ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2810/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2810/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 12 mai 2021
Asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, la data de 26 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru nerespectarea Legii nr. 127/08.07.2019, art. 86.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Tribunalului Prahova, secția I civilă
Prin sentința civilă nr. 452 din 11 februarie 2021, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, incidența art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sub aspectul soluționării litigiilor privind aplicarea actelor administrative emise de autoritățile publice centrale, față de obiectul demersului judiciar vizând obligarea pârâtului să procedeze la aplicarea Legii nr. 127/2019.
Ca atare, tribunalul a apreciat că, raportat la dispoziția legală menționată și la obiectul cauzei de față, analiza conduitei autorităților publice privind neaplicarea unei dispoziții din Legea nr. 127/2019 poate fi supusă controlului judiciar, în condițiile legii speciale, respectiv ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, sittuație în care competența materială de soluționare a cauzei aparține secției de contencios administrativ a curții de apel.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 17.02.2021, sub același număr de dosar.
2.2. Hotărârea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința civilă nr. 49 din 17 martie 2021, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că obiectul cauzei îl reprezintă nerespectarea pretinsului drept al reclamantei de a i se calcula punctul de pensie începând cu data de 01.09.2020 majorat cu 40%, astfel că litigiul se circumscrie materiei asigurărilor sociale.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.
Argumente de fapt și de drept relevante
Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin prezentul demers judiciar reclamanta urmărește recalcularea pensiei prin aplicarea Legii nr. 127/08/2019 privind sistemul public de pensii, invocând nerespectarea de către factorii decizionali, a dispozițiilor care prevăd că punctul de pensie va creste de la data de 01.09.2020 cu 40%.
Înalta Curte amintește că obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4) din același act normativ poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.
Noțiunea de contencios administrativ este definită de legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
În speță, în raportul juridic litigios dintre reclamantă și autoritate, aceasta din urmă nu acționează în regim de "putere publică" în accepțiunea legii contenciosului administrativ, ci ca titular al obligației prevăzute de art. 1 din Legea nr. 127/2019, de garantare a dreptului la asigurări sociale, corelativ contribuției reclamantei la acest sistem.
Constată Înalta Curte că nu se poate vorbi nici de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât, în condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din aplicarea Legii nr. 127/2019, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă, în cadrul unui demers judiciar circumscris jurisdicției asigurărilor sociale.
În raport de acțiunea formulată, cu respectarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, Înalta Curte va stabili competența soluționării litigiului, în primă instanță, în favoarea secției specializate în judecarea conflictelor de muncă și asigurări sociale din cadrul tribunalului, potrivit dispozițiilor legale aplicabile în materie, art. 95 alin. (4) din C. proc. civ. și art. 141 din Legea nr. 127/2019.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2021.