ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2107/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 03 decembrie 2018, sub nr. de dosar x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâtul să îi restituie suma de 650.000 RON, pe care i-a împrumutat-o la data de 01.02.2017 prin contractul de împrumut încheiat la data de 01.02.2017, să îi plătească suma de 28.959,61 RON reprezentând dobânzile legale penalizatoare și actualizarea cu indicele de inflație conform O.G. nr. 13/2011, cu cheltuieli de judecată. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă Prin sentința civilă nr. 106 din 26 ianuarie 2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondate, atât cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., cât și cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată; a admis cererea formulată de reclamant în ceea ce privește eliberarea înscrisului intitulat contract de împrumut din data de 01.02.2017 și a dispus în temeiul art. 292 alin. (4) din C. proc. civ., restituirea către reclamant a înscrisului-contract de împrumut din data de 01.02.2017 depus în original la dosarul cauzei, dispunând totodată și renumerotarea filelor din dosar. Împotriva sentinței civile nr. 106 din 26 ianuarie 2021 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a declarat apel reclamantul A.. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă Prin decizia nr. 1116A din 05 iulie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 106/26.01.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. I.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 1116A din 05 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-civilă, a declarat recurs reclamantul A.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15 decembrie 2022 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris . I.

Motivele de recurs: Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că decizia recurată este nelegală prin prisma interpretării dispozițiilor referitoare la formalitatea "bun și aprobat", precum și a art. 2158 C. civ. în ceea ce privește remiterea sumei împrumutate. A susținut că scopul urmărit prin exigențele probatorii instituite prin art. 275 C. proc. civ. este ca obligațiile regăsite în conținutul înscrisului să fie cele pe care debitorul și le-a asumat în mod real, în deplină cunoștință de cauză. Pe cale de consecință, se impune a fi verificat dacă înscrisul reflectă realitatea juridică, astfel cum a fost convenită de către părți. A considerat că formula nu are caracter sacramental, putând fi înlocuită printr-o altă formulă corespunzătoare, singura cerință fiind ca suma să fie arătată în litere (nu numai în cifre) sau și în litere, alături de cifre, cerință îndeplinită în cauză. De asemenea, a susținut că în contractul de împrumut cuantumul sumei de 650.000 RON este indicat atât în cifre, cât și în litere, astfel că acesta conține toate elementele prevăzute de lege, ceea ce confirmă faptul că debitorul avea reprezentarea existenței și întinderii obligației asumate și că înscrisul nu ar fi putut fi completat sau alterat ulterior semnării sale de către partea adversă. În acest sens, în mod corect a reținut prima instanță, în urma administrării probei cu expertiza grafospcopică, faptul că semnătura de pe înscris aparține intimatului. De asemenea, faptul că acest contract de împrumut a fost încheiat în prezența martorilor C. și D., aceștia semnând alături de reclamant și de intimat, confirmă încă o dată că nu era necesar un formalism exagerat precum cel reprezentat de includerea formalității "bun și aprobat", faptul că intimatul a asumat obligația de restituire a sumei împrumutate fiind confirmat prin contrasemnarea actului de acești doi martori. Drept urmare, interpretarea instanței de apel, conform căreia, pentru că nu conține formula "bun și aprobat" scrisă de mâna intimatului, contractul de împrumut ar fi nul ca înscris, este contrară finalității textului de lege, fiind deopotrivă opusă doctrinei și jurisprudenței în materie. Prin urmare, având în vedere că prezentul contract de împrumut prevede în mod clar suma împrumutată, aceasta fiind scrisă atât în cifre, cât și cu litere, soluția instanței de fond este nelegală, fiind excesiv de formalistă pentru că nesocotește tocmai scopul urmărit de legiuitor, finalitate realizată în cauză. În consecință, contractul de împrumut ca instrumentum îndeplinește toate exigențele impuse prin art. 275 C. proc. civ. pentru a fi apreciat sub aspect probatoriu ca înscris și nu doar ca început de dovadă scrisă, cum în mod eronat a procedat instanța de apel, din acesta rezultând în mod indubitabil obligația asumată de intimat. Din această perspectivă, față de modalitatea în care instanța de apel a înțeles să aplice prevederile art. 275 C. proc. civ., contrară scopului urmărit de lege, recurentul-reclamant a apreciat că se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. A mai susținut recurentul-reclamant că nu era necesară formalitatea "bun și aprobat" față de existența unor contracte anterioare similare de împrumut între aceleași părți, dată fiind amploarea și regularitatea operațiunilor juridice dintre aceștia, asimilabilă calității de profesionist. În acest sens, sunt nesocotite dispozițiile art. 277 alin. (1) C. proc. civ. Dispozițiile art. 277 alin. (1) C. proc. civ. elimină formalitatea "bun și aprobat" în cazul raporturilor dintre profesioniști. Din istoricul raporturilor dintre părți (constatat inclusiv prin considerentele deciziei recurate) rezultă că astfel de împrumuturi precum cel care face obiectul contractului de împrumut din 2017 au mai fost practicate între aceleași părți, pentru sume asemănătoare, aspect tranșat deja. Prin urmare, se pune problema calității în care reclamantul și partea adversă se împrumută reciproc, caracterul constant și valoarea împrumuturilor imprimând operațiunii juridice efecte similare celor stabilite între profesioniști. Or, formalitatea "bun și aprobat" nu este aplicabilă profesioniștilor, astfel cum stabilesc în mod clar prevederile art. 277 alin. (1) C. proc. civ., greșit interpretate și aplicate de judecătorul apelului. Aceasta pentru că se prezumă cunoștințele și experiența profesională a acestora, astfel că includerea unei asemenea formule ar deveni superfluă. Așadar, decizia recurată ignoră excepția prevăzută de dispozițiile art. 277 alin. (1) C. proc. civ., incidentă în cauză tocmai prin prisma calității părților semnatare, care poate fi asimilată profesioniștilor, fiind și pentru acest motiv nelegală. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Astfel, instanța de apel a reținut o situație de fapt în lipsa unui probatoriu adecvat, care să fie apt a susține concluziile sale. Raționamentul care a condus la concluzia că nu ar fi fost făcută dovada asumării obligației de către împrumutat, respectiv a faptului că suma împrumutată a fost remisă, nu poate fi validat juridic. Recurentul-reclamant a susținut că prin acest motiv nu urmărește reanalizarea în recurs a situației de fapt, ci critică strict faptul că instanța de apel a făcut constatări în lipsa unui probatoriu adecvat care să fie apt să susțină concluziile sale. A apreciat, totodată, că instanța de apel ar fi trebuit să valorifice inclusiv poziția părții adverse (care în mod neîntemeiat a contestat însăși semnătura dată de aceasta pe contract, astfel cum cu putere de lucru judecat s-a tranșat deja în cauză), și nu doar declarațiile martorilor (din care rezultă că banii au fost dați împrumutatului, contrar celor reținute de instanța de apel). De asemenea, pentru completarea înscrisului, puteau fi aplicate inclusiv prezumții simple cum este cea reprezentată de faptul că între părți au fost încheiate mai înainte convenții în formă similară (fără includerea formulei), care au fost executate de acestea, astfel că uzanțele statornicite de-a lungul timpului între cocontractanți susțin încă o dată realitatea operațiunii juridice din anul 2017. Instanța ar fi trebuit să dea eficiență și să analizeze inclusiv prezumțiile judiciare, care erau necesare justei soluționări a cauzei, tocmai având în vedere particularitățile speței, natura contractului și pozițiile complet divergente ale părților, în completarea probelor deja administrate. Or, din această perspectivă, probatoriul administrat în cauză (înscrisuri, expertize, declarații martori) nu poate susține concluzia că recurentul-reclamant nu i-ar fi dat intimatului-pârât suma împrumutată. Instanța de apel apreciază că nu s-ar fi făcut dovada faptului material constând în tradițiunea sumei de bani împrumutate, deși aceasta rezultă inclusiv din chiar cuprinsul contractului de împrumut (art. 2.2 și 3.1 din contract). Din declarația unuia dintre martorii audiați în cauză, consemnată în extras inclusiv în considerentele deciziei atacate, respectiv martorul D., care prin propriile simțuri a confirmat că părțile contractante spuneau că s-au dat banii, rezultă confirmarea remiterii sumei împrumutate. Or, din această perspectivă, în mod nelegal instanța de apel nu a dat eficiență prevederilor art. 276 C. proc. civ. și art. 2.158 C. civ., din proba testimonială administrată în cauză (completată de prezumțiile pe care instanța de apel nu le aplică însă) rezultând deopotrivă semnarea contractului de împrumut, precum și remiterea sumei împrumutate. Aceasta în condițiile în care, astfel cum a rezultat din cercetarea judecătorească din primă instanță și apel, aspect intrat în puterea lucrului judecat, intimatul este cel care a asumat împrumutul acordat acestuia prin semnătură. Prin urmare, această critică din etapa recursului nu vizează aprecierea instanței de apel cu privire la probatoriul administrat, ci, în realitate, chiar lipsa unui probatoriu apt să îi susțină raționamentul. În consecință, este vorba despre o eroare de procedură, iar nu una de netemeinicie. Or, în lipsa unor probe apte să îi susțină soluția, existând la dosarul cauzei suficiente elemente, nelegal ignorate de judecătorul apelului, care susțin realitatea împrumutului, recurentul-reclamant a apreciat că este necesară casarea deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., art. 466 corob. cu art. 483 și urm. C. proc. civ., precum și toate celelalte dispoziții de drept material și procesual la care s-a făcut referire în cererea de recurs. În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și a oricăror altor probe a căror necesitate ar reieși din dezbateri. I.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate, susținând că motivele de recurs invocate și dezvoltate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. S-a mai învederat că nu au fost arătate în cuprinsul recursului încălcări sau aplicări greșite ale normelor de drept material, ceea ce conduce la respingerea recursului ca nefondat, acesta neîndeplinind nici condițiile de admisibilitate în principiu. De asemenea, a învederat că instanța de apel a reținut în mod corect că a contestat remiterea sumei de bani, întrucât nu a primit niciodată această sumă, iar contractul încheiat la data de 01.02.2017 nu respectă cerințele exprese impuse de art. 275 C. proc. civ., nefăcând dovada remiterii sumei împrumutate. Deoarece nu are forța juridică a unui înscris sub semnătură privată, devin incidente dispozițiile art. 276 C. proc. civ., care prevăd că înscrisurile sub semnătură privată care nu îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 274 și art. 275 C. proc. civ. vor putea fi socotite doar ca început de dovadă scrisă, aspect corect reținut de ambele instanțe ale fondului, lipsind formalitatea "bun și aprobat", revenind părții interesate sarcina probei. Totodată, a susținut că instanța de apel a respins în mod corect critica recurentului-reclamant referitoare la împrejurarea că nu era obligatorie mențiunea în cuprinsul contractului a formulei "bun și aprobat", înlăturând aceste apărări și dezvoltând pe larg motivul necesității acestei formalități și ce reprezintă un înscris fără această formalitate. Susținând că nu există nici motive de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca fiind vădit nefondat. În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 C. proc. civ. și textele legale indicate în cuprinsul întâmpinării. În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisurile aflate la dosar. I.

Răspunsul la întâmpinare În cauză nu a fost depus răspuns la întâmpinare. I.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 23 mai 2023, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1116A din 5 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data 14 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Prealabil examinării propriu-zise a criticilor de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că demersul judiciar, astfel cum a fost configurat prin cererea introductivă de instanță și supus judecății instanțelor de fond, are ca obiect obligarea pârâtului la restituirea sumei de 650.000 RON, pe care reclamantul i-ar fi împrumutat-o intimatului la data de 01.02.2017 prin contractul de împrumut încheiat la aceeași dată, precum și la plata sumei de 28.959,61 RON reprezentând dobânzile legale penalizatoare și actualizarea cu indicele de inflație conform O.G. nr. 13/2011. Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată, reținând, în esență, că actul sub semnătură privată încheiat de părți, respectiv contractul de împrumut din 01.02.2017, fiind un contract unilateral, trebuie să conțină mențiunea "bun și aprobat", astfel cum prevăd dispozițiile art. 275 C. proc. civ., că nerespectarea acestei formalități atrage nulitatea înscrisului, fără să afecteze însă valabilitatea obligației unilaterale, că respectivul înscris a fost doar semnat de pârât, însă nu a fost scris în întregime de acesta, astfel că valoarea lui este cea a unui început de dovadă scrisă, precum și că nu s-a făcut dovada remiterii efective a sumei de bani către pârât. Prin decizia recurată, prima instanță de control judiciar a validat soluția instanței de fond, respingând ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 106/26.01.2021 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reținând, în esență, similar primei instanțe, că respectivul contract încheiat la data de 01.02.2017 nu respectă cerințele de validitate impuse de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., întrucât nu este scris în întregime de mâna intimatului-pârât, în calitate de împrumutat, reprezentând astfel un început de dovadă scrisă, și nici nu există mențiunea "bun și aprobat" în cuprinsul acestuia. A mai reținut instanța de apel că nu s-a dovedit remiterea efectivă a sumei de bani consemnate în cuprinsul înscrisului, întrucât niciuna dintre peroanele audiate nu a constatat prin propriile simțuri transmiterea vreunei sume de bani de către apelant către intimat. Prin recursul formulat, recurentul-reclamant A. a criticat decizia Curții de Apel București pe motiv că, pe de o parte, aceasta încalcă regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, iar pe de altă parte că a fost dată cu încălcarea nomelor de drept material. Astfel, printr-o primă critică, recurentul-reclamant susține că soluția recurată este nelegală, întrucât instanța de apel a ignorat prevederile legii procesuale civile în materia probelor reprezentate de înscrisurile sub semnătură privată, interpretând eronat dispozițiile art. 275 C. proc. civ., deși contractul de împrumut în discuție îndeplinește toate exigențele impuse de acest text de lege pentru a fi apreciat sub aspect probatoriu ca înscris, iar nu doar ca început de dovadă scrisă și nici nu era necesar un formalism exagerat precum cel reprezentat de includerea formalității "bun și aprobat", formulă care nu are caracter sacramental. Înalta Curte reține, cu titlu preliminar, că deși această critică a fost întemeiată pe motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta se impune a fi analizată din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității), întrucât prin intermediul ei se tinde la a se evidenția o aplicare eronată în speță a art. 275 C. proc. civ., așadar a unei norme de procedură. Critica circumscrisă acestui motiv de casare nu poate fi primită, fiind nefondată pentru considerentele ce vor fi redate în continuare. Între părțile din prezentul litigiu a fost încheiat la data de 01 februarie 2017 un înscris intitulat contract de împrumut. Potrivit dispozițiilor art. 2158 alin. (1) C. civ., "Împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate." Contractul de împrumut de consumație este un contract real, pentru validitatea sa fiind necesară remiterea bunului. De asemenea, este un contract unilateral, în sensul art. 1171 C. civ., chiar dacă este cu titlu oneros, el dând naștere, din momentul încheierii, doar la obligații pentru împrumutat (căruia îi revine atât obligația de restituire, cât și cea de plată a dobânzii, în cazul contractului cu titlu oneros). Acest contract se supune condițiilor generale de validitate impuse contractelor civile de dispozițiile art. 1179 C. civ., iar dovada lui, supusă regulilor generale prevăzute de art. 1241 C. civ., se poate face numai prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată. Înscrisul sub semnătură privată, potrivit definiției date de dispozițiile art. 272 C. proc. civ., este acela care poartă semnătura părților, indiferent de suportul său material. Acesta nu este supus niciunei alte formalități, în afara excepțiilor anume prevăzute de lege, fiind întocmit de părți fără intervenția unui organ de stat. Definitoriu în cazul înscrisului sub semnătură privată nu este suportul material al acestuia (manuscris, dactilografiat, imprimat, electronic), ci semnătura care trebuie să fie olografă. Prin derogare de la dreptul comun, potrivit cu care semnătura este singura formalitate necesară înscrisului sub semnătură privată, prin art. 274-275 C. proc. civ. au fost instituite două formalități suplimentare semnăturii: formalitatea multiplului exemplar și formalitatea "bun și aprobat". În ceea ce privește formalitatea "bun și aprobat", dispozițiile art. 275 alin. (1) C. proc. civ., prevăd că înscrisul sub semnătură privată, prin care o singură parte se obligă către o alta să îi plătească o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie să fie scris în întregime cu mâna celui care îl subscrie sau cel puțin ca, în afară de semnătură, să fie scris cu mâna sa "bun și aprobat pentru ...", cu arătarea în lit. a) sumei sau a cantității datorate. Așadar, din textul citat rezultă că această formalitate se aplică înscrisurilor sub semnătură privată care constată obligații unilaterale (o singură parte se obligă către alta) având ca obiect plata unei sume de bani sau o cantitate de bunuri fungibile. În acest caz, fie debitorul scrie singur, cu mâna sa, întregul înscris, îndeosebi mențiunea privitoare la suma datorată, fie cel puțin acesta adaugă la finalul unui text tehnoredactat ori scris de o altă persoană, cum ar fi creditorul, mențiunea "bun și aprobat pentru ..." arătând suma ori cantitatea datorată în cifre și litere. Formula nu este una sacramentală, ci poate fi înlocuită cu o formulare echivalentă. Nerespectarea acestei formalități lipsește înscrisul de forța probantă deplină, putând fi însă socotit ca început de dovadă scrisă, potrivit art. 276 C. proc. civ. În aceste coordonate, Înalta Curte reține că, în speța pendinte, întrucât contractul în discuție are ca obiect o sumă de bani, înscrisul doveditor al acestuia, pentru a avea deplină forță probantă ca înscris sub semnătură privată, trebuia să fie scris în întregime de către împrumutat (intimatul-pârât din cauză) sau cel puțin să adauge la finele actului cuvintele "bun și aprobat pentru ..." sau o formulă echivalentă, arătând în litere suma datorată, apoi să semneze. Formula "bun și aprobat" este impusă, așa cum s-a arătat anterior, de textul art. 275 C. proc. civ. și, într-adevăr, nu este una sacramentală, însă, contrar susținerilor recurentului-reclamant, consemnarea în cuprinsul contractului de împrumut a sumei împrumutate intimatului-pârât, 650.000 RON, atât în cifre, cât și în litere, nu este suficientă din perspectiva cerinței prevăzute de acest text de lege care impune în mod expres, necesitatea unei astfel de formule; aceasta reprezintă o condiție specială pentru validitatea înscrisului sub semnătură privată care constată obligații unilaterale ce au ca obiect plata unei sume de bani și care nu este scris în întregime de mâna debitorului, cum este cazul contractului în litigiu. Aceste norme juridice nu sunt anacronice, desuete, întrucât cerința în discuție a fost păstrată inclusiv în actuala reglementare a noului C. proc. civ., în vigoare din anul 2013, prin reluarea dispozițiilor art. 1180 din C. civ. de la 1864, păstrându-și așadar, caracterul de actualitate. Or, cuprinsul înscrisului invocat de reclamant în susținerea pretenției sale este tehnoredactat, nefiind scris de mână de pârât (debitorul obligației), iar în cadrul său nu se regăsește formula "bun și aprobat" sau măcar una echivalentă, intimatul pârât neatestând în niciun fel cuantumul sumei ce formează obiectul obligației asumate. Din analiza textului procesul enunțat, inclusiv din perspectiva metodei de interpretare teleologică a normelor juridice, reiese în mod evident că în lipsa scrierii de mână de către debitor a întregului act, cel puțin mențiunea "bun și aprobat pentru ...", cu arătarea în lit. a) sumei sau a cantității datorate, trebuie să fie scrisă de acesta. Așadar, atât timp cât suma în cifre și litere invocat a fi împrumutată a fost doar tehnoredactată, fără a fi scrisă de mână de către debitor, exigența legală nu a fost îndeplinită, astfel cum în mod judicios a apreciat curtea de apel, accentul juridic al normei legale fiind așezat pe modalitatea de scriere, respectiv scrierea de mână a debitorului obligației. Pe cale de consecință a acestor considerente expuse care se contrapun argumentelor recurentului, în mod legal instanța de apel a realizat în cauză aplicarea art. 276 C. proc. civ.: "Sancțiunea nerespectării formalităților speciale - Înscrisurile sub semnătură privată pentru care nu s-au îndeplinit cerințele prevăzute la art. 274 și 275 vor putea fi socotite ca început de dovadă scrisă". Potrivit art. 310 alin. (1) și (3) C. proc. civ., "Începutul de dovadă scrisă - (1) Se socotește început de dovadă scrisă orice scriere, chiar nesemnată și nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este acea persoană, dacă scrierea face credibil faptul pretins. (…) (3) Începutul de dovadă scrisă poate face dovada între părți numai dacă este completat prin alte mijloace de probă, inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumții". Recurentul a mai arătat că respectiva cerință a mențiunii "bun și aprobat" nu era necesară nici din perspectiva faptului că actul juridic a fost încheiat în prezența unor martori, astfel încât doar o interpretare excesivă a art. 275 C. proc. civ. reclama existența ei. Înalta Curte constată că în cadrul situației de fapt de care prezenta instanță de control judiciar este ținută, situație de fapt care a fost stabilită definitiv de instanțele devolutive ale fondului cauzei, pe baza probelor administrate, s-a reținut în mod expres lipsa martorilor de la momentul încheierii actului dintre părțile procesuale, astfel încât acest argument invocat de recurent își pierde eșafodajul său juridic. În fine, tot legat de aspectul formalității juridice reglementate de art. 275 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte mai notează și faptul că această exigență este una de ordine privată susceptibilă de a fi invocată exclusiv de către partea obligată, caz în care se constată faptul că intimat-pârât a invocat acest aspect în apărarea sa, astfel cum a reținut instanța de apel. Ca atare, contrar susținerilor recurentului-reclamant, în mod corect instanța de apel a reținut că înscrisul în litigiu nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 275 C. proc. civ., astfel că reprezintă doar un început de dovadă scrisă, conform sancțiunii prevăzute de art. 276 C. proc. civ., soluția pronunțată nefiind nicidecum una excesiv de formalistă, ci fiind dată în acord cu dispozițiile legale în vigoare. Printr-o altă critică, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a ignorat și dispozițiile art. 277 alin. (1) C. proc. civ., care elimină formalitatea "bun și aprobat" în cazul raporturilor dintre profesioniști. În susținerea acestei critici, recurentul-reclamant a învederat că nu era necesară formalitatea "bun și aprobat", întrucât părțile se împrumutau reciproc în mod constant, imprimând operațiunii juridice efecte similare celor stabilite între profesioniști. Așadar, s-a invocat faptul că instanța de apel ar fi ignorat excepția prevăzută de acest text de lege, incidentă în cauză tocmai dată fiind calitatea părților semnatare, care poate fi asimilată profesioniștilor. Această critică, subsumabilă aceluiași motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este însă, formulată pentru prima dată, direct în această fază procesuală a recursului, cu ignorarea astfel a principiului non omisso medio. Astfel, se observă că față de soluția instanței de fond de respingere ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, justificat de faptul că înscrisul în discuție - contractul de împrumut din 01.02.2017 nu conține mențiunea "bun și aprobat", așa cum prevăd dispozițiile art. 275 C. proc. civ., că valoarea sa este cea a unui început de dovadă scrisă, precum și că nu s-a făcut dovada remiterii efective a sumei de bani consemnate în acest înscris, reclamantul a declarat apel. Prin apelul declarat, reclamantul a susținut că respectivul contract încheiat cu pârâtul respectă exigențele impuse de lege și este valabil ca înscris sub semnătură privată, suma împrumutată fiind remisă pârâtului, că proba cu martori a fost nelegal respinsă, aceasta fiind singura probă cu care poate dovedi aspectele pentru care instanța a respins acțiunea, că a fost încălcat principiul contradictorialității, întrucât nu a fost pusă în discuție chestiunea formalității "bun și aprobat", că nu era necesară formalitatea "bun și aprobat", întrucât, prin semnarea contractului, intimatul-pârât și-a asumat în mod explicit obligația de a restitui suma împrumutată care a fost consemnată în mod clar atât în cifre, cât și în litere, că soluția instanței de fond cu privire la formula "bun și aprobat" este contrară scopului urmărit de legiuitor, contractul de împrumut conținând suficiente garanții privind suma împrumutată. Niciunde în cadrul motivelor de apel, apelantul-reclamant nu a susținut incidența dispozițiilor art. 277 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că formalitatea "bun și aprobat" nu era necesară față de calitatea părților semnatare asimilabilă calității de profesioniști. Drept urmare, Înalta Curte apreciază, în temeiul principiului procesual non omisso medio menționat, consacrat inclusiv de prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., că tot acest ansamblu dezvoltat de critici cu privire la ignorarea de către instanța de apel a excepției prevăzute de art. 277 alin. (1) C. proc. civ., formulat de recurentul-reclamant nu poate fi primit, opunându-se impedimentul procesual de analiză menționat. Înalta Curte nu poate primi nici critica formulată de recurentul-reclamant, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la faptul că hotărârea recurată este nelegală prin prisma interpretării dispozițiilor art. 276 C. proc. civ. și art. 2158 C. civ. în ceea ce privește remiterea sumei împrumutate și încheierea contractului. În acest sens, recurentul-reclamant a învederat următoarele: instanța de apel a reținut o situație de fapt în lipsa unui probatoriu adecvat, care să fie apt a susține concluziile sale; după ce a apreciat că respectivul contract de împrumut reprezintă un început de dovadă scrisă, instanța de apel a considerat că, din dovezile administrate în completarea acestuia, nu ar rezulta asumarea obligației unilaterale; instanța de apel ar fi trebuit să valorifice inclusiv poziția intimatului-pârât și nu doar declarațiile martorilor; puteau fi aplicate inclusiv prezumții simple (de ex. între părți au mai fost încheiate convenții în formă similară, fără includerea formulei "bun și aprobat", care au fost executate) pentru completarea înscrisului; instanța de apel ar fi trebuit să dea eficiență și să analizeze inclusiv prezumții judiciare în completarea probelor deja administrate, enunțând în acest sens astfel de prezumții pe care recurentul le decelează; probatoriul administrat în cauză (înscrisuri, declarații de martor, expertize) nu poate susține concluzia să reclamantul nu i-ar fi dat suma împrumutată pârâtului; deși rezultă inclusiv din cuprinsul contractului de împrumut, instanța de apel a apreciat că nu s-ar fi făcut dovada faptului material constând în tradițiunea sumei de bani; instanța de apel nu a dat așadar, eficiență prevederilor art. 276 C. proc. civ. și art. 2158 C. civ., deși din proba testimonială administrată pe care înțelege să o completeze cu prezumții, recurentul apreciază că a rezultat atât semnarea contractului de împrumut de ambele părți, cât și remiterea sumei împrumutate. Or, deși recurentul-reclamant susține că ansamblul acestor critici nu vizează aprecierea probatoriului administrat de către instanța de apel, ci chiar lipsa unui probatoriu apt să susțină raționamentul instanței de apel, fiind vorba - în aprecierea sa - de o eroare de procedură, iar nu una de netemeinicie, Înalta Curte constată că acesta, prin aserțiunile dezvoltate anterior redate, în realitate redezbate situația de fapt, prin prisma necesității evaluării unor probe care ar fi fost ignorate de instanța de apel în configurarea situației de fapt a cauzei sau prin prisma interpretării eronate a unora dintre probele ilustrate de curtea de apel. Însă, reevaluarea situației de fapt, reaprecierea probelor existente la dosar este apanajul exclusiv al instanțelor devolutive ale fondului și excede limitelor exclusiv de legalitate ale controlului instanței de recurs, limite configurate de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și art. 483 alin. (3) C. proc. civ. În consecință, având în vedere că în cadrul situației de fapt s-a reținut în mod expres, în temeiul probelor administrate cauzei, inexistența contractului de împrumut, precum și faptul neremiterii sumei de bani, instanța de recurs fiind ținută de situația de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de instanțele devolutive ale fondului raportului juridic, Înalta Curte apreciază că soluția atacată este legală din perspectiva normelor juridice invocate de recurentul reclamant. Față de considerentele expuse, reținând că niciuna dintre criticile aduse de recurentul-reclamant deciziei atacate nu justifică casarea acesteia, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta. PENTRU ACESTE MOTIVE,