ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5685/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 septembrie 2020, pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Statul Roman prin Ministerul de Finanțe, arătând că își întemeiază cererea pe nerespectarea de către factorii decizionali a Legii nr. 127/08.07.2019, care stabilea ca punctul de pensie va crește de la data de 01.09.2020 cu 40%, aprobată de Senat și promulgată de Președintele României, B., publicată în Monitorul Oficial nr. 563/09.07.2019, data intrării în vigoare fiind 01.09.2020. 1.

Prin sentința civilă nr. 2886 din 18 noiembrie 2020, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal. 1.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 8 decembrie 2020, sub nr. x/2020. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 12 din 27 ianuarie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 12 din 27 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., calea de atac fiind înregistrată la data de 31 mai 2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Statul Roman prin Ministerul de Finanțe a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Încheierea de suspendare a judecării recursului Prin încheierea din 8 februarie 2023, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de pârâtul reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă. II. Soluția instanței de recurs Examinând excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: "(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă." Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din 08.02.2023, a fost dispusă suspendarea judecării recursului de față, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă. Încheierea de ședință din data de 08.02.2023 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 08.08.2023. Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.