ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5593/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ si Fiscal, la data de 09.10.2020 cu nr. x/2020, reclamanta Compania Municipala Termoenergetica București S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice București, anularea Deciziei de respingere a cererii de îndreptare a erorilor din documentele de plata nr. x/24.04.2020 emisa de ANAF - DGRFP București - Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice București și obligarea organului fiscal la emiterea unei note privind corecția erorilor din documentele de plata întocmite. Pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a DGAMC și conexitatea prezentului dosar la dosarul nr. x/2020, iar pe fondul cauzei a solicitat instanței să respingă acțiunea ca neîntemeiată. Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 2072/30.03.2021 Tribunalul București, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secțiile de contencios administrativ si fiscal. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 11.05.2021. La termenul din 01.11.2021, Curtea a luat act de declarația reclamantei, respectiv de faptul că se contestă inclusiv decizia de soluționare a contestației formulată de reclamantă împotriva deciziei de respingere a cererii de îndreptare a erorilor din documentele de plată. La data de 05.11.2021 reclamanta a depus note scrise prin intermediul cărora a înțeles să extindă obiectul acțiunii inițiale în sensul solicitării anulării și a Deciziei nr. x/16.06.2020 privind soluționarea contestației formulată de CMTEB împotriva Deciziei de respingere a cererii de îndreptare a erorilor din documentele de plată nr. x/24.04.2020 emisă de ANAF - DGRFP București - Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice. Pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice a formulat întâmpinare la cererea adițională prin care a invocat prescripția dreptului de a solicitat respingerea ca tardivă a cererii de anulare a Deciziei nr. x/16.06.2020 privind soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de respingere a cererii de îndreptare a erorilor din documentele de plată nr. x/24.04.2020 emisă de către AFPS4, raportat la dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ. A mai invocat și excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea Deciziei de respingere a cererii de îndreptare a erorilor din documentele de plată nr. x/24.04.2020 emisă de către AFPS4, prin raportare la dispozițiile art. 281 Codul de procedură fiscală, conform cărora în fața instanțelor de contencios administrativ se atacă deciziile emise în soluționarea contestațiilor.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 468 din 11 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili; s-a respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; s-a admis excepția inadmisibilității cererii în anularea deciziei de respingere a cererii de îndreptare a erorilor din documentele de plată nr. x/24.04.2020 emisă de pârâta Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Municipală Termoenergetica București S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice București, ca inadmisibilă. Prin încheierea din 10.01.2021 de amânare a pronunțării, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a DGAMC, a respins precizarea/extinderea obiectului acțiunii formulată de CMTEB la anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative împotriva Deciziei de respingere considerând că a intervenit prescripția dreptului și a fost tardiv formulată. De asemenea, Curtea a respins excepția conexității cauzei cu dosarul nr. x/2020 întrucât acesta are alt obiect și în judecată stau alte părți, amânând pronunțarea pentru termenul din data de 21.01.2021.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2072 din 30 martie 2021 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a sentinței civile nr. 468 din 11 martie 2022 și a încheierilor interlocutorii, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Compania Municipală Termoenergetica București S.A. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, întrucât în considerentele sentinței civile nr. 2072/30.03.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosar x/2020 instanța a reținut că: "prin cererea de chemare în judecată a fost învestita cu judecarea unui litigiu de drept fiscal, care privește taxe, impozite și contribuții de peste 3 000 000 RON." Or, reclamanta a atacat în instanță un act administrativ emis de organul fiscal respectiv o Decizie de soluționare a unei cereri de îndreptare a erorilor din documentele de plată respectiv un act administrativ ce nu conține elemente pecuniare. Enunțând dispozițiile art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, recurenta a susținut că prin contestație a arătat motivele de nelegalitate și netemeinicie a Deciziei de respingere precum și faptul că fondul raportului juridic fiscal a fost greșit înțeles de organul fiscal în sensul în care a apreciat că plata eronată a stins datoriile altui debitor și nu a dorit sub nicio formă să înțeleagă ca la mijloc s-a produs o greșeală, o eroare umană. Investită cu soluționarea contestației instanța trebuie să analizeze fondul raportului juridic fiscal și nu să se raporteze la sumă. Nicăieri în cuprinsul documentelor depuse la dosarul cauzei de recurenta nu a susținut faptul că s-ar aplica criteriul rangului autorității publice emitente a actului administrativ ci dimpotrivă, prin contestație, a indicat faptul că s-a raportat strict la obiectul contestației și anume acela de a solicita anularea unui act administrativ emis de un organ fiscal. Reprezentantul pârâtei DGRFP București - AFPS4 a învederat instanței la termenul de judecată din data de 30.03.2021 faptul că competența de soluționare a contestației împotriva Deciziei de respingere aparține tribunalului, secția de contencios administrativ, achiesând la poziția reclamantei și solicitând instanței respingerea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, aspect consemnat în practicaua sentinței civile nr. 2072/2021. Mai mult, nici DGAMC nu a contestat competența materială de soluționare a contestației, astfel cum rezultă din întâmpinarea depusă la dosar, considerând că aceasta aparține tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal. Având în vedere acest aspect, a considerat că în speță sunt incidente prevederile art. 95 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 10 alin. (1) teza 1 din Legea 554/2004 întrucât este vorba de o contestație împotriva unei Decizii de respingere a soluționării unei cereri a unui contribuabil și nu împotriva unei Decizii de impunere care să stabilească sume de bani în sarcina petentului. Cu toate acestea, la primul termen de judecată instanța a invocat din oficiu excepția necompetentei materiale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect anulare act administrativ - decizia nr. x/24.04.2020 - către Curtea de Apel București - Secțiile de contencios administrativ și fiscal. În data de 12.05.2021 dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. La primul termen de judecată din data de 06.09.2021 Curtea, raportat la conținutul dosarului, a precizat necesară suplimentarea probatoriului fără însă a pune în discuția părților competența materială, teritorială și funcțională așa cum dispozițiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ. impun în mod obligatoriu. Părțile nu au putut invoca excepția necompetenței materiale întrucât instanța a apreciat necesară suplimentarea înscrisurilor depuse la dosar, și anume, în ceea ce privește reclamanta CMTEB: necesitatea de a preciza și de a atașa la dosar, în măsura în care există, contestația administrativă formulată împotriva deciziei de respingere și eventuala decizie de soluționare a contestației precum și să depună înscrisuri din care să rezulte că RADET a făcut plata datoriilor pentru decembrie 2019, adică contribuțiile pentru salariați la data de 18.02.2020, astfel cum susține lichidatorul judiciar al RADET, care învederează că oricum aceste contribuții erau achitate din data de 18.02.2020. În ceea ce privește DGAMC, Curtea a precizat că este necesar ca organul fiscal să comunice la dosar situația obligațiilor restante cu care figura RADET în evidențele organelor fiscale la data efectuării plății de către subscrisa, respectiv la 27.01.2020, și anume obligațiile restante aferente lunii decembrie 2019, cu titlul de contribuții pentru salariați și, de asemenea, să depună înscrisuri din care să rezulte plățile făcute de RADET la data de 18.02.2020 pentru contribuțiile aferente lunii decembrie 2019. Prin neinvocarea excepției necompetenței materiale, în condițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., adică la primul termen la care părțile au fost legal citate, prima instanță învestită a devenit în mod exclusiv competentă să judece litigiul. Din dispozițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată de instanță din oficiu sau de parte, la primul termen de judecată la care procedura de citare este legal îndeplinită, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta devine competentă material a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă cauza atrage competența materială a altei instanțe. În același timp, dispozițiile art. 130 și art. 131 din C. proc. civ. circumstanțiază termenul limită, până la care se poate invoca necompetența de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță, respectiv "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", singura excepție reglementată de legiuitor de la această regulă, pentru depășirea acestui termen, este cea prevăzută la art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., "(…) în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop". Astfel, la următorul termen de judecată, din data de 01.11.2021, Curtea a constatat faptul că la dosar au fost depuse înscrisurile solicitate și a pus în vedere reclamantei să precizeze prin note scrise dacă prin cererea de chemare în judecată prin care s-a contestat Decizia de respingere a cererii de îndreptare a erorilor din documentele de plată, s-a contestat inclusiv Decizia de soluționare a contestației administrative împotriva Deciziei de respingere, fără însă a pune în discuția părților competența materială, teritorială și funcțională. În speță, Curtea de Apel București nu a invocat excepția de necompetență materială la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, apreciind necesar suplimentarea probatoriului. Cu toate acestea la termenul de judecată din data de 10.01.2021, dezbaterile au avut loc, fiind consemnate în încheierea de ședință. Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a DGAMC, a respins precizarea/extinderea obiectului acțiunii formulată de CMTEB la anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative împotriva Deciziei de respingere considerând că a intervenit prescripția dreptului și a fost tardiv formulată. De asemenea, Curtea a respins excepția conexității cauzei cu dosarul nr. x/2020 întrucât acesta are alt obiect și în judecată stau alte părți amânând pronunțarea pentru termenul din data de 21.01.2021. Dacă a doua instanță învestită, Curtea de Apel București, în favoarea căreia s-a declinat competența de soluționare a cauzei, nu ar avea obligația verificării propriei sale competențe, prevederile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. nu s-ar aplica în nicio situație, fiind imposibil a se naște vreodată conflictul negativ de competență. Or, o asemenea ipoteză este exclusă, a doua instanță sesizată având astfel îndatorirea de a-și verifica propria competență potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ. În concluzie, recurenta a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3) din C. proc. civ. și sentința civilă nr. 468/11.03.2022 a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe și pentru toate motivele mai sus expuse se impune casarea celor două hotărâri precum și a Încheierilor interlocutorii pronunțate în dosar x/2020 și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la instanța inferioară. În continuare, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, prin sentința civilă nr. 468/11.03.2022, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGAMC și a respins cererea de chemare în judecată împotriva sa ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă având în vedere că aceasta nu este emitenta Deciziei de respingere și prin urmare nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Or, reclamanta a înțeles să împrocesueze DGAMC pentru opozabilitate, întrucât în raport de efectele procesuale care sunt reglementate de dispozițiile art. 429-435 din C. proc. civ., în opinia sa, DGAMC este un terț interesat în raport cu hotărârea potrivnică pronunțată în cauză. În considerentele sentinței civile nr. 468/11.03.2022, Curtea a reținut următoarele: "Cât privește susținerile reclamantei în sensul că Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili are calitatea de autoritate emitentă a actelor care au stat la baza emiterii deciziei contestate, Curtea reține că această împrejurare nu este de natură a atrage calitatea procesuală a acesteia, în condițiile în care reclamanta nu a solicitat cenzurarea documentelor care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat în condițiile art. 18 alin. (2) Legea 554/2004. Prin urmare, Curtea subliniază că doar în situația în care reclamanta ar fi solicitat prin intermediul cererii introductive, în temeiul art. 18 alin. (2) Legea 554/2004 și anularea actelor care au stat la baza emiterii deciziei contestate, și care au fost emise de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, această autoritatea ar fi avut calitate procesuală pasivă în prezenta cauză." Instanța de fond nu a analizat cu atenție înscrisurile depuse la dosarul cauzei, altfel ar fi observat faptul că toată corespondența a fost purtată între societate și AFPS4 și că documentele comunicate de organul fiscal al sectorului 4 către CMTEB, deși fac referire la actele emise de DGAMC, nu au avut atașate niciodată documentele care au stat la baza emiterii actelor administrative emise de AFPS4. Având în vedere aceste aspecte este evident faptul că recurenta nu avea cum să solicite instanței cenzurarea documentelor emise de DGAMC câtă vreme acestea nu i-au fost comunicate și nu a avut cunoștință de conținutul acestora. Principiul desființării actelor subsecvente (resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis) este de fapt un corolar al principiului retroactivității și se referă la efectele nulității față de terți. Potrivit acestui principiu, din moment ce s-a desființat actul administrativ emis în baza unor alte acte administrative/documente interne între organele fiscale, este firesc să fie desființate și acele acte administrative anterioare emise de DGAMC. În acest sens, contrar celor reținute de instanța de fond, a considerat că DGAMC are calitate procesuală pasivă și că se impune menținerea sa în cauză atât pentru opozabilitate cât și pentru faptul că este emitenta tuturor actelor care au stat la baza emiterii Deciziei de respingere contestată în prezentul Dosar. A mai susținut recurenta că în considerentele sentinței civile nr. 468/11.03.2022 Curtea a reținut că este întemeiată excepția de inadmisibilitate a cererii în anulare a deciziei de respingere a cererii de îndreptare a erorilor din documentele de plată nr. x/24.04.2020 emisă de pârâta Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice și a admis-o cu consecința respingerii cererii ca inadmisibilă motivat de faptul că: "art. 281 alin. (2) Codul de procedură fiscală prevede în mod expres că ceea ce se atacă la instanța de contencios administrativ sunt deciziile emise în soluționarea contestației." Mergând pe principiul desființării actelor subsecvente anterioare și ulterioare emiterii Deciziei de respingere contestată, la termenul din judecată din data de 01.11.2021, chiar Curtea a pus în vedere recurentei să precizeze prin note scrise dacă prin cererea de chemare în judecată prin care s-a contestat Decizia de respingere a cererii de îndreptare a erorilor din documentele de plată, s-a contestat inclusiv Decizia de soluționare a contestației administrative împotriva Deciziei de respingere. În considerentele sentinței civile nr. 468/11.03.2022 Curtea apreciază că "solicitarea de anulare a decizie de respingere a cererii de îndreptare a erorilor din documentele de plată nr. x/24.04.2020 este inadmisibilă, controlul de legalitate în contenciosul administrativ-fiscal fiind exercitat de instanță asupra deciziei emise de organul competent în soluționarea contestației, iar nu asupra actelor administrativ-fiscale împotriva cărora s-a formulat contestația administrativă." Decizia nr. x/16.06.2020 privind soluționarea contestației CMTEB reprezintă un act administrativ emis ulterior deciziei nr. x/24.04.2020 contestată în prezenta cauză, astfel încât în situația admiterii contestației inițiale, a considerat că în virtutea principiului accesorium sequitur principale se impune și anularea deciziei nr. x/16.06.2020 cu toate consecințele care decurg din aceasta. Faptul că în petitul acțiunii nu s-a solicitat în mod expres anularea și a Deciziei de soluționare a contestației administrative împotriva Deciziei de respingere însă aceasta a fost menționată în cuprinsul Contestației nu poate fi considerată decât o omisiune de redactare. Or, din această perspectivă, în loc să analizeze reala voință și intenție a CMTEB așa cum însăși Curtea a solicitat la a termenul de judecată din data de 01.11.2021, aspect consemnat în încheierea de sedință, la termenul de judecată din 10.01.2022 instanța a cenzurat motivele reclamantei considerând că "nu este învestită cu soluționarea capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei de soluționare a contestației nr. x/16.06.2020, pentru motivele expuse în încheierea de ședință" și anume "că modificarea s-a realizat ulterior primului termen de judecată, astfel față de dispozițiile art. 204 alin. (3) C. proc. civ. care solicită acordul expres al tuturor părților pentru soluționarea și a capetelor de cerere formulate ulterior momentului primului termen de judecată, Curtea constatând că în cauză nu există acest acord, reține că nu este investită cu acest capăt de cerere" (fila x a Incheirii de ședință din data de 10.01.20220, deși Decizia de soluționare a contestației administrative împotriva Deciziei de respingere a fost menționată în cuprinsul Contestației inițiale. Astfel, trebuie să se constate că la termenul de judecată din data de 15.11.2021 recurenta a depus Note scrise în temeiul art. 244 alin. (2) din C. proc. civ. și nu o Cerere completatoare și modificatoare în sensul precizat de dispozițiile art. 204 alin. (3) din C. proc. civ.. De altfel, acest aspect a fost precizat cu titlu preliminar în sensul în care "potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ. prezenta cerere adițională reprezintă în sine o cerere accesorie cererii principale, incident procedural admisibil în prezenta cauză întrucât nu modifică obiectul cererii inițiale ci doar extinde acțiunea și asupra actului succesiv actului inițial contestat". În considerentele sentinței civile nr. 468/11.03.2022 Curtea "subliniază că organul fiscal a soluționat contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de respingere a cererii de îndreptare a erorilor din documentele de plată nr. x/24.04.2020, cu respectarea dispozițiilor art. 281 alin. (5) Codul de procedură fiscală, respectiv în interiorul termenului de 6 luni calculat de la data depunerii contestației (contestația a fost înregistrată la AFP sector 4 la data de 29.05.2020, iar decizia de soluționare a fost emisă la 16.06.2020 - dosar Curtea de Apel). Ori, în aceste condiții, reclamata nu putea din punct de vedere procedural posibilitatea să atace direct, în fața instanței de contencios administrativ, decizia de respingere a cererii de îndreptare a erorilor din documentele de plată nr. x/24.04.2020." În data de 28.09.2020, reclamanta a formulat, în temeiul art. 8 din Legea 554/2004, contestație împotriva Deciziei de respingere a cererii de îndreptare a erorilor din documentele de plată nr. x/24.04.2020 emisă de AFP sector 4 prin intermediul căreia cererea CMTEB de îndreptare a erorilor din documentele de plată formulată în temeiul OMFP nr. 164/2017 a fost respinsă pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 3, alin. (1), lit. c) din O.M.F.P. nr. 164/2017 pentru aprobarea Procedurii de îndreptare a erorilor din documentele de Plata întocmite de debitori privind obligațiile fiscale", conform referatului nr. x/09.03.2020 emis de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Cererea inițială a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în termenul de 6 luni prevăzut de Legea 554/2004, respectiv în data de 09.10.2020. Așa cum s-a menționat și la filele x din acțiunea inițială, împotriva acestei Decizii nr. x/24.04.2020 a formulat contestația nr. 36605/18.05.2020 adresată Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF, dar și la organul fiscal emitent al decizei - AFP sector

În conformitate cu prevederile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal. Fiind un contribuabil de bună credință, CMTEB a înțeles să formuleze aceste contestații în speranța unei soluționări favorabile, pe cale administrativă exercitând-și astfel toate drepturile legale și uzitând astfel de toate căile legale ce îi stau la dispoziție. Ca urmare a acestui demers, în data de 10.07.2020 reclamanta a primit și a înregistrat sub nr. x decizia nr. x/16.06.2020 privind soluționarea contestației înregistrată la AFP sector 4 sub nr. x/29.05.2020 cu precizarea în adresa de înaintare a acesteia că dispozițiile deciziei sunt valabile și pentru contestația înregistrată de societate la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF - Ministerul Finanțelor Publice sub nr. x/20.05.2020. Din toate cele mai sus prezentate rezultă că, toate documentele contestate începând cu data emiterii Deciziei de respingere și până la ultima adresă comunicată de AFPS4 care redă soluția DGAMC au fost efectuate în termenul legal de 6 luni prevăzut de Legea 554/2004. Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă a susținut că în motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată, a precizat că documentele prin care s-au stabilit sumele de plată și pentru care s-a solicitat corectarea erorii din documentele de plată sunt Declarația 112 cu nr. x/27.01.2020 și Declarația 100 cu nr. x/27.01.2020. Aceste sume au fost achitate prin ordinele de plata nr. x/27.01.2020, nr. y/27.01.2020 și nr. 128/27.01.2020. Suma totala achitată de către societate în data de 27.01.2020 prin documentele menționate este de 7.390.000 RON. A arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că s-a utilizat în mod eronat codul de identificare fiscală a Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice București (RADET) - în faliment și s-a achitat eronat contravaloarea contribuțiilor pentru salariații societății, aferente lunii decembrie 2019, în suma de 7.390.000 RON, solicitând RADET, sprijinul soluționării favorabile a cererii de îndreptare a erorii depusă la organul fiscal. Cu privire la Decizia de respingere și a Deciziei de soluționare a contestației administrative împotriva Deciziei de respingere, prin contestație și notele scrise a invocat excepția tardivității emiterii acestora și a nulității absolute a deciziilor pentru nerespectarea condițiilor de formă și conținut, excepții ce au fost detaliate prin cererea introductivă de chemare în judecată și notele scrise depuse la termenul de judecată din data de 15.11.2021. Astfel contravaloarea contribuțiilor pentru salariații CMTEB, aferente lunii decembrie 2019, în suma de 7.390.000 RON a fost achitată în mod eronat în contul de trezorerie al RADET în faliment aflată în administrarea DGAMC în loc să fie achitată în contul de trezorerie al companiei deschis la AFPS4. Potrivit Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 617/2006 pentru aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 1/2006 privind aplicarea unitara a unor prevederi referitoare la Codul de procedură fiscală - art. 3 pct. 1 din respectiva Decizie - "În situația în care, ulterior efectuării plății obligațiilor fiscale, la termenul și în cuantumul stabilit de reglementările legale în materie, contribuabilii constata erori în documentele de plata, pot solicita organului fiscal competent corectarea erorilor, plata fiind considerată ca efectuată la data debitării contului contribuabilului, cu condiția creditării unui cont bugetar." Din analiza textului legal anterior rezulta că, din punct de vedere legal, plata obligațiilor fiscale într-un cont necorespunzator este considerată efectuată dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două conditii: a fost debitat contul contribuabilului sau al platitorului impozitului; a fost creditat un cont bugetar. În cauză ambele condiții sunt îndeplinite având în vedere următoarele considerații: mecanismul de plată presupune virarea unei sume în RON din contul societății comerciale deschis la o banca către un cont al Trezoreriei. În mod practic, A. a autoemis ordine de plata pentru achitarea contribuțiilor pentru salariații societății, aferente lunii decembrie 2019, în suma de 7.390.000 RON, cu destinatia exacta ca respectivele sumele sa fie utilizate pentru plata contribuțiilor; în consecință, emiterea ordinelor de plata acceptate de către A. reprezintă o prezumție indubitabilă a faptului că a fost debitat contul subscrisei, fiind creditat un cont bugetar (chiar necorespunzător). Cu alte cuvinte, A. autoemite respectivele ordine de plată numai în măsura în care a încasat anterior suma necesară pentru plata impozitului. Potrivit art. 3 alin. (2) din Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 1/2006 organele fiscale teritoriale, pe baza unui referat aprobat de conducatorul unității fiscale, vor solicita unităților de trezorerie competente efectuarea transferurilor de sume în conturile bugetare corespunzătoare, în conformitate cu voința de plată a contribuabilului exprimată în cerere. Recurenta a apreciat astfel că au fost încălcate prevederile art. 13 alin. (6) Codul de procedură fiscală, conform cărora dacă prevederile legislației fiscale rămân neclare, acestea se interpretează în favoarea contribuabilului/plătitorului. În fine, potrivit notificării DGRFP București, AFP Sector 4, Serviciul Registrul Contribuabili, Declarații Persoane Juridice nr. x/08.12.2021 CMTEB este informată de faptul că începând cu data de 01.01.2022 conform OPANAF nr. 1781/2021 reclamanta figurează în lista nominală a marilor contribuabili, astfel încât în prezent aceasta este în administrarea DGAMC conform criteriilor de selecție prevăzute în ordin și drept urmare toate declarațiile fiscale, informative și recapitulative precum și raportările semestriale și anuale urmează a fi transmise către DGAMC, iar obligațiile fiscale vor fi achitate în conturile IBAN ale Trezoreriei Municipiului București-DGAMC. 4. Apărările formulate în recurs Intimatele-pârâte Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice București au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este legală, în cauză nefiind incidente motivele de casare astfel cum au fost invocate de recurenta-reclamantă.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 14 septembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind amînată la data de 26 octombrie 2023, la cererea recurentei-reclamante, pentru lipsă de apărare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Cererea de restituire a taxei judiciare de timbru Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013: (1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: (…) b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; (…)." În conformitate cu prevederile art. 25 din O.U.G. nr. 80/2013: "(…) 2) Se taxează cu 50 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: a) hotărârile prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat; (…) Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost respinsă ca inadmisibilă, iar, la cererea de recurs, s-a atașat dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, achitată cu OP 3312/02.05.2022, în condițiile în care taxa judiciară de timbru datorată pentru soluționarea cererii de recurs este de 50 de RON, potrivit dispozițiilor legale antereferite. Prin urmare, față de aceste considerente, Înalta Curte va admite cererea formulată de recurenta-reclamantă și va dispune restituirea taxei judiciare de timbru achitate suplimentar, în cuantum de 50 de RON. 2. Argumente de fapt și de drept relevante. Analiza motivelor de casare Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamanta Compania Municipala Termoenergetica București S.A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice București, cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei de respingere a cererii de îndreptare a erorilor din documentele de plata nr. x/24.04.2020 emisa de ANAF - DGRFP București - Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice București și obligarea organului fiscal la emiterea unei note privind corecția erorilor din documentele de plata întocmite. Prin sentința civilă nr. 2072/30.03.2021 Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București - Secțiile de contencios administrativ si Fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei din urmă instanțe la data de 11.05.2021. Curtea a luat act de declarația reclamantei, respectiv de faptul că se contestă inclusiv decizia de soluționare a contestației formulată de reclamant împotriva deciziei de respingere a cererii de îndreptare a erorilor din documentele de plată. La data de 05.11.2021 reclamanta a depus note scrise prin intermediul cărora a înțeles să extindă obiectul acțiunii inițiale în sensul solicitării anulării și a Deciziei nr. x/16.06.2020 privind soluționarea contestației formulată de CMTEB împotriva Deciziei de respingere a cererii de îndreptare a erorilor din documentele de plată nr. x/24.04.2020 emisă de ANAF - DGRFP București - Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice. Prin sentința civilă nr. 468 din 11 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili; s-a respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; s-a admis excepția inadmisibilității cererii în anularea deciziei de respingere a cererii de îndreptare a erorilor din documentele de plată nr. x/24.04.2020 emisă de pârâta Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Municipală Termoenergetica București S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice București, ca inadmisibilă. Prin încheierea din 10.01.2021 de amânare a pronunțării, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a DGAMC, a respins precizarea/extinderea obiectului acțiunii formulată de CMTEB la anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative împotriva Deciziei de respingere considerând că a intervenit prescripția dreptului și a fost tardiv formulată. De asemenea, Curtea a respins excepția conexității cauzei cu dosarul nr. x/2020 întrucât acesta are alt obiect și în judecată stau alte părți, amânând pronunțarea pentru termenul din data de 21.01.2021. Împotriva sentinței civile nr. 2072 din 30 martie 2021 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a sentinței civile nr. 468 din 11 martie 2022 și a încheierilor interlocutorii, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Compania Municipală Termoenergetica București S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză. În ceea ce privește necompetența instanței de fond, Înalta Curte constată că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii" Așadar, pentru a putea solicita, pe calea recursului, casarea unei hotărâri pronunțate de o instanță necompetentă, este necesar ca, în fața respectivei instanțe, să fi fost invocată excepția de necompetență în condiții procedurale, adică până la primul termen de judecată la care părțile au fost citate și puteau pune concluzii., așa cum prevede art. 130 din C. proc. civ. Sentința nr. 2073/30.03.2021 prin care Tribunalul București și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București nu poate fi atacată, separat, cu recurs, hotărârile de declinare a competenței fiind pronunțate fără cale de atac, așa cum prevede art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., însă acest lucru nu era de natură să împiedice partea ca, în fața instanței căreia i-a fost trimis dosarul prin declinare de competență, să invoce excepția de necompetență. Faptul că, în raport de prevederile art. 131 din C. proc. civ., instanța care a primit dosarul avea, la rândul său, obligația ca, din oficiu, să își verifice competența nu scutea partea de obligația de a invoca excepția în condițiile art. 130 din C. proc. civ. În consecință, având în vedere faptul că necompetența instanței de fond nu a fost invocată în condițiile legii, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în dezvoltarea acestui motiv, recurenta a prezentat doar critici prin care își exprimă dezacordul în raport cu considerentele instanței de fond, critici ce urmează să fie analizate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În primul rând, recurenta a criticat soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a DGAMC, apreciind că soluția este nelegală întrucât această instituție a fost atrasă în proces pentru opozabilitatea hotărârii și în considerarea faptului că această instituție este emitenta tuturor actelor care au stat la baza emiterii Deciziei de respingere contestată în prezenta speță. Aceste critici sunt neîntemeiate întrucât, așa cum a reținut și instanța de fond, în condițiile în care recurenta a atacat doar Decizia de îndreptare a erorilor din documentele de plată nr. x/24.04.2020, emisă de Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu avea calitate procesuală, nefiind parte a raportului litigios. Anularea operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, în condițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, nu intervine din oficiu, ci doar la cererea părții interesate astfel încât, în lipsa unei astfel de cereri nu exista nicio justificare pentru atragerea în litigiu a acestei instituții. Opozabilitatea hotărârii față de terți intervine în mod automat, în condițiile art. 435 alin. (2) din C. proc. civ., nefiind necesară atragerea lor în litigiu "pentru opozabilitate". O a doua critică se referă la soluția de respingere a cererii ca inadmisibilă, recurenta apreciind că anularea Deciziei de soluționare a contestației ar fi trebuit să intervină în baza principiului anulării actelor subsecvente. Recurenta susține, în esență, că nemenționarea Deciziei de soluționare a contestației în acțiune reprezintă o simplă eroare de redactare, voință părții fiind în acest sens. Cererea depusă la data de 15.11.2021 reprezintă note scrise depuse în temeiul art. 244 alin. (2) din C. proc. civ., iar nu o modificare a cererii de chemare în judecată. Înalta Curte constată că și aceste critici sunt neîntemeiate. Potrivit art. 268 alin. (1) din Codul de procedură fiscală "Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit prezentului titlu. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal." Art. 281 alin. (2) din același act normativ prevede că "Deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii." Din aceste prevederi legale rezultă că actele administrativ fiscale pot fi atacate la instanța de judecată, în principiu, doar împreună cu decizia de soluționare a contestației. În lipsa unei acțiuni prin care să fie vizată și decizia de soluționare a contestației cererea persoanei vătămate este inadmisibilă, așa cum a reținut și instanța de fond. Contrar susținerilor recurentei, se constată că cererea formulată la data de 15.11.2021 reprezintă o modificare a acțiunii realizată cu depășirea termenului legal, întrucât producea modificări atât cu privire la obiectul acțiunii, cât și cu privire la criticile de nelegalitate. Așa cum s-a reținut anterior, anularea deciziei de soluționare a contestației nu putea să intervină din oficiu, art. 18 din Legea nr. 554/2004 neputând fi interpretat în acest sens. În aceste condiții, instanța de fond a precedat corect respingând acțiunea ca inadmisibilă. În ceea ce privește criticile recurentei privind fondul cererii, acestea nu vor mai fi analizate întrucât prima instanță a soluționat cauza fără a intra în analiza fondului, soluția fiind confirmată de Înalta Curte. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de recurenta-reclamantă și va dispune restituirea taxei judiciare de timbru achitate suplimentar, în cuantum de 50 de RON, conform OP nr. x/02.05.2022; va respinge recursul ca nefondat.