ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5872/2023

Ședința publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ și fiscal, la data de 09.12.2022, reclamanții A., B. și alții au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Galați, obligarea pârâtului MJ să ordonanțeze prin Curtea de Apel Galați în favoarea Tribunalului Vrancea sumele de bani reprezentând șapte indemnizații brute, ca urmare a pensionării, în cazul fiecărui reclamant, sume actualizate cu indicele de inflație, și ordonanțarea sumelor reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă.

Prin sentința civilă nr. 342 din 27 martie 2023, Tribunalul, în complet de jurisdicția muncii, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Vrancea.

A reținut instanța că acțiunea are caracterul unui litigiu de muncă, fiind incidente dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în sensul că cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, și că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile, reclamanții nemaiavând calitate de magistrați, fiind pensionați anterior sesizării instanței.

1.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă la data de 20.04.2023.

Prin încheierea din data de 23 mai 2023, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției I civile a Tribunalului Vrancea (jurisdicția muncii) și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civile și de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Vrancea (jurisdicția contenciosului administrativ).

A reținut instanța, în esență, că obligația de "ordonanțare" a unor sume de bani, obligație ce ar fi în sarcina Ministerului Justiției, dar în raport cu alte persoane juridice decât reclamanții, excedează conținutului obligațional al oricărui raport de muncă (deci inclusiv celui în care s-au aflat reclamanții), astfel că natura raportului juridic ce ar cuprinde sau justifica o astfel de obligație specifică nu poate fi aceea a unui raport de muncă, soluționarea litigiului neputându-se realiza de către jurisdicția muncii.

Astfel, prin raportare la natura obligației solicitate, de a "ordonanța" anumite sume de bani, și, ținând seama că o astfel de obligație face parte din conținutul raporturilor juridice din domeniul relațiilor bugetare între instituțiile publice, raportul juridic specific care justifică sau ar putea justifica pretenția concretă formulată de către reclamanți este un raport juridic de drept administrativ.

Pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 22.06.2023.

Prin sentința civilă nr. 393 din 7 septembrie 2023, Tribunalul a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a constatat conflict de competență și a înaintat cauza spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, suspendând judecata până la soluționarea conflictului.

A reținut instanța că prezenta cauză are ca obiect o operațiune administrativă, ceea ce presupune competența instanței de contencios administrativ, iar nu pe cea a jurisdicției muncii. Prin art. 10 din Legea nr. 554/2004 se stabilește competența materială a tribunalelor în materia contenciosului administrativ, iar, sub aspectul competenței teritoriale, devin incidente dispozițiile art. 107 și art. 111 C. proc. civ.

Reclamanții, foști magistrați, au introdus acțiunea la Tribunalul Neamț, secția de contencios administrativ și fiscal, or, sub aspect material, raportat la calificarea cererii de chemare în judecată, tribunalul de contencios administrativ este competent să judece cererea.

La primul termen, Tribunalul Neamț s-a pronunțat pe excepția necompetenței materiale și teritoriale raportat la art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 127, dispoziții care nu sunt incidente în cauză.

Prin urmare, competența s-a stabilit în condițiile art. 131 C. proc. civ., însă pe alte premise și calificări ale obiectului prezentei cereri, astfel că rămâne în competența Tribunalului Neamț competența de soluționare a cauzei, ca instanță mai întâi sesizată și în fața căreia nu s-a pus în discuție excepția necompetneței teritoriale ca acțiune de drept administrativ, nefiind posibilă prorogarea termenului limită prevăzut de art. 131 C. proc. civ.

Înalta Curte, reținând circumstanțele pricinii și declinările succesive, expuse la pct. 1 al prezentei decizii, în raport cu obiectul acțiunii deduse judecății și cu dispozițiile legale incidente, constată că este vorba despre un conflict negativ de competență teritorială atipic, acesta fiind constatat de secția de contencios administrativ a Tribunalului Vrancea în conflict cu secția I civilă și de contencios administrativ (în complet de jurisdicția muncii) a Tribunalului Neamț, deși secția de contencios administrativ a Tribunalului Vrancea a fost învestită prin declinare de către secția I civilă a aceleiași instanțe.

Pricina, în raport cu obiectul acesteia astfel cum a fost formulat de reclamanți, are caracterul unui litigiu de contencios administrativ, din această perspectivă fiind corecte cele reținute de ambele secții ale Tribunalului Vrancea.

Însă, sub aspectul competenței teritoriale, nu sunt incidente dispozițiile art. 107 și art. 111 C. proc. civ., după cum a reținut Tribunalul Vrancea, secția de contencios administrativ și fiscal, ci prevederile art. 10 alin. (3) din Lgea nr. 554/2004, conform cărora, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, nu se poate reține nici aspectul că ar fi fost depășit termenul prevăzut de art. 131 C. proc. civ. pentru punerea în discuție a necompetenței instanței mai întâi învestite.

Tribunalul Neamț, la primul termen de judecată, a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale și, reținând că pricina are caracterul unui litigiu de muncă, a declinat competența în favoarea Tribunalului Vrancea, secția civilă în raport cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Conform art. 131 C. proc. civ., "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

De asemenea, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Din interpretarea acestor norme de procedură, rezultă că, atâta timp cât excepția nu a fost invocată de instanță din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial să o soluționeze, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă acțiunea ar atrage competența teritorială a altei instanțe.

Or, în cauza de față, prima instanță sesizată a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale cu respectarea normelor de procedură civilă, neputându-se reține depășirea termenului prevăzut de art. 131 C. proc. civ. pe motiv că excepția necompetenței teritoriale a fost soluționată pe alte premise și calificări ale obiectului acțiunii.

Faptul că, ulterior, s-a constatat că, din punct de vedere material, competența nu aparține secției de litigii de muncă, ci aparține secției de contencios administrativ a tribunalului, nu poate determina prorogarea competenței instanței mai întâi învestite în condițiile art. 131 C. proc. civ.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, sub aspectul competenței teritoriale, în litigiile de contencios administrativ dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt imperative, în sensul că reclamantul persoană fizică se adresează exclusiv instanței de la domiciliul său, iar toți reclamanții din prezenta cauză au domiciliul în județul Vrancea.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Vrancea.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. (moștenitor al defunctei M.) și N. (moștenitor al defunctei M.), pe pârâtul Ministerul Justiției și pe intevenienții O. și P. în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.