precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru, astfel că aceștia aveau cunoștință despre termenul acordat în cauză.
Față de cele ce preced, reținând că sunt nefondate criticile petenților și că încheierea recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-petenți B., A. și C. împotriva încheierii din 28 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimații D. - citat pe numele moștenirii, E., F., Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Gârbovi și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Ialomița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2023.