ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5366/2023

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. 1. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.02.2022, pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă - Complet de fond specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigii de muncă și asigurări sociale, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Dâmbovița și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării:

- obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate și cele rezultate prin luarea în calcul la stabilirea drepturilor cuvenite, începând cu data de 24.12.2019 și pentru viitor, a vechimii în funcția de judecător care include vechimea în alte funcții juridice, sume actualizate cu indicele de inflație și la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la dala exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- obligarea Ministerului de Justiție la emiterea, în mod corespunzător, a ordinului individual de salarizare conform cu cele solicitate, de la data de 24.12.2019 și pentru viitor.

2.1. Prin sentința civilă nr. 465 din 27.04.2023, pronunțată de Tribunalul Covasna, secția civilă - Complet de fond specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția de necompetență materială a completului de litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Covasna și s-a declinat competența materială de soluționare a acțiunii în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

În considerentele sentinței s-a reținut că pretențiile deduse judecății în prezenta cauză vizează recunoașterea stării de discriminare în raport cu personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., solicitându-se obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de apel Brașov la recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlaltor drepturi aferente salariilor individuale, repararea prejudiciului produs prin neaplicarea dispozițiilor legale până la data încetării stării de discriminare.

Așadar, tribunalul a reținut că acest litigiu nu este un litigiu clasic de dreptul muncii, ci prin cererea de chemare în judecată se contestă situația creată de niște acte administrative, respectiv ordinul de salarizare, fiind incidente dispozițiile art. 7 din Secțiunea I a Capitolului VIII din Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora:

"(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București".

Prin urmare, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată, tribunalul a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Secțiunea I a Capitolului VIII din Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017, cauza este de competența instanței de contencios administrativ, respectiv secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1507 din data de 05 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea acesteia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele sentinței a reținut dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din Cap. VIII Anexa V a Legii 153/2017, precum și faptul că, astfel cum reiese din jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cauză nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, în raport de petitul acțiunii, întrucât legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor (Decizia nr. 2098/2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).

Înalta Curte a mai reținut că dispozițiile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 sunt de strictă interpretare și aplicare, acestea reglementând o excepție de la regulile de competență stabilite prin dispozițiile legale de drept comun, precum și faptul că aceste dispoziții legale reglementează competența Înaltei Curți în soluționarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor pronunțate de ordonatorul de credite în soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative emise de aceștia, cu privire la stabilirea drepturilor salariale, or, în cauză, nu se contestă o astfel de hotărâre (Decizia nr. 1667/2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).

Astfel, s-a reținut că în speță nu subzistă ipoteza de strictă reglementare ce atrage competența Curții de Apel București, nefiind emis vreun ordin de salarizare, care să impună urmarea procedurii administrative al cărei rezultat poate face obiectul acțiunii judiciare.

În raport cu precizarea cauzei cererii și indicarea temeiurilor aplicabile situației de fapt, Curtea de Apel București a constatat că nu subzistă ipoteza de excepție prevăzută de art. 7 alin. (2) din Anexa V cap. VIII din Legea 153/2017, ci dispozițiile de drept comun din materia litigiilor de muncă, competența de soluționare a cauzei aparținând Tribunalului Covasna.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamantă privind obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate și cele rezultate prin luarea în calcul la stabilirea drepturilor cuvenite, începând cu data de 24.12.2019 și pentru viitor, a vechimii în funcția de judecător care include vechimea în alte funcții juridice, sume actualizate cu indicele de inflație și la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la dala exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; obligarea Ministerului de Justiție la emiterea, în mod corespunzător, a ordinului individual de salarizare conform cu cele solicitate, de la data de 24.12.2019 și pentru viitor.

Analizând prezențiile deduse judecății în cauza pendinte, Înalta Curte constată că prin acțiunea introductivă nu s-a contestat vreun act administrativ unilateral de stabilire a drepturilor salariale sau vreo hotărâre dată în soluționarea contestațiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, spre a fi atrasă în cauză competența instanței prevăzute de art. 7 alin. (2) din Cap. VIII al Anexei V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională - la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Totodată, Înalta Curte constată că prin acțiune se arată expres că se solicită plata diferențelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate și cele rezultate prin luarea în calcul la stabilirea drepturilor cuvenite a vechimii în funcția de judecător, iar pe de altă parte se solicită obligarea Ministerului de Justiție la emiterea, în mod corespunzător, a ordinului individual de salarizare conform cu cele solicitate, de la data de 24.12.2019 și pentru viitor.

Legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

Art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 instituie o competență materială de excepție (derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) și art. 266 din Codul muncii și de la cea de drept comun în materia contenciosului administrativ, reglementată de art. 10 din Legea nr. 554/2004), care este de strictă interpretare și nu poate fi extinsă prin analogie.

În speță, reclamanta nu a formulat o astfel de plângere și nu a produs argumente legate de procedura contestației împotriva actelor administrative ale ordonatorului de credite.

Prin urmare, dispozițiile speciale ale art. 7, Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu sunt incidente în cauză, ele neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturi salariale ale magistraților.

Cum în cauză se contestă un act administrativ asimilat, respectiv refuzul nejustificat al Ministerului Justiției de a emite ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale, se constată incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 conform cărora:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

În cauza dedusă judecății, Ministerul Justiției este o autoritate publică centrală și în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că prezentul litigiu este de competența Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal.

Cu privire la competența teritorială, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Potrivit art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

În raport de aceste dispoziții, competența materială aparține Curții de Apel, însă, având în vedere că, în litigiul de față reclamanta este judecător în cadrul Judecătoriei Găiești, ce aparține de Tribunalul Dâmbovița și, implicit, de Curtea de Apel Ploiești, competența materială și teritorială va fi stabilită în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Sub acest aspect, se impun a fi reținute și aspectele statuate prin Procesul-verbal al ședinței din 28 februarie 2022 al judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că instanța învestită cu regulatorul de competență poate să învestească o instanță terță în raport cu conflictul dedus judecății, care este competentă legal să judece cauza.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Dâmbovița și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.