ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4868/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 23.11.2020 sub nr. de dosar x/2020, reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Constanța și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să se dispună: obligarea pârâților, în solidar, să plătească reclamantului suma de suma de 10.000 RON lunar, începând cu data de 16.03.2020 (data intrării in vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative) și până la 24.07.2020 (data intrării in vigoare a O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar - veterinare și pentru siguranța alimentelor și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar - veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative); obligarea pârâților, in solidar, să plătească reclamantului dobânda legală penalizatoare începând cu data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a debitului; obligarea ambelor pârâte, în solidar, la plata cheltuielilor de judecata ocazionate. La data de 27.11.2020 reclamantul CMVI Dr. A. a depus la dosar precizări cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea pârâților Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în solidar, la plata sumei de 65.000 RON, pentru perioada 1.01.2020 - 24.07.2020 și a dobânzii legale penalizatoare începând cu data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a debitului, în temeiul art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative. Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Constanța, arătând că ar fi competentă Curtea de Apel Constanța, secția II civilă, de contencios administrativ și fiscal. Totodată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Prin întâmpinare, pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în soluționarea prezentei spețe. Prin sentința civilă nr. 4415/16.04.2021, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța invocată de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamant Cabinet Medical Veterinar Individual A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 26.05.2021 sub numărul x/2020. Prin încheierea civilă nr. 109 din 07.06.2021 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată promovată de reclamantul Cabinet medical veterinar individual Dr. A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Constanța, având ca obiect obligația de a face-pretenții, către Judecătoria Constanța. A suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență. Prin decizia civilă nr. 4037 din 16.09.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020*. În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri - contractul de concesionare nr. x/01.09.1999 și act adițional nr. x/14.08.2014; deconturi justificative; alte înscrisuri.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 253/CA din 6 decembrie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor; a fost obligată pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la plata către reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. a sumei de 10.000 RON lunar începând cu data de 16.03.2020 și până la data de 23.07.2020 (inclusiv) și la plata dobânzii legale penalizatoare începând cu data de 23.11.2020 până la data plății debitului; a fost obligată pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la plata către reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. a sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 253/CA din 6 decembrie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-pârâtă a susținut că soluția este dată cu aplicarea greșită a art. 6 alin. (1) din Anexa 2 la O.U.G. nr. 117/2020. În opinia sa, din acest text rezultă, contrar reținerilor instanței de fond, că obligația de plată revine direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, și nu A.N.S.V.S.A., care are doar obligația de a asigura bugetul în vederea efectuării plății. Din punctul de vedere al A.N.S.V.S.A., instanța de fond a aplicat în mod greșit normele de drept material, apreciind că "Nu poate fi reținută drept cauză exoneratoare a obligației de plată neîndeplinirea de către Guvernul României a obligației prevăzute de art. V din Legea nr. 236/2019, potrivit cărora în termen de 90 de zile de la data intării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activitatii sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare. precum si cu modificarile și completările aduse prin prezenta lege, aprobate prin hotărâre a Guvernului întrucât pârâta, ca parte a aparatului executiv, nu poate invoca culpa autorității executive în realizarea demersurilor necesare pentru executarea legii". Contrar dovezilor de la dosar, instanța de fond a reținut că reclamanta a depus probe pentru perioada "în considerația cărora se plătește suma de 10.000 lunar". Or, înscrisurile depuse de reclamantă nu vizează perioada pentru care s-a dispus acordarea sumei de 10.000 RON, ci "dovezile" pe care reclamanta le-a depus în susținerea cererii de chemare în judecată sunt datate și semnate în luna august, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/22.07.2020. Pentru a beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 236/2019, nu era suficient ca reclamanta "să fie beneficiar al contractului de concesiune și/sau prestări servicii încheiat anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019", dreptul subiectiv în temeiul căruia s-a solicitat plata sumei de 10.000 RON, nu putea fi valorificat strict în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, mai înainte de elaborarea actelor normative menționate de art. V din același act normativ. Argumentele sale sunt susținute și de înscrisurile depuse chiar de intimata -reclamantă la dosarul cauzei, respectiv Actul adițional nr. x/14.08.2014 la contractul de concesiune, care a fost semnat în luna august, factura nr. x/03.09.2021 vizează decontarea activității din luna august, decontul justificativ nr. 766/01.09.2020, toate aceste fiind emise după apariția normelor metodologice care reglementează obligativitatea încheierii unui act adițional la contractele în vigoare. Intimata - reclamantă nici nu avea cum să semneze și să întocmească acte "doveditoare" care să ateste îndeplinirea obligațiilor atâta timp cât nu erau în ființă norme metodologice care să fi stabilit procedura care trebuia urmată pentru decontarea activităților și nu se cunoșteau documentele ce trebuiau întocmite pentru a beneficia de suma prevăzută de Legea nr. 236/2019. Astfel, prevederile specifice de aplicare a dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 42/2004 au fost cuprinse în Anexa la O.U.G. nr. 117/2020, astfel cum a fost aceasta aprobată prin Legea nr. 291/2020, respectiv în Anexa nr. 2 1 la O.G. nr. 42/2004. Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020, reprezintă normele metodologice de aplicare, fără de care dreptul solicitat de către reclamanți nu putea fi acordat, iar această ordonanță de urgență a intrat în vigoare la data de 24.07.2020. Prin urmare, în lipsa unor norme metodologice, nu se putea proceda la plata unor drepturi bănești. În conformitate cu prevederile art. V din Legea nr. 236/2019, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a elaborat proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, afișat pe site-ul A.N.S.V.S.A. la data de 05.02.2020, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată. Așadar, instanța de fond a considerat, în mod neîntemeiat, că A.N.S.V.S.A. este în cuplă prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. V din Legea nr. 236/2019, în condițiile în care, potrivit demersurilor făcute de acestea, ordonanța de urgență a fost adoptată în "aproximativ 60 de zile." Prin Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1004 din 13 decembrie 2019, s-au introdus o serie de modificări în funcționarea sistemului sanitar - veterinar și pentru siguranța alimentelor, pe care le-a enumerat punctual. În fine, recurenta a susținut că în baza art. 1531 C. civ. creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. Or, în prezenta speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, ca urmare a producerii unui prejudiciu, art. 1357 din C. civ., reglementând clar condițiile răspunderii civile delictuale.

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate de pârâtă. În opinia sa, ANSVSA are calitate procesuală pasivă, având obligația de alocare din bugetul propriu către DSVSA local a fondurilor necesare pentru efectuarea plăților. Intimata-pârâtă DSVSA Constanța a formulat întâmpinare, prin care a susținut, în esență, că aceasta nu are competență, neexistând angajament legal între instituție și reclamant pentru contractele de concesiune, solicitând respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a ANSVSA București.

Răspunsul la întâmpinare Recurenta-pârâtă ANSVSA a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă, prin care a reiterat în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs. Intimata-pârâtă DSVSA Constanța a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 25 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților. Prin încheierea din 25 mai 2023 s-a dispus suspendarea judecății până la soluționarea dosarului nr. x/2023, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea recursului în interesul legii. La data de 31 iulie 2023, intimatul-reclamant a formulat cerere de repunere pe rol, întrucât nu mai subzistă motivul suspendării, dosarul nr. x/2023 fiind soluționat, în prezenta cauză stabilindu-se termen de judecată la data de 26 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 65.000 RON, pentru perioada 01.01.2020 - 24.07.2020 și a dobânzii legale penalizatoare începând cu data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a debitului, temeiul de drept reprezentându-l art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative. Prin sentința recurată, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, fiind admisă acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă, care a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidență nu poate fi reținută în cauză. Înalta Curte amintește că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Astfel, instanța de control judiciar constată că, în esență, criticile recurentei-pârâte privesc următoarele aspecte: obligația de plată revine direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a Municipiului București, și nu A.N.S.V.S.A., care are doar obligația de a asigura bugetul în vederea efectuării plății; dreptul subiectiv în temeiul căruia s-a solicitat plata sumei de 10.000 RON, nu putea fi valorificat strict în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, mai înainte de elaborarea actelor normative menționate de art. V din același act normativ, Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020, reprezentând normele metodologice de aplicare, fără de care dreptul solicitat de către reclamant nu putea fi acordat, iar această ordonanță de urgență a intrat în vigoare la data de 24.07.2020, prin urmare, în lipsa unor norme metodologice, nu se putea proceda la plata unor drepturi bănești; contrar dovezilor de la dosar, instanța de fond a reținut că reclamanta a depus dovezi pentru perioada "în considerația cărora se plătește suma de 10.000 lunar", însă înscrisurile depuse de reclamantă nu vizează perioada pentru care s-a dispus acordarea sumei de 10.000 RON, ci "dovezile" pe care reclamanta le-a depus în susținerea cererii de chemare în judecată sunt datate și semnate în luna august, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/22.07.2020. În primul rând, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentei-pârâte cu privire la reținerea în mod greșit a calității sale procesual pasive în prezenta cauză. Pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor invocă în susținerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive dispozițiile art. 6 Anexa nr. 2 1 - Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță la O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, care prevăd următoarele: Art. 6 - (1) Beneficiarii contractelor pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanță primesc suma de 10.000 RON, sumă exceptată de TVA, din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, prin bugetul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în baza decontului și a documentelor justificative.(…). Anexa nr. 2 ind. 1 a fost introdusă însă în O.G. nr. 42/2004 abia de la data de 24 iulie 2020, prin O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative. Reclamantul solicită însă obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru perioada 1.01.2020 - 24.07.2020, arătând clar în partea introductivă a cererii că are în vedere acea formă a Legii nr. 236/2019 în vigoare până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 42/2004, astfel că nu pot fi aplicabile pentru soluționarea excepției dispozițiile legale introduse prin acte normative care nu erau în vigoare în perioada pentru care se solicită pretențiile. Astfel, pentru perioada 01.01.2020 - 24.07.2020, art. IV din Legea nr. 236/2019 prevede că plata sumei de 10.000 RON se face din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, independent de calitatea beneficiarilor, de părți într-un contract de concesiune încheiate cu direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene. Așa fiind, în mod corect a reținut prima instanță că în lipsa unei dispoziții legale care să oblige direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene să suporte din bugetul lor plata indemnizației de 10.000 RON/lună sau a obligației contractuale în acest sens, pentru perioada reclamantă obligația de plată revenind Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și nu direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, astfel că nu pot fi reținute argumentele de ordin critic formulate de recurenta-pârâtă cu privire la acest aspect. În continuare, Înalta Curte constată că un alt set de critici privește greșita interpretare și aplicarea a dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, centrate pe interpretarea recurentei în sensul că pentru a beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 236/2019, nu era suficient ca reclamantul "să fie beneficiar al contractului de concesiune și/sau prestări servicii încheiat anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019", dreptul subiectiv în temeiul căruia s-a solicitat plata sumei de 10.000 RON, nu putea fi valorificat strict în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, mai înainte de elaborarea actelor normative menționate de art. V din același act normativ. Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate, apreciind că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei. Astfel, se reține că demersul judiciar al reclamantului este întemeiat pe dispozițiile art. IV din Legea nr. 236/2019, forma activă până la data de 24.07.2020, care prevedea următoarele: "(1) Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora. (2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București atribuie medicilor veterinari organizați în condițiile legii, pe bază de contract de concesiune cu durata de 5 ani, realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege." Art. V din Legea nr. 236/2019, forma de la data intrării legii în vigoare, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, aprobate prin hotărâre a Guvernului. Instanța de control judiciar reține că, ulterior pronunțării sentinței recurate, prin Decizia nr. 9 din 29.05.2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 672/21.07.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit următoarele: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, aceste dispoziții sunt aplicabile în absența adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din această lege, pentru perioada 16 decembrie 2019-23 iulie 2020." Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale deciziei nr. 9/2023, relevante pentru modalitatea de interpretare a dispozițiilor legale în discuție: "(...)115. Textul nu condiționează însă intrarea în vigoare a legii sau acordarea drepturilor beneficiarilor contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii stipulate în art. IV din Legea nr. 236 din 11 decembrie 2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 de elaborarea acestor norme metodologice. 116. Mai mult, nu există o relație clar stabilită între dreptul stipulat la art. IV, care vizează o situație tranzitorie, și obligația statului stipulată la art. V pentru viitor. Cerința impusă de art. V din Legea nr. 236/2019 nu condiționează modul de aplicare a art. IV alin. (1) din aceeași lege, care, oricum, are un domeniu restrâns de aplicare, exclusiv la contractele aflate în derulare, ci vizează, în principal, elaborarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 42/2004, inclusiv a art. 15 din aceasta, astfel cum a fost modificat prin art. I din Legea nr. 236/2019, respectiv procedura de încheiere a contractelor pe viitor și condițiile de derulare a acestora pentru acordarea sumei de 10.000 RON lunar. 117. Altfel spus, dreptul de creanță în discuție este, potrivit legii, pur și simplu, neafectat de vreo condiție legală, iar elementele care privesc exercitarea dreptului rezultă, de asemenea, direct din lege. Art. V din Legea nr. 236/2019 nu are semnificația unei restrângeri a exercitării drepturilor de creanță rezultate din contractele aflate în discuție, pentru că nu condiționează acordarea sumei de 10.000 de RON lunar de adoptarea legislației secundare și nici nu amână intrarea în vigoare a unor dispoziții pe o anumită durată, respectiv nu condiționează momentul intrării în vigoare de un anumit eveniment, asemenea opțiuni ale legiuitorului nerezultând expres din cuprinsul textului în discuție. 118. Prin urmare, faptul că aceste norme metodologice nu au fost elaborate în termenul stabilit de lege, de 90 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, nu poate constitui un impediment la recunoașterea acestor drepturi.(...) 123. Legiuitorul nu a prevăzut în textul Legii nr. 236/2019 vreo dispoziție legală care să condiționeze amânarea intrării în vigoare și aplicarea prevederilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 de emiterea vreunui act normativ ulterior și niciun alt text legal nu împiedică în mod expres aplicarea prevederilor art. IV alin. (1) în lipsa elaborării normelor metodologice. 124. În plus, lipsa normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 nu poate fi imputabilă beneficiarilor dreptului conferit de art. IV din Legea nr. 236/2019, dacă aceștia și-au îndeplinit obligațiile reglementate de actul normativ care le conferea dreptul la plata pentru serviciile efectuate. Tăcerea legislativă pe un interval de aproximativ opt luni nu poate fi interpretată în defavoarea beneficiarilor dispoziției legale prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, neputând fi lăsată la aprecierea Guvernului sau a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (în sarcina căreia era responsabilitatea elaborării acestor norme) respectarea termenului prevăzut de lege pentru adoptarea acestor norme, cu afectarea drepturilor prevăzute de lege, culpa autorității executive în realizarea demersurilor necesare pentru executarea legii neputând înlătura de la aplicare o dispoziție legală imperativă. (...)" În atare condiții, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesar a dezvolta considerentele instanței de recurs asupra criticilor formulate de recurenta-pârâtă cu privire la acest aspect, având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii stabilit de prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României. În lumina acestor considerente, instanța de control judiciar constată că în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul este beneficiar al contractului de concesionare nr. x/01.09.1999, prelungit prin actul adițional nr. x/14.08.2014 până la data de 01.03.2022, astfel că potrivit legii are dreptul, pentru perioada 16.03.2020 (data intrării în vigoare a legii) - 24.07.2020 (data modificării art. IV din Legea nr. 236/2019 prin O.U.G. nr. 117/2020) la plata lunară a sumei de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. De asemenea, reclamantul face dovada prin deconturile depuse la dosarul cauzei a prestării serviciilor în considerația cărora se plătește suma de 10.000 lunar - efectuarea în exploatațiile nonprofesionale a unor activități sanitar-veterinare cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și a altor acțiuni prevăzute în alte programe naționale, în timp ce pârâta, debitoare a obligației de plată, nu face dovada faptului pozitiv al plății. Or, ultimul set de critici formulate de recurenta-pârâtă privește modul de apreciere al înscrisurilor depuse în probațiune la dosar de către reclamant, Înalta Curte constatând că prin invocarea unor astfel de argumente în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, veritabile critici de nelegalitate aduse hotărârii atacate. În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate ca atare de către recurenta-pârâtă. În concluzie, este corectă soluția de obligare a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la plata către reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. a sumei de 10.000 RON lunar începând cu data de 16.03.2020 și până la data de 23.07.2020 (inclusiv), iar, în temeiul art. 1531 C. civ. potrivit cu care "Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării", în mod corect fiind obligată pârâta și la plata dobânzii legale penalizatoare începând cu data de 23.11.2020 până la data plății debitului, sentința recurată fiind legală, dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.