Decizia nr. 1706/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 9714/2016 a Judecătoriei Sector

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 București, în data de 16 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că a devenit, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, proprietarul unui teren în suprafață de 540 mp situat în București, str. x, iar prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, a devenit și proprietarul construcțiilor edificate pe acest teren. La 14 septembrie 2016 a fost depusă o cerere de intervenție voluntară principală de către D., care a fost precizată ulterior la cererea tribunalului, prin care a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu prin efectul uzucapiunii de 30 de ani. De asemenea, a fost depusă o cerere prin care s-a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor numitului B., decedat la data de 09.05.1978, respectiv C., E. și F., indicați în certificatul de moștenitor nr. x/1980. Prin sentința civilă nr. 9714 din 14 septembrie 2016, Judecătoria Sector 4 București a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, având în vedere că valoarea obiectului cererii a fost de 225.000 RON. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2017, în data de 03 iulie 2017.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin încheierea de ședință din 28 noiembrie 2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor defunctului B., respectiv a numiților C., E. și F.. Prin încheierea de ședință din 4 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor defunctului A., respectiv G. și H.. Prin sentința civilă nr. 640 din 3 aprilie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea de intervenție principală, astfel cum a fost precizată, formulată de D.; a admis în parte cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul inițial A. și continuată de moștenitorii reclamanți G. și H.; a constatat că reclamanții și intervenienta au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului de 429 mp, din București, str. x, astfel cum a fost identificat prin punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13, în expertiza topografică efectuată de expert I. și depusă în dosarul de fond, vecinătățile și suprafața terenului rezultând din schița Anexa 2; a respins cererea de accesiune imobiliară, ca neîntemeiată. Împotriva sentinței civile nr. 640 din 3 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă a declarat apel pârâtul F..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin încheierea din 10 septembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a dispus suspendarea judecării apelului formulat de pârâtul F., în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 1870A din 22 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția perimării și a constatat perimat apelul formulat de apelantul-pârât F. (decedat).

Cererea de recurs Împotriva deciziei civile nr. 1870A din 22 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs recurenta-pârâtă E., recurentul J. și recurentul Cabinet Individual de Avocatură "Dr. K.". Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurenții au solicitat admiterea recursului și casarea deciziei recurate, arătând, în esență, că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea normelor procedurale, prin nesoluționarea cererilor formulate de aceștia. Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții au susținut că instanța de apel nu ar fi efectuat procedura înscrierii în fals, deși ar fi solicitat în mod expres acest lucru cu privire la următoarele acte juridice depuse în cauză de către reclamanți: chitanța din 9 iunie 1973, chitanța din 15 octombrie 1985, cererea de modificare/precizare a cererii de chemare în judecată, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată și precizată, cererea de suspendare și cererea de repunere pe rol formulată la 15 iunie 2017 de către avocatul reclamantului A. (decedat). În esență, recurenții au susținut că avocatului reclamantului A. (decedat) i-ar fi încetat mandatul ca urmare a decesului părții în conformitate cu dispozițiile art. 2030 C. civ. Totodată, recurenții au susținut că instanța de apel nu ar fi dispus suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 413 pct. 2 C. proc. civ., cu toate că existau două plângeri penale pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 București pentru infracțiuni care ar fi avut o înrâurire hotărâtoare asupra soluției din prezenta cauză. Printr-o altă critică adusă deciziei curții de apel, recurenții au arătat că cererea de recuzare a președintelui completului instanței de apel le-ar fi fost respinsă în mod neîntemeiat, fără ca aceștia să aibă posibilitatea de a ataca soluția de respingere a cererii de recuzare. Au învederat că hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor privitoare la amânarea judecății pentru lipsă de apărare, prevăzute de art. 222 C. proc. civ., în condițiile în care reprezentantul convențional al acestora a formulat la 8 decembrie 2021 o cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitatea sa de prezentare la termenul de judecată din 9 decembrie 2022 pe motiv de boală, sens în care a depus anexat cererii de amânare și o adeverință medicală. Totodată, au mai arătat că avocatul acestora a fost în imposibilitate de substituire, date fiind prevederile art. 5 din contractul de asistență juridică încheiat cu clienții E. și J., prin care a fost reglementată interdicția de substituire a apărătorului ales cu alt avocat sub sancțiunea achitării de daune-interese, dispoziție contractuală pe care o consideră ca reprezentând o normă specială, derogatorie de la norma generală. În continuare, recurenții au afirmat că instanța de apel nu a ținut cont în pronunțarea deciziei recurate de împrejurarea că plata impozitului pe imobil a fost făcută de părinții pârâților și de pârâți, motiv pentru care reclamanții nu puteau dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului prin uzucapiune, cum nu a ținut cont nici de cererea recurenților din 10 noiembrie 2021 prin care au solicitat suspendarea cauzei până la introducerea în cauză a moștenitorilor pârâtului F., în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) C. proc. civ. Concluzionând, recurenții au solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

Apărările formulate în cauză La 21 aprilie 2022, intimata D. (fostă Oancea) a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării/insuficientei timbrări, cu consecința anulării cererii de recurs, fiind precizat inclusiv faptul că cererea de apel nu a fost timbrată la rândul său. Totodată, au fost invocate excepțiile lipsei calității procesuale active a recurenților J., respectiv a Cabinetului Individual de Avocatură "Dr. K." dat fiind faptul că aceștia nu au avut calitatea de parte în proces, nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de apel și excepția lipsei calității de reprezentant convențional a Cabinetului Individual de Avocatură "Dr. K." în prezentul recurs. În ceea ce privește motivele de recurs formulate, intimata a invocat excepția nulității recursului, raportat la dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., prin prisma lipsei motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, susținându-se că recurenții nu formulează veritabile motive de recurs, ci urmăresc o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului. Totodată, a invocat și excepția inadmisibilității recursului raportat la dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că motivele invocate în prezenta cale de atac nu au fost invocate în calea de atac a apelului. În subsidiar, intimata a invocat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea deciziei recurate. La 27 aprilie 2022, intimații H. și G. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția netimbrării cererii de recurs, excepția lipsei calității procesuale active a recurenților E., J. și a Cabinetului Individual de Avocatură "Dr. K.", excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului K. în recurs, precum și excepția nulității recursului și cea a inadmisibilității recursului, pentru aceleași motive invocate și de intimata D., prin întâmpinare. În subsidiar, intimații au solicitat respingerea recursului formulat ca neîntemeiat și menținerea deciziei recurate. La 16 mai 2022, recurenții J., M. și Cabinetul Individual de Avocatură "Dr. K." au formulat răspuns la întâmpinările formulate de D. (fostă Oancea), respectiv de G. și H., prin care au invocat excepția nulității absolute a întâmpinărilor, precum și excepția lipsei calității de reprezentant atât a reprezentantului convențional av. N., cât și a reprezentantului convențional av. O..

Procedura de filtru Prin încheierea din 27 aprilie 2023, completul de filtru a respins excepțiile netimbrării, insuficientei timbrări și nulității recursului și a admis în principiu recursul declarat în cauză. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate excepția lipsei calității de reprezentant, invocată de recurenți, se constată următoarele: Prin răspunsul la întâmpinare, recurenții au invocat excepția lipsei calității de reprezentant a av. O. pentru intimații-reclamanți H. și G., respectiv a av. N., pentru intimata-intervenientă D., pe motiv că întâmpinările depuse la dosar trebuie să fie semnate olograf de parte ca să demonstreze că susținerile reprezentantului sunt voința părții. Potrivit art. 90 din Statutul profesiei de avocat aprobat prin Hotărârea nr. 64/2011, "Avocatul poate întocmi și formula în numele și/sau în interesul clientului cereri, notificări, memorii sau petiții către autorități, instituții și alte persoane, în scopul ocrotirii și apărării drepturilor și intereselor legitime ale acestuia, iar potrivit art. 91 alin. (2) "Asistarea și reprezentarea clientului cuprinde toate actele, mijloacele și operațiunile permise de lege și necesare ocrotirii și apărării intereselor clientului." Totodată, potrivit art. 108 din Statut "(1) Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activități specifice profesiei se naște din contractul de asistență juridică, încheiat în formă scrisă între avocat și client ori mandatarul acestuia." În raport cu aceste dispoziții legele, analizând actele dosarului, se constată că întâmpinarea formulată de intimații-reclamanți H. și G. este semnată de reprezentantul convențional, avocat O., care a depus împuternicirea avocațială seria x/2022, aflată la dosar, iar întâmpinarea formulată de intimata-intervenientă D. este semnată de reprezentantul convențional, avocat N., care a depus împuternicirea avocațială seria y/2022, aflată la dosar. Împuternicirile avocațiale depuse de reprezentanții convenționali ai intimaților îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 126 alin. (1) din Anexa II din Statutul profesiei de avocat-Hotărârea nr. 64/2011, prin urmare întâmpinările depuse la dosar și semnate de reprezentanții convenționali reflectă voința părților litigante, nefiind necesară semnătura olografă a acestora, cum eronat susțin recurenții. În consecință, Înalta Curte va respinge excepția lipsei calității de reprezentant, invocată de recurenți. Analizând, în continuare, excepția lipsei calității de reprezentant a av. K. pentru recurenți, invocată de intimați, se constată că, în motivarea excepției, intimații-reclamanți au susținut că, față de prevederile art. 151 din C. proc. civ. coroborat cu art. 126 din Statul profesiei de avocat, la dosar nu se regăsește împuternicirea avocațială a reprezentantului recurenților. Intimata-intervenientă a arătat că invocă excepția lipsei calității de reprezentant convențional a Cabinetului Individual de Avocatură Dr. K. pentru recurenții J. și E., pentru că lipsește împuternicirea de la dosar, învederând că această excepție a fost ridicată și constatată de către instanța de apel. Examinând actele dosarului, Înalta Curte observă că la judecata în apel s-a depus împuternicire, în original, atât pentru pârâta E., cât și pentru J. din partea Cabinetului Individual de Avocatură "Dr. K." la file x în volumul I și 82 în volumul II. Împuternicirea pentru recurenta E., aflată la fila x în volumul I, indică că reprezentantul convențional este împuternicit să reprezinte partea în fața instanțelor de judecată, fiind indicat totodată numărul contractului de asistență juridică, respectiv contractul nr. x/2019. De asemenea, împuternicirea pentru recurentul J., aflată la fila x, indică numărul contractului de asistență juridică y/2021, în baza căruia a fost emisă împuternicirea. Prin urmare, împuternicirile avocațiale aflate la dosar respectă cerințele art. 126 alin. (1) din Anexa II din Statutul profesiei de avocat. Faptul că reprezentantul convențional al recurenților nu are împuternicire la dosarul de recurs nu înseamnă că acesta nu avea posibilitatea legală de a exercita prezenta cale de atac în baza împuternicirii deținute în faza procesuală anterioară, date fiind prevederile art. 87 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cu care "Avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp și poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunțate. În aceste cazuri, toate actele de procedură se vor îndeplini numai față de parte. Susținerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri." Este adevărat că această excepție a fost invocată și în fața instanței de apel, însă nu a fost confirmată de către instanță, astfel cum reiese din încheierea din 9 decembrie 2021, întrucât curtea a analizat prioritar excepția de perimare a apelului și doar ulterior soluționării acestei excepții a arătat că pot fi soluționate celelalte cereri formulate de părți. Prin urmare, față de împrejurarea că av. K., semnatarul cererii de recurs, a reprezentat interesele recurenților în fața instanței de apel, astfel cum reiese din împuternicirile avocațiale nr. x/2021 și nr. y/2021, excepția lipsei calității de reprezentant în semnarea cererii de declarare a căii de atac are caracter nefondat, raportat la dispozițiile legale menționate anterior. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a recurentei-pârâte E., invocată de intimații-reclamanți H. și G., se constată că este nefondată pentru următoarele considerente: Cererea de chemare în judecată inițiată de reclamantul A. a fost formulată în contradictoriu cu pârâții B. și C.. Având în vedere extrasul din registrul de deces din care reieșea că pârâtul B. a decedat, reclamantul a formulat cerere de introducere în cauză a moștenitorilor defunctului, respectiv E. și F.. Întrucât pe parcursul litigiului a intervenit și decesul pârâtei C., pârâți în cauză au rămas moștenitorii acesteia, respectiv E. și F., în contradictoriu cu care a fost pronunțată sentința nr. 640 din 03 aprilie 2019 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Împotriva acestei decizii a formulat apel pârâtul F., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, iar prin întâmpinare, pârâta E. a susținut admiterea căii de atac. Așa cum se constată din expunerea rezumată a cauzei, recurenta E. fost parte la judecata cauzei pe fond, se legitimează procesual și este în drept de a declara calea de atac cu care a fost învestită Înalta Curte, interesul său rezultând tocmai din faptul că i se opune hotărârea pe care o recurează. Prin urmare, în raport cu aceste considerații, Înalta Curte va respinge excepția lipsei calității procesuale active a recurentei-pârâte E., invocată de intimații-reclamanți H. și G.. Procedând în continuare la analiza excepția lipsei calității procesuale active a recurenților J. și Cabinet Individual de Avocatură "Dr. K.", invocată de intimații-reclamanți H. și G. și de intimata-intervenientă D., Înalta Curte constată că aceștia nu justifică legitimare procesuală activă în declararea căii de atac a recursului, întrucât, așa cum s-a arătat în cele ce preced, nu au fost parte la judecarea cauzei în primă instanță și nici în apel. Astfel, în ceea ce privește subiectele care pot exercita calea de atac deschisă de lege, se reține că poate fi exercitată numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane, conform art. 458 C. proc. civ. În aplicarea regulii pe care acest text o instituie pentru toate căile de atac, în sensul că exercitarea căii de atac poate fi făcută numai de părțile aflate în proces, urmează a se reține că exercițiul căii de atac este deschis numai părților între care a purtat judecata în fața instanței care a pronunțat hotărârea atacată. Astfel, calitatea procesuală presupune existența unei identități între reclamant/pârât și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, iar dispozițiile legale care reglementează căile de atac se referă numai la promovarea lor de către părți, adică de persoanele care au participat la judecata pricinii. Or, în speță, se constată că în dosarul Curții de Apel București, în care a fost pronunțată decizia împotriva căreia s-a exercitat recursul cu a cărui judecată a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, recurenții J. și Cabinet Individual de Avocatură Dr. K. nu au avut calitatea de părți. Prin decizia recurată s-a constat perimată calea de atac formulată de apelantul pârât F. (decedat), împotriva sentinței civile nr. 640/03.04.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. și H., intimata pârâtă E. și intimata intervenientă D.. Chiar dacă în fața instanței de apel, în data de 15 septembrie 2021, numitul J. a formulat cerere de intervenție, se constată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, întrucât a analizat prioritar dacă este incidentă sancțiunea perimării, sens în care acesta nu a dobândit calitatea de parte, atâta vreme cât cererea de intervenție nu i-a fost admisă. În ceea ce privește Cabinetul Individual de Avocatură "Dr. K." se reține că a fost reprezentantul convențional al recurentei E., neavând calitatea de parte în prezenta cauză. Prin urmare, Înalta Curte va admite excepția lipsei calității procesuale active a recurenților J. și Cabinet Individual de Avocatură "Dr. K." și, în consecință, va respinge recursul declarat de acești recurenți împotriva deciziei civile nr. 1870A din 22 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală activă. Examinând cererea de recurs formulată împotriva soluției de perimare a apelului, Înalta Curte constată următoarele: Cu titlul prealabil, cu privire la excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimați, se reține că nu reprezintă o veritabilă excepție care să vizeze exercitarea unei căi de atac nepermise de lege, ci reprezintă o apărare de fond, vizând practic formularea omisso medio a criticilor din recurs pe considerentul că recurenta nu a declarat apel. Înalta Curte reține că prin decizia recurată s-a constatat perimată calea de atac a apelului, decizie împotriva căreia părțile au dreptul de a formula recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ. Chiar dacă recurenta nu a declarat apel nu se poate reține că recursul formulat de aceasta împotriva soluției de perimare este declarat omisso medio, deoarece criticile din cererea de recurs ce vizează acest incident procedural oricum nu aveau cum să fie formulate pe calea apelului. Analizând în continuare recursul dedus judecății, Înalta Curte reține că prin încheierea de admitere în principiu s-a reținut că aspectele criticate prin cererea de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind susținută nelegalitatea soluției de perimare a apelului declarat împotriva sentinței nr. 640 din 3 aprilie 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Celelalte motive de casare pe care se întemeiază cererea de recurs, respectiv art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., au fost invocate pur formal, întrucât în realitate criticile formulate vizează situația de fapt a litigiului, iar nu considerentele instanței de apel cu privire la soluția dată excepției de perimare a căii de atac. Recurenta a susținut nelegalitatea soluției de perimare a căii de atac a apelului, invocând încălcarea de către instanța de apel a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., pretins nerespectate de către instanța de apel, statuează în sensul că orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Înalta Curte constată că prin încheierea din 10 septembrie 2020, având în vedere decesul apelantului-pârât F., instanța de apel a dispus, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea pricinii până la introducerea în cauză a moștenitorilor defunctului. După trecerea termenului de 6 luni, prevăzut de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., la 8 aprilie 2021, intimații-reclamanți au solicitat instanței să fie analizată incidența în cauză a excepției perimării căii de atac declarate. Prin decizia recurată, instanța de apel a admis excepția perimării și a constat perimat apelul declarat de apelantul-pârât F. (decedat), reținând, în esență, că, de la data la care s-a luat măsura suspendării judecății, părțile nu au făcut acte de procedură pentru introducerea în cauză a moștenitorilor, nefiind făcută dovada unei împrejurări care să ateste că părțile nu au rămas în pasivitate și că au întreprins demersurile specifice dezbaterii succesiunii părții decedate. Referitor la condiția necesară pentru a opera perimarea, pricina să fi rămas în nelucrare din vina părții, se constată că niciuna dintre părțile cauzei nu s-a preocupat, înăuntrul termenului de perimare, să depășească impedimentul procesual ce a lăsat cauza în nelucrare, efectuând demersuri direct sau prin intermediul instanței în scopul indicării moștenitorilor apelantului-pârât decedat. Recurenta, în calitate de soră a defunctului, nu a indicat prezumtivii moștenitori și nici nu a înștiințat instanța înăuntrul termenului de perimare cu privire la eventuale demersuri în indicarea moștenitorilor defunctului. Aceste diligențe trebuiau efectuate de partea interesată, respectiv de recurentă în virtutea calității sale de parte în proces, în scopul finalizării judecății care nu poate sta în loc nelimitat, fiind în interesul acesteia să indice moștenitorii celui decedat și să ceară continuarea judecării apelului, dată fiind soluția pronunțată de prima instanță în soluționarea pricinii. Astfel, în speță nu este incidentă ipoteza prevăzută la art. 416 alin. (3) al C. proc. civ., potrivit cu care nu constituie cauze de perimare când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată. De asemenea, nici nu s-a făcut dovada că recurenta s-ar fi aflat în imposibilitate de a acționa în maniera de mai sus, iar din acest punct de vedere, operează o culpă procesuală, dată fiind pasivitatea în care a rămas pe perioada suspendării cauzei. Reținând că recurenta-pârâtă nu a îndeplinit acte de procedură în ce privește soluționarea litigiului, prin realizarea demersurilor necesare și posibile în scopul identificării moștenitorilor apelantului decedat, în interiorul termenului de 6 luni de la momentul pronunțării încheierii de suspendare, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, s-a dat eficiență dispozițiilor legale în materia perimării și s-a constatat perimată cererea de apel formulată împotriva sentinței civile nr. 640/03.04.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016. Susținerea recurentei că instanța de apel nu a ținut cont de cererea de amânare formulată de apărătorul său la termenul din 8 decembrie 2021, nu este una de natură să schimbe soluția dată în cauză, întrucât această cerere a fost formulată după împlinirea termenului de perimare de 6 luni. Câtă vreme recurenta nu a făcut dovada întreruperii sau suspendării termenului de perimare, cu respectarea art. 416 din C. proc. civ., corect a reținut instanța de apel îndeplinirea condițiilor perimării cauzei. Restul criticilor vizând înscrierea recurentei în fals, solicitarea de suspendare a cauzei pe motiv că există plângeri penale pe rolul parchetului ori nedobândirea de către reclamanți a dreptului de proprietate prin uzucapiune sunt aspecte care excedează controlului de legalitate în prezenta cale de atac care vizează soluția de perimare a apelului. Pentru aceste considerente, reținând că nu sunt fondate criticile recurentei și că decizia recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat în cauză.