ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2142/2024

HOTĂRÂRE
10.10.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2142/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 28 iunie 2022 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă, s-a dispus suspendarea judecării cererii de strămutare a dosarului nr. x/330/2018, aflat pe rolul Judecătoriei Urziceni, formulată de petenții A, B, C (D), în contradictoriu cu intimații E, F, G, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița. Suspendarea a fost dispusă în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere decesul intimatului E și faptului că petenții nu au indicat moștenitorii acestuia.

Împotriva încheierii din 28 iunie 2022 a Curții de Apel București au formulat recurs petentele A, B și C (D).

Prin decizia civilă nr. 2587 din 12 decembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-petenți B, A și C (D) împotriva încheierii din 28 iunie 2022 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2/2022.

La 08 aprilie 2024, pe rolul Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de revizuentele A, B și C (D), repartizată, inițial, completului nr. x și ulterior, completului nr. y, ca urmare a admiterii cererii de abținere formulată de membrii completului de judecată nr. x, prin încheierea de ședință din 15 mai 2024, pronunțată în dosarul nr.x/1/2024/a1.

Prin rezoluția din 31 mai 2024 s-a dispus emiterea unei adrese către revizuenți cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 100 lei, conform art. 26 alin. (2) din OUG nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării căii de atac, ca netimbrate. Adresa a fost comunicată revizuenților la 04 iulie 2024, potrivit dovezilor aflate la dosar, filele 20-22.

De asemenea, prin aceeași rezoluție, a fost acordat termen pentru soluționarea cererii de revizuire, la 10 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, când instanța, constatând că la dosarul cauzei nu a fost depusă dovada de achitare a taxei judiciare de timbru, a invocat, din oficiu, excepția netimbrării și a reținut cauza în pronunțare asupra acestei chestiuni, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Având a se pronunța cu prioritate asupra excepției netimbrării, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrată cererea de revizuire, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, iar, conform art. 33 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

În cauză, până la termenul din 10 octombrie 2024, revizuenții nu au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, încălcând dispozițiile art. 33 alin. (1) din OUG nr. 80/2013. Totodată, revizuenții nu au formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și nici cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii, reducerii sau eșalonării.

Se reține că art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art. 21 din Constituția României garantează dreptul de acces la justiție, însă acesta nu este unul absolut, ci se pretează la limitări, întrucât necesită, chiar prin natura sa, o reglementare din partea Statului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a exclus posibilitatea ca interesele unei bune administrări a justiției să poată justifica impunerea unor costuri pentru accesul unei persoane la justiție și a subliniat că suma costurilor, apreciată în lumina circumstanțelor cazului, solvabilitatea solicitantului și faza procedurii sunt factori de care trebuie ținut cont, pentru a determina dacă persoana respectivă a beneficiat de dreptul de acces la justiție sau dacă, din cauza sumei totale a cheltuielilor, accesul la justiție a fost restrâns până în punctul în care s-a atins chiar esența lui (cauza Tolstoy-Miloslavski, par. 61-63, cauza Kreuz, par. 59-60).

Privite lucrurile din această perspectivă, se constată că, în prezenta cauză, taxa judiciară de timbru fixată prin rezoluția din 31 mai 2024 are un cuantum redus (100 lei), revizuenții având posibilitatea legală de a formula cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și/sau cerere de acordare a ajutorului public judiciar.

În raport cu aceste elemente, nu se poate reține că, prin anularea cererii de revizuire ca netimbrată, se aduce atingere dreptului fundamental de acces la justiție.

Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 33 alin. (1) din OUG nr. 80/2013, Înalta Curte va anula, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de revizuentele A, B și C (D) împotriva deciziei nr. 2587 din 12 decembrie 2023 pronunțate Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă, în dosarul nr. x/2/2022/a1.

Anulează, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de revizuentele A, B și C (D) împotriva deciziei nr. 2587 din 12 decembrie 2023 pronunțate Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă, în dosarul nr. x/2/2022/a1.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1646/2022
Ședința publică din data de 27 septembrie 2022 Asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin sentința civilă nr. 140F/08.10.2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins contestația în anulare for
ÎCCJ 2024-04-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1061/2024
Ședința publică din data de 16 aprilie 2024 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 09.03.2021 sub nr. x/2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, reclamantul A
ÎCCJ 2023-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1700/2023
Ședința publică din data de 19 octombrie 2023 După deliberare, asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la
ÎCCJ 2024-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 422/2024
Ședința publică din data de 14 februarie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea atacată Prin încheierea din data de 28 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a ci
ÎCCJ 2024-11-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2638/2024
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea din 17 mai 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct.
Sursă