ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2424/2023

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 24.05.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul PFA A., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 500.000 RON reprezentând contravaloarea Titlului de plată nr. x/17.08.2009, emis de A.N.R.P. în favoarea numiților B., C., D., E. și F., sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective. În drept, reclamanta a indicat prevederile art. 1350 C. civ., Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 572/2013, O.U.G. nr. 80/2013, contractul de prestări servicii - izvor al obligației necorespunzător îndeplinită.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 823 din 20 mai 2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu pârâtul PFA A..

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 1889A din 09 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul împotriva sentinței civile nr. 823/20.05.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2021.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1889A din 09 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate pentru ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a considerat greșit că termenul de prescripție pentru pretențiile deduse judecății curge de la data depunerii raportului de evaluare întocmit de prestator, dată de la care recurenta avea posibilitatea să verifice dacă lucrarea este corespunzător întocmită. Sub acest aspect, a arătat că prin decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea de Conturi a constatat cu ocazia unui control că nu au fost respectate cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorilor de piață a proprietăților imobiliare supuse evaluării. Pentru remedierea aspectelor de nelegalitate constatate, Curtea de Conturi a dispus în sarcina conducătorului ANRP o serie de măsuri menite să acopere prejudiciile suferite de bugetul statului în baza unei evaluări necorespunzătoare. Termenul de aducere la îndeplinire a măsurii dispuse a fost, inițial, 30.04.2013, pentru ca ulterior, datorită dificultăților întâmpinate, să fie modificat în mai multe etape. Astfel, ultima oară termenul a fost modificat prin Decizia nr. 10/IV/2013/2018 (depusă la dosar), fiind prelungit până la data de 28.06.2019. A arătat că, în condițiile date, recurenta este obligată să se conformeze dispozițiilor trasate de Curtea de Conturi în sarcina sa, respectând prevederile legale în materie și autoritatea deciziilor Curții. Astfel, a apreciat recurenta că termenul de prescripție începe să curgă de la data când aceasta a luat la cunoștință de rezultatul verificărilor efectuate asupra raportului întocmit de intimatul-pârât în dosarul de despăgubire indicat în cererea de chemare în judecată, termenul de prescripție extinctivă nefiind împlinit. În continuare, recurenta a invocat regula contra non valentem agere non currit praescriptio, arătând că jurisprudența constantă a stabilit că fiind vorba de o imposibilitate obiectivă a titularului dreptului de a acționa, ea poate fi o cauză de suspendare. Astfel, chiar dacă Decretul nr. 167/1958 prevede că forța majoră este o cauză de suspendare, regula contra non valentem agere non currit praescriptio este invocată pentru a soluționa unele excepții de la regula începutului prescripției. Concluzionând, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și având în vedere și prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Art. 483 alin. (3) C. proc. civ. prevede că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ. În ce privește recursul pendinte, Înalta Curte constată că este încadrat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă recurenta a dezvoltat critici exclusiv pe sancțiunea prescripției dreptului material la acțiune care nu a fost invocată și, implicit, nici examinată prin decizia instanței de apel, în condițiile în care în fazele procesuale anterioare litigiul a fost soluționat pe fondul dreptului afirmat, acțiunea recurentei-reclamante fiind respinsă ca neîntemeiată. Astfel, în realitate, recurenta-pârâtă nu a formulat critici care să se grefeze pe raționamentul curții de apel ce a determinat respingerea apelului promovat de către aceasta și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, motivele de recurs invocate antamând aspectele care nu privesc prezenta cauză. Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și nu se grefează pe conținutul deciziei atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE,