ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1155/2025

Ședința publică din data de 4 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 23.11.2020, sub număr x/2020, reclamantul CMVI Dr A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 10.000 RON lunar, începând cu data de 16.03.2020 (data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative) și până la 24.07.2020 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar - veterinare și pentru siguranța alimentelor și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar - veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative);

- obligarea pârâților, în solidar, la plata dobânzii legale penalizatoare, începând cu data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a debitului;

- obligarea ambelor pârâte, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

Prin sentința civilă nr. 4520 din 19 aprilie 2021, Judecătoria Constanța, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul CMVI A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Prin sentința nr. 135/CA din 30 iunie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța și a declinat competența materială de soluționare a cauzei formulată de reclamantul CMVI A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în favoarea Judecătoriei Constanța.

A constatat intervenit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Constanța și Judecătoria Constanța și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului de competență.

Prin decizia nr. 4622/12.10.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit competența soluționării cauzei privind pe reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind reînregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.01.2022.

Prin sentința civilă nr. 41/14.03.2022, Curtea de Apel Constanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța și a respins acțiunea exercitată de reclamant în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

A admis cererea de chemare în judecată promovată de reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, astfel cum aceasta a fost modificată.

A dispus obligarea pârâtului Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la plata către reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. a sumei de 65.000 RON.

A dispus obligarea pârâtului Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la plata către reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. a dobânzii legale penalizatoare începând cu data de 26.11.2020 până la data plății debitului.

A admis în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată și a dispus obligarea pârâtului Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la plata către reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. a sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru.

Prin decizia civilă nr. 4384/05.10.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței civile nr. 41/14.03.2022 a Curții de Apel Constanța, a casat în parte sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță; a menținut soluția instanței de fond privind excepția lipsei calității procesuale pasive a celor două pârâte.

Prin sentința civilă nr. 161 din data de 30 aprilie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a obligat pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la plata sumei de 65.000 RON, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestei sume, calculată de la data de 23.11.2020 și până la data plății efective, în favoarea reclamantului CMVI Dr. A..

Totodată, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 161 din data de 30 aprilie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a ANSVSA. Recurenta susține că nu poate fi obligată la plata sumelor solicitate, întrucât raportul contractual relevant este încheiat între reclamant și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța (DSVSA), instituție publică cu personalitate juridică, ordonator terțiar de credite, care gestionează și controlează activitățile sanitar-veterinare la nivel județean. ANSVSA, în calitate de ordonator principal de credite, are doar obligația de a aloca fondurile către DSVSA, fără a fi parte în raportul juridic dedus judecății. În susținerea acestei poziții, recurenta invocă dispozițiile art. 20-22 din Legea nr. 500/2002, art. 5 din O.G. nr. 42/2004 și art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020.

A doua critică vizează interpretarea eronată a dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019. ANSVSA susține că dreptul la suma de 10.000 RON/lună nu poate fi valorificat în lipsa îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, respectiv încheierea unui act adițional la contractul de concesiune și depunerea decontului însoțit de documente justificative. Recurenta arată că simpla existență a unui contract de concesiune nu este suficientă pentru acordarea sumei, fiind necesară dovedirea prestării efective a serviciilor sanitar-veterinare. În acest sens, se invocă dispozițiile art. 6-8 din Anexa nr. 2

1

la O.G. nr. 42/2004, introdusă prin O.U.G. nr. 117/2020, care reglementează condițiile de decontare și penalitățile aplicabile în caz de neexecutare.

A treia critică privește acordarea dobânzii legale penalizatoare. ANSVSA susține că instanța nu a motivat culpa instituției în neexecutarea obligației de plată și că nu există o datorie certă, lichidă și exigibilă care să justifice aplicarea dobânzii. Se invocă dispozițiile art. 1523 alin. (2) lit. a) și d), art. 1531 alin. (1) și (2), precum și art. 1535 alin. (1) din C. civ., subliniindu-se că plata dobânzii nu poate fi dispusă în lipsa unei obligații certe și a unei puneri în întârziere valabile.

În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și, pe fond, respingerea acțiunii formulate de reclamant. Argumentele sunt susținute prin interpretarea coroborată a dispozițiilor legale incidente, jurisprudența relevantă, inclusiv Decizia RIL nr. 9/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și prin evidențierea rolului distinct al ANSVSA și DSVSA în cadrul raporturilor juridice deduse judecății.

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța a solicitat respingerea solicitării referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul - reclamant CMVI Dr. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Demersul judiciar inițiat de reclamantul din prezenta cauză, astfel cum a fost precizat, vizează în principal constatarea refuzului nejustificat al pârâtei A.N.S.V.S.A. de a dispune admiterea cererii de plată a sumei de 10.000 RON/lună, formulate în temeiul art. IV din Legea nr. 236/2019 raportat la art. 15 din O.G. nr. 42/2004, urmată de obligarea pârâtei la plata sumelor astfel cuvenite.

Prin sentința recurată, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, fiind admisă acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă, care a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidență nu poate fi reținută în cauză.

Înalta Curte amintește că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, instanța de control judiciar constată că, în esență, criticile recurentei-pârâte privesc următoarele aspecte: obligația de plată revine direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a Municipiului București, și nu A.N.S.V.S.A., care are doar obligația de a asigura bugetul în vederea efectuării plății; dreptul subiectiv în temeiul căruia s-a solicitat plata sumei de 10.000 RON, nu putea fi valorificat strict în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, mai înainte de elaborarea actelor normative menționate de art. V din același act normativ, Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020, reprezentând normele metodologice de aplicare, fără de care dreptul solicitat de către reclamant nu putea fi acordat, iar această ordonanță de urgență a intrat în vigoare la data de 24.07.2020, prin urmare, în lipsa unor norme metodologice, nu se putea proceda la plata unor drepturi bănești; contrar dovezilor de la dosar, instanța de fond a reținut că reclamanta a depus dovezi pentru perioada "în considerația cărora se plătește suma de 10.000 lunar", însă înscrisurile depuse de reclamantă nu vizează perioada pentru care s-a dispus acordarea sumei de 10.000 RON, ci "dovezile" pe care reclamanta le-a depus în susținerea cererii de chemare în judecată sunt datate și semnate în luna august, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

În primul rând, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentei-pârâte cu privire la reținerea în mod greșit a calității sale procesual pasive în prezenta cauză.

Pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor invocă în susținerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive dispozițiile art. 6 Anexa nr. 2

1

- Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță la O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, care prevăd următoarele:

Art. 6 - (1) Beneficiarii contractelor pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanță primesc suma de 10.000 RON, sumă exceptată de TVA, din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, prin bugetul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în baza decontului și a documentelor justificative.(…).

Anexa nr. 2

1

a fost introdusă însă în O.G. nr. 42/2004 abia de la data de 24 iulie 2020, prin O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative.

Reclamantul solicită însă obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru perioada 16.03.2020 - 24.07.2020, arătând clar în partea introductivă a cererii că are în vedere acea formă a Legii nr. 236/2019 în vigoare până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 42/2004, astfel că nu pot fi aplicabile pentru soluționarea excepției dispozițiile legale introduse prin acte normative care nu erau în vigoare în perioada pentru care se solicită pretențiile.

Astfel, pentru perioada 16.03.2020 - 24.07.2020, art. IV din Legea nr. 236/2019 prevede că plata sumei de 10.000 RON se face din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, independent de calitatea beneficiarilor, de părți într-un contract de concesiune încheiate cu direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene.

Așa fiind, în mod corect a reținut prima instanță că în lipsa unei dispoziții legale care să oblige direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene să suporte din bugetul lor plata indemnizației de 10.000 RON/lună sau a obligației contractuale în acest sens, pentru perioada reclamată obligația de plată revenind Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și nu direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, astfel că nu pot fi reținute argumentele de ordin critic formulate de recurenta-pârâtă cu privire la acest aspect.

În continuare, Înalta Curte constată că un alt set de critici privește greșita interpretare și aplicarea a dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, centrate pe interpretarea recurentei în sensul că pentru a beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 236/2019, nu era suficient ca reclamantul "să fie beneficiar al contractului de concesiune și/sau prestări servicii încheiat anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019", dreptul subiectiv în temeiul căruia s-a solicitat plata sumei de 10.000 RON, nu putea fi valorificat strict în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, mai înainte de elaborarea actelor normative menționate de art. V din același act normativ.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate, apreciind că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Astfel, se reține că demersul judiciar al reclamantului este întemeiat pe dispozițiile art. IV din Legea nr. 236/2019, forma activă până la data de 24.07.2020, care prevedea următoarele:

"(1) Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora.

(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București atribuie medicilor veterinari organizați în condițiile legii, pe bază de contract de concesiune cu durata de 5 ani, realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege."

Art. V din Legea nr. 236/2019, forma de la data intrării legii în vigoare, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Instanța de control judiciar reține că prin Decizia nr. 9 din 29.05.2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 672/21.07.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit următoarele:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, aceste dispoziții sunt aplicabile în absența adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din această lege, pentru perioada 16 decembrie 2019-23 iulie 2020."

Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale deciziei nr. 9/2023, relevante pentru modalitatea de interpretare a dispozițiilor legale în discuție:

"(...)115. Textul nu condiționează însă intrarea în vigoare a legii sau acordarea drepturilor beneficiarilor contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii stipulate în art. IV din Legea nr. 236 din 11 decembrie 2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 de elaborarea acestor norme metodologice.

În atare condiții, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesar a dezvolta considerentele instanței de recurs asupra criticilor formulate de recurenta-pârâtă cu privire la acest aspect, având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii stabilit de prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.

În lumina acestor considerente, instanța de control judiciar constată că în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul este beneficiar al contractului de concesionare nr. x/01.09.1999, prelungit prin actul adițional nr. 66/14.08.201"14 până la data de 01.03.2022, astfel că potrivit legii are dreptul, pentru perioada 16.03.2020 (data intrării în vigoare a legii) - 24.07.2020 (data modificării art. IV din Legea nr. 236/2019 prin O.U.G. nr. 117/2020) la plata lunară a sumei de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

De asemenea, reclamantul face dovada prin deconturile depuse la dosarul cauzei a prestării serviciilor în considerația cărora se plătește suma de 10.000 lunar, respectiv a efectuat acțiuni de prelevare probe de la cabaline, ovine, bovine, acțiuni de vaccinare profilactică contra mai multor boli, în exploatațiile existente din cele 3 localități arondate cabinetului său veterinar, conform programului acțiunilor de supraveghere, profilaxie și combatere a bolilor la animale pe anul 2020.

Or, ultimul set de critici formulate de recurenta-pârâtă privește modul de apreciere al înscrisurilor depuse în probațiune la dosar de către reclamant, Înalta Curte constatând că prin invocarea unor astfel de argumente în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, veritabile critici de nelegalitate aduse hotărârii atacate.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate ca atare de către recurenta-pârâtă.

În concluzie, este corectă soluția de obligare a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la plata către reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. a sumei de 65.000 RON, iar, în temeiul art. 1531 C. civ. potrivit cu care "Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării", în mod corect fiind obligată pârâta și la plata dobânzii legale penalizatoare începând cu data de 23.11.2020 până la data plății debitului, sentința recurată fiind legală, dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței civile nr. 161 din 30 aprilie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.