ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 101/2022

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la data de 25.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției, obligarea acestora să-i plătească diferențele de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 și în continuare, pe viitor, până la modificarea acestei valori de referință sectorială.

Diferențele salariale sus-menționate a solicitat să fie actualizate în funcție de rata inflației de la data scadenței lunare a fiecărei diferențe și până la data plății integrale a debitului principal. Totodată, a solicitat să se adauge dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei diferențe și până la data plății integrate a debitului principal.

În motivarea cererii reclamanta a susținut că este judecător la Curtea de Apel Bacău din anul 2006, și, în perioada 01 august 2016, la zi, pârâții i-au plătit indemnizația de încadrare și celelalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON, deși în țară există colegi judecători cărora li s-a recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive o valoare de referință sectorială de 605,225 de RON, iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 s-a stabilit, printre altele, că:

"întrucât hotărârile judecătorești invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate se referă la majorarea indemnizațiilor de încadrare, vizând, de fapt, și întreaga Familie ocupațională a "Justiției", aceste majorări salariate trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad, treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate. Însă, dispozițiile de lege criticate exclud recunoașterea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, fără a le lua în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice. Or, aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudența constituțională precizată, Curtea constată că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, se ia calculul nivelul maxim al salariului de baza/indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice, afectează art. 124 și art. 126 din Constituție."

2.1. Prin sentința nr. 679 din 01 iulie 2021, Tribunalul Covasna - Completul de fond specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigii de muncă și asigurărilor sociale, a admis excepția de necompetență materială a completului de litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Covasna și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de partea reclamantă A., în contradictoriu cu părțile pârâte Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției, în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a apreciat, în esență, că litigiul nu este unul clasic de dreptul muncii întrucât obiectul cererii reclamantei vizează anumite diferențe de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 și în continuare, pe viitor, până la modificarea acestei valori de referință sectorială, reținând astfel că sunt incidente dispozițiile art. 7 Capitolul VIII din Anexa VI a Legii-cadru nr. 153/2017.

2.2. Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1443 din 19 octombrie 2021, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției, în favoarea Tribunalului Covasna. A constatat ivit conflictul negativ de competență și, în consecință, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Totodată, a suspendat soluționarea cauzei pe durata soluționării conflictului negativ de competență.

În esență, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 266 din Codul Muncii, apreciind că obiectul dedus judecății este reprezentat exclusiv de solicitarea privind plata unor drepturi de natură salarială, generate de existența unor raporturi de dreptul muncii, în virtutea cărora competența soluționării litigiului aparține tribunalelor, secțiilor/completurilor specializate în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, apreciind astfel că litigiul are natura unui conflict de muncă și nu de contencios administrativ.

II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport de obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul demersului judiciar inițiat de reclamantă îl constituie obligarea pârâților Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției să-i plătească diferențele de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 și în continuare, pe viitor, până la modificarea acestei valori de referință sectorială. Diferențele salariale sus-menționate a solicitat să fie actualizate în funcție de rata inflației de la data scadenței lunare a fiecărei diferențe și până la data plății integrale a debitului principal. Totodată, a solicitat să se adauge dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei diferențe și până la data plății integrate a debitului principal.

Problema care a generat conflictul de competență între cele două instanțe privește stabilirea competenței materiale procesuale, din perspectiva obiectului cauzei deduse judecății și în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Astfel, Tribunalul Covasna a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 7 cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, reținând că în situația de față, solicitând acordarea unor diferențe de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 și în continuare, pe viitor, în realitate, reclamanta contestă de facto situația creată de niște acte administrative, respectiv a ordinelor de salarizare emise de ministrul justiției pentru aceasta, în calitate de judecător la Curtea de Apel Bacău. Drept urmare, a considerat că acest litigiu nu este un litigiu clasic de dreptul muncii, ci unul de competența instanței de contencios administrativ.

Curtea de Apel București a reținut însă că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) secțiunea 1, cap. VIII din Anexa VI a Legii-cadru nr. 153/2017, deoarece cererea reclamantei nu reprezintă o plângere formulată împotriva ordinelor de stabilire a drepturilor salariale, nefiind solicitată anularea unor astfel de acte. Așadar, a apreciat că litigiul are natura unui conflict de muncă și nu de contencios administrativ, competența materială a instanței fiind astfel stabilită în favoarea tribunalului, în raport de prevederile art. 266 Codul muncii.

Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanța de conflicte de muncă și asigurări sociale a tribunalului cu o acțiune ce are ca obiect drepturi de natură salarială, solicitând obligarea pârâților Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției să-i plătească diferențele rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, pe viitor, până la modificarea acestei valori de referință sectorială, actualizate cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare.

În speță, se reține că nu sunt incidente prevederile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, întrucât aceste dispoziții de excepție sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse la alte litigii în legătură cu plata unor drepturi salariale, reglementând competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București doar în soluționarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puțin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Așadar, litigiul dedus judecății nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se, prin urmare, sferei contenciosului administrativ, astfel cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

De asemenea, este de observat faptul că reclamanta nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte și nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite și neplătite.

Or, din moment ce nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, raportul juridic generator al drepturilor și obligațiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1 lit. p) și art. 208 din Legea nr. 62/2011 și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze litigiul de față este instanța specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecății intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.

Această soluție este în acord și cu Decizia nr. 9/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensații, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, și nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situații este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acțiuni directe la instanța competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părți, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

Raportul juridic pe care se grefează petitele acțiunii (plata unor diferențe de drepturi salariale) este un raport juridic de muncă, fie el și atipic ("sui generis"), calificare făcută de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia în interesul legii nr. 46/15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 495/16 iulie 2009, prin care s-au reținut următoarele:

"Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. În această categorie intră raporturile de muncă ale funcționarilor publici civili sau militari, soldaților și gradaților voluntari, persoanelor care dețin demnități publice, magistraților și magistraților-asistenți, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, membrilor cooperatori și raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă. Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis".

De asemenea, art. 266 din Codul Muncii prevede că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar conform art. 269 alin. (2) din același act normativ:

"cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința/sediul."

În egală măsură, prezintă relevanță dispozițiile art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011 prin care legiuitorul a reglementat competența în materie. Astfel, potrivit textului de lege antereferit:

"conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal".

În aceste condiții, se constată că demersul judiciar inițiat de reclamantă se circumscrie materiei conflictelor de muncă, competența materială revenind, așadar, în primă instanță tribunalului, în temeiul art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Față de considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Covasna, Completul de fond specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigii de muncă și asigurărilor sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției, în favoarea Tribunalului Covasna, Completul de fond specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigii de muncă și asigurărilor sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.