ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2396/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 20 iunie 2019 pe rolul Judecătoriei Iași, reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu pârâții A. și B., a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 1.920.000 RON, cu titlu de despăgubiri. Prin sentința civilă nr. 12947 din 18 noiembrie 2019, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Iași.

Hotărârea Tribunalului Iași, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 155 din 3 februrie 2021, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins excepția netimbrării acțiunii; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți; a respins acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu pârâții A. și B., pentru lipsa calității procesual pasive a acestora.

Hotărârea Curții de Apel Iași, secția civilă Prin decizia civilă nr. 631 din 17 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă a fost respins apelul formulat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinței civile nr. 155 din 3 februrie 2021 a Tribunalului Iași, secția I civilă; a fost respinsă cererea intimaților vizând obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 631 din 17 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă și a sentinței civile nr. 155 din 3 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. Recurentul solicită casarea hotărârilor pronunțate în cauză și reținerea cauzei spre rejudecare, admiterea acțiunii civile, astfel cum a fost formulată, și obligarea pârâților la plata despăgubirilor civile, în cuantum de 1.920.000 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin comiterea infracțiunii prevăzute la art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009. Invocă dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 77/2009, din care rezultă că recurentul administrează monopolul de stat asupra organizării și exploatării activității de jocuri de noroc și arată că intimații pârâți au săvârșit fapta infracțională de a desfășura activități de jocuri de noroc, în spațiul public, fără a îndeplini cerințele legale pentru exploatare, iar aceste activități au fost realizate în calitate de persoane fizice, iar nu ca operator economic. Susține că persoanele fizice nu pot fi autorizate și licențiate în domeniul jocurilor de noroc, însă nici nu se permite acestora să organizeze activități de jocuri de noroc. Apreciază că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților întrucât din Ordonanța nr. 374/P/2013 din 9 mai 2019 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași rezultă cu claritate desfășurarea de către pârâți a jocurilor de noroc, monopol de stat, fără respectarea legislației specifice în domeniu, fiind îndeplinite condițiile art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009. Susține că, deși în dosarul penal s-a dispus clasarea cauzei, cu aplicarea unei amenzi, în cuantum de 1000 RON pentru fiecare pârât, fapta acestora există. Subliniază că răspunderea penală a persoanei juridice presupune raportarea la una sau mai multe persoane fizice care au realizat elementul material al faptei prevăzute de legea penală și, deși răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată fără reținerea răspunderii penale a cel puțin unei persoane fizice, de fiecare data aspectul subiectiv trebuie să fie imputat unei persoane fizice. Învederează că pârâții au calitate procesuală pasivă fiind chemați în judecată pentru acoperirea unei pagube produse statului prin fapta lor ilicită, constând în încălcarea unor dispoziții legale care reglementează activitatea societăților comerciale, context în care s-a apreciat că legea instituie, în astfel de condiții, o răspundere pentru fapta proprie a administratorului societății, iar nu a societății înseși, întrucât administratorul este reprezentantul legal, organ al societății căruia îi incumbă o răspundere personală în cazul nerespectării unor dispoziții legislative prevăzute de Legea nr. 31/1990. Susține că răspunderea penală a administratorului societății nu înlătură răspunderea civilă delictuală pentru pagubele produse, iar pârâții au desfășurat activități exact ca un organizator de jocuri de noroc, ce nu și-a plătit taxele de licențiere și autorizare, producând astfel bugetului de stat un prejudiciu. Arată că dispozițiile art. 6 și art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009 interzic persoanei fizice să organizeze jocuri de noroc, însă prin modalitatea în care a fost săvârșită fapta, în incinta unei locații tip bar, s-a încercat crearea unei aparente stări de legalitate, scopul urmărit fiind acela de a nu achita taxe legale și de a nu se evidenția sumele încasate. Învederează că instanța de apel nu a luat în considerare toate prevederile legale în vigoare, potrivit cărora prejudiciul trebuie recuperat și plătit la bugetul de stat în cuantumul achitat de toți organizatorii de jocuri de noroc ce funcționează legal. Recurentul expune legislația specifică jocurilor de noroc, drepturile și obligațiile persoanelor implicate în astfel de activități, arătând că regulile în domeniul jocurilor de noroc sunt norme imperative, nerespectarea acestora dând naștere faptelor sancționate de lege. Arată că sunt incidente dispozițiile art. 1349 din C. civ., raportat la art. 1357 din același act normativ, care impun ca persoana care a săvârșit un fapt ilicit să repare toate prejudiciile care rezultă din fapta sa, iar în speță sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția pârâților. Recurentul susține că prejudiciul produs bugetului de stat rezultă dintr-o situație concretă, reală, iar nu ipotetică, întrucât aceste sarcini fiscale trebuie să fie obligatorii nu doar pentru cei ce organizează jocuri de noroc, în mod legal, ci și pentru cei ce desfășoară astfel de activități în mod nelegal. Acesta aduce și argumente de ordin jurisprudențial, invocând o decizie de speță a instanțelor de judecată naționale cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului într-o speță similară.

Apărările formulate Intimații B. și A. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Recurentul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a depus răspuns la întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 14 iunie 2023, a fost fixat termen de judecată la 29 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin motivele de recurs, recurentul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc impută instanței de apel aplicarea greșită a legii în ceea ce privește atragerea răspunderii civile delictuale a intimaților B. și A., susținând, în esență, că pârâții au calitate procesuală pasivă, fiind chemați în judecată pentru acoperirea unei pagube produse statului prin fapta lor ilicită, aceștia desfășurând activități ca un organizator de jocuri de noroc, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 și art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009 care interzic persoanei fizice să organizeze jocuri de noroc. Luând în examinare criticile de nelegalitate axate pe teza reținerii greșite a calității procesuale pasive a pârâților B. și A., Înalta Curte constată că aceștia au calitatea de subiecți pasivi în raportul juridic litigios. Se reține că, în cadrul condițiilor generale de exercitare a acțiunii civile, calitatea procesuală pasivă semnifică identitatea între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății. Astfel, potrivit art. 36 C. proc. civ.: "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond." Așadar, calitatea procesuală transpune în plan procesual subiectele raportului juridic de drept substanțial dedus judecății. Înalta Curte are în vedere că demersul judiciar declanșat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, astfel cum a fost fixat cadrul procesual prin elementele cererii introductive și examinat de către instanțele de fond, a urmărit, în cadrul acțiunii în răspundere civilă delictuală, obligarea pârâților B. și A. la plata unei despăgubiri, în cuantum de 1.920.000 RON, reprezentând contravaloarea taxei de licență și de autorizare pentru jocuri de noroc, taxe datorate și neachitate către bugetul statului. Se reține că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu temeiul de drept al acesteia, respectiv răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și art. 1357-1358 C. civ., instanțele de fond aveau a analiza întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. Prin sentința civilă nr. 155 din 3 februarie 2021, Tribunalul Iași a reținut că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii imputată pârâților constă în organizarea de către aceștia a jocurilor de noroc, cu nerespectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2009 și H.G. nr. 870/2009 și, în raport de dispozițiile art. 1 3 , art. 6 și art. 12 din O.U.G. nr. 77/2009, considerând că pârâților, persoane fizice, nu le poate fi imputată o faptă cauzatoare de prejudiciu, în sensul art. 1349 C. civ., deoarece fapta are o reglementare legală specială care prevede că licența poate fi obținută doar de o persoană juridică. Învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 155 din 3 februarie 2021 a Tribunalului Iași, Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia nr. 631 din 17 decembrie 2021, a validat raționamentul primei instanțe, reținând că operatorul de jocuri de noroc nu poate fi decât o persoană juridică, potrivit definiției date de art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc (forma în vigoare la data introducerii acțiunii) și art. 5 din același act normativ, iar potrivit susținerilor reclamantului din adresa din 6 ianuarie 2015, prejudiciul a fost creat de S.C. C. sau S.C. D. S.R.L.. Înalta Curte reține că, în conformitate cu reglementarea organizării și exploatării jocurilor de noroc, atât cea de la data săvârșirii faptei ilicite, cât și cea actuală, o persoană fizică nu ar putea obține licența de organizare a jocurilor de noroc și nici nu ar fi autorizată să le exploateze. Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei, prin organizator de jocuri de noroc se înțelege persoana juridică licențiată să organizeze și să exploateze jocuri de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. Poate dobândi această calitate persoana juridică de drept român constituită în condițiile legii. De asemenea, conform art. 21 din același act normativ, Răspunderea pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență revine în totalitate persoanelor juridice care dețin licență de organizare a jocurilor de noroc. În conformitate cu art. 13, alin. (1) din ordonanță, acordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe, iar la art. 15 sunt prevăzute condițiile pe care operatorul economic trebuie să le îndeplinească pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc și a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc. Așadar, voința legiuitorului este aceea ca numai o persoană juridică să obțină licență de organizare și exploatare a jocurilor de noroc, iar, odată ce deține în mod legal o asemenea licență, persoana juridică respectivă este cea care poartă în mod direct și exclusiv răspunderea pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc conform legii. Cu toate acestea, Înalta Curte reține că, în mod eronat, instanța de apel a condiționat verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale de aptitudinea persoanelor, care au exploatat jocuri de noroc, de a obține licența de exploatare a jocurilor de noroc, ceea ce este posibil doar în situația îndeplinirii condițiilor prevăzute de legea specială. Interpretarea dată prin considerentele deciziei recurate este în sensul că, dacă organizator de jocuri de noroc poate fi, conform legii, doar persoana juridică care îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 15 din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite, înseamnă că activitatea de organizare și exploatare a jocurilor de noroc de către o persoană fizică, fără respectarea condițiilor legale necesare licențierii și autorizării, nu poate fi susceptibilă de a produce un prejudiciu statului și nici nu ar putea fi calificată ca faptă ilicită. Or, o asemenea interpretare exclude de plano posibilitatea atragerii răspunderii juridice în situațiile în care un subiect de drept desfășoară o activitate fără să îndeplinească cerințele legale necesare autorizării. Nu în ultimul rând, împrejurarea că și o persoană fizică putea fi subiect activ al infracțiunii de desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, după cum prevedea în mod expres art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare în anul 2013, la data săvârșirii faptei de către pârâți, are relevanță în acțiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală. Astfel, fapta persoanei fizice de a desfășura activități în domeniul jocurilor de noroc, fără licență și fără autorizație de exploatare, nu era lăsată de legiuitor nesancționată, aceasta constituind infracțiune potrivit art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, pedepsită cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. Acest fapt nu exclude angajarea răspunderii civile delictuale a persoanei fizice în astfel de situații, sub condiția dovedirii unui prejudiciu cert produs prin fapta acesteia de a exploata, fără licență și fără autorizație, un anumit număr de mijloace de joc, acțiunea civilă putând fi alăturată acțiunii penale sau judecată separat, în raport de soluția dată în cauza penală. În speță, se impune analiza condițiilor existenței faptei ilicite și a vinovăției, în raport de dispozițiile art. 1357 C. civ., a prejudiciului conform prevederilor art. 1381 din același act normativ, a legăturii de cauzalitate cu faptele pârâților, precum și a întinderii prejudiciului prin prisma dispozițiilor art. 1385 C. civ. Potrivit art. 1381 alin. (1) C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului, astfel cum prevede art. 1385 alin. (3) C. civ. Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va verifica, prin prisma dispozițiilor legale enunțate, îndeplinirea elementelor răspunderii civile delictuale în cazul faptei persoanelor fizice de a organiza turnee de poker fără a deține în prealabil licență de organizare a jocurilor de noroc și autorizație de exploatare a jocurilor de noroc. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 497, raportat la art. 496 alin. (2) și 480 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia recurată și sentința civilă nr. 155 din 3 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, constatând întrunite premisele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,