ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 101/2022

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la 17 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantele A., în prezent judecător în cadrul Judecătoriei Buftea (fost judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Deva), B., în prezent judecător în cadrul Judecătoriei Alba Iulia (fost judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Deva) au formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Hunedoara, cu citarea obligatorie, potrivit art. 27 alin. (3) din O.G nr. 137/2000, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună:

În drept, au fost invocate următoarele dispoziții: Decizia CCR nr. 794/2016, art. III din O.U.G. nr. 20/2016, art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 43/2016, art. 253 alin. (1) - (2), art. 266, art. 270, art. 272 și art. 275 din Codul muncii, art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și cele statuate prin Decizia nr. 21/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin sentința civilă nr. 1630 din 26 mai 2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmbovița a reținut că, prin cererea formulată, reclamantele au sesizat instanța cu acțiune prin care solicită recalcularea și plata unor drepturi salariale pentru perioada în care au avut funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Deva.

A mai reținut că, în judecarea conflictelor de muncă, dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 stabilesc o competență teritorială exclusivă, judecarea acestor cauze fiind de competența tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

În raport de situația de fapt și de drept mai sus expusă, având în vedere și dispozițiile art. 208 din Legea 62/2011, Tribunalul reține că stabilirea competenței se face având în vedere locul de muncă al reclamantelor pentru perioada în care se solicită drepturile salariale. Or, având în vedere faptul că acțiunea a fost formulată în contraditoriu cu Tribunalul Hunedoarea, se înțelege că acțiunea a vizat perioada în care reclamantele au avut calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Deva.

Raportat la situația de fapt expusă, tribunalul a apreciat că, date fiind circumstanțele cauzei, devin incidente și dispozițiile art. 127 alin. (2) coroborate cu dispozițiile art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ., situație în care competența de soluționare a litigiului ar aparține unui tribunal situat în circumscripția uneia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel Alba Iulia, însă nu Tribunalului Dâmbovița aflat în circumscripție Curții de Apel Ploiești, curte de apel care nu se află în vecinătatea Curții de Apel Alba Iulia.

Instanța a mai reținut că, deși reclamanta A. desfășoară, în prezent, activitate în cadrul Judecătoriei Buftea, acest aspect nu poate influența competența teritorială întrucât aceasta urmează a fi stabilită prin raportare la pârâtul în contradictoriu cu care acțiunea a fost formulată și la perioada în care s-au solicitat drepturile salariale și locul de muncă al reclamantelor din acea perioadă.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul Dâmbovița a apreciat că se impune admiterea excepției de necompetență teritorială, urmând să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă la 18 iunie 2021, sub același număr de dosar.

La primul termen de judecată din 24 septembrie 2021, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brașov și a amânat pronunțarea în cauză inițial, la 8 octombrie 2021. Ulterior, pronunțarea a fost amânată pentru 15 octombrie 2021 și, în cele din urmă, pentru data de 25 octombrie 2021.

Prin sentința civilă nr. 1384/MAS din 25 octombrie 2021, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantele B. și A. împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Hunedoara și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect "drepturi bănești", în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Brașov a reținut că reclamantele solicită drepturi salariale din perioada în care au avut calitatea de judecătoare stagiare în cadrul Judecătoriei Deva, fiind chemat în calitate de pârât și Tribunalul Hunedoara. A mai arătat că reclamantele au ales să declanșeze litigiul în coparticipare procesuală activă, dar și că pârâții nu au invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița.

De asemenea, a evocat art. 210 din Legea nr. 62/2011, arătând că niciuna dintre reclamante nu are domiciliul sau locul de muncă pe raza teritorială a Tribunalului Brașov.

Totodată, evocând și dispozițiile art. 127 alin. (1), (2) și 2

1

din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, instanța de conflict a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. sunt de ordine publică, motiv pentru care, necompetența teritorială poate fi invocată și din oficiu.

A mai arătat că, respectiva calitate, de judecător la instanța care este vizată de dispozițiile art. 127 C. proc. civ. trebuie avută de reclamant la data sesizării instanței, locul de muncă vizat pentru stabilirea competenței teritoriale fiind acela de la data sesizării instanței, iar nu de la data aferentă perioadei pentru care se solicită drepturile salariale.

S-a mai reținut că dispozițiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt de ordine privată, astfel încât, nu poate fi invocată din oficiu necompetența teritorială.

Deși, în opinia instanței, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., întrucât reclamantele nu își desfășurau activitatea la instanța care ar fi fost competentă să soluționeze cererea și nici la una inferioară acesteia, competența de soluționare aparținând unei instanțe superioare aceleia la care își desfășurau activitatea, acestea, în coparticipare, au ales să învestească un tribunal dintr-o curte de apel învecinată, alegând Tribunalul Dâmbovița, Curtea de Apel Ploiești.

Subliniind faptul că pârâții nu au invocat prin întâmpinările depuse excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița prin prisma dispozițiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., normă legală de ordine privată, Tribunalul Brașov a conchis în sensul că instanța nu putea invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Tribunalul Brașov a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 10 decembrie 2021, sub același număr de dosar.

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, pentru următoarele considerente:

În speță, reclamantele solicită drepturi salariale din perioada în care au avut calitatea de judecătoare stagiare în cadrul Judecătoriei Deva, fiind chemat în calitate de pârât (și) Tribunalul Hunedoara.

Față de obiectul acțiunii (litigiu de muncă), potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, competența materială revine în primă instanță tribunalului.

Așadar, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează "instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Totodată, se reține că, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în legătură cu competența de soluționare a litigiilor de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competență alternativă în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

În consecință, pentru situația în care salariatul are calitatea de reclamant, față de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cauzei aparține tribunalelor de la locul de muncă sau domiciliul reclamantului.

Cum reclamantele au solicitat recalcularea indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la perioada în care au avut calitate de judecătoare stagiare în cadrul Judecătoriei Deva, în virtutea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, acestea aveau posibilitatea să se adreseze fie tribunalului în a cărui circumscripție își aveau domiciliul, fie tribunalului în a cărui circumscripție se afla locul de muncă.

Având în vedere că, pentru perioada supusă analizei, reclamantele aveau domicilii în municipii de județ diferite, din județe diferite, dar locul de muncă la Judecătoria Deva, raportat la situația de fapt expusă, stabilirea competenței se face în considerarea locului de muncă al reclamantelor. Așadar, având în vedere că, pentru perioada vizată de acțiune, locul de muncă al reclamantelor era Judecătoria Deva, în conformitate cu textele de lege mai sus amintite, Tribunalul Hunedoara apare ca fiind instanța competentă atât din punct de vedere material, cât și teritorial.

Cu toate acestea, dată fiind calitatea părților, în analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, nu sunt incidente dispozițiile de drept comun, ci prevederile art. 127 alin. (1)-(2) și (2

1

) din C. proc. civ.

Așadar, în determinarea competenței teritoriale, Înalta Curte reține că, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Însă, dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretate în lumina deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018, care, de altfel, a și fost valorificată prin modificarea adusă art. 127 din Cod de Legea nr. 310/2018, motiv pentru care, analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un judecător, trebuie să aibă în vedere nu numai ipoteza în care cauza este de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea, ci și ipoteza în care competența aparține unei instanțe inferioare acesteia, dată fiind posibilitatea exercitării căilor de atac.

Întrucât reclamantele au calitatea de judecător de judecătorie, iar cererea de chemare în judecată formulată de acestea nu este de competența judecătoriei, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

În schimb, având în vedere că, în cauză, Tribunalul Hunedoara este chemat în judecată în calitate de pârât, sunt incidente dispozițiile referitoare la competența facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin. (2

1

) din C. proc. civ., care vizează și ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Așadar, în cazul cererii introduse împotriva unei instanțe de judecată care ar fi de competența respectivei instanțe, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Fără a nega faptul că, în temeiul art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2)

1

C. proc. civ., instanța nu putea invoca din oficiu necompetența teritorială, Înalta Curte reține că prima instanță nu a declinat competența de soluționare în considerarea art. 127 alin. (2) și (2)

1

C. proc. civ. care reglementează o competență de soluționare de ordine privată, ci a invocat necompetența teritorială în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, care este ordine publică, reținând, așadar, că stabilirea competenței se face având în vedere locul de muncă al reclamantelor pentru perioada în care se solicită drepturile salariale.

Incidența art. 210 din Legea nr. 62/2011 ar fi atras competența de ordine publică fie a Tribunalului Ilfov, fie a Tribunalului Alba.

Din această împrejurare, poate fi dedusă intenția reclamantelor-pârâte de a se judeca în considerarea calității pârâtei la o instanță din circumscripția unei curți de apel învecinate.

Însă, date fiind circumstanțele cauzei, devine incident art. 127 alin. (2) coroborat cu art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ., situație în care competența de soluționare a litigiului aparține unui tribunal situat în circumscripția uneia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel Alba Iulia.

Cum Tribunalul Brașov este o instanță judecătorească de același grad cu Tribunalul Hunedoara (instanța competentă de la locul de muncă al reclamantelor pentru perioada în care se solicită drepturile salariale), aflată în circumscripția unei curți de apel (Curtea de Apel Brașov) învecinate cu curtea de apel (Alba Iulia) în a cărei circumscripție se află instanța competentă, potrivit legii (Tribunalul Hunedoara), Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 ianuarie 2022.