ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5418/2023

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a la data de 23 septembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a solicitat:

- obligarea pârâtei să emită un act administrativ prin care să efectueze operațiunea de modificare a art. 4 alin. (1

1

) lit. g) și art. 10 lit. g) din Norma sanitară veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităților/centrelor de colectare/exploatațiilor de origine și a mijloacelor de transport din domeniul sănătății și al bunăstării animalelor, aprobată prin Ordinul 16/16.03.2010 și publicată în M. Of. nr. 194bis/26.03.2010, prin înlocuirea actualelor reglementări cu unele noi, în care să se menționeze condiția depunerii în vederea înregistrării/autorizării sanitare - veterinare, a unui:

"g) contract de servicii încheiat cu un medic veterinar de liberă practică organizat în condițiile legii, care asigură asistența sanitară veterinară și efectuează acțiunile cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor";

- stabilirea în sarcina pârâtei a obligației menționată în petitul anterior, sub sancțiunea unor penalități în sumă de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului litigiu.

Prin sentința civilă nr. 565 din 22 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis cererea, în parte, formulată de reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor;

- a obligat pârâtă să emită un act administrativ prin care să efectueze operațiunea de modificare a art. 4 alin. (1)

1

lit. g) și a) art. 10 lit. g) din Ordinul nr. 16/16.03.2010 publicat în MO nr. 194 bis/26.03.2010, prin care să menționeze condiția depunerii în vederea înregistrării/autorizării sanitare-veterinare a unui contract de servicii încheiat cu un medic veterinar de liberă practică organizat în condițiile legii, care asigură asistența sanitară veterinară și efectuează acțiunile cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor;

- a respins cererea, în rest, ca neîntemeiată, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 50 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 565 din 22 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esență, că în raport de prevederile art. 15 alin. (2

1

) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările si completările ulterioare, ale art. 4 alin. (1

1

) lit. g) și ale art. 10 lit. g) din Normă sanitară veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară a unităților/centrelor de colectare/exploatațiilor de origine și a mijloacelor de transport din domeniul sănătății și al bunăstării animalelor, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 16/2010, cu modificările și completările ulterioare, se desprinde în mod clar concluzia potrivit căreia obligațiile stabilite pentru operatorii economici prin prevederile Normei sanitare veterinare privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar -veterinară a unităților/centrelor de colectare/exploatațiilor de origine și a mijloacelor de transport din domeniul sănătății și al bunăstării animalelor, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 16/2010, cu modificările și completările ulterioare, trebuie duse la îndeplinire în condițiile respectării prevederilor art. 15 alin. (2

1

) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc obligativitatea încheierii, pentru exploatațiile comerciale, a unor contracte cu medicii veterinari, organizați în condițiile legii, în vederea realizării unor acțiuni de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului.

Recurenta-pârâtă a apreciat că, în condițiile în care prevederile legale anterior invocate trebuie aplicate în mod corelat, neexistând o contradicție între acestea, soluția instanței de fond nu este întemeiată.

În fapt, în legislația specifică există deja prevederi în alte acte normative (O.G. nr. 42/2004 și Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 21/2018) prin care este stipulată obligativitatea exploatațiilor comerciale de a încheia un contract cu un medic veterinar.

Astfel că, art. 4 alin. (1)

1

lit. g) și art. 10 lit. g) din Ordinul nr. 16/16.03.2010 au devenit caduce, în contextul intrării în vigoare a unor pachete de legi comunitare (Regulamentul 429/2016) acesta necesitând a fi abrogat și înlocuit cu un nou ordin.

În conformitate cu prevederile Ordinului Președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 35/2016, efectuarea acțiunilor cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, este obligatorie pentru toate tipurile de exploatații de animale, conform precizărilor aferente fiecărui tip de exploatație din acest ordin.

Referitor la decizia instanței de fond cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâtă a solicitat analizarea îndeplinirii condițiilor impuse de art. 451 - 453 C. proc. civ.

În acest sens, a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. care prevede că instanța poate chiar și din oficiu să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

De asemenea, a învederat și prevederile exprese ale art. 452 C. proc. civ. potrivit cărora, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând, în esență, apărările susținute în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin Adresa nr. x/31.05.2021, reclamantul a solicitat pârâtei să emită un act administrativ prin care să efectueze operațiunea de modificare a art. 4 alin. (1)

1

lit. g) și a) art. 10 lit. g) din Ordinul nr. 16/16.03.2010, publicat în M.Of. nr. 194 bis/26.03.2010, prin care să menționeze condiția depunerii în vederea înregistrării/autorizării sanitare-veterinare a unui contract de servicii încheiat cu un medic veterinar de liberă practică organizat în condițiile legii, care asigură asistența sanitară veterinară și efectuează acțiunile cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor.

Reclamantul a susținut că modificarea este necesară pentru a pune în aplicare prevederile O.G. nr. 42/2004, art. 15 alin. (2)

1

și alin. (11) precum și ale art. 13 alin. (1) din Anexa la O.G. nr. 42/2004.

Pârâta nu a procedat la modificarea Ordinului nr. 16/16.03.2010. Pe de altă parte, pe parcursul judecării prezentei cauze în primă instanță, aceasta a declanșat procedura de modificare în sensul celor solicitate de reclamant, ordinul de modificare aflându-se pe site-ul oficial al instituției, la secțiunea Transparență decizională, în vederea modificării.

Criticile recurentei-pârâte referitoare la greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 1 alin. (2), "Actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept.", iar principiul ierarhiei actelor normative prevăzut de art. 4 impune ca actele normative să se elaboreze în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte, iar cele date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului să se emită în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

În ceea ce privește ordinele cu caracter normativ, dispozițiile art. 77 prevăd că se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului, iar potrivit art. 78, ordinele trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.

Totodată, art. 13 din Legea nr. 24/2000 prevede că "actul normativ trebuie sa se integreze organic in sistemul legislației, scop in care: (a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior [...] cu care se afla in conexiune [...]".

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată, raportat la motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, că Norma aprobată prin Ordinul nr. 16/16.03.2010 conține prevederi care nesocotesc dispozițiile relevante ale O.G. nr. 42/2004, astfel că, în mod corect a reținut instanța de fond că refuzul pârâtei de a pune în acord prevederile criticate cu cele ale art. 15 alin. (2

1

) și alin. (11) din O.G. nr. 42/2004 a fost nejustificat.

Prevederile art. 15 alin. (2

1

) din O.G. nr. 42/2004 statuează că "pentru efectuarea în exploatațiile comerciale a unor acțiuni de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, proprietarii acestor exploatații încheie contracte cu medicii veterinari, organizați în condițiile legii, în baza cărora sunt împuterniciți de către direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București".

Totodată, potrivit art. 15 alin. (11) din O.G. nr. 42/2004, "proprietarii exploatațiilor comerciale de animale autorizate/înregistrate sanitar-veterinar vor încheia un contract cu un medic veterinar organizat în condițiile legii, în vederea efectuării activităților de asistență medical-veterinară", iar conform art. 13 din Anexa nr. II la O.G. nr. 42/2004, "în aplicarea prevederilor art. 15 alin. (11) din ordonanță, activitățile de asistență medicală veterinară în exploatațiile comerciale autorizate/înregistrate sanitar-veterinar se asigură prin încheierea unui contract cu unitățile medical-veterinare care furnizează activități de asistență medicală veterinară."

Din interpretarea logico-teleologică a dispozițiilor anterior enunțate, rezultă că, pentru a face posibilă realizarea acțiunilor specifice Programului acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, respectiv de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, aprobat prin Art. I din H.G. nr. 1156/23.12.2013 și prevăzut în Anexa nr. 1 al acestui act normativ, între exploatabile comerciale supuse autorizării/înregistrării sanitare veterinare și medicii veterinari de liberă practică care participă la Program în baza contractelor semnate cu direcțiile sanitare veterinare, trebuie încheiate contracte de prestări servicii.

Prin urmare, așa cum în mod judicios a reținut și instanța de fond, încheierea respectivelor contracte este imperativă, inclusiv pentru asigurarea asistenței medicale veterinare care condiționează autorizarea și înregistrarea sanitară veterinară.

Or, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (11) lit. g) din Norma sanitară veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară a unităților/centrelor de colectare/exploatațiilor de origine și a mijloacelor de transport din domeniul sănătății și al bunăstării animalelor, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 16/2010, cu modificările și completările ulterioare, "(11) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în vederea înregistrării sanitar-veterinare a exploatațiilor comerciale de tip A, reprezentatul legal al operatorului economic depune la direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București un dosar care cuprinde următoarele documente:

g) declarația pe propria răspundere că exploatația și animalele sunt incluse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului."

De asemenea, art. 10 lit. g) din Normă sanitară veterinară aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 16/2010, cu modificările și completările ulterioare, "în vederea obținerii autorizației sanitar - veterinare, reprezentantul legal al operatorului economic depune la direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București un dosar care cuprinde următoarele documente:

g) contract de servicii cu un medic veterinar de liberă practică sau lista cu personalul de specialitate calificat în condițiile legii;".

În aceste condiții, necesitatea modificării celor două articole puse în discuție este evidentă și rezultă din aceea că nesocotesc prevederile O.G. nr. 42/2004, făcând posibilă înregistrarea sanitară veterinară fără încheierea prealabilă a unui contract cu medici veterinari participanți la Program și permițând sustragerea de la Program.

În consecință, în mod corect a reținut instanța de fond că atât art. 4 alin. (1

1

) lit. g) din Norma aprobată prin Ordinul nr. 16/16.03.2010, cât și art. 10 lit. g) din același ordin, contravin art. 15 alin. (2

1

) si alin. (11) din O.G. nr. 42/2004, făcând posibilă autorizarea sanitară veterinară fără încheierea prealabila a unui contract cu un medic veterinar de liberă practică.

În acest context, instanța de control judiciar are în vedere și că modificarea se impune pentru înlăturarea acestei nelegalități care decurge din aceea că actul de nivel inferior împiedică punerea în aplicare a actului de nivel superior, iar susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia prevederile în discuție ar fi devenit caduce, impunându-se a fi abrogate/înlocuite cu alte prevederi, nu face altceva decât să confirme legalitatea sentinței atacate.

Nu în ultimul rând, nu poate fi ignorat nici aspectul privind faptul că după înregistrarea cererii de chemare în judecată, recurenta-pârâtă a emis Adresa nr. x/17.11.2021 prin care a adus la cunoștință intimatei-reclamante că a elaborat un proiect de ordin în sensul celor solicitate și a publicat pe site-ul acesteia, la secțiunea Transparență decizională, proiectul actului modificator solicitat de intimata-reclamantă.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, instanța de control judiciar constată că acestea au fost stabilite în sarcina recurentei-pârâte cu respectarea prevederilor art. 451 și ale art. 453 din C. proc. civ., având în vedere, pe de o parte, că nu pot fi micșorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru, iar pe de altă parte, culpa procesuală care aparține părții care a pierdut procesul.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de control judiciar apreciază că sentința recurată este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente circumstanțelor factuale reținute și fundamentată pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, motivele invocate de pârâtă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței civile nr. 565 din 22 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2023.