ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6070/2023

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, sub nr. x/2023 la data de 17.07.2023, reclamanta Suduri Vest 2.0 S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, suspendarea în parte a efectelor Deciziei de impunere nr. x/30.05.2023 prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 15.107.311 RON reprezentând impozit pe profit în cuantum total de 273.638 RON, TVA în cuantum total de 719.275 RON, contribuția de asigurări sociale (CAS) angajat în cuantum total de 13.617.745 RON, contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) angajat în cuantum de 5.349.667 RON, contribuția asiguratorie pentru muncă (CAM) în cuantum de 1.215.377 RON, impozit pe veniturile din salarii în cuantum de 3.579.674 RON, CAS construcții în cuantum de - 8.766.548 RON, CAM construcții în cuantum de - 881.517 RON până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare împotriva acestui act administrativ fiscal. Solicită ca suspendarea să se dispună cu privire la suma totală de 14.910.168 RON și obligarea pârâtei AJFP Arad la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze conform dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 420 din 7 august 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Suduri Vest 2.0 S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.

A fost suspendată în parte executarea Deciziei nr. F-AR296/30.05.2023, emisă de pârâta DGRFP Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad cu privire la suma de 14.910.168 RON, reprezentând impozit pe profit: 110.176 RON, TVA: 685.597 RON, impozit salarii: 3.579.674 RON, CAS: 4.851.195 RON, CASS: 5.349.666, CAM: 333.860 RON până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a avut în vedere că organul fiscal a aplicat în mod eronat dispozițiile legale privitoare la impunerea unor venituri salariale, dar instanța nu putea ajunge la această concluzie decât prejudecând fondul litigiului.

Totodată, cu privire la afirmația că decizia de impunere nu cuprinde motivele de fapt și de drept și nici dovezi concrete ale modului de calcul al creanței datorate, a susținut recurenta că, la o simplă lecturare a deciziei de impunere se poate observa că aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, pentru fiecare obligație fiscală.

Cu privire la condiția pagubei iminente, a menționat recurenta că îndeplinirea acesteia trebuie justificată de societatea reclamantă prin prezentarea unor dovezi, înscrisuri legate de starea de fapt, de diligențele depuse, efecte asupra altor persoane, aspecte referitoare la situația sa socială.

În concluzie, a apreciat recurenta că reclamanta nu a probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. invocat din oficiu, Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată parte a garanțiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005 și Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că, deși prima instanță a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea în parte a deciziei emise de pârâtă, în considerentele respectivei hotărâri nu a arătat argumentele pentru care condiția cazului bine justificat ar fi îndeplinită în cauză și nici raționamentul logico-juridic care a condus instanța la concluzia îndeplinirii respectivei condiții.

Astfel, judecătorul fondului a reținut că, în concret, în urma unei cercetări aparente a dreptului, rezultă o îndoială evidentă asupra prezumției de legalitate, criticile invocate de reclamantă cu privire la faptul că organul fiscal a aplicat în mod eronat dispozițiile legale privitoare la impunerea unor venituri salariale, la faptul ca decizia de impunere nu cuprinde motivele de fapt și de drept și nici dovezi concrete ale modului de calcul al creanței datorate fiind de natură să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza pe fond conținutul actului administrativ.

În continuare, a analizat condiția pagubei iminente și a reținut că probele administrate și ansamblul circumstanțelor cauzei atestă îndeplinirea acestei condiții raportat la cuantumul sumei în discuție, punerea în executare a actului administrativ contestat putând determina imposibilitatea executării contractelor aflate în derulare și a plății salariilor către cei aproximativ 300 de salariați pe care îi are, ceea ce este de natură a cauza o perturbare gravă prin blocarea întregii activități economice a reclamantei.

Astfel, instanța de control judiciar reține că, în motivarea soluției adoptate, prima instanță a omis a analiza aspectele invocate de reclamantă în susținerea cazului bine justificat, rezumându-se la a le enumera, concluzionând apoi că această condiție este îndeplinită.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor cazului bine justificat și a pagubei iminente și cum prima instanță nu a motivat îndeplinirea condiției cazului bine justificat într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât prima instanță s-a referit în considerentele hotărârii recurate doar la argumentele invocate de către societatea reclamantă, fără a face referire la argumentele invocate de către pârâtă prin întâmpinarea formulată și fără a arăta motivele de fapt și de drept pentru care s-au înlăturat susținerile acesteia.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurentă, critici care urmează a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

De asemenea, față de soluția dată recursului, aceea de casare cu trimitere spre rejudecare, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă urmează a fi avută în vedere de instanța de fond, care va soluționa cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad împotriva sentinței civile nr. 420 din 7 august 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad împotriva sentinței civile nr. 420 din 7 august 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 14 decembrie 2023.