ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5429/2023

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 27 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Justiției, Ministrul Justiției, Ministerul Sănătății, Ministrul Sănătății a formulat plângere contravențională împotriva PV. Seria x nr. x/12.01.2021, nelegalitatea și neconstituționalitatea O.U.G. nr. 195/2002 și O.G. nr. 2/2001.

Prin sentința civilă nr. 1203 din 14 septembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale cu privire la capătul principal al acțiunii, a declinat competența materială de soluționare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Justiției, Ministrul Justiției, Ministerul Sănătății, Ministrul Sănătății, referitor la capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de contravenție în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București și a disjuns cauza cu privire la restul capetelor de cerere și dispune formarea unui nou dosar separat cu termen de judecată la 12 octombrie 2021, fiind astfel înregistrat la data de 17 septembrie 2021 dosarul cu nr. x/2021

Prin sentința civilă nr. 1391 din 12 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției și Ministerul Sănătății;

- a respins acțiunea formulată împotriva pârâților Ministerul Justiției și Ministerul Sănătății, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca inadmisibilă;

- a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 și O.U.G. nr. 195/2002.

Împotriva sentinței civile nr. 1391 din 12 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, numai sub aspectul refuzului de sesizare a Curții Constituționale și se dispună sesizarea acestei autorități, iar în subsidiar, anularea în parte a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea sesizării Curții Constituționale.

Printr-un prim set de critici, recurentul-reclamant a învederat nelegalitatea formală a respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, în raport de prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care stabilesc că trebuie ca instanța să se pronunțe prin încheiere motivată, iar nu prin sentință.

Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că modul în care este reglementată admisibilitatea sesizării Curții Constituționale prin art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 asigură accesul oricărui justițiabil la instanța de contencios constituțional, reglementarea fiind extrem de largă și de permisivă, prin cele trei condiții generice conținute de aceasta.

Cerința legăturii cu cauza a textului de lege criticat pentru neconstituționalitate nu poate primi o abordare restrictivă și nu poate fi legată de rezolvarea unei excepții (inadmisibilitatea acțiunii) în cursul procedurii judiciare, printr-o hotărâre supusă controlului în calea de atac. În ipoteza în care recursul (cel care se declară în cele 15 zile de la comunicare) împotriva sentinței pronunțate în fond va fi admis, instanța de recurs nu se va mai putea pronunța și asupra excepției care face obiectul prezentului recurs ce se declară în 48 de ore.

Susține că legătura unui text de lege cu cauza este conferită de problematica supusă dezbaterilor judiciare, de pretențiile formulate și de temeiurile de drept invocate, conform principiului disponibilității, și nu de soluția dată de instanță cu privire la un aspect al cauzei.

În fondul "fondului", a contestat actul administrativ (procesul-verbal de amendare) ca nelegal, iar legile și ordonanțele, cu a căror constituționalitate nu este de acord, reprezintă chiar normele în baza cărora a fost emis actul administrativ, astfel că, în opinia sa, cerința legăturii cu cauza a textelor de lege criticate pentru neconstituționalitate nu poate primi o abordare restrictivă, legătura unui text de lege cu cauza fiind conferită de problematica supusă dezbaterilor judiciare, și nu de soluția dată de instanță cu privire la un aspect al cauzei.

În speță, legătura cerută de lege există, întrucât obiectul prezentului dosar este reprezentat de nelegalitatea ordonanțelor (în baza cărora a fost amendat).

În consecință, a solicitat casarea hotărârii recurate prin care i-a fost refuzat în mod nelegal accesul la instanța de contencios constituțional și să se dispună sesizarea Curții Constituționale a României pentru competenta pronunțare asupra constituționalității O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și a Legii nr. 49/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și apoi a învederat aspectele privind neconstituționalitatea actelor normative care au făcut obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Intimatul-pârât Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a înțeles să formuleze prin cererea de recurs critici doar cu privire la soluția instanței de fond referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, astfel că va proceda la analiza recursului exclusiv din această perspectivă.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate, care se subsumează motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, reținând că reclamantul nu a adus în fața instanței de fond critici de neconstituționalitate cu privire la un anumit articol al ordonanțelor, apreciind că în ansamblul lor cele două acte normative sunt neconstituționale pentru motive extrinseci, iar nu prin conținut, astfel cum în mod corect s-a reținut prin sentința recurată.

Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată, astfel cum a fost motivată de recurentul-reclamant în fața instanței de fond, nu este admisibilă, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești ... privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 10 din aceeași lege:

"(1) Curtea Constituțională poate fi sesizată în cazurile expres prevăzute de art. 146 din Constituție, republicată, sau de legea sa organică.

(2) Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate."

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, instanța de contencios constituțional a arătat că excepția de neconstituționalitate are o anumită structură, fiind, în mod esențial, constituită din trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat și motivarea de către autorul excepției a pretinsei contrarietăți existente între cele două (Decizia CCR nr. 1313 din 4 octombrie 2011).

Astfel, în jurisprudența sa constantă (Decizia nr. 888/2010, Decizia nr. 1603/2010) Curtea Constituțională a statuat că "neindicarea de către autorul excepției a normei constituționale pentru a cărei încălcare consideră că textul legal atacat este neconstituțional sau trimiterea generică la încălcarea Constituției constituie un motiv de respingere ca inadmisibilă a excepției, întrucât ea nu constituie o veritabilă excepție de neconstituționalitate, în sensul constituțional al termenului. Această consecință se impune, întrucât jurisdicția constituțională nu se poate substitui părții în privința invocării motivului de neconstituționalitate, pentru că un control din oficiu este inadmisibil, având în vedere că nu se poate exercita, decât la sesizare, controlul pe calea excepției de neconstituționalitate. Astfel, în acest caz, instanțele vor respinge excepțiile de neconstituționalitate ca inadmisibile, conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992".

Prin urmare, partea care ridică o excepție de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

În cauza de față, autorul excepției doar a susținut neconstituționalitatea ordonanțelor de urgență în ansamblul lor, pentru motive extrinseci, iar nu prin conținut, neindicând astfel în fața instanței de fond care sunt contrarietățile care ar exista între actele normative criticate din perspectiva neconstituționalității și prevederile constituționale.

Or, în lipsa prezentării în concret a dispozițiilor din cuprinsul actelor normative pretins neconstituționale, precum și a unor critici care să stea la baza susținerii potrivit căreia ordonanțelor criticate din perspectiva neconstituționalității este de natură a încălca norme constituționale, instanța de recurs constată că excepția nu era admisibilă, nefiind respectate dispozițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, coroborate cu cele prevăzute de art. 10 alin. (2) din același act normativ, neputându-se aprecia că prima instanță a interferat în vreun fel cu competența instanței de control constituțional de verificare a conformității textelor de lege contestate cu normele constituționale.

Mai mult, nu este îndeplinită nici condiția de admisibilitate potrivit căreia dezlegarea excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei deduse judecății, având în vedere că o eventuală decizie a Curții Constituționale, pronunțată cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate de reclamant, nu ar avea aptitudinea de a influența modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive ori a excepției inadmisibilității în cauză.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deoarece a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale prin intermediul sentinței, iar nu printr-o încheiere, Înalta Curte o va respinge, de asemenea, ca nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Astfel, Înalta Curte constată că obiectul recursului reglementat de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992.

Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții, neavând relevanță denumirea hotărârii prin care instanța inferioară a pronunțat soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, câtă vreme hotărârea respectivă va fi analizată de către instanța superioară.

În plus, nefiind cazul unei nulități expres prevăzute de lege, reclamantul avea obligația să facă dovada vătămării suferite, care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii atacate, conform dispozițiilor art. 175 din C. proc. civ., republicat, or, prin cererea de recurs, reclamantul nu a învederat argumente în acest sens.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1391 din 12 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1391 din 12 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2023.